Mulțumită.
Mulțumită – că am mai lăsat un lucru frumos în urma mea. Mulțumită – de alăturarea mea cu unul din marii compozitori ai României, dar și cu unul pe care-l prețuiesc ca om. Pentru că e talentat până la cer și înapoi, și pentru că asta nu i-a întunecat mințile, nu l-a desprins de la pământ și nu l-a îndepărtat de cei din jur.
Am lansat ieri în eter o adunare de cântece frumoase, desprinse din universul blajin al copilăriei si întoarse către ea, lumea frumoasei dintotdeauna copilării. “10 cântece de 10” au pornit ieri spre eter, ducând către milioanele de copii din România de aici și de afară, inspirata muzică a compozitorului Mihai Alexandru, care ales să mi-o incredințeze pentru a i-o îmbrăca în versuri.
Nu mă plâng niciodată, dar de data asta nu mi-a fost chiar ușor. De fapt.. a fost straniu, ca în povestea aceea cu “un ochi plânge, unul râde”: pe de o parte mă apucasem deja de cartea despre Victor, vârsand șiroaie de lacrimi pe tastatură, pe de altă parte trebuia să mă dedublez, pentru a strecura veselie în cântecele ce urmau a fi cântate de copii fără griji, despre lumea lor, pe care noi, ăștia mari, o vrem fără lacrimi. A fost, așadar, un challenge : să culisez, preț de câteva luni bune, între două proiecte aflate la poluri opuse ale sufletului. Dar, poate ca această colaborare cu Mihai m-a și “salvat”…
…Țin minte că era iarnă afară și frig ( chiar și în casă!), iar mie pe Whatsapp îmi sosea, dinspre Mihai, odată la câteva zile, câte o linie melodică, însoțită de indicațiile de rigoare ale compozitorului. Desprind din corespondența noastră hibernală : …“Marinescovici, ai de lucru! Azi avem un duet – două surioare simpatice : Ingrid și Anastasia – 5 și 9 ani – din Bacău. Iată câte ceva despre ele, din ce mi-a spus mama lor : Acasă doar cântă și dansează. Dacă nu cântă sau dansează, se uită la filme de copii pe Netflix sau blogguri cu surorile Beregoi sau Andra Gogan…sau deseneaza…nu se joaca niciuna cu jucarii,nu jocuri etc…fff pasionate de calatorii, de tari ,de culturi … Anastasia, cea mare, se viseaza „vedeta in viata” 😂😂😂iar cea mică, Ingrid, profesoara de dans😅 doar că uneori Anastasia, cea mare, se poartă cu Ingrid (cea mică) ca și cum ea ar fi șefa. 🙂 Și, indiferent de situație, Ingrid trebuie să facă sau să zică așa cum vrea Anastasia, doar pentru că ea e mai mare.
Ele sunt prietene bune, dincolo de faptul că sunt surori. Și, deși Anastasia o face pe șefa, Ingrid vrea să fie copia fidelă a Anastasiei, să facă totul cum face Anastasia. O copiază la orice…” – Poate găsești ceva funny legat tocmai de asta : că Ingrid vrea să fie copia fidelă a Anastasiei. Și poate ceva legat de călătorii.. Le-am întrebat despre ce vor să fie melodia lor și mi-au răspuns că despre orice, numai să nu fie de copii mici, de bebeluși…”
…Cum să reziști unei asemenea colaborări “profi”?!? Pe câti compozitori îi interesează ca melodiile lor , ca linie melodică dar și ca text, să fie adaptate celor ce urmează să le dea viață?!? Ce bucurie pentru mine, riguroasă la rându-mi, să am parte de un astfel de colaborator!
