Elena Andreevna din `Unchiul Vanea`, Anca din „Năpasta”, Țepușul și Vrăjitoarea din „Macbeth” sau Doica din „Fedra” sunt doar câteva dintre personajele care au prins viață pe scena Teatrului Național din Craiova sub bagheta Natașei Raab. Nu doar pe scenă a făcut furori, ci și pe micile ecrane unde a bucurat o țară întreagă cu talentul ei depășind de multe ori frontierele. A jucat în filme precum „Vis de ianuarie”,„ Lumini și Umbre”, „Păcală se întoarce”, iar cel mai recent, „Poziția Copilului”, a fost la un pas de a fi nominalizat la Oscar. Când spun Natașa Raab gândul îmi zboară imediat la Hermina Dumbravă, acea femeie puternică, frumoasă și deșteaptă, care vorba românului „împăca și capra și varza”, în serialul „Inimă de Țigan”. Cu o impresionantă carieră artistică, pentru spectatori, Natașa Raab este actrița și femeia de nota 10. Artista s-a născut, in luna lui cuptor, la Huedin. A absolvit Liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj-Napoca și a reușit să intre la Facultatea de Drept, pe care însă a întrerupt-o pentru că destinul avea altceva pregătit pentru ea. Pașii au purtat-o spre București unde avea să-și îndeplinească visul din copilărie,acela de a fi actriță. Astfel, a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa regretatului Mircea Albulescu. În perioada studenției, a fost manechin al Centrului de Creație UCECOM și a colaborat cu Casa de modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu. După absolvirea IATC-ului, a devenit actriță la Teatrul Național din Craiova, unde a debutat cu rolul Elenei Andreevna din piesa „Unchiul Vanea”. Chiar dacă, de-a lungul aniilor, a colaborat cu Teatrul Odeon din București, dar și cu teatrul din Cluj-Napoca, s-a întors în Bănie, unde joacă și astăzi. O pasiune a Natașei Raab, pe care însă nu mulți o cunosc, este muzica. La Cluj, a studiat canto cu Stela Simonetti. A interpretat atât jazz cât și muzică populară. Și cum este o mare iubitoare de folclor, în anul 2003, a lansat primul CD de muzica populară„Ardeleanca în Bănie”. Printre atâtea nulități promovate astăzi în mass-media, Natașa Raab, cu siguranță poate să fie un model pentru tinerele cititoare ale site-ului femeide10.
Alina Anghel: Din punctul dumnevoastră de vedere,ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de nota 10?
Natasa Raab:Cu mulți ani în urmă, am avut ideea de-a face un club al 
femeilor de 24 de karate. A fost o inițiativă, a durat câtva timp. Din păcate activitatea mea teatrală, cinematografică și didactică, nu mi-a permis prea mult să mă ocup de asta așa că am părăsit acest proiect, dar mi se pare că există o similitudine ca să fii de nota 10. Mă rog, e destul de subiectiv, dar în primul rând trebuie să fii femeie, în primul rând trebuie să fii un OM pentru că noi suntem niște biete ființe umane care ne spunem cu orgoliu „oameni”, dar cred că dacă vrei să devii om, trebuie să dai în fiecare zi un examen cu tine însuți. Măcar cinci minute pe zi să-ți faci un examen și să te întrebi dacă ai făcut ceva astăzi care să merite statutul de om. Deci, să fii om devii și cu atât mai mult atunci când ești femeie cred că secretul frumuseții este bunătatea. Trebuie să fii un om bun, un om de caracter, să încerci să fii printre primii în meseria ta și înainte de toate să-ți justifici feminitatea prin bunătate.
A.A. Ați jucat în zeci de piese de teatru. Care a fost rolul pe care l-ați iubit cel mai mult, care a fost cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?
N.R.Rolul pe care l-am iubit cel mai mult a fost chiar rolul de debut pentru că am avut norocul unui debut absolut furtunos cu Elena Andreevna, în „Unchiul Vanea”, rol pentru care am luat și premiul UNITER și sigur că pe parcusul aniilor, m-am întâlnit cu personaje sau mi-am dorit să joc anumite personaje, dar pe absolut toate personajele mele le-am iubit și le-am tratat ca atare. Un alt rol foarte drag mie este Anca din„ Năpasta” lui I.L Caragiale, care este o adevărată Medee a 
dramaturgiei românești și iată că acum la vârsta de mijloc am început să mă întâlnesc cu roluri interesante și în film. De multe ori glumesc
spunând că am devenit o tânără speranță a cinematografiei românești pentru că pe vremea lui Ceaușescu dacă erai mai frumușică, mai feminină, arătai mai bine, nu puteai juca decât profesoară, doctorițe și curve. Trebuia să arăți într-un anumit fel ca să joci tovarășa macaragistă șefă sau tovarășa prim-secretar și nu am avut ocazia să mă întâlnesc cu rolurile astea.
