O fotografie publicată de CNN făcea, zilele trecute, înconjurul lumii, alături de altele câteva, martore ale unui eveniment terifiant : cutremurul devastator din Taiwan. Poza ilustra un elicopter al forțelor de salvare taiwaneze proaspăt aterizat și care elibera din pântecele sale câțiva din supraviețuitorii seismului ce a marcat cursul vieții din această țară îndepărtată. Îmbrăcați în salopete galbene, fortele de ordine locale îndrumau o mână de turiști cu chipuri epuizate, dintre care unul din imagine – român. Am avut șansa să-l cunoaștem întâmplător pe supraviețuitorul Nicolas Cibu și iată, avem posibilitatea să vă oferim, “la cald” cateva din trăirile sale , la întâlnirea cu cel mai puternic seism dintre toate cele ce au lovit, în ultimii 25 de ani, această parte a planetei.
Marina Almășan : : În primul rand, cine este Nicolae sau Nicolas Cibu și ce căuta el în Taiwan, în fatidica zi de 3 aprilie 2024?
Nicolas Cibu : – Sunt un român cu triplă naționalitate stabilit la Geneva de 30 ani. Sunt inginer cu studii economice, specializat în dezvoltare de afaceri în domeniul telecomunicațiilor internaționale.
În dimineața zilei de 3 aprilie mă aflam, alături de un mic grup din România, chiar în Taiwan, mai precis in TAROKO, un parc national vestit pentru impresionantele sale formațiuni muntoase, loc aflat la numai 30 km de orasul HUALIEN CITY si la circa 45 km de epicentrul cutremurului care a zguduit regiunea Hualien, de pe coasta estica a Taiwanului.
Ne aflam cu toții aproape de finalul unei excursii deosebite, pe care o începuserăm în zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și cea de Nord și o continuaserăm spre sud, părăsind Coreea de Sud și îndreptându-ne pe calea aerului, spre Taiwan.
În Parcul Taroko am ajuns în ziua precedentă, pe 2 aprilie. Dupa un prim trekking prin văile muntoase deosebit de impunătoare si abrupte ale parcului, urma ca a doua zi să o dedicăm descoperirii celor mai spectaculoase pasaje naturale ale parcului, aflate la diverse înalțimi ale munților.
Marina Almășan : – Până aici totul pare idilic…Dar a venit și ziua de 3 aprilie, cea care v-a dat peste cap întreaga vacanță. Puteți să relatați, in detaliu, acele 30 de secunde ale celui mai puternic cutremur din ultimii 25 de ani, din acest colț de lume?
Nicolas Cibu : – Cutremurul a început printr-un șoc violent, în jurul orei 8 am. Eram treaz de circa o oră și după o primă cafea bună servită în camera de hotel, mă pregăteam să ies pentru micul dejun, pe terasa frumosului nostru hotel, Silke Place Taroko. Țineam în mână o carte de aforisme, gasita in mod surprinzător intr-unul din sertarele camerei.
Plecarea fusese stabilită pentru mai târziu, dat fiind faptul că în ziua precedentă avuseserăm un program mai lung. A fost o super decizie a conducătoarei de grup, cu implicații salvatoare pentru noi toți.
Primul șoc al cutremurului m-a prins gata să ies pe ușa camerei. Nu pot spune cât au durat șocurile, înlănțuite unul după altul, dar mult în orice caz, pentru că, prins într-o mișcare evident haotică, am avut totuși timp sa studiez toate colțurile camerei și ale holului de hotel, în căutarea celui mai bun stâlp de rezistență.
La un moment dat zguduiturile cele intense s-au potolit, dar parcă fară convingere, pentru că șocuri disparate continuau, ca tusea, la intervale scurte. Peste câteva minute m-am hotărît sa parasesc poziția de la ușa camerei, să parcurg cei circa 100-150m de culoar pină la ieșirea din hotel și să ies intr-un soi de parculeț amenajat in fața hotelului, în paralel cu parkingul exterior.
Marina Almășan : Cu ochii minții încerc să vizualizez toți pasii de care vorbiți. Înainte însă de a trece la întrebările specifice, am sa vă întorc puțin în trecut : vă mai amintiți cutremurul din 1977? Cum a fost atunci? V-a rămas undeva, în subconștient, teama de cutremure?
Nicolas Cibu : – Bineinteles ca amintirea cutremurului din 1977 a ramas bine întipărită în mintea mea. Așa ceva pur și simplu nu se poate uita. In acea seară de 4 martie plecasem in graba la un coleg de clasa, pentru a recupera ceva pentru școala. Intamplarea facea ca acest coleg al meu sa locuiasca exact la ultimul etaj, 7, al unui bloc aflat pe un colt in zona Cismigiului. De acolo sus am simtit si auzit totul, în detaliu. Aceea a rămas unica oară când am mai fost în vizită la el!
Teama de cutremure este, de altfel, animalica : toate animalele fug bezmetic in caz de cutremur. Reperele fundamentale de stabilitate ale Pamintului sunt puse la indoiala instantaneu. Ceea ce mi-a ramas mie dupa acea experienta ingrozitoare este ca, chiar și in situatii de groaza si panică absolute, poti găsi totusi resurse interne de luciditate, pentru a cauta un loc mai ferit.
Marina Almășan : – Interesanta analiză! Dar să revenim la experiența recent trăită și care a facut ca această vacanța a dumneavoastră să fie cu adevărat memorabila. Am o curiozitate…aș zice ușor macabră : v-a trecut prin minte gândul că s-ar putea sa aveți parte de un final tragic? Concret, cât de lungi vi s-au părut cele 30 (?) de secunde și la ce v-ați gandit în acest timp? Care sunt chipurile ființelor dragi care v-au venit în minte?
Nicolas Cibu : – Finalul tragic nu face parte din ecuația mea. De această necunoscută se ocupă Divinitatea.
Rolul meu in condiții de stress este acela de a căuta o soluție la problema creată de realitatea din jur. Aceasta este procuparea instinctiva pe care o am. Nu imi pun problema garanției reusitei, doar încerc. Cred însă că scuturătura a durat foarte mult, pentru ca reusisem sa identific mai multe locuri « sigure » între care am și “navigat”, fără sa am convingerea ca unul este mai bun decat celalalt.
Cu toata sinceritatatea, gândul meu era focalizat numai la situatia prezentă in care ma aflam si pe care încercam sa o rezolv. Nu mi s-a dus gândul nici o clipa la altceva, fiind convins pe moment ca soluția există la îndemana, doar că trebuie a fi identificată. Personal, nu am trăit angoasa deznădejdiei, dar din discuțiile avute ulterior, in afara hotelului, mi-am dat seama ca mulți oameni o trăisera.
Marina Almășan : – Chiar cred că ați fost printre puținii care și-au pastrat calmul. Ce s-a întâmplat în minutele următoare? Ce pagube s-au înregistrat în jur? De fapt, cum arăta “primprejurul” dvs?
Nicolas Cibu : – In complectarea raspunsului precedent, am constatat ca pagubele au fost minore, nesemnificative. Cladirea s-a dovedit a fi foarte bine conceputa si solid realizata. Chiar si aranjamentele de design interior au reusit sa-si pastreze forma initiala.
Marina Almășan : – Cum s-au manifestat ceilalți? Au fost accidente, atacuri de panică? Despre ce vorbeați între voi? Se spune că astfel de evenimente unesc oamenii…
Nicolas Cibu : – Se pare ca in restaurantele hotelului, la micul dejun, lumea s-a panicat. Toți s-au ascuns pe sub mese si isi exprimau stresul, vocal. Nu i-am auzit direct, deci nu ma pot exprima cu privire la intensitatea lor.
Unele persoane s-au impiedicat pe scari si s-au lovit singure, din cauza stresului. Altele au suferit traume psihice, de panica. Altele s-au blocat si s-au inchis in ele o perioada. Unele persoane au refuzat să se reîntoarcă în camere în urmatoarele 24 ore.
O foarte lunga perioada dupa eveniment nu se putea vorbi despre nimic altceva, decat despre cutremur, replicile sale nenumarate continuând zile intregi și la intervale relativ scurte : de 10 – 30 min. La inceput au fost replici foarte puternice de peste 5 grade si chiar de peste 6 grade pe scara Richter.
Greu de spus daca acest eveniment, momentele sale de spaimă i-au unit pe participantii săi ; după eveniment am avut doar un rol pasiv, nu s-a pus problema să participam la actiuni colective. Eram cu totii …cutremurați si intrebatori : « Oare pina cand vor dura replicile? »
Marina Almașan : – Mda…din seria întrebărilor fără răspuns.. Spuneți-mi, au fost semne care au prevestit seismul, gen : maimuțe sau păsări mai agitate, zgomote, etc
Nicolas Cibu : – La momentul « 0 » nu eram pregatit sa ascult semnele naturii, dar dupa aceea, mai ales la replicile importante, cu o secunda – doua inainte de miscare muntii din jur transmiteau un vuiet specific. Puternic. Înspăimântător. Pasarile se agitau la replicile semnificative, dar numai dupa, nu și inainte.
