banner marshal garden
Femei de 10

TVR de ieri și de azi. Episodul 16 : “ TVR încă mai are profesionişti, iar aceştia se plasează la ani lumină deasupra conducerii, care este însă cea ce ia hotărârile editoriale dezastruoase, ce au adus audienţele TVR la piciorul broaştei” – interviu cu realizatoarea Sanda Vișan, fost director TVR2

Sanda Vișan este una dintre cele mai efervescente prezențe ale managementului TVR. A fost un realizator de succes, a condus cu talent TVR2,  într-una din perioadele cele mai bune ale acestui canal – “ Cenușăreasă” al TVR. De fapt, Sanda este genul de om care nu poate să treacă nicăieri neobservat. Este unul din oamenii aceia, memorabili..

Dar să vă povestesc câte ceva concret despre Sanda Vișan, unul din profesioniștii de top ai Televiziunii Române.  Absolventa a Sectiei de critica a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale“ din Bucuresti, SANDA VISAN a obtinut in 1996, o diploma de master, in domeniul mass-media si comunicare, ca bursiera Fulbright, la Temple University, in Statele Unite ale Americii, iar in 2008, o diploma de doctor, in domeniul cinematografie si media, la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale“.La Televiziunea Romana, a lucrat de la absolvirea facultatii, ca realizator. A ocupat diverse functii de conducere in cadrul institutiei, dintre care cea mai productiva a fost aceea de director TVR 2, intre 1999 si 2002, perioada in care canalul 2 al televiziunii publice si-a castigat dreptul la un profil editorial propriu, care l-a impus pe piata media din Romania. Vreme de doi ani a predat ca profesor asociat la UNATC. In perioada 2002–2004, Sanda Visan a fost director al Institutului Cultural Roman din New York.

In cei peste treizeci de ani de televiziune a realizat sute de programe culturale si de publicistica sociala. Din acest motiv și în actualul context, dialogul cu Sanda Vișan va aduce, cred, destule subiecte de meditație în ograda celor cărora le pasă de Televiziunea Română…

Marina Almășan : – Sanda, ești omul cel mai nimerit pentru a te intreba : care este definiția unui adevărat “om de televiziune” și cum a variat conținutul ei, în timp?

Sanda Vișan : – Teleasta/teleastul este -evident- omul timpurilor moderne, fiindcă profesia s-a născut odată cu acest medium de comunicare, specific societăţii de masă şi foarte legat de cerinţele şi de servituţile ei.

Ca să nu ne raportăm decât la cultura occidentală, europeanul şi americanul mediu stau lipiţi de ecranul tv sub 4 ore/zi (şi totuşi yankeii au inventat expresia couch potato, pentru “vegetalele” umflate cu chips-uri, aşezate pe canapeaua din faţa televizorului), în timp ce românul, special cum îl ştim, se iţeşte şi aici, astfel încât în 2017, de pildă, ieşea învingător, cu un consum tv de aproape 6 (şase) ore/zi. În condiţiile în care aproape jumătate din populaţia României are wc-ul în fundul curţii şi nu are canalizare, 83% dintre români au cel puţin două televizoare în casă (până la patru!).

Aşadar, există o piaţă pentru “omul de televiziune”, cum îi zici, dar, ca să reziste, trebuie să fie şi el mai…special, în ton cu naţia, căreia acest intermediar de viţă nouă îi deschide calea spre un conţinut… 

Marina Almășan : – Chiar aşa, ce fel de conţinut? 

Sanda Vișan : – Aici e aici. Ce oferă masei de telespectatori mesagerul teleast (numit astfel generic), care se şi specializează pe anumite domenii? Televiziunile generaliste, urmaşele pionierelor de altădată, ce au de toate pentru toţi, le pun telespectatorilor pe tavă (adică pe ecran) informaţii despre lumea de azi (ştiri, sport, documentare, talk show-uri, ficţiune), de ieri (documentare, talk show-uri, ficţiune) şi de mâine (talk show-uri, documentare, ficţiune).

Înainte de a-şi ghida publicul spre înţelegerea trecutului, a prezentului, sau a viitorului, omul de televiziune trebuie să stăpânească bine domeniile abordate, iar dacă are capacitatea de a pătrunde în diverse zone de conţinut, prestaţia sa este cu atât mai valoroasă.

