Femei de 10

“Sunt un avocat foarte bun care muncește foarte mult și învață mereu” – interviu cu avocatul DIANA-IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ

Dacă mă întrebați de unde o știu pe Diana, o să ridic din umeri. Habar n-am la care din emisiunile mele am avut nevoie de un avocat în platou, cine mi-a recomandat-o și când. Cert este că, de la prima prezență a Dianei în platoul nostru de filmare, mi-am zis : “Asta e! E omul de care am nevoie!” . Colegii de breaslă știu ce înseamnă pentru un producator, dar  mai ales pentru un moderator, că aibă în emisiune un profesionist, care să vorbească deștept și pe înțelesul tuturor și să aibă și charismă. Iar tânăra avocată care-mi devenise invitată, le avea pe toate trei. De atunci au trecut ani buni, colaborarea continuand la modul frumos, în care debutase, ba depășind , la un moment dat, hotarele emisiunii : Diana a devenit girantul rubricii “Legea e de partea ta”, din revista online “Femeide10.ro” și semnând , în decursul ultimilor trei ani, articole nu numai excelent scrise, ci și excelent primite de cititoarele noastre. Zilele trecute, făcând o “recapitulare” a femeilor de 10 care ne-au acordat interviuri in revistă, în ultima vreme, mi-a venit ideea să-i iau un interviu și Dianei : excelent profesionist, un om de caracter, cu o cultura generală solidă, mamă a doi copii , implicată puternic în acțiuni caritabile, soție devotată, prieten la nădejde, …să mai spun?!? Citiți-i interviul ! 

Marina Almășan : – De unde spiritul ăsta belicos, Diana? Strămoșii tăi au făcut parte cumva dintr-un trib de războinici? 

Diana Iovanovici-Șoșoacă: –  Belicos???? Termenul acesta denotă și o atitudine agresivă…da, dacă nu îmi respecți drepturile și libertățile, și nu numai mie, apropiaților, poporului meu, oamenilor lipsiți de apărare, s-ar putea să te trezești cu o reacție nu tocmai gentilă din partea mea.

Așa am fost dintotdeauna. În esență, sunt un om pașnic. Culmea, nu-mi plac situațiile tensionate, prefer pacea, moderația și echilibrul. Din păcate, viața nu mi-a oferit prea multe astfel de situații, iar cu profesia mea, foarte rar am parte de liniște. Cred că m-aș plictisi dacă ar fi atâta liniște. Dar măcar aspir la o situație echilibrată. Din păcate, utimele luni ne-au dezechilibrat pe toți, astfel că mi-au fost atinse corzile agresivității pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Strămoșii mei? Despre care dintre ei să vorbesc prima dată? Am un adânc respect și o pioasă recunoștință față de strămoșii noștri în general, și pentru cei din familia mea, în special. Să ne aducem aminte că ne tragem dintre ”cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” cum îi numea Herodot pe strămoșii noștri geto-daci, de care își bat joc mulți dintre istoricii noștri, denaturându-le faptele de vitejie memorabile și distrugându-ne istoria, alterând-o și denaturând-o, acesta fiind unul din cele mai cumplite acte de trădare națională. Distruge și denaturează istoria unui popor și o să ai cea mai mare masă de manevră, o populație manipulată de tip sclavagist. Asta se încearcă la noi.  Când ne vom da seama că suntem urmașii celui mai mare imperiu al tuturor timpurilor și cea mai mare parte a lumii ne-a respectat strămoșii ca pe nimeni altcineva, atunci ne vom redobândi demnitatea și ne vom rupe lanțul sclaviei. Atât vă spun: Hiperboreenii!

Familia mea: bunicul matern, ing. Bleotu Gheorghe, a luptat în cel de-al doilea război mondial la Cotul Donului, mi-aduc aminte că avea corpul brăzdat de urmele schijelor și operațiilor, avea demnitate și onoare, verticalitate și o cultură pe care n-am mai întâlnit-o la nicio altă persoană. I s-a acordat Medalia ” Virtutea Militară”. Străbunica maternă a rămas singură cu 5 copii, când au venit comuniștii și au deposedat-o de toată averea. Era un om extraordinar, în foametea din 1946-1947, pentru că aveam brutăria din Otopeni, străbunica a dat întregii comune Otopeni, timp de un an de zile, pâinea gratis tuturor locuitorilor pentru a-i ajuta să trăiască. Ea spunea că era verișoară cu Principesa Martha Bibescu, așa că avem niște explicații. Bunica maternă a fost tot timpul o luptătoare, o femeie dârză care nu s-a lăsat îngenuncheată nici măcar de regimul comunist și s-a judecat până a murit cu Statul român pentru retrocedarea averilor strămoșești etc. Pe linie paternă mă trag din Skopje, Macedonia, fosta Yugoslavie, oameni foarte bravi și dârji. Știu doar câteva lucruri despre ei, pentru că din cauza atrocităților de acolo, au fost nevoiți să fugă și așa au ajuns în România. Știu că bunicul patern chiar a luptat în Macedonia și a venit în România mult mai târziu decât bunica. Uitându-mă în spate chiar văd că mi s-a transmis lupta prin ADN.

Marina Almășan : – Impresionantă poveste , impunător arbore genealogic! Eu nu-ți cunosc decât mama – pe admirabilul medic Alice Florescu – și deja sunt în admirația familiei din care provii! Spune-mi, Diana, care au fost valorile în spiritul cărora ai fost crescuta?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Valorile…reies foarte clar de la întrebarea anterioară. Am avut parte de o educație mai spartană, impusă de bunicul matern. S-a pus mereu accentul pe tradiție, patriotism, respect, iubire de țară și popor, sacrificiu pentru ele, citit, învățat, erudiție, bun-simț, verticalitate, cinste, onoare, muncă și lista poate continua în același spirit. La 4 ani citeam și scriam, a avut grijă bunicul de acest lucru, ne luam la întrecere cine citește mai mult. S-a pus foarte mare accent pe familie, pe dragostea familială, pe ajutorul în familie, indiferent de animozități, era obligatoriu să se treacă peste acestea, pentru ca familia să fie unită. Ne-am ajutat mereu în familie și am fost alături unii de alții. Din păcate, acum am rămas cam puțini, dar suntem uniți și asta este tot ceea ce contează. 

Am fost învățată să ajut, dacă pot. Și dacă nu pot, trebuie să pot. Familia mea a fost mereu cea care a ajutat oamenii săraci sau bolnavi. Mama fiind medic, nu o prea vedeam pe acasă, mai mult mă lua cu ea prin gărzi în spital, ca să putem să mai vorbim

Am fost învățată să îmi respect strămoșii și să respect tradiția creștină. Parastasele și Sâmbetele morților le respect, merg la biserică, fac colivă, gătesc, fac pachete, împart, fac pomelnice, fac prescuri acasă, de  morminte mă ocup tot eu, eu sap, greblez, smulg buruianul etc.

Îmi place să practic agricultura, din păcate nu prea am timp, dar bunicul, când aveam 5 ani, mi-a pus o sapă mică, făcută special pentru mine, și mi-a spus: ”Învață să muncești și să iubești pământul, să te descurci în orice situație, că nu se știe ce vremuri apuci și tu. Fii pregătită pentru orice !”

Marina Almășan : – Ce frumos! Văd că interviul nostru devine, cu fiecare rând tot mai mult, o adevărată lecție de viață! Ma bucur nespus, Diana! Iar acum, dacă tot ne-am întors în timp, povestește-mi despre copilul Diana și despre adolescenta de mai târziu?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Ce frumoasă cerință! Mi-ar trebui vreo 10 volume să povestesc despre copilăria mea ! A fost unică, splendidă, chiar dacă s-a petrecut în timpul comunismului. Am fost un copil fericit, care a trăit printre oameni frumoși și buni, iubitori, calzi, implicați. Cu toate că nu par, am rămas un copil în adâncul sufletului meu și apropiații știu asta cel mai bine….și tu știi! Probabil de aceea mă și iubesc copiii și am o empatie deosebită cu cei suferinzi de autism și sindrom Down.

Mi-aduc aminte cu un dor nespus de vacanțele de la Otopeni, la străbunica maternă, unde se aflau și unchii mei și bunicii, după ce au ieșit la pensie. Plecam de dimineața de acasă și mai veneam seara, mergeam din casă-n casă, aveam zeci de prieteni, mergeam cu ”Țoaclele” ( mai știți ce erau? Bicicletele), la aeroport, făceam porumb copt la foc de tabără și ne uita Dumnezeu până după miezul nopții – Doamne ce pățeam pentru asta – dar merita!

Mi-aduc aminte de vacanțele petrecute la Tata, în Munții Căpățânii, la Hidrocentrala Lotru Ciunget, unde tata era inginer. Mă trezea la 7 dimineața și făceam baie în apă de munte. Așa m-am călit. Tata este un un spectacol întreg, un volum de culegeri de texte ale lui Toma Caragiu în special, a fost un adevărat actor din „Preoteasa”, foarte apreciat, prieten cu Cornel Dinu și Vali Sterian, Dumnezeu să-l odihnească. Nu poți să vorbești cu tata să nu râzi. Cred că a citit peste 15.000 de cărți în viața lui, asta face și acum. Cred că dacă se concentrează, îți poate da câte un citat din fiecare carte citită. Este magistral. Mă consult cu el ori de câte ori scriu câte ceva și vreau să-mi amintesc de câte o carte folositoare. Este de o mie de ori mai bun decât Google. 

Eram un copil care la grădiniță îi ajuta pe cei mai mici să se îmbrace, să mănânce, să se spele etc. Mai târziu, ajutam bătrânii sau persoanele cu handicap, fie le făceam cumpărături, fie îi ajutam să treacă strada. Știam să dau primul ajutor: mi-aduc aminte, aveam vreo 15 ani când un vecin și-a tăiat tibia cu toporul. Am sărit imediat, l-am spălat, l-am dezinfectat, i-am oprit hemoragia și până a venit salvarea, era și pansat. L-au dus la spital și i-au spus că i-am salvat piciorul. Mama m-a învățat!

Îmi plăcea să citesc foarte mult, să interacționez, să croșetez, să fac mileuri, să tricotez, chiar am făcut niște pulovere foarte frumoase, îmi plăcea grădinăritul, lucruri pe care le-am făcut și ca adolescentă. Când nu era vacanță mă duceam la balet, gimnastică, dansuri, am făcut și atletism – fond, înot, baschet, volei, handbal – eram și foarte înaltă pentru acele vremuri, la 14 ani aveam deja 1,75 m. Și da, niciodată nu stăteam deoparte dacă era vreo nedreptate. Inclusiv la școală luam apărarea colegilor în fața profesorilor sau cu ”gașca” de la bloc sau curte imediat reacționam și luam apărarea oricui. Așa îmi și ziceau: ”Avocatul copiilor! Țin minte, era pe vremea lui ”Ceașcă”, profa de română: Popeasca, Dumnezeu s-o odihnească, o femeie remarcabilă, dar avea o problemă: dacă făceai vreo greșeală îți rupea palmele cu cantul riglei de lemn! Nu știu cine a greșit în clasă, drept pentru care a considerat că trebuie să fim pedepsiți toți! Bineînțeles că m-am opus și am solicitat să îmi spună de ce trebuie să plătească toți pentru fapta altuia și de ce nu suntem lăsați să dăm explicații și noi, că nu are dreptate și am cerut să vină dl. Director. A venit spre mine și mi-a spus: ”Întinde palmele! Tu vei plăti prima!”, ” NU VREAU! NU AVEȚI NICIUN DREPT! VĂ SPUN MAMEI!” Și a ridicat rigla să mă lovească. I-am luat rigla și i-am rupt-o în două. Evident că a fost chemată mama la școală, care i-a spus: dacă o singură dată îmi mai amenințați copilul cu o pedeapsă, mă duc până la Cabinetul 2 și vă dau afară din învățământ!”. Cabinetul 2 era Ceaușeasca! Și mama era în stare! De atunci, Popeasca nu ne-a mai lovit cu rigla! Cel puțin, nu la noi în clasă!