A.A. Unele dintre marile actrițe ale României, cum ar fi Leopoldina Bălănuță și Lucia Sturdza Bulandra, declarau în presa vremii că în filme sunt prea puține roluri feminine. Dumneavoastră ați jucat în multe filme și seriale. Cum ați răzbit într-o lume a bărbațiilor?
N.R. Pe Poldi Bălănuță, am cunoscut-o , a fost o mare actriță. Lucia Sturdza Bulandra este un mit pentru toți și am o amintire foarte drăguță. Este o poveste despre Lucia Sturdza Bulandra pe care am auzit-o de la Octavian Cotescu, care ne-a preluat în anul II și care a ținut foarte mult la numele noastre de afiș. Deci, numele meu de afiș Raab cu doi ”a” este un nume de afiș, este făcut de Octavian Cotescu pentru că el ne-a povestit ce a pățit cu Lucia Sturdza Bulandra careia i-a fost drept un tânăr de mare viitor, iar Lucia Sturdza Bulandra răzemându-se în bastonul ei cu măciulie de argint l-a întrebat: Da? Cum te cheamă băiete? Octavian Cotescu, doamnă. Ieși afară! (râde) Cei din generația de aur țineau foarte mult la numele de afiș. Spuneam de Leopoldina Bălănuță, am cunoscut-o și era o mare actriță și de o modestie extraordinară. Țin minte că eram la televiziune și stăteam și noi la coadă, la o alimentară și cineva a venit din spate și a spus: „Dar, nu pot să îmi permit să vă văd aici la coadă. Ce vreți?” La care, doamna Poldi Bălănuță, m-a prezentat pe mine ,care eram o pârlită de studentă în anul I, colega mea și eu zic „mai am mult până să vă fiu colegă”, dar datorită doamnei Leopoldina Bălănuță am putut să cumpărăm și noi cartofi peste rând. Da, au mare dreptate. Există un fel de misogenism teatral. Eu mi-am dat doctoratul în „Tipologie feminină în dramaturgia lui Cehov”. Îl iubesc foarte mult pe Cehov. Eu cred că 
pilonii dramaturgiei universale sunt Shakespeare și Cehov. Cehov este singurul dramaturg care a scris într-adevăr roluri importante pentru femei. Dacă observați toată dramaturgia cehoviană: Elena Andreevna, Sonia, eroinele din ”Livada cu vișini” , din ”Trei Surori”, din „Pescărușul”, toate sunt personaje feminine foarte puternice. Iată că el a scris într-adevăr roluri speciale pentru femei. În majoritatea filmelor, serialelor, pieselor de teatru cu foarte puține excepții, femeile sunt o pată de culoare. Nu este un scenariu de fim sau un serial sau piesă de teatru dacă nu apare nicio femeie parcă este ca„ o mâncare fără sare”. Dar, dacă stai să înclini balanța este în favoarea rolurilor masculine, iar eu cred că am avut și noroc. Le spuneam când predam și studenților mei că în meseria aceasta pe lângă talent, trebuie să ai și o bucățică de noroc.Și eu am avut șansa să mă întâlnesc cu un mare regizor, să mă întâlnesc cu o trupă extraordinară. Cred, că sunt singura actriță din România care a plecat de bunăvoie și nesilită de nimeni din București, după ce a luat un concurs în București, la care nu se înscrisese. După Revoluție, am plecat de la Odeon și m-am întors înapoi la Teatrul Național din Craiova și nu regret pentru că generația mea spune așa” Avem anii de facultate și șapte ani de Purcărete. Am venit aici și am avut ocazia să lucrez cu Silviu Purcărete și să văd lumea în spectacolele lui.
A.A.În anii studenției ați prezentat moda pentru Casa „Venus” , 
colecțiile semnate de Zina Dumitrescu. De ce nu ați continuat în acest domeniu?
N.R. Pentru mine a fost un loc de muncă. Când am venit în București, pentru că eu am intrat a treia oară la teatru, aveam nevoie de un loc de muncă. Mi-am trimis pozele la Revista Moda care dăduse un concurs și cum lumea este foarte mică, acolo redactora-șefă m-a dus la Centrul de Creație UCECOM, la domnul director Valnăr care m-a angajat și astfel zece ani am lucrat acolo și când am plecat am dus-o în locul meu pe Manuela Hărăbor(râde)
A.A. Dacă ar fi să numiți femei care v-au fost model, cine ar fi acelea?
N.R. Am iubit-o foarte mult și o iubesc pe Jessica Lange. Apoi, un model desăvârșit pentru mine a fost Bette Davis.
A.A. Unde vă place să jucați mai mult pe scenă sau în filme și de ce?