Acest tip de realizator tv se adresează întotdeauna minţii privitorului şi, deci, celor dispuşi să şi-o folosească. Ea/el are un discurs menit a-l ajuta pe receptor să înţeleagă mai bine lumea în care trăim şi să-i ofere o orientare optimă, în alegerea drumului spre ceea ce americanii au numit încă din Constituţia lor “căutarea fericirii”, sau, la pretenţii mai modeste, în găsirea soluţiilor optime pentru problemele vieţii individuale şi colective, printr-o bună orientare în spaţiul comunitar.

În funcţie de nevoile societăţii, acest demers televizual poate fi preponderent în grila de programe, aşa cum au considerat necesar să facă japonezii, în societatea distrusă de după cel de al doilea război mondial, când televiziunea publică a multiplicat, cu forţa sa de penetrare în casele oamenilor, eforturile şcolii, devenind principalul mediu de educaţie a maselor dezorientate de trauma războiului pierdut.

Marina Almășan : – Dar e suficient, oare, doar să informeze? 

Sanda Vișan : –  Dacă s-ar rezuma doar la satisfacerea nevoii de cunoaştere, televiziunea nu ar avea milioane de “urmăritori” (cum i-ar numi facebook), fiindcă nevoile omului sunt diverse, iar televiziunea este un mijloc atât de maleabil, încât crede că poate răspunde la cât mai multe dintre ele (dacă nu cumva la toate!). De aceea, caută să creeze dependenţe în rândul publicului, furnizându-i plăcere, prin diverse forme de divertisment, care satisfac nevoia de compensare a stressului vieţii de zi cu zi, de evadare din cotidian, sau, pur şi simplu, de anesteziere. Iar aici calitatea morală a entertainer-ilor e capitală, pentru sănătatea sufletului comunităţii. Căci dacă ei nu practică umorul de calitate, ci preferă să apese pedala vulgarităţii şi, pentru a fi regii audienţelor, să cultive reacţiile viscerale din partea telespectatorilor, năclăind invitaţii prin noroaie, bazine cu şerpi, sau tone de aluzii sexoase, atunci sigur ne aflăm în faţa unei formule de succes, care erodează însă cu bună ştiintă ţesutul moral şi intelectual al naţiei.

Aşadar, într-o societate ca cea în care trăim, unde până şi adevărul sau evidenţa sunt relativizate, nu cred că putem vorbi de un “adevărat om de televiziune”, ci de diverşi oameni de televiziune, pe care societatea îi valorizează în funcţie de propriile sale standarde. Important mi se pare să fie aplicată justa măsură, care să împiedice alunecarea societăţii în zona derizoriului. Cu alte cuvinte, o comunitate are teleaştii pe care îi merită.

Marina Almășan : – Hai să vorbim puțin despre tine : – Cum ai ajuns in TVR?  DE CE ai venit în TVR? De ce ai plecat din TVR? De ce te-ai întors din TVR? De ce TVR?

Sanda Vișan : – Am venit în TVR după terminarea facultăţii, abia atunci când s-a ivit un post la regie de montaj, căci pe vremea aceea absolvanţii de critică de teatru şi film erau repartizaţi la case de cultură, titulatura secţiei fiind schimbată în acest scop, în ridicola formulare: arta şi metodologia spectacolului. Am fost, de altfel, ultima generaţie de critici la I.A.T.C. I.L. Caragiale, din Bucureşti. România lui Ceauşescu nu avea nevoie de critici de niciun fel!

Deşi aveam pregătirea pentru a lucra într-o redacţie, am lucrat la regie de montaj până la revoluţie, când am putut, în fine, accede în corpul redacţional. Experienţa de la regie de montaj a fost esenţială, fiindcă mi-a permis să cunosc munca de televiziune de la cel mai mic detaliu, lucru care mi-a servit enorm ulterior, nu numai în realizarea de emisiuni în direct sau înregistrate, dar şi ca director TVR 2. Ca regizor de montaj şi de emisie, am lucrat la emisiuni muzicale şi la Serata lui Iosif Sava, căruia aveam să-i fiu, după 1990, redactor-şef adjunct la Redacţia Cultură.

