TVR de ieri și de azi. Episodul 3 : “ “Nu omorâți Televiziunea Română și nici pe realizatorii ei care mai sunt încă în viață! – interviu cu Cristiana Bota, celebra crainică a Televiziunii Române

TVR de ieri și de azi. Episodul 3 : “ “Nu omorâți Televiziunea Română și nici pe realizatorii ei care mai sunt încă în viață! – interviu cu Cristiana Bota, celebra crainică a Televiziunii Române

Pe Cristiana Bota am îndrăgit-o cu toții, din prima zi în care zâmbetul său ne-a intrat în case. Cei mari și mai trecuți prin  viață ( căci noi eram mai necopți, pe atunci!) au remarcat, din prima , ca au de a face cu o femeie nu numai frumoasă, ci și deșteaptă si cu personalitate. Iar colegii de atunci, din TVR, așa o și  definesc : o prezență solară, rafinată, înțeleaptă și – ceea ce se vedea cu ochiul liber – extrem de frumoasă și elegantă. Deloc cu nasul pe sus – aș adăuga eu, după ce am cunoscut-o personal, venind la TVR. Dar ce om inteligent își ține nasul pe sus? Cristiana era populară, veselă, volubilă și, mai ales, îndrăgostită de meseria ei și de Televiziunea Română.

Anii de pensie au venit și, deși fizicul Cristinei nu avea nimic în comun cu noțiunea de
“pensionar”, Cristina s-a retras , ducand  cu sine un munte de amintiri, și mai bune și mai rele. M-am bucurat să o îmbrățișez, într-una din edițiile recente ale emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10”, în care am vorbit de chipurile  luminoase  ale TVR de altădată. Am avut atunci invitați, unul și unul. Cristiana nu putea lipsi. 

Recent, am avut ocazia să stau la o tacla cu minunata femeie de care va vorbesc – una dintre cele mai îndrăgite crainice ale Televiziunii Române. Cristiana e la fel de frumoasă și plină de viață, iubește Televiziunea Română la fel de mult și a fost de acord să ne ofere un interviu. Evident, la rubrica “Femei de 10”! 

Marina Almășan : – Ești, draga mea,  unul din oamenii care, o bună parte a vieții noastre,  ne-au intrat cel mai des în casă si pe care nu cred ca a existat român sa nu-i îndrăgească! Îți  mai amintesti cum ai ajuns crainică la TVR? 

Cristiana Bota : – Cum am ajuns crainica la televiziune? Nici mie nu imi vine sa cred! In singura televiziune din Romania,  despre care nu stiam nimic?!? Era perioada in care eu nici macar nu aveam televizor ,vedeam emisiuni despre teatrul tv si balet la vecini!  Ha ha!  Nu pentru că nu aveam bani,  ci pentru că tatal meu o considera o pierdere de timp , spunând că mai bine să citesc! 

Lucram in presa scrisa , ca redactor la ziarul Informatia Bucurestiului, si mi s-a spus că e nevoie de oameni în televiziune Dinu Săraru m-a luat colaborator la emisiunile culturale (ce onoare si ce incredere! ) și, in paralel, și la  emisiuni pentru copii si tineret. Asta până intr-o zi,  cand pe culoarele televiziunii m-a oprit cineva ( pe atunci nu stiam ca e chiar seful crainicelor,  la programe) si m-a intrebat daca vreau sa ma prezint la concurs.  Habar nu aveam ce inseamna asta!  O stiam pe Sanda Taranu, dar mi se parea ceva de neatins!  Nu stiam nici măcar cum arata un studiou, nu vazusem niciodată cum se transmite în  direct… Nu toti cei care lucrau in tv aveau voie să intre în studiouri ; pe atunci era paza si se intra cu legitimatii speciale…

Marina Almășan : – Cât de mult a contat criteriul frumuseții, în ocuparea acelui loc, la care visau toate tinerele acelor vremuri? 

Cristiana Bota : – Nu a fost o proba eliminatorie. Fiecare crainică avea personalitatea ei, nu semănam una cu cealalta.  Puteam să trecem de la pupitrul de stiri,  la radio,  sau pe teren,  sau sa facem chiar emisiuni.   Aveam un atât de mare respect pentru telespectatori,  incât conta fiecare cuvânt pe care-l rosteam, chiar și un accent, pus  pe un cuvant sau un nume!  Intrebam,  de exemplu,  dacă se spune Dmitri Șostakovici cu accentul pe ulima silaba. Caci știam că telespectatorii noștri ne iau drept model și vor apune ,mai apoi :  “ Așa s-a zis la radio! sau Așa s-a zis la tv! ” . Aveau incredere că se pot bizui pe noi.  Acum toate fetele arată la fel,  sunt “asistente” sau chiar prezentatoare, și multora notiunile de gramatica le sunt uneori total straine!