Maimutele pareau total indiferente, însă stăteau foarte grupate, nu stiu daca asta se întâmpla si in alte conditii.
Oricum, dupa cutremur, rocile pravalite din munte la primul șoc, dar si celelalte mai mici, care continuau să cadă la replicile de mai mica intensitate, produceau un praf dens deasupra micului platou pe care se afla hotelul. Din fata hotelului se vedeau bucati de pietre care cadeau pe versanții abrupți. Aerul, plin de praf, devenise ușor înabușitor.
Marina Almășan : – Sunt curioasă: cum au gestionat autoritățile situația creată?
Nicolas Cibu : – In principiu, noi am interferat cu doua grupări locale distincte : prima – personalul hotelului, care după cutremur a ramas intr-un singur schimb de lucru timp de cel putin 4 zile. Se concentrau pe munca, neglijind comunicarea catre noi, mai ales cu acei oaspeti care nu vorbeau chineza.
Din punct de vedere al acestei activitatăți hoteliere cu personal restrans, totul a decurs foarte bine. Mesele din primele doua zile pentru noi, cei circa 250-300 de turiști, au continuat să fie copioase. Din a treia zi însă restrictiile de electricitate si imputinarea rezervelor de alimente s-au facut brusc simtite. Serviciul a fost însă in continuare amabil.
A doua grupare de interferență era formată din cei circa 15 salvamontisti care au fost adusi cu elicopterul, incepind de joi 4 aprilie. Unitatile de salvare din orasul apropiat HUALIEN CITY au stabilit un punct avasat de ajutor de persoane la hotel pentru cele trei grupuri de persoane : turisti rătăciți și blocați in munți și care trebuiau salvati, apoi protectia locuitorilor din micile sate din jur care riscau mult râmînînd pe la casele lor și, în fine, turistii hotelului nostru și a celor doua/trei pensiuni mici din jur, mai ales acele persoane straine și care trebuiau repatriate.
Din fericire, au fost foarte putini răniți, in ciuda distrugerilor materiale masive din munți din jur.
Incepind de joi dupa-amiaza, dar mai intens de vineri 5 aprilie elicopterul a facut circa 10 drumuri pentru a aduce diverse rezerve medicale și hrana și pentru a evacua oameni spre gara din Taroko. Trenurile spre Taipei incepusera sa functioneze corect.
Marina Almășan : – Concret, cum arăta locul in care va aflati ? Care au fost efectele cutremurului in acel loc ?
Nicolas Cibu : – Locul in care ne aflam, hotelul Silks Place, este situat pe un platou muntos relativ plat, aflat la confluența a doua râuri de munte care se unesc intr-unul singur si care isi continuă drumul spre marea Filipinelor, in estul Taiwanului, sapand un defileu majestuos in stanca de sute de metri inaltime si circa 30 km lungime. Defileul de poate asemana cu Cheile Bicazului, însă la o scară mult mai mare. Este săpat de râul LIWU care se varsă în mare.
Ca o paranteză, aici se pare că a fost una din primele locații ale populatiilor arborigene venite din Australia in Taiwan, cu multe mii de ani in urmă.
Acest drum ingust printre munti a fost si este de o mare importanta strategica a Taiwanului, fiind unul dintre puținele căi de traversare a țării de la est la vest. Taiwanul este o țară acoperită de munti inalti in partea centrala si estica cu peste 250 de varfuri peste 3’000m si cu cel mai înalt atingând aproape 4’000 m inaltime. In aceste conditii, prin anii ‘60, primul presedinte al Taiwanului a hotarit contruirea in stanca muntelui a unui drum national de impotanță stategică și care a devenit faimos pentru spectaculosul numeroaselor sale tuneluri, sapate direct in inima muntelui.
Hotelul la care eram cazați se afla la o rascruce, pe acest drum îngust de munte, căile de acces către el fiind strict limitate la cele două drumuri prin tuneluri, înspre est și înspre vest.
Cutremului de 7.4 grade Richter de pe 3 aprilie a dislocat multe stanci din munti si le-a aruncat zeci de metri la vale pe acest drum îngust, distrugând mai multe contructii si pasaje. Orice comuncare terestra pînă și de la hotel devenise deci imposibila.