Pentru mine, ca şi pentru mulţi din generaţia mea, televiziunea a devenit a doua casă, în sensul că ne-am identificat destinul individual cu cel al instituţiei, ceea ce în termenii marketingului s-ar chema a win-win situation, o situaţie în care toată lumea profită. De aceea mă uimeşte azi să constat că managementul TVR din ultimii mulţi ani a reuşit performanţa de a-i determina pe angajaţi să nu mai vadă în instituţie decât o sursă de venit, într-o atmosferă de totală şi neproductivă adversitate, a cărei deplorabilă imagine este tocmai aspectul de cimitir din interiorul TVR: culoare, ateliere şi studiouri goale, adâncite într-o tăcere lugubră.

Marina Almășan : – Asta e si percepția mea : de la o televizune vie, care fremăta de dimineața până seara și te ciocneai, pe holurile sale, de toate marile personalitați ale României, astazi pare a fi un Cernobâl, pe aleile căruia rar de tot mai vezi oameni speriați, care se întreabă cât le mai e dat să trăiască….

Sanda Vișan : – TVR a devenit, nu de azi, de ieri, ca toate instituţiile statului, de altfel, o vacă de muls, pentru interese de partid clientelare şi monetizabile. Desigur, pentru partidul aflat la volanul puterii, care şi-a numit invariabil toţi preşedinţii instituţiei, cu aere mai mult sau mai puţin independente. Dar această percepţie difuză nu ne-a împiedicat pe noi, slujitorii televiziunii publice, să fim în continuare “nebuni după televiziune”. Ne-a făcut însă viaţa mai grea. Până când, în 2012, viaţa mea în TVR a devenit imposibilă, căci ar fi însemnat decuplarea de la sistemul de valori ce mă călăuziseră în toată activitatea. Atunci a fost decretat un proces de restructurare, cu scopuri de eficienţă economică, s-a spus, drept care toată populaţia nepiloasă a TVR a fost luată la întrebări. De cine?!

Marina Almășan : – Și…te-ai lăsat “evaluată”?…

Sanda Vișan : – Eu nu puteam accepta să mă las evaluată de o conducere ineptă profesional, din care făcea parte, între alte nume strălucite, susţinute de diferite partide, cineva cunoscut public ca schimbătorul de pamperşi ai unui bolnav închipuit, fugit de justiţia română până în America, azi puşcăriaş pe vreun deceniu. Aşa că nu eu am plecat din TVR, ci instituţia s-a dispensat de mine, desfăcându-mi contractul de muncă, că nu m-am lăsat interogată. Pionii politici mi-au zis adio, n-a contat tot ce făcusem în TVR ca realizatoare, n-a contat că, în calitate de director TVR 2, din 1999, am reuşit ca în mai puţin de trei ani să dau un profilul distinct şi intelectual, unui canal generalist care nu fusese înainte decât un debuşeu pentru programe ce nu aveau loc pe TVR 1. Nu, trebuia să fac dovada profesionalismului meu, în faţa unor pigmei. Am refuzat.

Marina Almășan : – Dar nu te-ai lăsat, din cate știu, și ai continuat lupta, apelând la justiție…

Sanda Vișan : – După trei ani de procese ( că aşa-i în România, conflictele de muncă se judecă cu celeritate!) am câştigat şi am revenit acasă. Dar lucrurile se degradaseră deja, alţi clienţi de gaşcă (cum le plăcea să se numească) se adăugaseră celor politici, sifonând banul public. Şi lucrurile au continuat în acelaşi ton până la prăpastia de azi, în care deciziile editoriale sunt luate de oameni cu trecut profesional dubitabil. Iar când fostul director de la WC-uri îţi spune ce are valoare şi ce nu, pe micul ecran, partida e pierdută.

Aceasta era o problemă la vremea restructurării din 2012 şi aceasta încă mai este şi acum. În ciuda multitudinii de angajări clientelare din ultimii ani (consilieri, deh!), TVR încă mai are profesionişti, iar aceştia se plasează la ani lumină deasupra conducerii, care este însă cea ce ia hotărârile editoriale dezastruoase, ce au adus audienţele TVR la piciorul broaştei.

Marina Almășan : – Cum percepi tu, personal, această situație? 

Sanda Vișan : – Pentru cineva ca mine, care s-a identificat cu destinul instituţiei (oare n-am greşit?), felul în care TVR este folosită este dureros. Fiindcă televiziunea publică ar trebui să fie, conform legii, instrumentul ideal pentru iluminarea, nu pentru prostirea, celor mulţi. Cu atât mai mult cu cât manipularea grosolană nu mai are chiar efectul scontat, de când informaţia este disponibilă oricând pe world wide web.Iar când nu se prea mai uită nimeni, cum îşi atinge manipulatorul ţinta? Dar conducerii televiziunii publice, ca şi guvernului, i se pare că încă se mai poate una să zici acasă şi alta în lumea largă.

Marina Almășan : – De ce ar mai fi nevoie de TVR, intr-o societate în care există o sumedenie de televiziuni private?

Sanda Vișan : – Pentru că doar la televiziunea publică, finanţată din banii contribuabililor, TREBUIE să vorbeşti despre Eminescu, Nichita, Ciulei, Dinică, Enescu, Cerchez, Baba, Coandă, Racoviţă, Saligny, despre valorile pe care acest popor le-a dat lumii. Doar aici TREBUIE să-i înveţi pe oameni să gândească şi să vorbească frumos, nu să-şi rezolve şi cel mai mic conflict, scoţând şişul din buzunarul costumului Armani. Doar aici TREBUIE să promovezi un climat de civilitate, care să dea calitate spaţiului public. Doar aici TREBUIE să susţii scara de valori a omului integral, care nu şi-a pierdut spiritualitatea. Astfel încât blondele botoxate să rămână pe centura, nu să devină modele, fiind constant promovate de televiziunile private (cu încercări modeste şi pe la noi). Într-o zi, cineva va trebui să analizeze efectul mortal pe care aceste show-uri (late or not) îl au asupra societăţii, instituind şi justificând o atmosferă de mahala galactică.

Televiziunile private nu au obligaţii publice, ci au libertatea să producă ce programe cred că le aduc profit, fiindcă o fac pe banii lor, sunt companii comerciale. Dar devalorizatul CNA, dacă nu ar fi atât de ocupat cu măciuca politică, ar trebui să sancţioneze totuşi desele şi gravele transgresări ale bunului simţ, fiindcă ele sunt răni de lungă durată, pe trupul spiritual al românilor, la fel de grave precum cancerul sau malaria, pentru trupul fizic.

Marina Almășan : – Ce radiografie corectă, a audiovizualului românesc! Hai să ne mai întoarcem puțin la tine. Care au fost emisiunile tale de suflet?

Sanda Vișan : – Am lucrat cu mare bucurie alături de furtunosul şi inegalabilul Iosif Sava, la emisiunile sale în direct. Apoi, ca redactor, am realizat interviuri cu mari personalităţi culturale ale lumii de azi, între care istoricul Alain Besançon, secretara perpetuă a Academiei Franceze, Hélène Carrère d’Encausse, politologul Giovanni Sartori, preşedintele Republicii Cehe, scriitorul Vaclav Havel, cântăreţul Charles Aznavour. Apoi, îmi este aproape de suflet seria de interviuri cu mari muzicieni prezenţi la Festivalul Internaţional George Enescu, între care: soprana Barbara Hendricks, pianistul Christian Zacharias, violoncelistul Gidon Kremer, dirijorii Sir Neville Marriner, Daniel Barenboim, Valery Gergiev, violoniştii Pinchas Zukerman şi Maxim Vengerov etc.

Am lucrat cu mare pasiune, alături de directorul de imagine Andrei Coruţ, la seria de documentare dedicate Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, dar şi succeselor înregistrate de trupa Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, în turneele organizate de directorul acestuia, Constantin Chiriac, la Edinburgh, Liverpool, Londra, Helsinki, Bruxelles, Sankt Petersburg, Bogota. Prilej cu care, fiind, cum ziceam, “nebuni după televiziune”, am filmat zi şi noapte, şi oraşele în care ne-am aflat, realizând, la reîntoarcerea mea în TVR, o serie de documentare turistice, cu accent pe aspectele culturale ale metropolelor vizitate.

Dar la capitolul “emisiunilor” preferate trebuie neapărat să adaug cei aproape trei ani în care am remodelat fundamental TVR 2. Alături de echipa de producători delegaţi pe care mi-am alcătuit-o din personalităţi TVR: Aurora Andronache, Lili Lemnaru şi Ioana Bogdan, am izbândit să dăm personalitate proprie unui canal inert şi, mai mult, să îl plasăm pe piaţa de publicitate, datorită emisiunilor de diverse genuri, dar de calitate, pe care le-am difuzat.

Marina Almășan – Wow! Asta da, listă de izbânzi! Te felicit din toată inima! Am să-ți spun un lucru, pe care cred că l-ai simțit și tu, din plin : e greu de făcut emisiuni de audiență, în zilele noastre, când gustul publicului a devenit îndoielnic. Ce facem, ne ghidăm după el, facem deci concesii, sau ținem sus ștacheta calității, indiferent de sondajele de audiența?

Sanda Vișan : – N-aş pune niciodată sub semnul întrebării gustul publicului, chiar dacă ai dreptate, atâţia ani de produse tv vulgare, scăderea standardelor învăţământului românesc şi ale spaţiului public, în general, şi-au adus “”roadele”. Dar fenomenul e dincolo de puterile noastre individuale, ca realizatori.

Cred că fiecare teleast/ă trebuie să găsească formula potrivită, pentru a transmite conţinutul pe care îl consideră valoros, într-o manieră care să îi asigure accesul la un public cât mai larg.

Şi aici trebuie să spunem că nu e doar treaba realizatorului, ci a unei întregi echipe, fiindcă dacă defineşte ceva “omul de televiziune”, la stat sau în privat, este tocmai buna înţelegere a faptului că orice izbândă în acest domeniu vine din colaborarea cu toţi cei care lucrează pe lanţul de producţie şi difuzare, de la primul telefon dat de şeful de producţie până la intrarea în undă a emisiunii. De toţi aceşti oameni depinde audienţa unei emisii pe care teleastul a gândit-o.

Dar şi de vecinătăţile de difuzare, căci de aceea avem curbe de audienţă atât de accentuate, în care meciurile, de pildă, ridică masiv o audienţă care altfel se târăşte. Şi mai ales de felul în care programul este promovat, capitol la care televiziunea publică este în mare suferinţă.

Aşadar, audienţa tv este, ca şi munca, o chestiune de echipă, pornind de la strategia postului (dacă ea există), la producţia propriu-zisă a programului, promovarea şi difuzarea lui. Felul în care, realizând programe de calitate şi creând o amprentă culturală întregului demers jurnalistic al postului TVR 2, noi am reuşit să intrăm pe piaţa de publicitate, având tronsoane în care depăşeam TVR 1, dovedeşte că audienţa şi aferentele încasări din publicitate nu sunt necesarmente legate de un discurs televizual gregar.

Marina Almășan : – Ai fost director la TVR2, un post care, s-a luptat cam mereu cu audiența. Cum te simțeai, când primeai , in fiecare zi, datele de audiența? Care-ți erau reacțiile?

Sanda Vișan : – La început am fost cam speriați, dar, când am început să vedem rezultatele muncii tuturor realizatorilor care erau cuprinşi în grila de programe pe care am alcătuit-o, le aşteptam cu nerăbdare. E drept că pe atunci TVR 1 încă mai era între primii trei, iar TVR 2 a ajuns pe locul cinci. Între timp, peisajul media s-a schimbat radical. Nu ştiu dacă în bine.

Marina Almăsan : – Ce faceai cu emisiunile/realizatorii care nu performau? Dar cu cei care obțineau rezultate bune? Cum îi făceai să se simtă prețuiți?

Sanda Vișan : – Emisiunile care nu performau nu mai prindeau următorul sezon. În privinţa fruntaşilor, politica instituţiei nu era diferită de cea de acum, adică nu primea primă cine merita, ci cine trebuia. Aşa că, TVR 2 fiind perceput de conducerea superioară ca un copil obraznic, care-l ruşina prea des pe fratele mai mare, noi nu am putut să premiem pe niciun realizator. Şi nici pe noi înşine.

Marina Almășan : – Ești un telespectator al TVR?

Sanda Vișan : – Aş zice că am fost…

Marina Almășan : – Și totuși, cum iți explici prăbușirea ratingurilor? Cum iți explici faptul că, cu excepția unor telespectatori fideli, pe care încă îi mai atrag programele noastre, restul  lumii vorbeste atât de urât de instituția noastră? Nu te revoltă? Eu una nu am somn, din cauza acestor lucruri! 