Ca adolescentă, am început să fiu din ce în ce mai democratică, că doar de aceea venise Revoluția! Am făcut parte dintr-o trupă de teatru cu care m-am calificat la Festivalul de la Avignon! Dar, ghinion! Nu aveam fonduri și eram și minori și părinții nu ne-au lăsat. Era prin ‘92-’93, alte vremuri, alt sistem, dar spre care tindem vehement să ne întoarcem. Interpretam rolul Penthesileei, regina amazoanelor, fiica zeului Ares și a reginei Otrera, că doar nu se putea altceva. 

Am devenit din ce în ce mai luptătoare și apărătoarea colegilor sau profesorilor care aveau probleme. Îmi susțineam punctul de vedere în fața oricărui profesor care ne umilea sau care încerca să ne traumatizeze, deși noi chiar eram o clasă de olimpici, cu foarte mult bun-simț. Mai erau câțiva profesori în trecere prin liceu, care nu prea înțelegeau cât de iubiți și apreciați eram noi! Sunt foarte multe de spus! Am avut  parte de o clasă fantastică, care s-a păstrat dintr-a 5-a până într-a 12-a! Am rămas prieteni și acum și suntem foarte uniți!

 Marina Almășan : – Ce frumoasă reconstituire a copilăriei ai reușit! Popeasca aia n-a fost o profă chiar rea, căci , iată, la Română se pare că ai fost foarte bună! Spune-mi, mai  ții minte jocurile  copilariei? Dar cărțile adolescenței? Care sunt titlurile care te-au marcat?  

Diana Iovanovici – Șoșoacă : – Cum să nu țin minte? Le joc și acum cu plăcere, când am timp. Elasticul îmi plăcea cel mai mult și un derivat al lui: Șing-Șang-Șong! Doi copii țineau de o parte și de alta elasticul, își învârteau mâinile și picioarele până se forma o chestie peste care trebuia să treci fără să atingi elasticul! Așa mi-am rupt mâinile și picioarele de vreo 4 ori și mi-am dislocat umărul stâng!

”De-a v-ați ascunselea!” Și acum mă joc cu fetița mea și cu prietenii ei. Și acum mă ascund prin pod, prin fânar, la țară, prin magazii, pe sub mese! Mă distrează la culme!

”Leapșa!” Îmi plăcea că ne cățăram pe mașini! Până ieșeau vecinii să ne ia la bătaie că îndoiam tabla Daciilor 1300!

Un joc foarte iubit era ”Rațele și vânătorii”! Și acum îl joc la țară. Când ne bubuiau cu mingea și rămâneau semne o săptămână și se înroșea și ustura, nu-ți mai trebuia să fii rață vara aceea!

”Țară, țară vrem ostași!”, ”Frunza”, ”Sticluța cu cerneală”, iar din seria celor de interior: ”Dacii și romanii”, ”Nu te supăra frate!” (l-am regăsit acum în librării), ”Piticot”, ”Rummy”, ”Tabinet”, ”Șeptică”, ”Rentz”, ”Canastă” și multe altele.

Cărțile? Păi am citit mii de cărți! Nu titlurile m-au marcat, ci conținutul lor! Uite, o carte care m-a impresionat foarte mult și și-a lăsat amprenta este ” QUO VADIS” de Henryk Sienkiewicz. Mi se pare foarte actuală, ție nu? Din păcate, Nero există și acum și se extinde din ce în ce mai mult! Titlul romanului este inspirat dintr-o legendă în care se relatează că, pe vremea persecuțiilor lui Nero împotriva creștinilor din Roma, apostolul Petru fuge din cetate ca să-și scape viața. Pe drum Îl întâlnește pe Isus și Îl întreabă: „Quo vadis, Domine?” (Unde mergi, Doamne?). Isus îi raspunde: „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Rușinat de propria lașitate, Petru se întoarce la Roma, unde va muri ca martir, răstignit cu capul în jos. Puterea romană era reprezentată de sângerosul Nero, un împărat care avea drept de viață și de moarte asupra supușilor săi și care îi oprima în special pe creștini. Nero reprezintă violența, desfrâul, opulența, totalitarismul, iar puterea spirituală a creștinilor, care i se opunea, este caracterizată de bunătate, smerenie și mai ales dragoste. Mi se pare totul foarte similar cu timpurile noastre !

Sunt foarte multe cărți care mi-au marcat existența  adolescentină : Mircea Eliade : ” Maitreyi”, ”Nuntă în cer”, ”În curte la Dionis”, ”Istoria religiilor” ; Proza lui Eminescu și, mai ales, articolele jurnalistice scrise de el ; Albert Camus : Mitul lui Sisif, Nikolai Gogol- Sufete moarte (ar fi bine să o citiți, o să vedeți de unde s-au inspirat politicienii noștri să folosească voturile morților), sunt zeci și sute de cărți care m-au inspirat. De fapt, nu cred să existe o carte să nu îți inspire ceva, poate doar cărțile necitite !

Aaaaaa, nu pot să nu menționez Nicolae Steinhardt- Jurnalul Fericirii și Dăruind vei dobândi, obligatoriu de citit pentru orice persoană care dorește să evolueze în spirit.

Marina Almășan : – Încep să înțeleg multe din felul în care ești “alcătuită” și mă bucur că am avut ideea acestui inteviu! Dar să revenim în Prezent, pentru că aici, în Prezent,   te-am descoperit, mai nou,  în tranșeele luptei pentru salvarea învățământului românesc. Apropo, spune-mi, te rog, ce fel de elevă ai fost? Care erau materiile preferate? Ce model de profesor ai avut ca mentor? În ce activități extrașcolare îți consumai energia?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Am fost o elevă foarte bună la învățătură, dar care niciodată nu a învățat pentru note. Mi-a displăcut acest interes al notelor, când de fapt, învățăm pentru noi, iar nota raportată la un anumit moment nu denotă în niciun caz faptul că știi și ai extras niște învățăminte din esență.

Am văzut copii de 10 pe linie, care nu au ieșit cu nimic în evidență în viața lor, precum am văzut corigenți sau repetenți care au reușit în viață mai bine ca ”decarii”. Faptul că ai o memorie foarte bună și poți să reții lecții, citate etc, nu arată că vei fi bun să aplici ceea ce ai învățat. Nu poți fi bun la toate. Trebuie să se termine cu această emulație pentru note, cu acest gen de învățat pe dinafară, cu această întrecere continuă cu cel de lângă tine, de parcă dacă iei 7 și nu 10, se va sfârși planeta sau nu o să mai ai aer, pentru că ți-l va lua tot, cel de 10 pe linie. Distrugem copii, distrugem suflete și distrugem viitorul. Și ne distrugem noi, ca nație! Este timpul schimbării, al unei schimbări profunde!

Eram o elevă care învățam singură. Nu trebuia să tragi de mine sau să mă împingi de la spate. Mă duceam la olimpiade de română, matematică și istorie și luam niște note foarte bune, am ajuns și la etapa  pe țară. Mama nici nu știa. O suna ”diriga”, ”cea de a doua mamă a mea în școală, să o felicite și mama nu înțelegea de ce. Nu înțelegea de ce nu spuneam. Păi, pentru că m-ar fi înnebunit și m-ar fi stresat și asta nu mi-ar fi folosit. Eu mă duceam PENTRU CĂ AȘA VOIAM EU, PENTRU CĂ AȘA SIMȚEAM! Nu pentru că mă forța cineva sau pentru că trebuie. NU TREBUIE NIMIC! Ceea ce trebuie este să fii tu împlinit și mulțumit cu tine însuți, nu cu ceea ce își doresc alții pentru tine, de parcă ți-ar trăi ei viața.

Mi-au plăcut româna și matematica, am făcut parte din Cercul matematicienilor pe țară al reputatului profesor Ligor, care ne era profesor de matematică în gimnaziu, autorul manualelor de matematică de atunci. Mi-au plăcut limbile străine și am o ușurință fantastică pentru a le învăța. Sportul, am făcut o groază de sporturi, inclusiv de performanță: atletism fond și dans profesionist. 

În timpul liber învățam limbi străine, practicam sportul de performanță, teatrul – jucam foarte mult, citeam foarte mult, mă duceam la operă, operetă, teatru, spectacole, mă întâlneam cu prietenii, nu stăteam o clipă.

  Mentor? Au fost câțiva profesori: prima a fost Diriga, Zamfir Stela Monica, profesor de istorie, care ne-a fost dirigă din clasa a 5-a până într-a  12-a. Era mama noastră numărul 2. Un om de o noblețe sufletească, cu o putere de a iubi inimaginabilă, cu care țin legătura și acum, mă sună mereu, ne vedem mai rar, dar de vorbit, vorbim destul de des. Ne spunea „eu vă spun ce vor unii să vă spun, dar da fapt, istoria esta alta….și ne spunea” Să ai acest curaj pe vremea comuniștilor, dar și după Revoluție, înseamnă să fii vertical!

Al doilea profesor minunat a fost reputatul profesor de limba franceză, Sergiu Mosoia, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, care m-a meditat acasă, câțiva ani. Un OM care m-a învățat că nimic nu este imposibil, că pot orice vreau, că pot să vorbesc franceza mai bine decât francezii (așa zicea el!, nu emit asemenea pretenții, el însă, chiar vorbea franceza mai bine decât francezii), că nu există greșeală care nu poate fi reparată și că nu trebuie să fii pedepsit pentru greșeli în școală, ci trebuie perseverat să duci copilul pe calea cea mai bună, altfel, ca profesor, nu ai ce căuta în sistem.

O altă profesoară minunată cu care m-am cunoscut mai îndeaproape, a fost renumita doamnă profesor de limba engleză, Anca Tănăsescu, autoarea manualelor de atunci. Am avut norocul să fac meditații cu dânsa și acasă. Foarte calmă, cu o voce joasă, nu am auzit-o niciodată ridicând vocea, și acum mă întreb, cum putea? 

La acest moment, mai am un mentor minunat, reputatul profesor Florian Colceag, numai numele său și nu ar mai fi nimic de adăugat. Dumnezeu a făcut să ne cunoaștem și să colaborăm pentru îmbunătățirea învățământului românesc. Sper să li se deschidă spiritul și factorilor decizionali, pentru că altfel  suntem în cădere liberă. Dl Profesor Colceag este un OM atât de cald, de subtil, de calm și de optimist, încât, dacă ar conduce destinele României, v-ar impune tuturor respect și iubire și v-ați schimba subit.

Marina Almășan : – Ce plăcut e să descoperi oameni care nu uită să-și manifeste recunoștința față de cei ce le-au modelat destinul! Pentru că ai vorbit de mentori, îți propun să viram dialogul către mama ta – un om extraordinar, o profesionistă de top în domeniul său – medicina, un om de o energie fantastică, un caracter puternic, genul de om care mută munții din loc, pentru o idee. Oare pe dânsa ai moștenit-o? Vorbește-mi despre relația ta cu mama.

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Mama a fost și este un om cu totul deosebit. Ca orice medic de top, și-a dedicat viața oamenilor, mai puțin familiei și am înțeles acest lucru, mai târziu. Am avut norocul că aveam bunici, străbunică, mătuși, prietene de familie care stăteau cu mine, unchi, eu nu am dus lipsa mamei sau a tatălui, pentru că era tot timpul cineva să o suplinească. Am fost un copil extraordinar de iubit în familie. 

Da, pe mama am văzut-o mereu luptând. Fiind o femeie superbă, de o frumusețe răpitoare, evident că prima acest aspect, deși este o femeie extrem de erudită, emancipată, a fost un fel de George Sand al vremurilor noastre, o Ecaterina Teodoroiu. Știu că pentru dreptate chiar a ajuns la Cabinetul 2, adică la Ceaușeasca. Deși eram pe vremea comunismului și funcționau foarte bine pilele și atunci, cred că atunci s-au perfecționat, și nimeni nu îndrăznea să zică nimic, mama avea curajul să se ridice în timpul ședințelor și să ia cuvântul, să critice nedreptățile, să lupte pentru adevăr și dreptate. Mergeam cu ea de multe ori la serviciu când făcea naveta și îmi povestea mereu câte ceva. Mi se părea Ioana D’Arc și o copiam ori de câte ori era nevoie.

