Pe jurnalistul Daniel Tomozei l-am cunoscut în China. Se întâmpla cu vreo 6 ani în urmă și, pregătindu-mă temeinic pentru prima mea călătorie în această țară, am aflat întâmplător că la Beijing, la Radio China International, lucrează un jurnalist român. Am intrat în contact cu el, am conversat, o vreme pe skype, după care ne-am întâlnit și împrietenit la Beijing. Daniel m-a ajutat apoi, și in alte rânduri, cu informații ba chiar si “ghidaj” profesionist prin capitala chineză. Au trecut ceva ani, Daniel s-a însurat cu o româncă, a adus-o și pe ea la Beijing, iar acum familia lor este formată din patru inși : cele două fetite au venit pe lume tot la Beijing și, deși vacanțele și le petrec în Oltenia bunicilor dinspre mamă, în restul timpului cresc ca niște mici chinezoaice, dar care vorbesc românește.
Zilele trecute, asistând ușor îngrijorată la avalanșa de știri legate de răspândirea coronavirusului pornit din China și nemaireușind să deosebesc informația reală de cea încărcată de senzațional, mi-a venit în minte… Daniel! Și , știindu-l un jurnalist extrem de serios, documentat și responsabil, l-am “luat la întrebări”. Astazi sunt în măsură să vă ofer și această perspectivă – “de la fața locului” – asupra “ dezastrului “ ce amenință planeta.
Marina Almășan : – Prima mea întrebare este una francă : spune-mi deschis ce măsuri a luat familia ta – având în vedere că ai și doi copii mici – pentru a se păzi de “virusul ucigaș”, cum este el numit aici.
Daniel Tomozei : – Voi fi foarte sincer : absolut nicio măsură specială. Igiena firească pentru cele mici, igiena pentru noi, părinții, poate am accentuat mai mult și am devenit ceva mai grijulii în momentul în care mergem în piețele publice, hai să spunem “piețele tradiționale chinezești”, unde găsești absolut orice fel de verdeturi sau carnuri. Dar nu am intrat absolut deloc în panică și nu am schimbat nimic din obiceiurile noastre cotidene.
Marina Almășan : – Pare ușor surprinzător ce-mi spui, mai ales că știu că sunteți amândoi doi părinți responsabili….Aici, în schimb, deși, slavă Domnului, încă nu s-a detectat niciun “infectat” , la panica indusă de mass-media este maximă și am început să umblu și eu cu câte o mască în poșetă. Se resimte aceeași panică și la Beijing?
Daniel Tomozei : – Trebuie să se cunoască în România ca poporul chinez a trecut, in 2003, printr-o experiență mai gravă și mai tragică, decât ceea ce se întâmplă acum – vorbim de epidemia SARS, care a făcut mult mai multe victime. Și atunci , pe acest istoric, chinezii sunt …nu neapărat relaxați, dar tratează problema cu detașare. Sunt foarte receptivi la sugestiile autoritaților și atunci viața este continuată în mod firesc.
Marina Almășan : – Nu mă convingi așa ușor, așa că insist : cat de prezent este acest subiect in Jurnalele de stiri? În ce fel reflectă mass-media din China acest eveniment?
Daniel Tomozei : – Subiectul noului coronavirus face tema tuturor jurnalelor de știri și a majorității dezbaterilor în presa chineză : vorbim de presa scrisă, radio, televiziune, internet. Sunt emisiuni specializate, legate de ce trebuie să faci, in momentul în care ai impresia că esti în pericol – pentru c trebuie să se știe, coronavirusul are, ca principală reprezentare , starea de răceală. Ori , plecând de la igiena rudimentară – speli mâinile, obrajii, te protejezi rudimentar – pâna la situațiile în care ești racit si atunci trebuie să-ți protejezi membrii familiei sau ceilalți colegi, purtand mască , toate aceste elemente sunt prezentate zilnic, aproape obsesiv, în emisiunile și în jurnalele de știri si in tot ce înseamnă informare publică. Nu mai vorbim că toate sistemele de transport în comun : metroul, autobuze, taxiuri, autobuze intre orașe, avioane, toate oferă materiale informative si absolut toată lumea trece printr-un filtru medical atunci când intră în aglomerări urbane, fără să mai vorbim de ceea ce înseamnă verificare in marile stații de autobuze, sau în aeroporturi, dar și în porturi, pt ca este cunoscut, China are o mare rețea de transport maritim și fluvial.
