Bombănelile Marinei Editoriale

Oameni-culoare

    

Câteodată, din neavând ce face, îmi place să privesc oamenii din jurul meu. Așa , pur și simplu : să-i privesc, să-i ascult, să-i descopăr. Și-mi mai place ceva : să-mi imaginez lumea ca pe o paletă de culori a unui pictor iscusit ( e drept, in vremurile noastre predomină culorile terne…) și să găsesc câte un corespondent cromatic fiecărui om din jurul meu. 

“Oamenii-culori” – nu vi se pare drăguț? Încercați să atribuiți câte o culoare celor din preajma voastră! Nu e atât de greu, veți vedea! 

Uite, bunăoară, oamenii aceștia buni, blânzi, cărora înțelepciunea populară le-a pus ștampila de “pâine a lui Dumnezeu”, pe aceștia eu îi văd în nuante de roz, bleu, lila, vernil. Sunt oamenii care împrăștie bine în jurul lor, sunt balsam pentru sufletul nostru, și, din păcate, victimele cele mai sigure ale șacalilor din jur. 

Le vin alături oamenii de un galben aprins. Sunt , în opinia mea jucăușă, oamenii solari, oamenii care strălucesc prin ceea ce sunt și prin ceea ce fac. Oamenii care ne încălzesc și pe noi, de la care împrumutăm energie și care-și pun pecetea pe starea noastră de spirit, însorind-o. Da, sunt un fel de “oameni-sori” ( nu cred că există plural, la “soare”!) , care strălucesc în lumea asta cenușie, băgându-i în boală pe pesimiști. Sunt oamenii ce ne luminează calea.

Ah! Ar fi trebuit să încep cu oamenii-“alb”. Nu “ albi” , ci “alb” . Albi suntem mulți, “alb”, foaaaaarte puțini. Sunt cei imaculați, care au o viață exemplară și un caracter impecabil. Sunt cei neîntinați, corecți, fără cusur. Caci albul este o culoare perfectă, aș zice. Destui sunt însă cei care încearcă să “mânjească” albul acestor oameni. Îi simt amenințători la adresa culorilor lor veștejite, așa că încearcă să arunce în ei cu cenușiu, cu maroniu, cu  kaki. Uneori reușesc, aruncandu-i într-o nesfârșită luptă pentru a-și dovedi “albul”…

Mai mișună, în jurul nostru, oamenii roșii, incandescenți. Sunt oamenii de acțiune. Oamenii care nu pot sta o clipă locului, pe care-i descoperi mereu “parte a unui proiect “ – cum se spune acum. Sunt cei ce împing  lumea înainte, cei ce construiesc, cei ce îi însuflețesc pe ceilalți. Sunt cei pe care-i dai afară pe ușă, iar ei îți reintră în casă pe fereastră, pentru ca mai au încă un cuvânt de spus. Dar ei nu se mărginesc la cuvinte, ci le transformă și în fapte. Un roșu aprins emană în jurul lor și sunt motorul progresului, chiar și dacă funcționează pe o “feliuță” restrânsă.

Lumea ar fi mult mai frumoasă, dacă ne-am mărgini la culorile de mai sus. Vin însă puternic din urmă nuanțele închise. Oamenii cenușii. Oamenii maro, șobolănii, negri precum tăciunele. Și ei sunt ai noștri, dar nu ne fac deloc viața mai ușoară. Căci sunt oameni încălecați de Rău, de Urât, de Invidie, de Ură. Sunt cei pe care succesul și fericirea noastră îi bagă-n boală. Sunt cei ce pun piedică, împing în prăpastii, sting lumina și vorbesc pe la spate. Culorile  lor le-am vrea adunate pe paleta unui pictor naufragiat pe o insulă pustie, dar din pacate ei se amestecă printre noi, pocind nuanțele frumoase ale vieții.

Mai sunt, prin jurul nostru si oamenii…incolori. Sau, și mai rău, invizibili. Ei stau retrași, în turnurile lor de fildeș sau de nisip . Unii refuză să se amestece cu cei din jur. Pentru că le par urâte culorile acestora. Sau..pentru că sunt, pur și simplu, lași :  nu au opinie sau le e frică să și-o spună. Merg inerțial înainte, în cadența turmei. Cârcotesc în barbă, dar se păstrează incolori…

În fine, tuturor celor de mai sus,  li se adaugă cei mai periculoși dintre semenii noștri : cameleonii. Ei își schimbă culoarea după cu  suflă vânturile. Sunt oamenii fără coloană vertebrală, cei care astăzi îți jură iubire veșnică, iar mâine vor fi primii care te trădează. Sunt cei, din cauza cărora mă rog în fiecare zi ca oamenii de știință ai planetei să inventeze “detectorul de cameleoni”, ca să ne ușureze viața. Cu toții am căzut, măcar o dată, în plasa unor astfel de oameni. Căci ei țes în jurul lor un păienjeniș nevăzut, în care nimeresc, cu precădere, oamenii roz, bleu, lila…

     Cam astea sunt culorile care-mi înfășoară viața de zi cu zi. Personal, mă poziționez între roz și roșu, încercând să-mi împrospătez în fiecare zi nuanța. Căci și culorile astea : ele nu sunt veșnice, cum nu sunt veșnici nici cei ce le îmbracă, zi de zi.

 

Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA