De ce ne punem întrebări?
Pentru a ne oferi motive de a căuta răspunsuri.
Pentru a afla și a ști, pentru a deveni mai deștepți decât cei din jur, dar mai ales decât noi, cei de ieri.
Pentru a-i da dreptate lui Blaise Pascal, care numea omul “o trestie gânditoare”
…sau, pur și simplu, pentru că… nu avem de lucru.
E bine să ne punem întrebări, să căutăm răspunsuri. Chiar dacă înțelepciunea acestui popor a alcătuit un îndemn menit să ne așeze în banca noastră : “nu căuta să înțelegi aceste legi/ căci ești nebun de le-nțelegi”. Pe scurt : nu toate întrebările au răspuns , sau, mai bine zis, nu trebuie să-l știm noi. Că ne e mai bine așa…
Până însă să ajungem să îmbrățișăm această filozofie, noi continuăm să dăm frâu liber întrebărilor.
Ele iau naștere, de regulă, în mințile noastre ( spun asta, pentru că foarte des ne îmbibăm cu întrebările altora, transformându-le în propriile noastre întrebări).
Întrebările “producție proprie” se iscă atunci când nu te-aștepți. Ele sunt generate de viața de zi cu zi sau de imaginația noastră bolnavă, care ni le iscă pe neașteptate, complicându-ne, de multe ori, viața. Odată iscate în scăfârliile noastre, întrebările devin minge de ping-pong între cele două emisfere. Dacă meciul nu dă rezultate și întrebările rămân fără răspuns “pe teren propriu”, ele îl vor căuta în afară : fie apelând la salvatorul internet ( la bibliotecă, din ce în ce mai rar!) , fie la cei din jur. Dar nu întotdeauna răspunsurile primite sunt și cele corecte. Răspunsurile greșite pe care ni le dau ceilalți ( premeditat sau involuntar) ne pot conduce pe piste greșite. Ne pot ruina. Așa s-a născut dezinformarea – principala armă a manipulării.
…Și uite-așa, atenți sau nu la răspunsurile primite de aiurea, ascultându-le orbește, cercetându-le riguros sau ignorandu-le total, oamenii continuă să(-și) pună mereu alte întrebări…
De cand mă știu, m-am simțit aplecată spre a cerceta felul cum gândesc cei din jur : spre întrebările pe care si le pun și răspunsurile pe care le găsesc în interiorul , sau în afara lor… Poate de aceea sunt atât de pasionată de interviuri…
O provocare inedită le-am lansat-o, zilele trecute, prietenilor mei virtuali : să-și dezvăluie gândurile cărora le-au căzut pradă, în aceste vremuri. Public sau în privat, răspunsurile lor au venit în șuvoi , spre mine. Multe – nepublicabile. Și mai multe – copie la indigo ale celor ce-mi chinuie și mie, personal, nopțile.
Voi reda câteva din mesajele primite, respectând dorința de a rămâne anonimi, a autorilor lor. Una peste alta, concluzia este următoarea : deși unici, fiecare în felul său, oamenii au fost aduși la numitor comun de vremurile prin care navigăm : asemănătoare le sunt, așadar, întrebările ce-i frământă și, din păcate, intuiesc că foarte multe dintre ele vor rămâne fără răspuns …..
Iată așadar cam ce se întreabă virtualii mei prieteni :
“Ne vom trezi vreodată la realitate?!?” , “Este, oare, coronavirusul creat în laborator?”, “De ce ne-a bătut Dumnezeu cu asemenea panarame de așa-ziși politicieni?”, “Oare chiar vine criza? Oare vom supraviețui?”, “Cum mai putem ieși din întunericul în care ne-am rătăcit?”, “Oare vom avea parte de vaccinul anti-COVID?”, “Când se vor dubla alocațiile și pensiile?”, “Oare chiar mă înseală soțul meu?”, “Când vom reveni la normalitate?”, “Când vom vedea , la tv, știri pozitive?”, “De ce fericirea are nevoie de ani spre a veni si de clipe spre a pleca ?” , “Oare ce spital se putea construi cu banii aruncați pe Catedrala Neamului?”, “Cand revenim la normalitate?”
“Copiii noștri mai au vreo șansă să trăiască în această țară, sau să ne obișnuim cu ideea că vor pleca din țară?” “Ce va urma după COVID19?”, “Cine sunt, oare “șefii Lumii?”, “ De ce nu putem fi împreună cu cei pe care-i iubim cu adevărat?”, “De ce intre oameni totul se reduce la vorbe si nu la sentimente ?”, “De ce progresul nu merge mereu inainte ?”, “De ce rasplata unei suferinte e o suferinta mai mare ?”, “Va fi, oare, obligatoriu vaccinul anti-COVID?”, “Cum sa traiesti aici si acum, cand simti ca ti-ai gresit era, cand simti ca te-ai nascut prea devreme sau prea tarziu?”, “ Cum sa-ti depasesti conditia asumata prin constientizarea destinului artistic intr-o lume care te vrea prost, dezinformat, ancorat in materialismul perisabil si derizoriu? Ce eforturi trebuie sa depui sa mimezi ca esti un om banal si ordinar, doar ca sa nu faci contraste in societate si sa te poti intrega si strecura linistit si neobservat ….rămânând in sinea ta un singular conservat in idealuri demult apuse?”…
….Dacă unii dintre voi pot oferi răspunsuri la măcar o parte din aceste întrebări ( care, la rândul lor, sunt doar o parte dintre cele primite de mine), vă rog s-o faceți! Voi fi bucuroasă să le pot redirecționa către “întrebători”.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VOUCHERE CATENA
Comentează