Marina Almășan – Cunosc capacitatea de mobilizare a Chinei, așa că nu mă miră ce-mi spui. Dar vreau să te întreb vis-a-vis de comunicarea în afară. Mulți acuză China că încearcă să mușamalizeze pericolul, care este de fapt uriaș, în buna tradiție a statelor comuniste – ca doar am crescut amândoi într-o astfel de țară. Ba am auzit chiar comparații cu situația de la Cernobil, cand statul sovietic a făcut eforturi uroase pentru a ascunde , de ochii Planetei, catastrofa ce avusese loc. Nu suntem, oare, intr-o situație similară?
Dan Tomozei : – In situația actuală a noului coronavirus, China manifestă o transparență pe care, din păcate, trebuie să spun că n-o vezi în alte țări ale lumii, absolut sub nicio formă . Și am să mă justific. Haide să mergem concret pe cazul României : România, in această perioadă, are o problemă , înțeleg, serioasă, pe tema gripei, da? Nimeni nu prezintă însă un raport la nivel național, sau la nivel județean, cu privire la nivelul îmbolnăvirilor. În schimb, Romania se preocupă isteric de situația coronavirusului din China. Justificare suplimentară : din momentul în care , in prima jumatate a lui ianuarie 2020, China a anunțat, la nivel oficial, internațional, existența noului coronavirus, automat, autoritățile statului chinez s-au pus, cot la cot, la lucru, cu reprezentanții Organizației Mondiale a Sanătatii. Și atunci, având echipe – 3 nu una! – având echipe de lucru în comun cu reprezentanții OMS, în China – la Wuhan, la Beijing și la Shanghai – despre ce lipsă de transparență, informare corectă și la moment se poate discuta?!? Susțin, fără niciun fel de reținere, ca accesul la informații este absolut total, dar , mai mult – și asta ar fi un al treilea argument – eu, ca jurnalist, am acces, din 6 in 6 ore, la statisticile legate de evoluția numărului de cazuri. Dimineata, când am prezentat un articol legat de ceea ce se întampla in Romania și că nu este firesc să fie generată isterie, în China erau 9000 de cazuri. Acum e seară la Beijing și avem 9700 de cazuri, in schimb a rămas neschimbat numarul de victime generate de coronavirus și numarul de cazuri din afara Chinei. Și aici simt nevoia să insist pe un palier, pe care l-am mai prezentat altor colegi din presa din România, dar nu a fost transmis de ei, in țară, sub nicio formă : noul coronavirus nu este cauză unică și principală de deces, la cele 213 cazuri de deces de până acum. Acest nou coronavirus nu face decât să accelereze, să agraveze o boală sau boli existente la un pacient. De aici survin cazurile extrem de grave care ajung la deces.
Marina Almășan : – Am auzit această teorie enunțata și de medicii noștri, e drept, mai discret…Dar, te intreb, dragă Dan, dacă nu e nimic ieșit din comun, cum încerci să mă convingi, atunci cum să înțelegem imaginile acelea , filmate in Wuhan și care, intr-adevăr, îți induc o adevărata disperare? Oraș pustiu, oameni care cad pe stradă, poliția pe străzi, oamenii comunicând unii cu alții de la balcoanele blocurilor. Ca doar n-or fi trucaje?!?
