Bombănelile Marinei Editoriale

Pinuri, coduri și parole

Pe vremuri, aveam chei și atât. Cu ele descuiam uși, lacăte , valize și altele asemenea lor – lucruri concrete, ferecate la propriu. Mai aveam și chei pentru sufletele oamenilor, care pe atunci erau mult mai ușor de desferecat. Acum lumea s-a închis în sine și s-a umplut de neprieteni.
Pe vremuri nu trebuia să ții minte decât unde ai pus cheia. Cheia de la casă, de la birou, de la fișet ( dulapurile acelea metalice de prin instituțiile de altădată), mai apoi de la Dacie. Când eram mici, umblam cu cheia de gât, și sintagma asta ne bântuie mai toate amintirile copilăriei. Și tot cand eram mici, învățam să desenăm cheia SOL, neîntelegand niciodată ce legătură exista între ideea de cheie și semnul acela mlădios  care inaugura cântecele de pe portativ…
Acum cheile s-au înmulțit și s-au sofisticat. Bunurile „de ținut ascunse” au devenit mult mai numeroase, la fel ca și hoții. Locuințele au dobândit uși metalice cu chei sofisticate, porțile garajelor se ridică cu telecomanda, cele ale  birourilor se dau în laturi  cu cartele magnetice, mașinile fac „click” și se deschid de la distanță. Camerele de luat vederi stau cu ochii pe toți și toate. Teoretic, nu ai voie să deschizi decât ceea ce e al tău!

În paralel, ne-am umplut și de carduri. La început, banii încăpeau în portofele, la ciorap și uneori la CEC.  Mai erau și “banii de buzunar”, niciodată suficienți. Acum, banii noștri odihnesc  prin bănci ( în cazurile fericite) , visând la  dobânzi convenabile, sau, cum se spune,  „sunt băgați pe card”. Chestiunea asta le cam dă de furcă hoților și cerșetorilor. Aceștia din urmă nu mai pot avea pretenția să li se umple mâna-ntinsă cu  mărunțiș, pentru că și acesta e, de regulă, tot pe card. Estimez că, in scurt timp vor apărea “cerșetorii cu POS”…

Cardurile au venit la pachet cu bătăile de cap pe care le dau pensionarilor. Aceștia preferă să le vină in continuare acasă pensia, călare pe poștaș. Iar statul îi tot amenință că “banii lichizi vor dispărea”. Prin urmare, pensionarii se roagă să dispară Ei înaintea banilor lichizi. Ei – adică cei “ de la butoane”…
Dacă ai card, ai o sarcină în plus : să ții minte PIN-ul. Pentru asta faci  de la bun început diverse combinații mentale posibile, în ideea de a alege  un set de cifre cât mai ușor de memorat : “investești” în el zile de naștere, vârste, numere de telefon, înălțimi. Greutăți mai puțin, pentru că acestea sunt fluctuante.
De regulă, nu ai un singur card . Este și motivul pentru care pe lume au apărut “port-cardurile” . Deja, cel ce are mai multe carduri este privit tare urâcios de către plebea care se chinuie  să-și găsească mărunții răscolindu-și vântul din buzunare…
Cum spuneam , așadar, cardurile bancare sunt, de regulă , mai multe ( unele sunt secrete, de care jumătatea ta nu trebuie să știe!) Ai însă un singur card de sănătate. Asta pentru că ai o singură sănătate. Dacă o ai. Dacă nu, tastezi codul PIN al cardului de salariu și apoi te duci la doctor, să ți-l “ușureze” . Și cardul, dar și sănătatea. Prin cardul de sănătate însă, Statul îți plătește anumite servicii medicale. Din ce în ce mai puține. Stai liniștit, tot din banii tăi le plătește! Dar, cum spuneam , mare grijă să nu uiți PIN-ul!

Mai sunt și cardurile de farmacii. Fiecare cu culoarea sa, reducerile sale. Apoi, cardurile de fidelitate la diferite magazine. Deja vânzătoarele nu te mai întreabă dacă ai găsit ce-ți trebuie , ci “Card “cutărescu” aveți?” . Aproape că te simți un paria, dacă n-ai.. Oricum, reducerea pe care ți-o oferă cardul este de multe ori nulă, dar sună bine să ai un card la “Michael Kors”, nu? Măcar pentru intimidare!…

Mai multe carduri înseamnă, în mod automat, mai multe PIN-uri și, implicit, o memorie mai bună. Uiți un PIN, te lingi pe bot de bănuți! Iar ca să ți-l schimbi, trebuie să parcurgi niște pași care te-ar putea afunda într-o junglă virtuală! …Așa că, mai bine, exersează-ți memoria!
Asta și pentru că, în afară de PIN-uri, în viață mai ai de memorat și diverse parole. Nu, nu de genul acelei  „Sesam, deschide-te!”, din poveștile copilăriei! Acum nu ți se mai deschide nimic pur și simplu, ba, cel mai adesea, ți se trântesc uși în nas. Dacă însă ai parola corectă, lucrurile se schimbă! Uneori,  ea poate fi chiar numele unui șef sau lider politic : rostirea ei iți poate deschide, la un moment dat, uși nebănuite. Dar nu despre asta vorbim, ci despre alt gen de parole. Bunăoară, cele din mediul virtual. Internetul nu poate trăi fără parole. Nici tu, pentru că ai senzația că aceste parole îți protejează mesajele de privirile indiscrete. Ai doar senzația.

Nici cu codurile nu stăm mai bine. Pe vremuri, exista un singur cod : cel din magazinele de pescărie, în care intrai, împins de sloganul ceaușist  ” Nicio masă fără pește!”. Acum ne ciocnim de coduri peste tot. Avem, în primul rând, unul numeric personal. Ne definește așadar un cârnat de cifre, cu care defilăm prin lume încercand în zadar să-l reținem. Ne oprim însă din defilat odată ce ajungem în fața blocului, pentru că aici trebuie musai să ne amintim codul de la interfon, altminteri riscăm să dormim sub cerul înstelat. Pentru cer nu-ți trebuie cod, nici parolă. E “la liber” și ajunge la toți.
Dacă însă vrei să plătești o factută online, îți trebuie codul de client. Slavă Domnului, pe ăsta nu trebuie să-l memorezi : îl găsești înscris pe factură. La facturi marea problemă nu e însă codul de client, ci …să ai bani să le plătești!…

Într-o lume de coduri, pinuri și parole, oamenii își mai găsesc cu greu locul printre cifre. Ce simplu era înainte, cu cheia de gât și cu …”codul” în farfurie,  gătit dupa o rețetă pe care acum o poți lua de pe internet. …Dacă știi codul de acces! 😉

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SUPERCAMPANIA LA DERMATOCOSMETICE

 

Publicitate