N.R.Pe scenă pentru că simți energia, ești într-un contact direct cu 
publicul și cu energia lui. Acolo, de fapt, se vede greutatea meseriei noastre pentru că acolo trebuie să te concentrezi fiindcă așa cum o dai, așa rămâne. La film, mai poți să mai tragi o dublă, o triplă, dar la teatru nu se poate și atunci publicul te taxează, dar este minunat să simți valul acela de energie care vine dinspre sală.
A.A. Ați jucat în două dintre serialele românești:„ Inimă de Țigan” și „Regina”. Cum a fost această experiență ,ținând cont de faptul că mulți actori refuză să joace în seriale?
N:R. Nu cred că refuză, cred că nu sunt chemați. Noi avem niște salarii foarte mici deci dacă vrei într-adevăr să câștigi un ban joci într-un serial, dar în general filmul și teatrul sunt foarte prost plătite, noi suntem obligați prin tot felul de contracte să cesionăm drepturile de autor. Să nu-și imagineze cineva că e aceiași soartă ca în străinătate sau ca la Hollywood, acolo (la Hollywood) dacă cineva face un film își permite doi sau trei ani să nu mai facă nimic altceva pentru că el va putea să trăiască numai din încasările pe care le face sau nu le face 
filmul respectiv. Acolo, este o adevărată industrie. Eu am acceptat acest rol în „Inimă de Țigan” pentru că mi s-a părut interesant și într-adevăr iată, ca dovadă, mi-aduc aminte că în perioada când rula „Inimă de Țigan” de la 20:30 era pustiu pe străzi. A fost poate cel mai vizionat serial din România pentru că a fost foarte credibilă povestea și personajele.
A.A. În afară de actriță sunteți și cântăreață. În anul 2003, ați lansat albumul de muzică populară ”Ardeleanca în Bănie”. De ce ați ales muzica populară și nu jazz-ul, gen muzical pe care l-ati interpretat in adolescență?
N.R. Pentru că mama mea, Iustina Rab, în tinerețile ei, a cântat muzică populară, pentru că eu mă trag dintr-o zonă foarte interesantă, pentru că iubesc folclorul acela adevărat și nu comercializat ca în zilele noastre. Aproape toate cântecele de astăzi sună așa: „are mama două fete”, „are tata un băiat” și „dușmanii mei”. Pe vremea mea, un text de muzică populară era un adevărat concept filosofic, chintesență a 
înțelepciunii populare. A fost o perioada în care am fost prezentatoare de festivaluri, de evenimente, de spectacole. Îmi aduc aminte, când mi-am lansat Cd-ul la Cluj, cel care mi l-a prezentat la Magazinul Muzica, a fost Ion Bocșa, care le-a spus celor prezenți „aveți noroc că Natașa Raab este actriță că altfel v-ar fura meseria la foarte mulți”(râde), pentru că el este de părere că trebuie nu numai să cânți, ci și să gândești la ce cânți și atunci vei ajunge cu adevărat la public.
A.A. La începutul aniilor 2000, a fost o perioada grea pentru dumneavoastră. Ați învins lupta cu o boală nemiloasă, cancerul. Cum ați reușit să depășiți această perioadă dificilă pentru că multe femei au pierdut această bătălie, dar dumneavoastră sunteți un exemplu din acest punct de vedere?
N.R. Am avut noroc.Soțul meu fiind medic, și-a dat seama că ceva nu este în ordine. A fost o fază primară, dar după examenul anatomo-patologic a reieșit că au fost niște celule cancerigene extrem de agresive, iar eu am făcut niște citostatice. În martie m-am operat, în iunie am început citostaticile post-operatorii și țin minte că am făcut ultimele prize de citostatice mai apropiate pentru că trebuia să plec în septembrie la Festivalul Internațional de Teatru Experimental de la Cairo și când m-am reîntors de acolo, unde am fost și nominalizată pentru cea mai bună actriță, am făcut primul RMN la Imagistică în București, la Spitalul Militar.Atunci mi s-a spus că între martie și iunie deja începuse să lucreze un lanț ganglionar și aceste citostatice pe care le-am făcut, au calcifiat acea remisie și de aceea putem să stăm de vorbă astăzi. Așa, că aș putea spune că-i datorez viața soțului meu.
A.A. Soțul dumneavoastră este medic. Se spune că este foarte greu pentru un artist să aibă o relație cu o persoană care nu face parte din breaslă. Dumneavoastră, însă, ați distrus acest mit fiindcă sunteți măritată de 35 de ani. Care este secretul ?
