Timp liber

Strălucita pianistă MADĂLINA PAȘOL ne invită joi, la Ateneul Român, să uităm de pandemie

     Există nenumărate feluri în care virusul perfid ne-a dat viața peste cap. Instinctul de conservare ne-a făcut să încercăm să-i supraviețuim, nu numai fizic, cat și psihic. Oamenii și-au căutat diverse modalități de a merge înainte : și-au redescoperit eu-l interior, și-au apropiat de suflet familia, au dezvoltat activități noi, care să suplinească haosul adus de pandemie în profesiile lor, s-au reinventat, s-au refugiat în lumile frumoase ale sufletului. 

…Pandemia nu a dispărut. Răsuflarea ei fierbinte o simțim în ceafă, în aer plutește amenințarea viitorului
apropiat, cei “de la butoanele” Planetei ne amenință cu grozăviile ce ne așteaptă, peste nu multă vreme. Prin urmare, nici vacanțele nu ne mai sunt vacanțe și încercăm să ni le împlinim prin jurul caselor, bucurându-ne sufletul cu “firimituri” de fericire pe care ni le oferă întâmplări frumoase, petrecute în jur. Mâine , la Ateneul Român, se va petrece o astfel de “întâmplare” : o evadare, cu ajutorul muzicii, din grozăviile Prezentului, către lumi de departe, neatinse de Răul și Urâtul acestuia. Călăuză ne va fi o pianistă de excepție, despre care revista Femeilor de 10 a mai scris, cu admirație și prețuire. MĂDĂLINA PAȘOL ne invită, așadar, la Ateneu, să ne fabricăm împreună una dintre cele mai frumoase amintiri ale acestei veri. Cum ajungem pe acest tărâm de vis? Simplu! Internetul ne ajută să cumpărăm online un bilet!
Nu trebuie decât să intrați aici : RECITAL MĂDĂLINA PAȘOL


Marina Almășan : – Artiștii au fost una dintre categoriile cele mai lovite de pandemie. Cum i-a supraviețuit Mădălina Pașol? 

Madălina Pașol : – In Martie 2020 au fost năruite multe proiecte dar aşa au îmugurit altele noi. Am avut toata Pandemia concerte on-line pe diverse platforme şi, ca o încoronare,  pe 14 August 2020 am interpretat Concertul Imperial de Beethoven in Piaţa Mare a Sibiului cu Filarmonica de Stat Sibiu.

Marina Almășan : – Minunat! …Deși nimanui nu-i place să rememoreze această perioadă, am să va rog totuși să detaliem : ce planuri vi s-au năruit, in acești doi ani ( profesionale și personale) și ce ați pus în loc? 

Mădălina Pașol : – Proiectul meu Chopin&Champagner a suferit cel mai tare… am închis studioul pe care îl închiriasem şi amenajasem special pentru aceasta serie de concerte. Am un nou Studio în Pipera, activitatea mea pedagogică s-a extins mai mult la nivel internaţional, datorită posibilitaţilor on-line. 

Marina Almășan : – Deci, cum s-ar spune, si dumneavoastră v-ați “reinventat”. “Sună bine” viitorul, pentru dvs? 

Madălina Pașol : – Oh, da! Cel puţin până joi 12 August! Mă bucur enorm să fiu parte a Festivalului Vara Magică, unde în acest an au evoulat cei mai importanţi artişti români pe plan internaţional şi inegalabila Elisabetha Leonskaja. 

Marina Almășan : – Mă bucur atunci, să vă regăsesc în Tabăra Învingătorilor! Joi , așadar, ne invitați la Ateneul Român. Oferiți-mi cel puțin trei motive pentru a nu rata evenimentul! 

Madălina Pașol : – În primul rând, pentru public  Festivalul Vara Magică ar trebui să fie o avanpremieră a Festivalului George Enescu din luna Septembrie. Al doilea motiv este cu siguranţa setea de participare fizică la spectacole şi concerte,  atât de intens declarată de public pe perioada pandemiei, iar al treilea şi cel mai important motiv, este minunaţia artei pianistice unice pe acest pământ şi in acelaşi timp programul magic pe care l-am pregătit pentru dvs: Frédéric Chopin, Ludwig van Beethoven şi Serghei Rachmaninov. 

Marina Almășan : – Doamne, sună atât de frumos! Vorbiți-mi puțin mai mult despre recitalul de mâine seară!

Mădălina Pașol : – Programul propus este un adevărat regal al repertoriului pianistic: Sonata lunii de Ludwig van Beethoven, Valsuri, Andante spianato şi marea poloneză concertantă de Frédéric Chopin, iar în incheiere o selecţie a celor mai intense Preludii compuse se Serghei Rachmaninov, un adevărat virtuos al pianului. 

Marina Almășan : – ..Cred că deja melomanii trepidează și-și reorganizează programul gândit pentru seara de joi! Dintre toate cele prezentate mai sus, care va fi lucrarea care vă este cel mai aproape de suflet? Are ea vreo poveste? Va trezește vreo anume amintire? 

Mădălina Pașol : – “Sonata Lunii” de Ludwig van Beethoven îmi aduce în faţa ochilor cea mai intensivă poveste de dragoste pe care am trăit-o la Berlin, în perioada studenţiei. Plimbările la lumina lunii şi gustul primei iubiri… o adevărată bucurie de fiecare dată cánd interpretez această piesă pentru că pot efectiv trece prin toate stările întâilor descoperiri ale personalitaţii mele ca femeie.. nu numai ca artist.. sunt pe scena de la vârsta de 7 ani.

Marina Almășan : – Oooo! Dar ce poveste frumoasă vom ghici, în timp ce vă vom asculta interpretând mâine “Sonata lunii”! Vă mulțumesc că ne-ați împărtășit acest detaliu! ..Haideți însă să ne întoarcem la lucrurile ceva mai prozaice : cum a arătat vara aceasta pentru dvs? Ați apucat să vă bucurați de vacanță? 

Mădălina Pașol : – Pe 15 August vom pleca pentru a treia oară cu copii în vacantă… cu autorulota. Cei mici adoră acest gen de vacanţă şi dacă ar fi după ei, familia noastră ar trăi într-un asemenea vehicul!

Marina Almășan : – …dacă într-o rulotă ar încăpea și un pian, probabil veți fi cea mai fericită! Vacanță plăcută vă doresc, din toată inima : v-ați meritat-o! In final , risc totuși o ultimă întrebare, ceva mai…”vizionară”, în actualele condiții : mai aveți și alte planuri, pentru viitorul apropiat, în speranța că teroarea pandemiei va slăbi? 

Mădălina Pașol : – Am multe planuri , pe care abia aştept să le pot pune în practică.. dar înainte de toate… aşteptăm vacanţa!

Marina Almășan : – Mi se pare corect! Vă doresc s-o bifați cu succes! Pe mâine, așadar, la Ateneul Român!

Publicitate