Daniel Tomozei: – China este o țară “pustie”, in această perioadă, pentru că ne aflăm în timpul Sărbătorii Primaverii. Europenii și cei ce nu sunt familiarizați cu ceea ce înseamnă sărbatorile în China, cu ocazia Anului Nou, probabil ca vor fi surprinși să vadă orașe “pustii”. De ce ? Dau exemplu Beijingul, în care locuiesc de 10 ani, și care este format, în proporție de 60 la sută din chinezi veniți din alte provincii. Toți acești oameni pleacă, înaintea Anului Nou chinezesc, acasă. Prin urmare, orașele pur și simplu devin pustii. Ceea ce avem, de o săptămână, este o oarecum accentuare a acestei “pustiiri”. Dacă în anii trecuți, in perioada similară, vedeai constant mașini, autobuze, oameni pe stradă, acum vezi un om la câteva minute și doar transportul in comun si-a continuat activitatea, la o capacitate redusă. Imaginile de la Wuhan, prezentate de presa occidentală și difuzate cu o mare satietate bolnavicioasă de către presa din România, în marea lor parte sunt decupate din context. Sau, sunt accentuate și decupate doar momentele critice. Am să vin cu o nuanță de..”tradiționalism”, de model comportamental și de diferența culturală: China-Occident. Un chinez, atunci când este intr-o situație, hai să-i spunem de “șoc emoțional” ( și aici indiferent ca vorbim de bărbați sau femei) prima sa reacție este să cadă din picioare , să facă ceva încât să ia contact cu pământul. Nu vorbim de situații în care avem un accident ușor, in care un om pe bicicletă atinge un pieton. Dar în toate cazurile de șoc emoțional, pietonul cade , pur și simplu și acolo rămâne. Aceasta este educația și acesta este comportamentul normal, NORMAL, al chinezului astăzi. Prin urmare, imaginile care pot șoca în Occident, pentru chinezi sunt firești : atunci când îți e rau, cazi din picioare și stai nemișcat. Și ei stau în pozitiile respective, până vine cineva. Și de obicei vin Salvarea sau Poliția. …Oamenii care comunică la ferestre si așa mai departe…trebuie să înțelegeți că orașul Wuhan este un oraș izolat, un oraș închis. Este o imagine greu de imaginat, darămite de aplicat în România. Un oraș închis, care este alimentat medical si cu produse alimentare doar pe calea aerului și cu avizul autoritătilor chineze. Tot sprijinul care sosește din afara Chinei este filtrat de autoritățile chineze , inainte de a intra în Wuhan. Oamenii din Wuhan iși continuă și ei viața, ca și cei din Beijingm doar că sunt sub o mai strictă verificare. Și la Beijing sunt străzi pustii – într-un oraș cu 23 de milioane – si la Wuhan, in perioada asta, care s-a suprapus peste Sarbătoarea Primăverii. Pentru China este, repet, o situație normală, doar că acum suntem într-o situație “specială”. Nimic altceva.
Marina Almășan : – Și populația cum se manifestă? Înteleg că statele străine își retrag, incet-încet, toți cetățenii din orașele afectate
Dan Tomozei : – Chinezii se comportă firesc, ei și pană acum purtau mască de protecție , mască sanitară, mai ales în marile orașe, unde de curând ( de 4-5 ani) exista o poluare accentuată. Obiceiul din anii din urmă a fost păstrat, iar în zilele noastre, când afară e mai inorat și nu neapărat din cauze ce țin de poluare, sau cand e foarte insorit, chinezii poartă mască . Pur și simplu. La fel cum un obicei al chinezilor este să aibă umbrelă la ei, fie soare , fie ploaie, fie nor. Și ei stau cu umbrela deschisă. Nu s-a schimbat foarte mult comportamentul chinezilor și , repet, asta demonstrează că trateaza cu decență și maturitate ceea ce se întâmpla, doar că îi vezi mult mai atenți si mai ordonați.
Marina Almășan : – Și atunci de ce se grăbesc statele lumii să-și retragă cetățenii rezidenți în zonele afectate?
Daniel Tomozei : – Statele occidentale isi retrag cetatenii de la Wuhan deja de o săptămană, succesiv, ințeleg că am avut și noi trei romani la Wuhan însă nu a fost prezentată foarte clar nicio declarație oficială partea autoritatilor romane sau a reprezentanților diplomatici, legat de acest subiect, dar această retragere este, din punctul meu de vedere, una forțată și gestul nu face decât să accentueze o stare de panică globală . Nu cred că este cazul unei retrageri. Și asta o spun din perspectiva mea : eu sunt in China pentru ca am treabă. În momentul în care plec din China, pierd absolut orice contact economic, relațional, și revenirea in China este destul de anevoioasă. Pentru ca nu ajungi aici dacă nu ai treabă. Nu este ca și cum te-ai duce dintr-un oraș in altul in Romania, sau dintr-o țară în alta, in Europa.
Marina Almășan : – Dar la Beijing? Care este atmosfera la Beijing? Ce măsuri a luat statul, pt prevenirea răspândirii virusului?
Daniel Tomozei : – Asa cum am spus, atmosfera la Beijing este una de calm generalizat, de oraș pustiit ; abia astăzi, când oficial se încheie vacanța acordată oficial cu ocazia Anului Nou Chinezesc, abia astăzi am vazut ceva mai multa animație pe strazi, dar se resimte impactul emoțional. Și aici aș vorbi de existența a doua planuri : un impact emoțional intern, generat de posibilitatea extinderii virusului la nivelul întregii țări – dar nu este cazul, pentru că după o lună și jumătate, la Beijing nu avem încă niciun caz raportat – si, respectiv, un alt plan emoțional este cel extern : majoritatea chinezilor au contacte în afară, iar foarte mulți chinezi – vorbim de sute de milioane de chinezi – au familii, rude în afara Chinei. Ori, in afara Chinei este o isterie bolnăvicioasă, contagioasă, legata de ceea ce se întâmplă în China. Cei din afară, la fel cum pățesc și eu, vin si te bombardează cu tot felul de năzbâtii, și tu ramâi surprins, pentru că tu nu ai același reper și nu ai aceeași imagine, trăind aici. Masurile luate de autoritățile Capitalei sunt uluitoare. Și aș porni de la un nivel extrem de terestru. Fiecare district al Beijingului este atât de bine segmentat pe grupuri de blocuri, pe cartiere, încât absolut fiecare cartier sau grup de blocuri poate fi închis. Sunt mici cetăți. Spre exemplu, vis a vis de locuința mea, este un grup de cartiere in care practic se permite accesul și ieșirea prin doar doua locuri. Până în urmă cu câteva zile, erau zeci de intrări și iesiri. Au fost închise porțile, au fost făcute afișaje, săgeți , indicatoare de direcționare, și absolut toată lumea care intră sau care iese, este trecută printr-un filtru medical, care funcționează 24 de ore din 24. Filtrul medical este aplicat tuturor instituțiilor publice și private din China. Vorbim de un filtru medical foarte simplu : absolut toate echipele – și vorbim de mii de echipe, in tot Beijingul și vorbim de sute de mii de echipe la nivelul Chinei – toate echipele sunt dotate cu aparate de măsurare instant a temperaturii corporale, iar pentru că ne apropiem de revenirea poporului chinez la locurile de muncă, la intrarea fiecărui cetățean în grupurile de cartiere sau în grupurile de blocuri, acesta este chestionat dacă a ieșit în afara orașului, dacă a fost la Wuhan, dacă a intrat in contact cu potențiali cetățeni infectați cu coronavirus, . Adică este o verificare statistică care merge până la cele mai mici detalii, motiv pentru care, repet, la Beijing, după o lună și jumatate, nu avem niciun caz raportat.
Marina Almășan : – Și care sunt mesajele transmise de autorități pt populație?
Daniel Tomozei : – Mesajele sunt simple : pastrati-va igiena, evitați zonele aglomerate, prezentati-vă la medic sau raportati de indată orice senzatie neplacuta din punct de vedere medical, apoi, foarte important : respectati cu strictețe indicațiile , păstrați masca în restsaurante, atunci când nu consumati alimente sau bauturi. In absolut orice restaurant in care te duci astăzi, esti întampinat cu mesaje in limba chineza si limba engleză, cu privire la ce trebuie să faci și cum trebuie să te comporți, pentru a nu provoca o situație de panică. Ori nu este cazul. Indicațiile sunt prezentate aproape obsesiv pe toate canalele și in orice spațiu public in care te afli, te lovești pur și simplu de ele. Iar echipele medicale cu care te întâlnești aproape din 200 in 200 de metri, nu te lasă să uiți că ești intr-o perioadă care revendică o mai mare atenție decât în mod firesc.
Marina Almășan : – Dar până la urma, Daniel, care sunt manifestările bolii?
Daniel Tomozei : – Sunt manifestări specifice răcelii. Curge nasul , temperaturi peste 38 ( asta se verifică iin filtrele medicale), la acestea se adaugă o senzație de durere în coșul pieptului. Revin și vreau să subliniez că acest virus acționează cu precădere asupra unor boli deja instalate intr-un potențial pacient, iar virusul nu face decât să accentueze prin aceasta senzatie de răceală, boli deja existente.
Marina Almășan : – Te rog să ne mai dai detalii. Cum se tratează? Cum se previne?