Mama învăța nonstop și asta face și acum. În asta clar am copiat-o! Mi-a spus mereu: ”Învață, învață cât poți de mult. Citește, fii cultă, fii deșteaptă, fii inteligentă. Frumusețea îți va crea numai neplăceri, nu este un atu în această lume. Mulți vor considera că ești doar ceea ce se vede și va trebui să ieși în evidență cu mai mult decât atât. Să fii stăpână pe tine, să nu depinzi niciodată de nimeni, cu atât mai puțin de un bărbat, pentru că te va sclaviza. Fii tu propria-ți stăpână, fă-ți o profesie sigură pe care s-o iubești și să fii printre cei mai buni. Nu te baza pe frumusețe. După 5 minute de privit, trebuie să și vorbești!”. Mi-aduc aminte și acum, eram prin clasa a 3-a când mama mi-a spus un citat din Coșbuc: ”O luptă-i viața, deci te luptă! – vei avea de luptat până vei muri. Nimic nu vei obține dacă nu lupți. Fii pregătită pentru orice! Eu nu îți pot da averi, dar îți dau cea mai importantă avere: educația și erudiția, sprijin la învățătură și pentru profesia pe care o vei avea”.

Cu mama m-am plimbat prin toată țara, citeam, mergeam la operă, concerte, cunoșteam numai lume de înaltă clasă spirituală: aveam serate cu actori celebri, marele poet Marin Sorescu care mă ținea pe genunchi să îi recit poeziile mele (da, scriu, mai bine zis scriam…. acum nu mai am timp de poezie), marele sculptor- Marcel Guguianu, critici de artă, critici de film, scriitori etc.

Mă lua adesea cu ea în gărzi, dormeam în cabinetul ei și sincer, am învățat foarte multă medicină cu ea. De aceea, am și cazuri de malpraxis medical, pentru că înțeleg atât limbajul, cât și diagnosticul și cunosc procedurile medicale. 

Într-un cuvânt o relație foarte înaltă spiritual și care m-a învățat ce înseamnă să fii femeie cu adevărat. Și pentru asta, cel puțin, îi voi fi mereu recunoscătoare.

Marina Almășan : – Ai și de ce și te rog, dragă Diana, să-mi promiți că o vei îmbrățișa, cu prima ocazie, și din partea mea! …Când și de ce te-ai decis să faci Drept?

Diana Iovanovici- Șoșoacă : – Cu Dreptul am luat contact de când eram mică, unchiul meu era Președintele Tribunalului Prahova, Haralambie Bălănescu, iar în vacanțe mă lua la el, la Ploiești, unde până pe la ora 16 când venea mătușa mea acasă, stăteam prin Tribunal. La el acasă venea reputatul Mircea Ionescu Quintus, și mulți profesioniști ai dreptului care fie au îmbătrânit, fie, cei mai tineri, sunt mari politicieni acum și sunt trecuți de 60 de ani.

Înainte cu câteva ore de moartea sa, m-a chemat la el împreună cu mama și m-a pus să jur că voi face Dreptul și că mă voi face avocat. Aveam în jur de 12 ani. I-am jurat și i-a spus mamei, pe care o iubea foarte mult, ”Nu o pune să facă medicina! Are stofă de avocat în ea! Ajut-o să facă Dreptul, chiar dacă eu nu voi mai fi”. Apoi mi-a spus : ” Când vei ajunge un avocat mare, vei veni la mine la mormânt !”. Uimitor, de câte ori am vrut să ajung la mormântul lui, nu am putut. Când am avut recunoașterea meritelor mele în avocatură, mi s-au deschis drumurile și am ajuns la mormântul unchiului meu.

Însă, cea căreia îi datorez cea mai mare parte din viața mea realizată este bunica mea, Dona ! Este mama care m-a crescut, m-a înzestrat, mi-a fosta alături necondiționat, chiar și dincolo de mormânt îi simt ajutorul și prezența, care m-a sprijinit și încurajat necontenit. Este cea care ne-a învățat pe toți ce înseamnă să lupți și să învingi și că totul este posibil. Este cea care m-a iubit în eternitate și pe care mi-al dori-o înapoi oricând ! Mi-e atât de dor de ea !

De ce m-am decis ? Nu pot să spun acum un motiv, pentru că sunt foarte multe și reies din acest interviu. A fost un cumul de factori și motive. Așa am simțit de mică. În liceu, diriga îmi spunea ”Avocatul poporului”. Este o chemare pe care am simțit-o și o simt mereu. Puteam în atâția ani să mă îndrept spre magistratură sau notariat sau executor judecătoresc. M-am gândit, am pus în balanță și de fiecare dată mi-a răsunat parcă vocea lui Dumnezeu: ” și pe copiii Mei cine îi apără?”. Îmi este foarte clar că am un anumit destin. Mi l-am acceptat și ”îmi duc crucea” cu demnitate și iubire de semeni. Sper ca drumul acesta să fie încununat de binele pe care îl fac oamenilor. Până acum mi s-a arătat că am fost omul potrivit acolo unde era mai multă nevoie și multe probleme am rezolvat.

 

Marina Almășan : – Dar este , oare, Justiția Română, în acest moment, un loc unde un avocat strălucit – cum ești și tu, de altfel – își poate exercita profesia așa cum și-a dorit?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Să păstrăm proporțiile. Nu sunt un avocat strălucit. Sunt un avocat foarte bun care muncește foarte mult și învață mereu.
Despre Justiția Română sunt multe de spus. Uneori e oarbă de-a dreptul, alteori este și surdă, poate și mută. Dar, acestea sunt excepțiile, zic eu. Mulți mă vor contrazice, însă, să fim serioși. Toate profesiile juridice au probleme, precum au uscăturile lor. Încet-încet se face ordine. Această ordine nu poate fi făcută fără acțiuni civice, adică vocea poporului transpusă într-o luptă continuă, bazată pe lege și veghind la buna îndeplinire a justiției și a respectării legilor, iar atunci când există derapaje, puterea civică să tragă de mânecă justiția și autoritățile. Adică, daca tu iei și dai șpagă, ai pretenția ca justiția să fie corectă ? Dacă tu vezi că un copil este bătut și înfometat zilnic de părinții lui sau cei care îl cresc și taci, devii complice, nu te aștepta să facă alții ceva, când tu însuți critici ceea ce tu poți schimba ! Poporul trebuie să se schimbe și să se implice mereu, să facă plângeri împotriva infractorilor, inclusiv a autorităților, guvernanților, parlamentarilor, magistraților, avocaților, notarilor, executorilor, medicilor, jurnaliștilor etc care încalcă legea, drepturile și libertățile cetățenești. Când vom avea o nație dreaptă care să se implice, atunci vom avea și restul perfecționat, și mai ales justiția.

Noi, avocații, avem de luptat în Justiție, cu multe nedreptăți care ni se fac și nouă, însă e vina noastră. Atâta timp cât nu luăm atitudine, cât nu punem la treabă reprezentanții noștri să lupte pentru noi, să ne perfecționeze  legea, și nu îi tragem la răspundere, atâta timp cât nu reacționăm când ni se încalcă drepturi în justiție, este vina noastră. Și aici intervine citatul din Coșbuc :” O lupta-i viața, deci te luptă”.

Marina Almășan : – …ceea ce tu ți-ai însușit, cu prisosință! Spune-mi, Diana, ce anume te nemulțumește cel mai mult, în lumea în care trăim?

Diana Iovanovici-Șoșoacă: – Sunt foarte multe lucruri, dar cred că trădarea, pasivitatea, lipsa de implicare, nepăsarea și lipsa de iubire sunt cele mai dureroase.

Mă doare să-mi văd țara și poporul vândute puterilor străine, mă doare trădarea politicienilor, exodul românilor, mă doare pământul străbun.

Mă doare că suntem divizați și că acest popor nu își dă seama că numai unit reușește, mă doare că ne pleacă copiii, că murim puțin câte puțin în fiecare zi, că nu există curaj, luptă și deschidere, că am uitat să ne iubim, că ne ucide occidentul și că nici măcar Biserica, ca instituție, nu mai luptă pentru acest popor. 

Mă doare uitarea de Dumnezeu și tradiție, mă doare parcimonia și aviditatea multora, individualismul și ego-ul exaltat al celor care ajung la putere. Mă doare sclavia și vinderea jurnaliștilor pe o pungă de 2 bani. 

Mă doare manipularea poporului și, mai ales, că lumea este pe cale să piardă toate drepturile și libertățile cetățenești și că nu înțelegem că trebuie  să ne ridicăm în spirit și-n simțiri pentru a ne elibera.

Marina Almășan : – Dacă ar fi să schimbi Timpul și Locul, când anume, în istorie, ți-ar fi plăcut să trăiești și unde anume, în lume?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Evident, în Epoca Matriarhatului, epoca perfectă, pe teritoriul nostru, de unde provin primele scrieri ale lumii : plăcuțele de la Tărtăria, unde amazoanele luptau și își apărau teritoriile și oamenii, unde dreptatea și adevărul erau absolute și de unde a apărut izvorul vieții (pentru cei care au citit istoria adevărată a neamului nostru și nu s-au lăsat manipulați de trădările unora, dar mulți).

Marina Almășan : – …dar trăiești aici, și asta…îți ocupă tot timpul! ( cum spunea cineva😁) Foarte mulți romani – și din păcate foarte mulți tineri – dezamăgiți de ceea ce le oferă țara lor, aleg sa plece. Îi judeci? Le găsești circumstanțe atenuante?   

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Profesia mea m-a învățat să nu judec, ci să înțeleg că fiecare este rezultatul propriilor alegeri. Nu este nici bine, nici rău. Totul ține de alegere.

Și în familia mea sunt mulți care au plecat. Îi înțeleg și nu aș vrea să fiu în locul lor, dar aici chiar nu aveau șansa de acolo. Nu toți suntem făcuți să ne luptăm continuu, așa cum facem unii dintre noi aici. Dar și să stai aici și să faci umbră pământului degeaba, să votezi pe o căldare și pe urmă să te plângi, mai bine lipsă.

Din păcate, au plecat foarte mulți oameni bine pregătiți. Dacă stăm să ne gândim bine, într-un fel noi am cucerit Europa și o parte din America. Fără lupte. Prin creier. În curând, putem să ne impunem ca cel mai mare imperiu al Europei contemporane. Sper să nu ne întreacă China. Asta ca să facem haz de necaz. Totuși, este un mare adevăr în ceea ce am spus.

Majoritatea își dorește să se întoarcă acasă. Oricât de bine le este acolo, dragostea de glie, DORUL, acest cuvânt intraductibil, nu te lasă. Cei care au murit, au dorit să li se arunce în groapa pământului străin, pământ românesc. Eu însămi am dus peste hotare pământ de-al nostru. Alții dispun cu limbă de moarte, să fie aduși și înmormântați aici, pe plaiurile natale. Unii se întorc în viață și mulți au schimbat mentalități.

Acești oameni plecați, au salvat o mare parte a României. Datorită lor s-a putut trăi, prin banii lor trimiși de acolo lunar, prin afacerile deschise când s-au reîntors, lor trebuie să li se mulțumească. Este cumplit să trăiești printre străini. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. 

Marina Almășan : – Atunci am să-ți pun o întrebare tranșantă : dacă fiul tău – adolescent –  te-ar anunța că s-a hotărât să plece din țară, ce reacție ai avea?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : –  Pffffff! Cred că ar fi cea mai cumplită lovitură a vieții. După Bac, mi-a spus că și-a aranjat să plece pentru puțin timp! Am crezut că mor! L-am lăsat puțin să-i treacă, i-am arătat avantajele și dezavantajele, am luat legătura cu câțiva prieteni din  țara respectivă și a renunțat.