Marina Almășan : – Să ne întoarcem unde ne-am oprit. Și…a venit concursul..

Cristiana Bota : – Da, Concursul… M-am trezit aruncată intr-unul din studiouri.  Camere de luat vederi, aparatură specială,oameni multi, pupitrul de emisie, usa din studiou,  pe care nu o sa o uit niciodata Se fereca cu zgomot, etans,  să nu se audă nimic din afară, avea  o clanță imensă de aproape un metru….  

Marina Almășan : – Wow, ce palpitant sună povestea ta! Și…la ce probe te-au supus! 

Cristiana Bota : – La multe : dictie, texte citite la prima vedere, traducere din mai multe limbi straine, proba de telegenie. Îmi amintesc că nu  eram machiată si …n-a contat! După un timp,  m-au anuntat. Deveneam, iată,  colega Sandei, a Liei Marascu si a Deliei Budeanu. 

Marina Almășan : – …și, mai mult, ai devenit una dintre cele mai apreciate crainice ale postului public de televiziune, ceea ce nu era de ici, de colo! Spune-mi, în anii ăștia mulți, de televiziune, te-a făcut vreodată meseria asta să plângi? Că bucurii sunt sigură că ți-a oferit destule! 

Cristiana Bota : – Oho, ba bine că nu!  La inceput plângeam, pentru ca nu prezentam decat diminetile si numai pe programul 2.  Nu eram chipurile suficient de “stilata,,, de pregatita, de reprezentativă,  ca să devin un simbol , o emblema a televiziunii. Pe atunci nu existau nici o scoala de tv, nici profesori, nici manuale.   Sigur că plângeam ! 

Iar de curand mi-a plans inima cand,  intrand in televiziune , culoarele erau pustii, studiourile la fel,  Era ca si cum totul era parasit…

Unde era basmul meu frumos de odinioara? Imi amintesc studiourile în care, pe vremuri,  se filma teatrul de televiziune, se filmau revelioane răsunătoare, emisiuni de divertisment care si astazi, in reluare, sunt exemplare. Un adevărat furnicar era TVR-ul… Actori de primă linie, regizori,  operatori,  comentatori sportivi, realizatori de geniu. Ce nume!  Tudor Vornicu, Lazarov, Topescu, Bocanet, Levința, apoi  regizorii de montaj Marijeanne Gerghinescu,  Edviga , ilustratorii muzicali de top din  studiourile muzicale… Toti lucrau si munceau non stop,  pentru ca telespectatorii să fie multumiti.  Zi si noapte.  Vornicu zicea “pe cai!”  si se stia că e musai să iasă bine! Și câte premii internationale nu s-au luat, pentru emisiunile  de divertisment de odinioară…M-am intalnit de curand cu George Mihăiță si am depanat amintiri din perioada de glorie a TVR, cand aici se inregistrau spectacole de teatru sau se transmiteau in direct,  de la teatre,  reprezentatii unice.  Ce câstig pentru telespectatori!!

Marina Almășan : – Ești cam nostalgică, draga mea! Uiți ce vremuri grele a trăit TVR-ul , prin anii ‘80…

Cristiana Bota : – Nu le poți uita. Am trăit acea perioadă cruntă, în care nu erau decat doua ore de emisie… Și totuși,  nu ne-au dat afară, ne-au “ascuns”, au gasit solutii, si asta pentru că au crezut in televiziune!  

Stii că,  sub generice de genul  “Ceausescu si poporul”  sau “Țara toată în sarbatoare” , reușeau să strecoare chiar si solisti din strainatate,  sau muzică asa zisa “decadenta”? Pe raspunderea redactorului si a celui care dadea aprobarea, sau cum i se spunea “viza de emisie”. 

Marina Almășan : – Mda…pe atunci oamenii erau mai curajoși, se pare… Au trecut ani destui de atunci, Cristiana. S-au perindat,  prin TVR, o  mulțime de șefi, președinti, tu ai ramas tot acolo, pâna la final. Cum zicea cineva, zilele trecute, noi suntem “supraviețuitorii”.. Rezumă, în cateva cuvinte, deși știu că e greu, toți acești mulți ani, din viața ta și a TVR.