In dimineata zilei de 3 aprilie, 4 microbuze cu schimbul zilnic de personal al hotelului, care plecasera din Hualien City spre hotel, fusesera date disparute si nu se mai stia nimic de ele. Inițial, electricitatea de l Hotel a fost oprita , însă după prima oră a fost restabilită. In schimb toate comunicatiile electronice au fost deteriorate și nu au mai fost restabilite nici măcar dupa cinci zile, adică atunci când grupul a fost evacuat în întregime.
Marina Almășan : -…și atunci care a fost sursa dvs de știri, in tot acest timp? Ce vi se spunea? Când și de unde ați aflat detaliile “tehnice” ale cutremurului?
Nicolas Cibu : – Cum spuneam, legatura Internet fusese întreruptă si nu s-a putut restabili pina la plecare. Televizoarele nu aveau nici ele semnal si nici telefoanele mobile, cu exceptia a foarte putine, cu ajutorul cărora, in chip miraculos, puteau comunica cu exteriorul . Însă doar prin 3G, adica mesaje text. Uneori, rar, in timpul noptii, puteau intra si cate un firisor de date pe mobile si se puteau schimba mesaje cu familia si prietenii, in mod aleator.
Stirile care circulau erau, evident, mai mult in chineza si erau relativ fiabile. Prietenii ne trimiteu prin mesaje text informatii oficiale de la agenciile de presa Reuteurs, ABC, CNN, etc..
La receptia hotelului se pare că ramasese activa o linie telefonica fixa, prin care hotelul reusea sa comunice, însă rar, cu exteriorul.
Marina Almășan : – De ce ați rămas blocați în acea rezervație naturală? De ce nu ați fost evacuați?
Nicolas Cibu : – Trebuie spus că nivelul de gradul 7.4 pe scara Richter la care s-a produs acest cutremur este deosebit de puternic. Este mult mai puternic decât cel de 7.2 trăit de români in 1977. Conform descrierii, la acest nivel de scuturătură, oamenii nu pot merge în două picioare pe stradă, trebuie să se târască in patru labe. Deci natura a facut ravagii mari in regiune, blocând cu mari blocuri de stânca cele doua drumuri de acces.
Aparitia unui buldozer dupa primele 3 zile a fost puternic salutata. Probabil venea de la zeci de kilometri. El nu ar fi putut fi transportat de un alt vehicul, fiind obligat sa-și croiască singur drum printre bolovani cazuți îndepărtându-i din calea sa.
Unitatile de salvare au actionat cu disciplina si cu relativa rapiditate, dar eforturile lor păreau minore, avand în vedere că transportul se facea cu un singur elicopter, care nu putea transporta decât circa 10-12 persoane la un drum.
Bineinteles ca noi, cei blocati, comentam de zor ca ar trebui sa aducă mai multa elicoptere, dar se pare ca autoritațile, păstrându-și sângele rece, au planificat bine evacuarea, luând în calcul mai multi factori : numarul de răniți, rezervele de hrana ale hotelului, riscurile de vreme rea pentru elicopter, etc.
Marina Almășan : – Și în tot acest timp viața la hotel a continuat ca și până înainte de cutremur? Ce transformări a produs cutremurul?
Nicolas Cibu : – Managementul si personalul hotelului a fost la mare inaltime. Au încercat sa mențina un standard ridicat de servicii, atât cât s-a putut în condițiile rezervelor limitate. In pofida oboselii, personalul de receptie si restaurant erau amabili, binevoitori si zâmbitori.
Directia hotelului a decis sa ofere gratuitate la cazare si masă tuturor clientilor aflati blocati de groaznicul eveniment. In plus, a fost cazat personalul de ajutor, precum si oaspetii altor hoteluri din jur, mai slab echipate.
Tinând cont de faptul ca Silks Place Hotel este un « 5 STARS », imi inchipui ca aceste costuri de gazduire suplimentara de 4-5 zile a circa 300-400 de pesoane au fost imense. Hotelul și le-a asumat cu mare decență, nefiind sigur la acel moment de eventualele ajutoare guvernamentale, pentru acoperirea acestor costuri.
Așadar, un mare « BRAVO » hotelului SILKE PLACE TAROKO, cu multe multumiri !
Marina Almășan : – Într-adevăr, o atitudine exemplară! Spuneți-mi, cum s-a reconfigurat “programul zilei”? Ce făceați, fără acces la mass-media, fără posibilitatea de a face drumeții?
Nicolas Cibu : – Zilele dupa cutremur au devenit mult mai pasive. Cu toate acestea, marele numar de replici , întegistrate la aproape fiecare 10-20 minute, ne tinea tensionați si foarte obositi. Lipsa de somn cauzată de cutremurele nocturne, urmate de alarme telefonice și alarme guvernamentale de tip : « keep calm, etc.. » își făcea simțită influența.