…Citeam “indicațiile regizorale”, apoi ascultam “banda-ghid”, peste care, în locurile unde eu trebuia apoi să-mi așez versurile, se suprapunea vocea compozitorului ( să știți că Mihai cântă impecabil!) . Cântecul se reținea imediat : Mihai scrie șlăgăros, iar mie , în general, mi se lipesc ușor de ureche cântecele frumoase. …Mă trezeam apoi fredonând prin casă melodia, cu “la-la-la”, deocamdată, imaginându-mi-le pe cele două surori-păpuși ( uneori Mihai îmi trimitea și poza copiilor) zburând cu balonul lui Jules Verne, prin văzduhul albastru si privind, prin binoclu, lumea de dedesubt…Făceam treabă prin casa înghețată de spiritul lui februarie și…lălăiam de zor! Apoi îmi venea IDEEA, lăsam totul baltă ( mi s-a ars de vreo două ori mâncarea, Mihai, să știi! 😄) și mă așterneam pe scris, continuând să lălăi la fiecare vers, pentru a vedea potrivirea cuvintelor pe text. Într-un final, după ce-l interpretam, prin casă, mai ceva ca pe scena unul Eurovision al copiilor 😁, i-l trimiteam lui Mihai, așteptand apoi cu emoție verdictul. De cele mai multe ori, acesta era pozitiv de la un capăt la altul ( cu mici ajustări, legate de propriile mici modificări ale muzicii, pe dare le opera, între timp, compozitorul), dar erau și situații în care o luam de la capăt, pentru că pretențiosul, rigurosul, meticulosul, “nodînpapurărosul” Mihai avea obiecții : cutare cuvânt nu i se mula pe limbă, la cântat, cutare frază nu cadra cu lumea copilăriei de astăzi ( “nu mai sunt copiii de azi cei de pe vremea noastră, Marina!”😩😩), etc. Cot la vot cu ambiția care mi-a stat o viață întreaga alături, nu mă lăsam până nu primeam “calificativul” final : “- E excelent acum, Marina!”. Și răsuflam ușurata, așteptând următoarea avertizare sonora a WAPP-ului de la Mihai, cu o nouă provocare. Melodia veche continua însă să mă urmărească zile în șir. Nu e asta, oare, una din dovezile șlagărului?..
…E al doilea nostru CD. Primul , acum vreo 8 ani, s-a numit “13”. Erau 13 melodii atunci ( deh, eram și noi mai tineri și mai prolifici!😂😂) și deși cârcotașii au văzut “ghinion” în titulul ales de noi, iata că n-a fost așa! … De ce am spus DA acestui nou proiect? Nu, nicidecum nu te îmbogățești din muzica pentru copii! Și nici nu-ți ridică nimeni statuie în curtea vreunui liceu de muzică sau piețe publice! Dar ce bucuri este să auzi vocile cristaline ale unor copii geniali ( Mihai nu lucrează decât cu așa ceva!) cântând niște cântece superbe , ale căror versuri ți le recunoști! Și cât de motivant este să auzi că melodia pe versurile tale a câștigat nuștiuce trofeu la nuștiuce Festival național de muzică pentru copii! Și mai revin, încă o dată, asupra bucuriei de a lucra cu un compozitor de top, pe care l-am prețuit dintotdeauna pentru harul divin care i-a fost dat și pentru alcătuirea aleasă a sufletului său!
Ieri, prin două întâmplări de suflet în care i-am descoperit lui Mihai Alexandru și surprinzătoare valențe de show-man, “10 cântece de 10” ale noastre au fost ascultate, pentru prima oară, de public : mai întâi de unul format strict din copii ( la Liceul “Jean Monnet”, care a găzduit prima super-lansare), iar apoi de catre unul mixt, care a alăturat oameni mari și oameni mici, în grădina căptușită cu nori grei, de ploaie, a Muzeului Literaturii Române. Dar n-a plouat decât puțin, iar ploaia înseamnând “belșug”, cei doar câțiva stropi, căzuți în final, arată și ei că ..nu! nu te vei îmbogăți nicidecum de pe urma cântecelor pentru copii ( meritam amandoi o torențială premonitorie!🙉) , dar îți vei umple sufletul cu bucuria reîntoarcerii, chiar și așa, indirect, în lumea mirifică a celui mai frumos anotimp al vieții. Ceea ce s-a și întâmplat!
…Îti mulțumesc, Mihai! Când ne apucăm de următorul? 😇
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL SUN SISTEM
Comentează