Cristiana Bota : –  Nu e ușor, într-adevăr. S-au perindat prin fruntea instituției oameni feluriți : scriitori, oameni de cultura, activisti de partid, chiar și niște iluștri anonimi. Dar parca e din ce in ce mai rău.  De ce se vrea, oare,  distrugerea televiziunii? Am lucrat in ultima perioada la TVR international.  Ce șansă nebună,  să poti să le transmiti romanilor din afară cate ceva din tot ce isi doresc ei , ceva de care le e dor, pentru că le este dor, de fapt,  de tara lor.    In Romania nu se prinde postul. In strainatate postul transmite mai mult reluari  si , ca atare, sunt tot mai putini oameni care lucreaza acolo, in redactie.. Mi-a plâns sufletul…

Dupa Revolutie au venit să conducă televiziunea regizori de renume, scriitori, oameni de cultură dar și neaveniți. Cate sperante, cate regrete, cati bani cheltuiți aiurea, pe nu se stie ce…Imi pun și eu întrebări : de ce s-a desfintat canalul cultural? de ce nu mai avem emisiuni de arta si cultura ? de ce s-a pierdut licenta pentru transmiterea Festivalului George Enescu ?

Oare un sef, un conducator al unei astfel de institutii,  care apartine de fapt unui popor,  nu trebuie să-și cunoască oamenii,  sa stea de vorba cu ei, să stie sa fie un bun manager, și, in primul rând, să iubească televiziunea, și sa vrea ca ea sa corespunda tuturor categoriilor sociale, tuturor gusturilor ?Dar înainte de toate,  trebuie sa stie ca o televiziune publică este o scoală pentru toti, un ghid, un reper in care trebuie sa crezi. 

Imi amintesc cum, pe vremea mea, în televiziune  se faceau cursuri de limbi straine pentru cei interesati, ca să putem prezenta profesionist textele explicative de la concerte, serate muzicale. Azi constat că abia isi mai trag sufletul emisiuni ca “Teleenciclopedia”,  “Profesionistii”,  “Garantat 100%”   “ Vedeta populara” . Și asta numai pentru că la ele se uită oamenii, pentru ca telespectatorii au nevoie de ele, pentru ca publicul vrea si altceva decat cancanuri ieftine si vulgarități.  Ratingul se castiga prin educatie,  incetul cu incetul,  prin educarea tinerilor. Asta e misiunea noastră, a postului public. 

   Marina Almășan: – Mă impresionează că oameni atât de speciali,  care nu mai lucrează demult în TVR, mai suferă încă pentru ceea ce se întâmplă cu această instituție, dovedindu-și, odată în plus, dragostea pentru aceasta..”Iti  mulțumesc, Cristiana! 

Cristiana Bota :-  Am lasat la urmă să iti mai fac o marturisire.  Am mai plâns odată, rău de tot. Am plâns atunci cand am plecat din televiziune.  Lungul drum,  de peste 36 de ani,  luase sfarsit.  La marile televiziuni din lume exista si redactori, si consilieri,  si prezentatori trecuti de prima tinerete.  Sunt profi , lumea îi apreciază și televiziunile le valorifică experiența. Noi…noi nu mai aveau nevoie nici de sfaturi, nici de amintiri,  nici de oameni. Simțeam că mi-este greu sa și  trec prin fata institutiei,   darămite sa pasesc din nou prin ea!.. Am fost chemata, e drept  și azi, ocazional,  să mai colaborez  sau să particip ca invitată la diferitw emisiuni.  Dar mă doare sufletul să vad, iar și iar,  ca se vrea decaderea acestei televiziuni,  care a dat oameni de exceptie,  care a populat alte canale cu profesionisti crescuti practic in televiziunea NOASTRĂ…

Am ajuns, da,  la o vârstă când pot spune că imi e dor de tot ce am trait , că fidelitatea si dragostea mea pentru aceasta institutie par desuete acum,  cand aici numai banii sunt o prioritate. 

Imi vine să fac stop cadru, sa opresc viata si sa incerc sa montez o alta varianta,  in care SEFII , indiferent de cum s-or numi ei, sa redescopere televiziunea nationala ca pe o unică si mare comoara.  Pe fundal, ca ilustratie muzicala aș pune o voce care strigă : “Nu omorati Televiziunea Română și nici pe realizatorii ei, care mai sunt încă in viata!  Stop si de la capat ! Se POATE si trebuie sa incercati voi cei din urmă”

Marina Almășan : – Cristiana…..

Cristiana Bota : – Tot respectul meu pentru cei care mai au curajul sa vorbească, să spună ce si unde se greseste, pentru cei ce nu renunță să spere si să creada în viitorul acestei televiziuni,  care odinioara era UNICA. Și prima din viața noastră. 

Marina Almășan : – Toată dragostea și prețuirea noastră, Om minunat ce ești!