banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

PIN-uri, coduri și parole

Pe vremuri, aveam chei și atât. Cu ele descuiam uși, lacăte , valize și altele asemenea lor: lucruri concrete, ferecate la propriu. Mai aveam și chei pentru sufletele oamenilor, care pe atunci erau mult mai ușor de desferecat. Acum lumea s-a închis în sine și s-a umplut de “neprieteni”. Nu mai vorbesc de mințile încuiate. Pentru acelea nu par a fi existat chei, în nicio epocă…
Pe vremuri, nu trebuia să ții minte decât unde ai pus cheia. Cheia de la casă, de la uscătoria blocului, de la birou, de la fișet ( dulapurile acelea metalice de prin instituții), mai apoi cheia de la Dacie. Când eram mici, umblam – se știe –  cu cheia de gât ; sintagma asta ne bântuie , aproape tuturor, mai toate amintirile copilăriei.
Acum cheile s-au înmulțit și s-au sofisticat. Ca și anii noștri, de altfel.

Bunurile „de ținut ascunse” au devenit mult mai numeroase, la fel ca și hoții. Casele au dobândit uși metalice, cu gratii și chei bengoase, garajele se deschid cu telecomanda, ușile birourilor – cu cartele magnetice, mașinile fac „click” și se deschid de la distanță.
În paralel, ne-am umplut și de carduri. La început, banii încăpeau în portofele, la ciorap și uneori la CEC. Acum se chinuie prin bănci, în așteptarea unor dobânzi convenabile, sunt investiți – cu cap sau fără – , sau „sunt băgați”, cum se spune, „pe card”. Chestiunea asta le cam dă de furcă hoților și cerșetorilor. Aceștia din urmă nu mai pot accede la mărunțiș, pentru că și acesta e, de regulă, tot pe card.

Dacă ai card, ai o sarcină în plus : să ții minte PIN-ul. Pentru asta faci, din capul locului, o alegere “cu cap” : stabilești diverse combinații posibile, pentru a-ți fixa un PIN cât mai ușor de memorat : strecori  în el zile de naștere, vârste, numere de telefon, înălțimi, numărul iubitelor  ( dacă ești sigur că acesta va staționa). Greutățile (a ta și a consoartei) sunt de evitat, pentru că acestea chiar sunt fluctuante. Mai ales la ea.

De regulă, nu ai un singur card. Ai însă, spre exemplu,  un singur card de sănătate. Asta pentru că ai o singură sănătate. Dacă o ai. Dacă nu, tastezi codul PIN al cardului și statul îți plătește anumite servicii medicale. Stai liniștit, tot din banii tăi! Dar, cum spuneam , ai grijă să nu uiți PIN-ul!
Mai multe carduri înseamnă, în mod automat, mai multe PIN-uri și, implicit, o memorie mai bună. Va trebui să ți-o antrenezi oricum, pentru că în afară de PIN-uri, mai ai de memorat și diverse parole. Nu, nu au nicio legătură cu „Sesam, deschide-te!”, din poveștile copilăriei! Acum nu ți se mai deschide nimic pur și simplu, ba, cel mai adesea, ți se trântesc uși în nas. Nu și însă dacă ai parola corectă. Uneori,  ea poate fi numele unui șef sau lider politic : o rostești , și ti se pot deschide, la un moment dat, uși nebănuite. Dar nu despre asta vorbim, ci despre alt gen de parole. Bunăoară, cele din mediul virtual. Internetul nu poate trăi fără parole. Nici tu, pentru că ai senzația că aceste parole te protejează de privirile indiscrete. E doar o senzație.
Nici cu codurile nu stăm mai bine. Pe vremuri, exista un singur cod : cel din magazinele de pescărie, în care intrai împins de la spate de sloganul ” Nicio masă fără pește!”. Acum ne ciocnim de coduri peste tot. Avem, în primul rând, unul numeric personal. Ne definește , așadar, un cârnat de cifre, cu care defilăm prin lume, în legalitate. Ne oprim însă din defilat odată ce ajungem în fața blocului, pentru că aici trebuie musai să ne amintim codul de la interfon, altminteri riscăm să dormim sub cerul înstelat. Pentru cer nu-ți trebuie cod, nici parolă. E la liber și ajunge la toți. Cum și noi toți ajungem la el, în final.
Într-o lume de coduri, pinuri și parole, oamenii își găsesc cu greu locul printre cifre. Ce simplu era înainte, cu cheia de gât!…

Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook