Sărbătorile „de împrumut” trebuie restituite, ca orice „împrumut”!

În mine se dă o luptă. Încă una. Bine, v-ați obișnuit deja cu mine, stiti că sunt un adevărat câmp de bătălie, îndărătul meu încolonându-se cuminți,deopotrivă victorii și înfrângeri.
Lupta mea mea de azi nu are însă nicio legătură cu mine. Ci cu Sfântul Valentin. Nu, cu ăsta n-am fost măritată și n-a apucat încă să mă dezamăgească. Legat de el, am o altă confruntare interioară. Pe de o parte, mă înscriu și eu pe lista celor care condamnă sărbătorile ” de împrumut”. Ce legătură avem noi, românii, posesorii unui atât de frumos „Dragobete”, cu sărbătoarea americanilor, cu sfântul lor, cu tradiția lor și cu toată isteria aferentă? Cât de fraieri să fim, pentru a cădea în plasa comercianților de toate felurile, care profită de noi pentru a-și vinde cadourile tembele pe bază de inimioare, a-și epuiza locurile prin cârciumi, pentru a-și umple sălile de concerte și a-și îngroșa, prin asta, conturile, pe spinarea noastră? Sau, mă rog, pe sufletul nostru? Dacă tot e „sărbătoare de-mprumut” ( nu se știe cine a denumit-o așa!) , atunci haideți să o restituim, căci așa am fost învățați de mici : împrumuturile se restituie, nu-i așa?
Pe de altă parte, și revolta asta a mea este cu jumătate de gură. Pentru că mă încăpățânez să cred , cu tărie, că nu trebuie ratată nicio ocazie, pentru a sărbători iubirea. Desigur că lipsa noastră de imaginație și romantism , sugrumată de întortocherile delor prietenoase ale vieții de zi cu zi, văduvește iubirile în care suntem implicați. Devenim niște roboței angrenați în realitate, care ajung să-și spună mecanic ” te iubesc” , să se mângâie în teacăt, să se iubească pe repede-nainte și să-și dăruiască flori doar la onomastici și înmormântări. De aceea, Sfântul Valentin ăsta, în spatele căruia trebăluiește, cum spuneam, o armată întreaga de comercianți șmecheri, vine să ne trezească, pentru o zi, din amorțeală și să ne arunce în brațele iubiților noștri, într-o regie bine pusă la punct de cei care au de câștigat de pe urma naivității noastre. Una peste alta, jumătatea plină a paharului spune că există și un beneficiu : Sfântul cu pricina reamintește, de fapt, că dragostea este sentimentul la umbra căruia se învârtește Planeta și că nu trebuie ratată nicio ocazie de a ne-o exprima fățiș, prin cele mai inspirate feluri cu putință. Nu l-aș trimite pe Valentin cel sfânt înapoi, peste ocean – lăsați-l să se simtă bine printre românii ospitalieri, care oricum sunt specialiști în „imprumuturi” – dar v-aș sugera însă tuturor sa vă păstrați forțele ( și banii!) pentru apropiatul Dragobete. E al nostru, al românilor, ni se asortează perfect si apoi…înțelegem mult mai bine și ceea ce ne șoptește la ureche. Sună bine și ” I love you!” , dar parcă tot mai plăcut este să te ia omul drag în brațe și să-ți susure la ureche: ” Te iubesc!”.