Bărbați de 10

“ Nu-mi place că mulți români spun constant lucruri negative și se plâng de țara lor. Este ca și cum nu reușesc să vadă cât de norocoși sunt că trăiesc aici” – interviu cu scriitorul și pictorul nigerian KINGSLEY NWABIA 

 

Perioada în care se află scufundată planeta este o mare,  plină de nedreptăti . Un fel de principiu al lui Arhimede funcționează și aici :  scufunzi planeta în această mare nesfârșită și te trezești aruncat în aer de o forță egală cu greutatea nedreptăților în care s-a îmbibat omenirea. Gap-ul dintre bogați și săraci, crizele de toate felurile, conflictele armate, pandemiile, furtunile iscate de diferențele de religie, chiar și de culoare. Greu de crezut că în lumea pe care progresul tehnic a împins-o atât de puternic înainte, cineva ar mai putea fi deranjat , să zicem, că seamănul său se roagă la un alt Dumnezeu. Sau că are piele neagră. Sau galbenă. Și totuși, in destule locuri de pe glob, culoarea epidermei îi transformă pe oameni în “cetățeni de categorie inferioară”. Este , cred, una din marile neghiobii planetare.

Personal, am avut nenumărați amici cu pielea “de ciocolată”. Oameni de nota 10, cu un suflet colorat în cele mai frumoase nuanțe cu putință. Am colaborat cu ei excelent , iar în emisiuni mi-au fost, cum se spune, “pata de culoare” și, aș zice, de savoare. 

În încercarea de a strecura, în edițiile noului sezon cât mai multe surprize, mi-a venit ideea să dedic o ediție,  “românilor” de 10 cu pielea….. de ciocolată! De ce am așezat între ghilimele cuvântul “români”? Pentru că , din varii motive, respectivii au ales România , spre a le fi țară. Aici respiră, aici muncesc și creează plusvaloare, aici iubesc, aici aduc pe lume mici cetățeni români, ciocolatii și ei, în fine, aici fac fapte bune , care, din păcate, nu prea intereseaza pe nimeni. 

Ca un soi de avanpremieră la  ediția noastră “de culoare” de sâmbătă , am să vă fac cunoștință cu senzaționalul  Kingsley Nwabia, un personaj pitoresc, căruia, după ce-i cunoașteți viața și faptele, imposibil sa nu-i acordați, fără rezerve, nota 10. Și, firește, citind prezentul interviu, vi se va face poftă să urmăriți și emisiunea cu pricina! 😉

Marina Almășan : – Cine este, așadar,  Kingsley Nwabia ?

Kingsley Nwabia : – Sunt un nigerian, nascut si crescut in Lagos, Nigeria.
Acesta este răspunsul de bază la această întrebare,  ori de câte ori sunt solicitat. Adevărul este că, în realitate, nu aș putea să vă spun cu adevărat cine este „Kingsley Nwabia”, căci par să descopăr zilnic noi și noi aspecte ale persoanei mele.  Ca exemplu : „Eu” care am ajuns în România, adică cel de atâția ani în urmă și „Eu” cu care vorbești astăzi,  sunt două persoane complet diferite.
Acestea fiind spuse, m-aș putea descrie, pe scară largă,  ca fiind cineva care își caută scopul în viață, căutând să afle de unde aparține cu adevărat și, în timp ce se află în această călătorie, încearcă să facă o mulțime de lucruri interesante și să lase o urmă de influențe pozitive asupra cât mai multor  oameni pe care îi întâlnește în drum.

Marina Almășan : – Ce frumos ai spus! N-ai făcut decât să-mi stârnești și mai mult curiozitatea de a-l cunoaște și pe Kingsley Nwabia cel de ieri, dar mai les pe cel de azi! Care este, așadar,  povestea ta?  Când ai ajuns in Romania? Cum?