L-am întrebat ce îi lipsește de vrea să plece. Răspunsul lui a fost răvășitor :

” Mamă, de când te știu, ești într-o continuă luptă cu sistemul, cu învățământul, cu politicienii, cu oamenii care încalcă legea. M-am săturat să te văd luptând, nedormind, lucrând zi și noapte, încercând să faci poporul ăsta să reacționeze. Nu vezi că nu reacționează ? Vreau să plec, să devin miliardar, să îți dau câți bani ai nevoie să nu mai muncești niciodată, să te iau de aici, să te duc pe insulele alea unde vrei tu să te duci și nu ai timp și să nu mai lupți niciodată. Să te văd fericită !”

Am plâns….nu pleca pentru el. Pleca pentru mine.

I-am spus :

”Nu voi fi niciodată fericită așa ! Voi fi fericită cu tine și Thais alături, cu familia mea, aici în țara mea și cu o țară recuperată ! Nu aș putea în veci să fiu fericită, iar țara mea distrusă !”

”Atunci, nu mai plec !”

Marina Almășan : – Hai că parcă am vizionat un film artistic! Te felicit că ai reușit să-i scoți din cap, cu dibăcie, pofta de duca! …Pentru că am adus, iată, vorba despre copii, am să te rog să ne vorbești puțin despre familia ta. Căci, iată, contrar așteptărilor ca o femeie atât de puternică și de implicată, ar trebui să fie “căsătorită cu cariera”, tu ai avut timp să-ți clădești și o familie, sa crești și doi copii. 

Diana Iovanovici-Șoșoacă : –  Am crescut mai mult de doi copii, dar mă bucur că am putut să fiu de ajutor și altora, și i-am ajutat să își crească copiii.  Nu prea vorbesc despre familia mea, pentru că nu vreau să o expun prea mult, deși este extrem de expusă.

Da, am avut timp și de căsătorie, chiar mai multe, și de copii, aș mai face și acum, și 10 copii, dacă aș putea. Din păcate, felul meu de a fi, munca mea, notorietatea mea nu au fost de bun augur în primele 2 căsătorii. Se pare că în aceasta, ultima, maturitatea și iubirea specială ce ne unește, înțelegerea, acceptarea și ajutorul sunt la cote înalte.

Nu am avut bonă, nu am vrut să îmi educe copiii niște străini, așa că, de multe ori copiii mei erau prin instanțe, mă mai ajutau jandarmii, care îmi țineau copilul în brațe până pledam. I-am luat cu mine la cabinet, în provincie la procese, a fost greu, dar sunt foarte mândră de ei.

Cu cea mică am avut foarte mare noroc. Soacra mea o iubește foarte  mult și m-a ajutat extraordinar, ținând-o la țară în vacanță sau aici, la București, venind să stea cu ea când plec în străinătate.

Am avut și am prieteni extraordinari care mi-au mai luat copiii câteva ore cât aveam treabă în instanțe sau la autorități, bunica mea, Dona, care a murit în urmă cu 3 ani, și care așa cum putea mă ajuta stand când cu unul, când cu altul. Am gătit mereu acasă, după ce se culcau toți și stăteam citind în bucătărie, făcând mâncare până la 3-4 dimineața. Am făcut și un master, tot în acest fel, și am avut la toate materiile nota 10, cu excepția uneia la care am avut 9, mă duceam până la ora 22:00 la cursuri, veneam acasă, stăteam cu copiii etc. Am mers cu ei la teatru, opera, excursii, sporturi, extracurriculare, dacă mă uit în urmă, nu știu să spun cum făceam, dar reușeam. Totul este să vrei și poți, cu siguranță. 

Da, nu am avut o viață ușoară, dar a fost alegerea mea.

Marina Almășan : – Frumos parcurs, deși deloc simplu, se pare. Cred că cei care au inventat sintagma “femeie puternică” se refereau la  femei ca tine. Spune-mi, este Silviu susținătorul tău, sau și-ar fi dorit o nevastă mai puțin “implicată”? Își face griji pentru razboaiele tale? 

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Dacă nu ar fi fost, devenea ! hahahaha! 

Este susținătorul meu de când ne-am cunoscut. De fapt, asta i-a plăcut cel mai mult. Își dorea o astfel de femeie, așa că i-a dat Dumnezeu ce și-a dorit ! De multe ori îi spun, ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple. !!! hahaha! 

Nu sunt numai războaiele mele. Sunt și ale noastre, majoritatea. Apropiații știu că multe dintre demersurile mele sunt făcute cu ajutorul lui. Însă, nu este genul care să iasă în evidență. Dar este foarte echilibrat, are cunoștințe temeinice atât politice, cât și de istorie, geopolitică, sociologie, psihologie, așa că am un partener de nădejde în aceste războaie. Evident, sunt și războaie cu care nu este de acord,  dar mă sprijină trăgându-mă de mânecă când i se pare că nu e bine ceva sau dacă este mai bine să domolesc situația.

Da, își face griji, însă s-a obișnuit cu ”Amazoana lui” și știe că orice s-ar întâmpla, eu voi cădea în picioare.

Marina Almășan : – Concluzia e una : aprigă muiere și-a ales! 😂😂 Am tot vorbit despre succese. Dar viața e făcută din suișuri și coborâșuri deopotrivă. Care sunt neîmplinirile tale, pe linie personală și profesională deopotrivă? 

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Nu regret niciodată nimic. Știu întotdeauna că am făcut tot ce îmi stătea în putință pentru a rezolva problema respectivă sau să-mi ating un scop. Dacă nu iese așa cum mi-am dorit, viața m-a învățat că acel lucru nu-mi era destinat mine și Dumnezeu a știut mai bine de ce. Sau poate nu a fost momentul. Asta se vede ulterior, întotdeauna viața îți dă explicații, doar că trebuie să fii atent să le vezi.

Nu am neîmpliniri. Nici personale, nici profesionale.

Marina Almășan – Derutant răspuns. Mă așteptam să punctezi totuși câteva. Dar mă bucur că eventualele eșecuri nu te-au scos de pe orbită , ci te-au înverșunat și mai tare. Dar atunci spune-mi cele mai mari succese, obținute în cariera de avocat! Aici nu te las să te “fofilezi”! 