Sanda Vișan : – Nu mă revoltă, pentru că acesta era rezultatul previzibil al anilor
anteriori. Pas cu pas s-a ajuns aici. Instituţia şi oamenii ei au acceptat ani de zile ca ea să fie atinsă de politic, până la violarea actuală, când, totuşi, dată fiind măsura dezastrului, câţiva oameni au reacţionat. Dar nu e de ajuns. În televiziune şi revolta trebuie să fie colectivă, precum munca.  Ani de zile s-a ştiut, în interior şi la Parlament, de dezastrul financiar, care a crescut de la an la an, confirmat de Rapoartele Curţii de Conturi. Şi nimeni n-a protestat. Tot Curtea de Conturi a confirmat că aşa-zisa restructurare din 2012 nu numai că nu a adus nicio eficienţă, ci, dimpotrivă, a produs o pagubă majoră instituţiei.

A plătit cineva pentru aceste măsuri dictate politic? A plătit cineva pentru sifonarea banului public în TVR? Nu, pentru că nu a existat nici voinţa politică de a limpezi apele. Şi de ce ar fi existat la TVR, când nu a existat la nicio altă instituţie a statului?

Marina Almășan : – Dacă ai fi investită, pentru o vreme, în funcția de PDG, care ar fi primele decizii pe care le-ai lua, in TVR?

Sanda Vișan : – În actualul climat politic, n-aş fi. Şi până nu s-ar schimba, n-aş accepta. În orice caz, TVR nu are nevoie de peticelile pe care le primeşte periodic. Mă uit la temele abordate în Consiliul de administraţie, unde sunt mulţi neofiţi politici: aceleaşi lucruri le discutam acum 20 de ani! Pentru ei sunt teme noi!

Douăzeci de ani, în condiţiile evoluţiilor tehnologice actuale, înseamnă imens. TVR chiar are nevoie, ca de aer, de o strategie care să o aducă în actualitate, tehnologic şi ca strategie de comunicare. Bătrâna doamnă chiar e bătrană, iar cineva care ştie să frece nessuri, sigur nu va fi capabilă să ne procure vreo revelaţie!

Marina Almășan : – Nu știu la cine te referi…😁 Care este amintirea No. 1, cu care vei rămâne , după ce TVR se va afla departe, în urma ta?

Sanda Vișan : – Iluzia că am făcut lucruri neperisabile, într-o societate ca cea românească, ce pare că nu mai pune preţ pe memorie. Dar ce mai este perenitatea azi?

Marina Almășan : – Așa cum i-am  întrebat pe toți ceilalți intervievați, te întreb și pe tine, satisfăcând astfel curiozitatea cititorilor : ce face astăzi Sanda Visan?

Sanda Vișan : – Lucrează (pantagruelic!) la trei cărţi deodată: una pentru 2020, cealaltă pentru 2021. Numai cu a treia am scăpat deocamdată fără deadline.

 

 

4 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Lasă un răspuns la Alexandru Graur(Motorola) Anulează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • D-mna Sanda Visan este o d-mna care freamata de energie ,cu o inteligenta vie,creativa,vesnic neobosita ,spune deschis ,franc ce o nemultumeste .O admirabila femeie de 10.I-am admirat multe emisiuni .Ati facut o buna alegere d-mna Marina Almasan. Va multumesc amandorura .

    • D-mna Sanda Visan este o d-mna care freamata de energie,cu o inteligenta vie,creativa,vesnic neobosita,spune deschis ,franc ce o nemultumeste .O admirabila femeie de 10.I-am admirat multe emisiuni .Ati facut o buna alegere d-mna Marina Almasan .Va multumesc amandorura .

  • TVR a fost primul meu loc de muncă. Chiar dacă nu am ocupat un post conform pregătirii mele profesionale,din postura de pilonist am contribuit la înființarea a două activități.Drept mulțumire,am fost expulzat(nu am avut cunoștințe temeinice de limbă maghiară,sau metalurgie ….). La 41 de ani am luat-o de la zero. Singurul regret pe care-l am este că nu am plecat mai devreme din TVR!

Femei de 10 pe Facebook