N.R: În primul rând, am să-ți spun că la UNESCO există o secție de statistică și statisticienii pentru au arătat că sunt foarte multe cupluri între medici și actori, pentru că unii vindecă trupul și unii vindecă sufletul. Sunt și nu prea sunt foarte multe cupluri care fac parte din aceeași meserie. Deobicei, se spune că e bine să alegi, dar dragostea nu alege, adică tu ești cel care alegi. Eu cred că relația mea, cu soțul meu, a durat pentru că s-a bizuit pe un sentiment foarte puternic, iar cel mai frumos dar pe care l-a făcut Dumnezeu nouă, oamenilor este iubirea. Când iubești este asemenea unei case pe care atunci când o clădești dacă nu-i faci o fundație solidă, la prima furtună se va dărâma. Iubirea este sentimentul care trebuie să fie la baza oricărei relații pentru că viața în doi nu este un drum asfaltat, viața în doi se învață.
A.A. Soțul dumneavoastră a fost sau este gelos când vă vede înconjurată de admiratori ? Și aici mă refer la cei de sex masculin.
N.R. Soțul meu a avut întotdeauna norocul că doar pe el l-am iubit și
soțul meu este un capricorn foarte loial. Capricornii se spune că se leagă foarte greu de cineva, dar când se leagă, se leagă pentru totdeauna. Știe, că ei sunt doar niște fani și atât, sunt și colegi de-ai mei, dar n-a suferit niciodată de gelozie. Eu cred că asta e o boală, gelozia. Sunt foarte mulți care își găsesc motivația:„ păi da e iubire”, e pasiune și pasiunea nu înseamnă neapărat iubire. Pasiunea se consumă repede.
A.A.Într.un interviu ați declarat că dumnealui este o fire romantică. Care este ultimul gest romantic pe care l.a făcut?
N.R. Ieri, a venit( pentru că el se ocupă cu grădinăritul) să-mi arate ce chiparoși frumoși a cumpărat pe care vrea să-i planteze în grădinuța noastră, avem o bucățică de grădină. (râde).
A.A.Cum este o zi din viața Natașei Raab atunci când nu este pe scenă sau în lumina reflectoarelor?
N.R. Un om cât se poate de normal, sunt ca un taifun, ca un tsunami. De curând, l-am pierdut pe profesorul meu Mircea Albulescu care a fost un model și care mă alinta ”Nașa Natașa, hai locomotiva lui tata, dă-i drumul”. Țin minte, că eram invitată într-o emisiune, în care trebuie să vorbești despre tine și moderatoarea mi-a spus:„ avem o surpriză pentru dumneavoastră, profesorul dumneavoastră a intrat în direct”, iar Mircea Albulescu a spus și în prezentarea pe care mi-a facut-o ca student la Kasandra că Natașa Raab este o actriță pe care și-
ar dori-o orice regizor pentru că este ca o locomotivă, trage totul după ea. Așa sunt eu în viața de toate zilele o justițiară înnăscută, tot timpul mă bag, ar spune unii, unde nu-mi fierbe oala, dar acolo, unde cred eu că dacă omul are dreptate, trebuie să-i se facă dreptate. Tot timpul sunt în război cu nesimțirea și cu neobrăzarea, cu ignoranță și cu indolența care sunt rudele sărace ale prostiei. Sunt o foarte mare iubitoare de animale. Sunt mereu în război cu oamenii care sunt negrii la suflet și nu înțeleg că sunt și ele niște suflete nevinovate și că au nevoie de ajutorul nostru. În general sunt un om care încerc să-i trag de mânecă pe semenii mei, să le atrag atenția anumitor lucruri și de foarte multe ori soțul meu care este mai pragmatic, îmi spune „tu o să vii într-o zi bătută acasă”(rîde). Consider că dacă toți închidem ușa după noi și zice că nu ne pasă, se duce totul de râpă și sunt foarte bucuroasă atunci când întâlnesc tineri care mă fac să sper că n-a apus de tot 
luminița de la capătul tunelului.
A.A. Interviul nostru a ajuns la final . Vă rog, să le trasmiteți un mesaj cititoarelor site-ului femeide10.ro
N.R. Aș dori din toată inima să înțeleagă că trebuie să-și păstreze punguța aceea cu candoare. Trebuie să fie un pic copii că trăim vremuri într-adevăr foarte grele și debusolante,dar să aibă grijă de ele și să-și păstreze feminitatea. Să nu-și imagineze că dacă s-au căsătorit pot să se lase oricum. Întotdeauna trebuie să-și găsească un pic de timp, să-și dea șorțul jos, sa-și dea cu pieptăn prin păr, să dea cu un parfum, nu să miroasă a ceapa din rântaș și atunci își vor păstra soțul alături de ele. Să fie sănătoase,frumoase, voioase și la pungă groase. Le doresc din toată inima să privească cu optimism spre viitor pentru că femeia este fântâna vieții.
Comentează