În general, ne temem de finaluri. Sau măcar ne întristăm la gândul lor, oricare ar fi acestea : finalul unei prietenii, finalul unei căsnicii, finalul unei vacanțe, finalul unei cariere, finalul unui proiect în care ani de zile am investit tot ceea ce este mai bun în noi. Chiar și finalul unei ciocolate care ne place este în măsură să ne întristeze : ultima pătrățică este, se știe, cel mai greu de mestecat!
De fapt, nu ne temem atât de finalul în sine, cât mai mult de felul în care ar putea avea loc acesta și mai ales de ceea ce urmează DUPĂ. Oamenii puternici nu prea înțeleg, știu, cuvintele pe care le tot mestec aici. Căci nu ei sunt vizați, ci oamenii slabi. Nesiguranța a sădit întotdeauna fiori în sufletele oamenilor slabi. Căci marea noastra majoritate majoritatea preferă să se instaleze în bula noastră de “confort” și, chiar dacă nu am fost pe deplin mulțumiți de ceea ce am trăit în ea, temându-ne de schimbare, ne-am complăcut în acel loc. Din acest motiv oamenii îmbatrânesc în job-uri care nu le aduc niciun licăr de bucurie sau se ofilesc în căsnicii care se rezumă la un cerificat, cateva bunuri comune și ceva copii. Schimbarea ne îngrozește și, sub umbrela acestei groaze ni se irosește viața, uitându-ne peste gard la oamenii hotărâți, la taurii pe care aceștia știu să îi ia de coarne, la felul spectaculos în care li se schimbă viețile. Îi privim și îi invidiem, ramânănd însă prizonierii propriilor nemulțumiri și găsindu-ne diferite pretexte pentru a nu le urma exemplul : “Eu nu sunt așa!”, “E prea târziu pentru mine!”, “Nu am pile!”, “Ce-o să zică lumea?” și alte scuze mărunte, care ne condamnă în continuare la detenția în “bula de confort”, o bulă fără zăbrele dar cu multe alte limitări nevăzute.
Schimbarea îi îngrozește pe mulți. Din simplul motiv că ea cere mobilizare generală : cere să-ți pui mintea la contribuție, să-ți asumi riscuri, să pui osul la muncă și să rejectezi cu talent tot ceea ce-ți vine din jur, sub formă de sfaturi, critici sau amenințări. Iar tu , de cele mai multe ori, nu vrei să te mobilizezi. Pentru că ți-e frică, pentru că ți-e lene, pentru că te descurajează unii și alții. Vălul de pe ochi – îmbracat de tine însuți sau pus ție de alții, în timp ce dormeai – te oprește să privești în jur și să anticipezi cât de bine ți-ar fi, dacă l-ai da jos și ai începe să pășești în direcția propriei fericiri. “Nu contează cât de încet ți-e mersul, contează să nu te oprești din drum”, ne îndeamnă Confucius, din depărtările mileniilor trecute. Și îi vine un altul în ajutor – un gânditor anonim dar mustind a înțelepciune – care ne îndeamnă să depășim cu bine finalurile de care ne temem : ORICE SFÂRȘIT E UN NOU ÎNCEPUT. Oricât de greu și dureros poate fi un final, îndarătul său se întrezărește mereu noul început. Unul care va face, poate, “reset” total vieții tale și îi va reda culoarea și savoarea la care demult visai
Și pentru că, de undeva, de pe un norișor, un sfânt binevoitor ne reamintește că “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”, trebuie să nu uitam nicio clipă că, odată primită șansa unui nou început, trebuie să punem noi înșine osul la munca de clădire a tot ceea ce urmează după acest nou început. Viitorul e în mâinile noastre. Un viitor de care nu trebuie să ne temem niciodată.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL RILASTIL AQUA INTENSE
Comentează