Cu vreo două zile în urmă, am publicat, sub tradiționala pălărie ( de paie!😊) a „Bombănelilor” mele, un articolaș lejer în care mă lamentam de mama focului dacă să-i expun sau nu unei colege din TVR, suspiciunile mele vis-a-vis de (in) fidelitatea soțului său.
Foarte drăguți, cititorii și deopotrivă prietenii mei de pe Facebook, mi-au sărit în ajutor, potopindu-mă cu un șuvoi de păreri personale legate de subiect. Și pentru acest lucru le mult mulțumesc.
Reacțiile lor pot fi încadrate în două mari categorii. Le sintetizez astfel: reacții de genul : „DAAAA!!!! Spune-i, nu sta pe gânduri!!!” și, respectiv, ” Stai în banca ta, cucoană, ce treabă ai tu cu viața lor?!?”. În consecință, atunci când citeam comentarii din prima categorie, mă încărcam cu …solidaritate feminină și cu energie și anticipam deja, mental, întâlnirea mea cu colega înșelată. Apoi, instantaneu, citeam comentarii din a doua categorie și mă pleoșteam ca o umbrelă întoarsă de vânt ( comparație „de sezon”! ). Nu, nu am făcut nicio o statistică, pentru a vedea care din atitudini predomină, de aceea am rămas în același „echilibru instabil” zis și cumpănă, consolându-mă cu bucuria că nu am avut până acum ocazia de a mă intersecta cu împricinata.
Am simțit însă nevoia să le mulțumesc tuturor celor care au simțit nevoia să se implice în acest mărunțel caz de viață de zi cu zi! Habar n-aveți voi, pe lângă câte astfel de cazuri de trădări nu trecem, fiecare, zilnic….
În finalul acestui follow-up, îmi permit să vă redau unul dintre cele mai ample și frumoase mesaje de răspuns, dintre cele pe care le-am primit în urma nevinovatului meu editorial. Nu te superi, Ciprian, nu?
” Seara buna Marina,
Nu esti asa, “intr-un echilibru instabil”. Faptul ca ai publicat un articol despre situatia aceasta care iti framanta constiinta, inseamna ca ai emis un semnal in univers. E adevarat, nu e un semnal clar directionat, dar cel putin, exista. Extraterestrii (sotia in cazul de fata) pot receptiona semnalul. Sunt sanse ca sotia sa citeasca articolul si sa-si puna intrebari. Poate providenta, intamplarea, destinul, “serendipity”, vor naste o intrebare in mintea sotiei.
“Ce tie iti place altuia ii face”. Conform acestei zicale reinterpretate, ai impulsul de a actiona. O alta greseala pe care o facem cu totii, este sa presupunem ca ceilalti sunt asemenea noua. Adica sa presupunem ca daca noi nu mancam lupul , nici el n-o sa ne manance pe noi. Sotia cu pricina iti este colega, dar o cunosti, oare, intr-atat de bine incat sa crezi ca informatia ar ajuta-o? (“Ce frumosi sunt oamenii pe care nu-i cunoastem!”).
Empatizezi cu propiul trecut si cu sotia inselata. Ca in “Capcana timpului”, ai vrea sa te intorci in propiul trecut cu o informatie ce va schimba destine. Ne intoarcem in trecut, la raspantii de destin si ne gandim ca daca am fi avut o informatie mai devreme (“de-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi”) viata noastra ar fi fost alta. Viata certa e doar una, cea pe care am trait-o si cea prezenta. In rest doar ne imaginam “cum ar fi fost daca”.
Intrand pe taramul speculatiei, ne putem gandi ca poate sotia deja stie si accepta. O presupunere. Daca amanta nu e casatorita si-l doreste pe El doar pentru Ea, poate gasi ea o modalitate mai mult sau mai putin subtila de a informa sotia. Dar daca sunt amandoi casatoriti si amandoi inseala?
Ce alegem intre a ascunde un adevar si a-l dezvalui? In care dintre cele doua situatii constiinta e impacata? Cum facem binele? Cu vorba sau cu absenta ei? Era o scena in Mizerabilii, in care o calugarita are de ales intre 2 legi: intre “sa nu minti” si intre “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. Trebuia sa minta reprezentantul politiei despre prezenta in manastire a primarului, om bun, acuzat pe nedrept sau acuzat pentru un rau minor comparativ cu binele pe care-l facuse societatii. Si ea a ales sa respecte legea/ principiul mai mare dintre cele doua.
Mai sunt situatii cand acelasi adevar e spre binele unor oameni si raul altora. Sau in cazul aceluiasi om, un adevar ii poate face rau o vreme, dupa care ii va fi bine. Sau in ordinea inversa.
Cat tulbura apele o picatura de adevar intr-o mare de constiinta! Daca marea ar fi fost secata, un bolovan aruncat ar fi starnit putin praf. Si atat.
Poate articolul tau era retoric. Poate am raspuns la o intrebare care nu astepta raspuns.
Cu apreciere,
Ciprian „
Comentează