Kingsley Nwabia : – Am ajuns în România în urmă cu aproximativ 15 ani, la un program al organizației din care făceam parte, în timp ce eram la universitatea numită AIESEC. Inițial intenționam să am doar un an aici, dar, pur și simplu… m-am îndrăgostit de acest loc! Iar acum, după  15 ani, locul acesta încă îmi mai place!

Marina Almășan : – Trebuie că ți-a plăcut tare mult țara noastră, de vreme ce ai avut puterea să o lași în urmă pe a ta! Ce oameni dragi ți-au rămas in Nigeria? păstrezi legătura cu ei?

Kingsley Nwabia : – Încă mai am mama, frații și surorile (plus un număr din ce în ce mai mare de nepoți și nepoate!) acolo,  acasă. Familia este totul pentru mine și încerc să rămân în contact cu familia mea cât mai des și cât mai mult.

Marina Almășan : – Întrebarea clasică, în cazul unor interlocutori ca tine, este : Cum a fost acomodarea cu Romania? Nu scapi nici tu de ea! Așa că am să te rog să ne punctezi și ce anume  a fost cel mai dificil?

Kingsley Nwabia : – Ei bine, limba a fost cam grea la început. Îmi amintesc când am văzut prima oară Știrile la tv aici, suna ca și cum prezentatorul vorbea în timp ce era sub apă. Nu aș putea înțelege cum a putut cineva să învețe această limbă, dar de-a lungul timpului am ajuns într-un punct în care înțelegerea acestei limbi a devenit mai profundă chiar decât înțelegerea propriului meu dialect, din satul meu nigerian ! În alte privințe, adaptarea la România nu a fost atât de dificilă, deoarece am venit aici cu așteptări zero și cu o minte pur deschisă să primesc tot ceea ce întâlnesc aici și să o accept așa cum mi se prezintă. Pentru că, dacă nu avem așteptări, nu putem fi cu adevărat dezamăgiți. Și acesta a fost drumul meu,  cu oameni și locuri,  până în ziua de azi. De asemenea, am avut norocul să cunosc câteva persoane foarte drăguțe și uimitoare,  care au intrat în viața mea de-a lungul anilor și asta a ajutat foarte mult.

Marina Almășan : – Frumoasă lecție de adaptare! Am reținut partea cu “așteptările”, cauzatoare de dezamăgiri! E aplicabilă peste tot, în viața….Mi-ai vorbit de limba noastră : cât de repede ai învățat-o?

Kingsley Nwabia : – Inca o invat! Această limbă este uneori destul de confuză, dar știu suficient pentru a ține o conversație „asa si asa” cu oamenii din jurul meu. Am avut nevoie de câțiva ani pentru a ajunge la acest nivel, pentru ca nu am mers niciodată la o școală de limbi și am invatat limba doar din ceea ce se vorbește în jurul meu. În plus, din anumite motive, am descoperit că, câteva pahare de vin ardelenesc  mă aduc,  pe moment,  la statutul de vorbitor nativ!😁

Marina Almășan : – Cu plăcută surprindere constat cât de ascuțit simț al umorului ai și asta mă bucură! Ne vom înțelege perfect, în emisiune! 😉Spune-mi, Kingsley, ce anume-ți place și ce NU-ți place aici, in România?

Kingsley Nwabia : – Ceea ce îmi place cel mai mult aici este spiritul cald și plin de viață al majorității românilor. Desigur, nu toată lumea este așa, dar majoritatea sunt. Există chiar ceva, legat de  atitudinea generală față de viață a românilor,  care îmi amintește foarte mult de nigerieni. Cea mai prietenoasă natură a oamenilor de aici, este un mare plus.

Pe de altă parte, dacă ar trebui să subliniez un lucru care nu-mi place, ar fi modul în care unii oameni spun constant lucruri negative și se plâng de această țară. Este ca și cum sunt în imposibilitatea de a vedea cât de norocoși sunt că trăiesc aici. Cred că  ar aprecia mult mai bine acest lucru,  dacă ar înceta să compare această țară cu alte țări cu „statut lor superior”. 

Marina Almășan : – Ce frumoasă lecție de patriotism! Spune-mi Kingsley, cu ce te ocupi?

Kingsley Nwabia : – Sunt artist (pictor), profesor de engleză, autor de cărți pentru copii, grafician și antreprenor de modă.

Marina Almășan : – Wow! Toate deodată?!? Marturisesc că de statutul tău de scriitor auzisem demult, și chiar îmi doream să te cunosc, dar, iată, aflu că mai sunt atâtea alte “direcții” de exploatat! 😁 În orice caz, te felicit pentru cărtile pentru copii, pe care le-ai tipărit aici, in Romania și aș vrea să te întreb care este, după părerea ta, cea mai frumoasă poveste africană, găzduită de tine în cărtile tale? Ne-o poți spune și nouă?

Kingsley Nwabia : – Mulțumesc. Îmi este greu să aleg doar o poveste,  care să fie favorita mea, căci îmi plac toate! Și , ținând cont că majoritatea poveștilor sunt concepute pentru a-i oferi cititorului cate o lecție morală , face și mai dificil să alegi. Cu toate acestea, există o singură poveste,  pe care am auzit-o pentru prima dată ca și  copil, care m-a ajutat cu adevărat să-mi conturez viziunea asupra vieții încă de la o vârstă fragedă și pe care am inclus-o în cartea mea. Acum ..e-adevărat că multe dintre povești au versiuni similare în întreaga lume, dar aceasta este versiunea mea. Și am intitulatxo  „Negustorul, fiul Său și măgarul lor” și practic sună cam așa:

„A fost odată ca niciodată un sat foarte îndepărtat, în care trăia un negustor care călătorea des între sate pentru a-și desfășura negoțul. Acest negustor avea un fiu pe care îl lua des în călătoriile sale, și pentru că deseori mergeau pe jos, călătoria dura mult si îl obosea atât pe neguțător cât și pe fiul acestuia.
Într-o zi, negustorul trebuia să plece într-o altă călătorie și de această dată, se hotărî să cumpere un măgar pentru a-l scuti de oboseala drumului lung. Negustorul îl lua și pe fiul său cu el, care era entuziasmat de faptul că în această călătorie aveau și un măgar. După ce se pregătiră de drum, atât tatăl cât și fiul se așezară pe măgar și porniră spre satul învecinat.

Pe drum se întalnira cu o femeie bătrână care după ce îi văzu spuse: „Oh Doamne! Ce oameni fără de inima! Nu au pic de milă față de sărăcuțul, sărăcuțul măgar? Nu își dau oare seama cât de grei sunt? Unii oameni sunt pur și simplu cruzi cu animalele!” și cu aceasta, dădu din cap dezaprobator și se duse pe drumul ei. Negustorul și fiul său auziră ce spuse bătrâna și fură cuprinși de remușcări. „Fiule!” spuse negustorul, „Poate că ar fi mai bine ca eu să merg pe jos în timp ce tu vei călări pe măgar, astfel măgarul nu o să care în spate atâta greutate iar oamenii nu vor mai crede că suntem fără inimă!”. Astfel negustorul o luă înainte în timp ce fiul său călărea pe măgar.

Mai târziu, se întâlniră cu un bătrân, care după ce îi văzu spuse: „Pe duhurile strămoșilor mei!!! Copiii din ziua de azi nu au deloc respect față de părinți! Ia uite la acest băiat răsfățat, călărind pe măgar în timp ce bietul său tată merge pe jos. Câtă lipsă de respect!” și cu acestea, dădu din cap dezaprobator și se duse pe drumul lui. Negustorul și fiul său auziră vorbele batranului, care îi umplură din nou de rușine. „Tată” spuse fiul „Cred că bătrânul grăiește adevărul, poate că se cuvine ca eu să merg și tu să călărești pe măgar, în acest fel, lumea nu va crede că sunt un fiu rău care nu își respectă părintele”. Tatăl și fiul făcură schimb de locuri, continuându-și astfel călătoria, cu fiul îndrumând măgarul.
După o vreme, le apăru în cale un grup de femei care se întorceau de la râul din apropiere. Cum îi văzură, femeile spuseră: „Ce fel de om lipsit de orice sentiment este acesta? Oare cum poate să călărească așa pe măgarul său ca un rege în timp ce bietul său fiu trebuie să meargă tot drumul pe jos?! Asemenea nepăsare este de necrezut!” și cu acestea, dădură cu toate din cap dezaprobator și se duseră pe drumul lor.
Deja atât negustorul cât și fiul său erau nespus de confuzi și nu știau ce să mai facă. „Fiule!” spuse negustorul „Atunci când mergem amândoi pe măgar, oamenii spun că suntem cruzi cu animalul. Atunci când călărești tu iar eu merg pe jos, ei cred că ești doar un fiu rău și răsfățat, iar atunci când călăresc eu iar tu mergi  pe jos, eu sunt considerat un tată nepăsător. Cred ca lucrul cel mai bun pe care îl avem de făcut este să cărăm măgarul în spate… cel puțin în acest fel nu o să mai supărăm pe nimeni, și o să pară că suntem buni cu animalul.” ceea ce și făcură.
Pe măsura ce negustorul și fiul său se apropiară de capătul călătoriei, oamenii din sat îi văzură și începură să râdă uimiți de ce vedeau, spunând „Oare ce este în neregulă cu acești oameni? De ce cară ei măgarul? Măgarul ar trebui să îi care pe ei!!! La ce o fi bun un măgar daca nu la asta? Ce ciudățenie!!!”. În acel moment atât negustorul cât și fiul său se săturară de tot, și îl puseră pe măgar jos. Băiatul se uită la tatăl său și întrebă: „Tată, se pare că indiferent ce facem, va exista mereu cineva care va fi nemulțumit de faptele noastre, oare ce ar trebui sa facem acum?”. Negustorul se gândi o vreme, după care răspunse, „Ei bine eu unul m-am saturat ca fiecare sa aibă ceva de spus in legătură cu ce facem noi cu măgarul, astfel că pe drumul de întoarcere îl vom călări amândoi și nu vom mai acorda atenție la ce va spune unul sau altul.”
Negustorul își termină afacerile în satul respectiv, și după ce el și fiul său se pregătiră pentru drumul de întoarcere, se urcară amândoi pe măgar și călăriră liniștiți spre casă, pentru că au înteles într-un final faptul că indiferent ce face sau cât de mult se străduiește un om, nu va reuși niciodată să satisfacă pe toata lumea”

Marina Almășan : – Excelentă povestea! Minunată pilda! Cred că o să-ți cer și eu o carte ( cu autograf, firește! ) , caci sunt curioasă să pătrund tainele poveștilor africane! Dar am o curiozitate :  poveștile românilor le știi? Îți plac?

Kingsley Nwabia  : – Din păcate, nu prea știu prea multe despre poveștile românești, cu excepția a două : „Bubico” de Ion Luca Caragiale și „Prostie Oameneasca” de Ion Creangă. Mi-au fost prezentate  aceste două povești , demult, de către studenții mei de atunci și mi-au plăcut mult!

Marina Almășan : – E clar! Trebuie să-ți ofer și eu, la schimb, o carte cu basme românești!😁 Dar hai să vorbim și despre o altă calitate a ta : ești și pictor. Când te-ai apucat de pictură?

Kingsley Nwabia  : – Din câte îmi amintesc, mi-a plăcut întotdeauna desenul, cea mai veche amintire a artei mele a fost când am învățat să desenez o rață, la grădiniță,  iar primul meu desen l-a reprezentat pe Spiderman! 😁😁😁 Întotdeauna am avut o afinitate pentru artă, dar m-am apucat „serios” de ea în urmă cu aproximativ 20 de ani, când am decis să mă învăț cum să pictez doar pentru a impresiona pe cineva care îmi plăcea pe atunci.
Deci sunt auto-didact și nu am fost niciodată la școala de artă.

Marina Almășan : – ..ceea ce nu te face deloc mai puțin talentat! Ce-ți place să pictezi? Ce reacții au fost în urma  expoziției tale  de la Hotelul Marriot?

Kingsley Nwabia : – Stilul meu de artă este în mare parte realismul clasic și, ca atare, îmi place să pictez oameni, portrete, animale și obiecte sau o combinație între toate acestea . De asemenea, îmi place să experimentez diferite stiluri,  în funcție de starea de spirit, de subiect sau de cum mă îndeamnă imaginația. Un număr decent de oameni sunt familiarizați cu lucrările mele și chiar am marea onoare de a fi  făcut câteva lucrări de artă pentru unele ambasade aici și, desigur, pentru Familia Regală Română. Acest din urmă lucru mi-a adus o mare popularitate și-mi amintesc cu plăcere de regretatul mare rege Mihai I, regina Anne, prințesa HRH Margarita și prințul Radu. Întâlnirea cu familia regală rămâne una dintre cele mai neprețuite experiențe ale mele, generate de activitatea mea.

Expoziția mea de la Marriott a fost bine primită, iar vizitatorii păreau să fie destul de impresionați.  Feedback-urile au fost foarte pozitive.

Marina Almășan : – Te felicit din toată inima! Să aduci câteva astfel de lucrari și la emisiunea noastră! Aș vrea să aflu câte ceva și despre viața ta personală. Vorbește-mi despre familia ta.

Kingsley Nwabia : – Ce pot spune despre familia mea?  Sunt al doilea din cei 6 copii ai părinților mei. Tatăl meu era bancher, în timp ce mama este profesoară de chimie,  pensionată. Am fost crescut într-o casă catolică și multe dintre valorile mele sunt un rezultat direct al disciplinei și al educației primite de la părinții mei. Sincer, nu am prea multe de spus despre familia mea, cu excepția faptului că eu sunt cine sunt, pentru că am venit de la ei. Dacă asta are vreun sens.

 

Nicio familie nu este perfectă, dar sângele este sânge, iar eu îi iubesc pe fiecare in parte. De fapt, pierderile recente –  a tatălui meu și a fratelui meu mai mic , în doar 4 ani –  mi-au fracturat cu adevărat sufletul și am încercat tot posibilul să mă țin adunat pe dinăuntru, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care nu am a fost capabil să mai scriu nicio carte nouă. Un astfel de rău necesită timp pentru a se recupera și, ca artist, perturbă cu adevărat capacitatea de a fi fericit creativ. Toți frații mei, cu excepția celor doi, au copii, așa că am un număr tot mai mare de nepoți și nepoate, pe care nu îi cunosc încă.

Marina Almășan : – Cred că ai o familie foarte frumoasă, să-ți trăiască sanătoși! Povestește-mi puțin despre țara ta. De ce este frumoasă Nigeria?

Kingsley Nwabia : – Vai de mine! Nigeria este o țară care sfidează imaginația, trebuie doar să o experimentați și chiar și după aceea, tot  nu o veți putea înțelege! 😁
Nigeria este cea mai populată națiune neagră de pe Pământ, cu peste 200 de triburi diferite și la fel de multe limbi precum există triburi. Suntem în mare parte (și chiar amestecăm) creștini și musulmani , cu religii și credințe tradiționale împletite între ele. Ca națiune, avem problemele noastre … O mulțime! Dar cea mai mare putere a Nigeriei o reprezintă  oamenii. Nivelul de inteligență, resursele, hărnicia ; nu spun niciodată că atitudinea generală a nigerianului este uimitoare. Dacă nu ar fi gestionarea greșită a țării de către anumite persoane aflate la putere, Nigeria ar fi, pentru toate intențiile și țelurile sale , viața reală – WAKANDA în Africa.
Există atât de multe peisaje frumoase în toată țara, de la nord la sud, terenurile sunt uimitor de fertile pentru agricultură,  este vara tot anul, iar viața sălbatică este atât de diversă, încât… este fantastic!
Suntem fostă colonie britanică, prin urmare, limba noastră oficială este engleza. Există, de asemenea, o versiune a limbii engleze, numită „Pidgin English”, vorbită de toți nigerienii și care a devenit mai mult sau mai puțin adevărata noastră limbă.

Țara este bogată în petrol, gaze și atâtea minerale și alte resurse naturale, multe dintre acestea fiind încă neexploatate.

Marina Almășan : – Ce frumos vorbești despre țara ta! De ce anume îți este cel mai dor , din ea?  

Kingsley Nwabia : – Mancarea! Mi-e dor de mâncare!😁

Marina Almășan : –  Perfect! Poate o să te punem să ne gătești ceva tradițional  în emisiune! 😉 Kingsley, aceasta este o revistă pentru femei. Spune-mi, te rog, ce înseamnă, in Nigeria, o “femeie frumoasă”? Cum trebuie să arate? Dar să se poarte?

Kingsley Nwabia : – Acest lucru depinde în mare măsură de individ, deoarece toate gusturile sunt subiective. Nu există o singură masură care să se potrivească tuturor definițiilor pentru ceea ce ar trebui să fie o femeie frumoasă / bună. În general, pentru majoritatea oamenilor, ea ar trebui să fie amabilă, respectuoasă, plină de resurse, de încredere, să poată găti și să mențină o funcționare a casei. Dar din nou … toate gusturile sunt subiective!

Marina Almășan : – Mai risc o întrebare : bărbații nigerieni sunt romantici? 😉

Kingsley Nwabia : – 😂😂😂 Depinde de cum definiți romantismul!  Ei bine, cred că sunt,  în felul lor. Trebuie să înțelegeți că ideea de romantism este diferită între culturi. De exemplu, dăruirea de flori nu are sens pentru bărbatul nigerian obișnuit și, din câte știu, majoritatea femeilor nigeriene îți vor spune că nu au absolut niciun folos din asta!  Capacitatea bărbatului de a se  oferi, de a proteja și îngriji femeia, este de fapt tot romantismul de care are nevoie femeia, in Nigeria. Dar din nou … oamenii sunt diferiți.

Marina Almășan : – Să știi că și femeia din România  are nevoie de același lucru! Doar că noi nu numim asta “romantism”! 😁😁 Am să te rog să încheiem cu un proverb nigerian, care să li se potrivească și românilor!

Kingsley Nwabia : – Ok, iată unul și îl voi parafraza:

„Când o șopârlă de agama cade din vârful unui copac de cocos și supraviețuiește, se uită la stânga, apoi se uită la dreapta și dă din cap din cap spunându-și; „Chiar dacă nimeni nu a asistat la asta, este în regulă, știu ce am făcut, și recunosc acest lucru chiar și numai pentru mine”.
Practic, nu aveți nevoie de prezența altora pentru a vă valida realizările, pentru că dacă știți prin ce ați trecut pentru a supraviețui și a reuși, vi se permite să vă bateți pe spate și să vă validați și singuri! 

Marina Almășan : – Mulțumesc pentru pilda înțeleaptă și, de fapt, pentru întregul interviu! Ne vedem in emisiune, sâmbătă, la 15, pe TVR2, iar până una alta, am să le arăt cititoarelor noastre câteva din lucrările tale! 😉


2

Uscatoare rufe