Diana Iovanovici-Șoșoaca : – Oooooo, sunt multe. De la crearea unor precedente, inovarea și implementarea unor teorii noi sau personale, interpretări originale care au fost acceptate de magistrați, câștigarea unor procese grele și de durată în fața așa-zisei ”mafii imobiliare”, negocieri și câștigarea acestora cu personalități imbatabile până atunci, câștigarea unor dosare împotriva unora ”de neînvins”, iar cele mai dragi mie, procesele cu copii, mai ales cei cu deficiențe grave, unde chiar am salvat suflete și le-am pus viața pe un făgaș normal, cât de normal se poate în situația lor, dar măcar am ajutat părintele/părinții să înțeleagă ce au de făcut și cum. Pentru aceasta, lucrez cu o serie de specialiști psihologi și psihoterapeuți, experți în educație primară etc care mă ajută în aceste cazuri.

Munca mea de peste 20 de ani a fost recompensată anul trecut când mi s-a acordat de către Editura Universul Juridic în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Mun. București titlul de ”LADY LAWYER” în Dreptul familiei.

Tot ca urmare a reputației și succeselor mele, am fost cooptată pentru a coordona Departamentul Juridic în Comunitatea Hiperboreea, un proiect românesc revoluționar, unde nume de notorietate, personalități de marcă ale românilor, la ale căror  merite nu pot decât să aspir,  și-au dat deja mâna pentru a duce în concret idei, proiecte și inovații care pot transforma lumea în bine. Printre aceștia îi regăsim pe Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, Prof. univ. dr. Adrian Restian, Conf. univ. dr. ing. Alexandru Stănilă, Alexandru Mironov, Prof. univ. dr. Radu Dop, Prof. dr. Florin Colceag, Doru Dinu Glăvan, Daniel Roxin, istoricii : Dan Oltean, Vasile Lupașc, Prof. dr. Mihai Popescu, și mulți alții.

Marina Almășan : – Cred că nimeni din cititorii nostri nu se mai întreabă de ce am înscris acest interviu sub genericul rubricii “Femei de 10”! Spune-mi, Diana, femeie de 10,  Romania mai poate fi, oare, salvată?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : –  Păi, eu ce am spus mai sus de Comunitatea Hiperboreea ? Da, se poate și VA FI SALVATĂ ! DE NOI TOȚI !

Suntem mulți care luptăm și încercăm să facem lumină. Dumnezeu știe El mai bine care este planul Lui, prin cine și cu cine. NOI TREBUIE SĂ NE FACEM DATORIA ! 

UNIȚI , REUȘIM !

Atâta timp cât poporul rămîne vigilent și începe să acționeze, să își schimbe comportamentele, cât încă mai sunt voci care strigă poporul la luptă dreaptă ( a nu se înțelege o răscoală în adevăratul sens al cuvântului), la o răscoală a spiritelor și a conștiinței naționale, paradigma se va schimba !

Uită-te ce a făcut o mână de oameni în aceste 4 luni de zile. Nu a permis puterii să ne distrugă drepturile și libertățile cetățenești. Constituția trebuie respectată de toată lumea. Inclusiv, și mai ales, de către puterea conducătoare. Nimic nu se poate face împotriva omului și împotriva libertăților lui. Am arătat că nu suntem sclavi, nu suntem proști și nici nu îi lăsăm să facă ce vor. Pentru că toți politicienii, dar și poporul, trebuie să înțeleagă că ei sunt plătiți de noi să muncească pentru noi, în interesul nostru, că nu sunt stăpânii noștri sau ai țării, ci noi, românii, suntem stăpânii acestei țări, iar ei angajații noștri. Cine ne încalcă drepturile și libertățile, va trebui să plătească, în toate modurile pe care legea le dispune.

Dura lex, sed lex !

Marina Almășan : – Care sunt provocările Prezentului, pentru avocata Diana Iovanovici Șoșoacă?

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – O, Doamne ! Da câte nu sunt !

Uită-te în câte proiecte sunt implicată,  pentru schimbarea României în bine, pentru a încerca să eliberăm spiritul poporului român.

Provocările sunt cele cu privire la apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, formarea unei conștiințe civice a poporului, învățarea poporului să ia atitudine, să lupte pentru drepturile și libertățile sale, în primul rând să și le cunoască și metode de apărare a lor, schimbarea sistemului de învățământ pe principii de meritocrație și adaptabilitate la epoca în care trăim, valorificarea aptitudinilor copiilor și salvarea inocenței lor, mai ales raportându-mă la ultimele norme legale care încalcă orice urmă de moralitate și bune moravuri.

Și mai trebuie făcut ceva, foarte important, extrem de important : curățarea clasei politice. Obligatoriu avem nevoie de oameni noi care să conducă România, oameni verticali, onești, patrioți în adevăratul sens al cuvântului, care să respecte Constituția și legile țării, patria și poporul. Avem nevoie de o schimbare din temelii a întregii societăți. Și cred că a venit timpul !

Marina Almășan : – …am mai avut noi discuții pe tema asta, dar tot nu mă las, până nu te conving să faci și acest pas : intrarea în politică. Numește cea mai mare dorință a ta, Diana!

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – GETIA ETERNA! 

Marina Almășan : – Deși răspunsul tău ar merge perfect ca un final apoteotic la un interviu atât de special, totuși te rog să închei cu un îndemn pentru femeile de 10, care îți vor citi interviul, dar și cu unul pentru toți românii ! 

Diana Iovanovici-Șoșoacă : – Pentru femeile de 10 și toate celelelate care sunt de 10, dar nu știu, un citat din Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz

”Lumea nu-i purtată pe umeri de Atlas, ci de femeie, și cum se mai joacă uneori cu ea, de parc-ar fi o minge.”

  Pentru toți românii?

”Într-adevăr acesta este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa (…) fie că este vorba de traci (…), de geţi sau de daci, locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam”. André Armad

Este timpul trezirii conștiinței colective! Este timpul iubirii de neam și țară! Este timpul dreptății și adevărului! Este timpul unirii în cuget și-n simțiri!

Sau cum spunea marele Mihai Eminescu: ”„Suntem români și punctum!” 

 

Uscatoare rufe