Daniel Tomozei : – Aș începe prin a spune că autoritățile medicale din China au reușit deja să trimita acasă 130 de pacienți care au fost afectați de noul coronavirus. Prin urmare se reușește tratarea acestuia, vorbim firește de cazuri care nu au fost extrem de grave. Nefiind de specialitate, bănuiesc ca se aplică un tratament specific răcelii si se acționează asupra celorlalte afecțiuni existente, iar prevenirea ține in primul rând de igienă si de alimentatie.
Marina Almășan : – Mă bucur să aud că i s-a găsit leacul, dar s-a elucidat, oare, misterul apariției sale?
Daniel Tomozei : – Nu am găsit nimic legat de posibilele cauze, legate de apariția virusului, și refuz să fac orice fel de speculatie, pentru că s-au făcut atâtea , in presa din Occident, preluate și de presa din Romania, încât să alimentezi scenarii nu face decât un deserviciu fiecărui cetățean și nu doar Chinei. Să alimentezi panica și isteria este, să mă ierți, o formă de terorism modern.
Marina Almășan : – Dincolo de toate acestea, construirea acelui spital in doar 7 zile ne-a lăsat pe toți cu gura căscată. A fost, oare, o demonstrație de forță?
,’Daniel Tomozei : – Pentru chinezi să construiască ceva, este nu “la îndemâna”, este un exercițiu de măiestrie. Chinezii construiesc în 7 zile nu un spital, căci sunt două de fapt, doar ca unul a fost început cu trei zile dupa demararea primului șantier, autoritățile au anunțat , in această seară că primul spital va fi dat în functiune pe 3 februarie, iar al doilea pe 6 februarie ; vorbim de spitale care cumulat vor avea peste 3500 de paturi, de spitale care vor avea 4000 de cadre medicale și care vor trata doar cazurile de pacienți care au contactat noul coronavirus. Dar trebuie spus că ceea ce face China in această perioadă și in perioada următoare, nu este decât o reeditare a demonstrației de autogestionare la modul excepțional, a situației din 2003, când la Beijing a fost construit un spital pentru cei afectati de SARS. Prin urmare, de luat aminte de către noi, cei din Europa, si mai ales de noi, romanii, care, din câte stiu eu, in 30 de ani, am construit un singur spital, de la cap la coadă, dat recent in funcțiune, la Mioveni. Bun, spitalele de la Wuhan sunt spitale speciale, cu o capacitate si o arhitectură speciale, dar China nu face o demonstratie de forța aici, ci o demonstratie de încredere , de solidaritate și de coeziune la nivel national. Pentru că implicarea , la Wuhan, este una la nivel national, de la presedinte, premier, guvern, consiliu de stat, provincii, toată lumea este conectată la procesul de sprijinire, de susținere și de încurajare a celor de la Wuhan . Medici din absolut toata China s-au prezentat voluntar să mearga la Wuhan. Vorbim de mii de medici, care s-au prezentat, din proprie inițiativă, să mearga acolo. Aici nu e vorba de politică, e vorba de încrederea si mândria de a fi chinez. Aici este vorba de modul in care autoritățile statului chinez reușesc să capaciteze poporul chinez, in situatii limită. In care dintre situatii România și romanii ar reacționa la fel, atunci când guvernul de la Bucuresti ar solicita sprijin?!?
Marina Almășan : – Ma fac că n-am auzit intrebarea…Care se estimează că vor fi efectele acestei epidemii, asupra situatiei economice a Chinei? Dar în planul imaginii?
Daniel Tomozei : – Vezi? Aici demonstrezi că ești un economist si încă și fost șef de promoție! E greu de spus, care sunt efectele economice, pe termen scurt și lung. Scurt, vad ce se întâmplă în Capitala Chinei, in Beijing : majoritatea magazinelor erau închise în această perioadă, fiind sărbatoare, dar nu erau absolut toate închise! Au ramas deschise doar marile magazine – mall-urile. Dar si acolo, nu toate magazinele din mall erau deschise, pt ca pur și simplu nu mai erau clienți. Oamenii au decis să stea acasă și sa-si comande totul pe internet, pentru că în China funcționează la nivel superlativ tot ce înseamnă comerț electronic, și atunci totul se comadă, de la periuța de dinți, la hârtia igienică , la medicamente, haine, produse alimentare de absolut orice tip, din absolut orice colț al lumii, si in condițiile astea comerțul direct a scăzut probabil , in această perioada, la un minim îngrijorator. Magazinele sunt goale, vad tot felul de reacții in presa occidentală, preluate și de presa din România, cu privire la tendințele unor state din vest cu privire la schimburile comerciale…da, se amenința foarte puternic cu sistarea liniilor aviatice intre Occident și China. Risc să fac o predicție : războiul economic pe care SUA l-au declanșat Chinei poate fi dus și pe alte planuri… Pe de altă parte, rog romanii să gândească puțin mai nuanțat – să vadă ce înseamnă China astazi. Este un stat care se poate autoadministra, care isi poate proiecta, pe zeci de ani, nu pe un an, viitorul și atunci, ceea ce se s-a întâmplat, in ultima săptamâna, din punct de veedere economic, sunt convins ca va putea fi recuperat. Nu fară costuri. Pentru că trăim intr-o lume in care globalizarea se ciocnește de unilateralism. Si atunci ceva se va schimba, inclusiv in mentalitatea Chinei și, din lecția “coronavirus”, in plan economic vor fi translatate foarte multe decizii.
Marina Almășan : – Ca jurnalist, ce ne poți spune, dintre lucrurile care, dintr-un motiv sau altul, nu ajung poate la București.
Daniel Tomozei : – In primul rand, in Romania nu ajunge starea de calm, de implicare, de coeziune , de solidaritate a poporului chinez intr-o situație cum este aceasta. In Romania nu ajunge starea de liniște, de încredere și de siguranță pe care autoritățile din China o furnizează poporului chinez. Și mai departe , capacitatea de a acționa. Chinezul are încredere în măsurile pe care guvernul de la Beijing le ia, in absolut orice situatie. Și de aici incolo, fiecare chinez devine loial, și un luptator pentru o cauză cum este cea de față. Constat ca la București nu intereseaza starea de normal, iar presa este un generator de panică, isterie, de dezinformare. Și atunci, dacă pe ei ii intereseaza doar scandalul si senzationalul grotesc, mi-e greu să cred că românii traiesc intr-un mediu normal.
Marina Almășan : – O ultimă întrebare, Daniel : Te-ai gândit să-ți trimiți fetițele acasă, in România?
Daniel Tomozei : – Nu, sub nicio formă! Am discutat cu Vera și suntem foarte liniștiți, fetițele noastre sunt bine, noi suntem bine, colegii nostri români sunt bine, colegii mei chinezi sunt bine, instituția pentru care lucrez, Radio China International , imi acordă permanent sprijin și sunt solicitat de 3-4 ori pe zi dacă suntem bine, dacă avem nevoie de asistență medicală, încât nu vad pentru ce să intrăm noi, sub o formă sau alta, intr-o stare de îngrijorare. Nu, vom călători, ca de obicei, la inceput de primavară , acasă, dar ceea ce încercam să facem, zi de zi, este să ne liniștim familiile și prietenii din țară și din afara țării, pentru că ei sunt marcați de panică și de teamă. Primesc mesaje din absolut toată lumea, de la prieteni cu care nu am vorbit de ani de zile : acum ma caută, și grație minunatului Facebook, generator de isterie la rândul lui, sunt găsit și toți mă întreabă dacă suntem bine, dacă nu cumva ne cade ceva în cap. Nu, repet si-i rog pe romani să fie mai cumpatați și mai detașați de fenomenul isteric si panicard, generat prin intermediul presei. Presa ar trebui să informeze, ar trebui să ia ca sursă măcar presa de limbă engleză din China. Nu aș vrea să întreb, ce ar face România, intr-o situație de genul acesta? România are sub 20 de milioane de locuitori. Beijingul are 23 de milioane de locuitori si nu are niciun caz! Și văd , in presa din Romania, că parcă se asteaptă : doar-doar o apărea un caz și in România. Doar-doar să avem si noi mâine ce toca , fără sens. Românii ar trebui să se întoarcă la normalitate. La starea de firesc, pe care n-o definesc nicidecum frica, panica și isteria.
[…] https://femeide10.ro/sa-alimentezi-panica-si-isteria-este-o-forma-de-terorism-modern-despre-coronavi… […]
[…] Textul integral pe FEMEIDE10.RO […]