Jocurile de societate care se mai puteau practica, cum ar fi ping-pong-ul, au trebuit să fie și ele abandonate, din cauza acelorași scuturaturi. In rest drumețiile in afara perimetrului hotelului erau descurajate. În termeni politicosi, “interzise”.
Marina Almășan : – Cand și cum a venit “salvarea”?
Nicolas Cibu : – Operatiunile de salvare au inceput, cum spuneam, de a doua zi, din momentul cand primii 6 « salvatori » au fost coborâți pe cablu , din elicopter, la sol. Primele persoane evacuate au fost cele recuperate de pe cărările munților, având răni sau fiind puternic afectate psihic. Cum aceste cazuri fuseseră, din fericire, limitate, hotelul a identificat , printre turiști, un doctor, solicitându-l să verifice, pe bază de întrebări, starea de sănătate a clienților hotelului și urgențele de rezolvat.
In a treia zi dupa amiaza, doctorul a stat de vorba și cu noi, grupul de romani, pentru a face o clasificare a urgentelor functie de varsta, starea sanatatii imediate, starea sanatatii cronice, lipsa de eventuale tratamente cronice la dispoziție precum și alte urgențe personale sau profesionale care impuneau o evacuare rapidă.
In ziua a patra, sambata 6 aprilie, printr-o coincidență fericită, am ajuns să ocup unul din scaunele de asteptare ale urmatorului transport cu elicopterul. Vremea se inrăutațea rapid. Incepuse de dimineata sa ploua, iar acum vântul se intețea, mișcând puternic copacii din jur.
Numărând persoanele din fața mea, eram …al 13-lea, pe lista de așteptare. Dupa mine urma o familie cu 5 membri. Dupa ce primele 10 scaune de asteptare s-au liberat , persoanele respective urmand să urce in elicopter, li s-a facut semn pentru inca doua persoane, ca să plece. Ajunsesem așadar pe primul loc de așteptare …. Incă 10 sec. și… de la elicopter s-a facut semn pentru încă o persoană ! Hip Hip Uraaaa! … mi-am zis si , cu rucsacul in spate si capul plecat sub elicea în rotație a elicopterului, m-am stecurat intr-un mic spațiu găsit pe podeaua « libelulei metalice», numai bine să se poată trage ușa glisantă după mine.
Marina Almășan : – Vorbiți-ne despre zborul cu elicopterul.
Nicolas Cibu : – Zborul a durat exact 30 de minute, intre decolare si aterizare la sol. Pasărea de fier a zburat lin, urmărind văile și ocolind munții înalți din jur. Eu fiind la “fereastra” am putut admira mareția naturii si astfel imagina furia ei la momentul cutremurului.
Aparatul avea cinci membri ai echipajului : 2 piloti, doi plasați la usile din spatele pilotilor și rămase în permamență deschise , iar ultimul – plasat cu fata înspre noi, « calatorii ». Acesta s-a ocupat cu înregistrarea ID-urilor celor transportati.
Curând vremea s-a inrăutațit brusc și ne-am trezit intrați în nori. Elicopterul a trebuit să facă un ocol de câțiva kilometri deasupra mării, înainte de a se îndrepta către baza provizorie de aterizare, unde eram asteptați de echipa de la sol. Aparatul s-a lasat ușor la sol si ușa glisantă s-a deschis. Am pus picioarele pe solul salvator, avand rucsacul la spate și urmarit fiind indeaproape de un atent membru al echipei de salvare.
Marina Almășan : – Am înțeles ca, la aterizare, ați acordat un interviu pentru știrile locale. Ce v-au întrebat “colegii nostri”, jurnaliștii din Taiwan?
Nicolas Cibu : – De la acest loc « ad-hoc » in care ne-a lasat elicopterul, am parcurs cu un microbuz un drum de circa 2-3 km pina la punctul de prim ajutor constituit temporar la intrarea in parcul national TAROKO. Acolo se decidea cine trebuie să plece imediat la spital, la gară sau în orașul apropiat.
In stanga punctului de ajutor-control, aliniați in spatele unei benzi de plastic bicolore, circa 20 de jurnalisti și fororeporteri așteptau cu microfoanele, aparatele de fotografiat si filmat pregătite. Acestea au inceput sa “țăcăne” încă de când ne apropiam, cu minibusul, de ei. …După întrebarile puse de o jurnalistă, am constatat că și ei duceau lipsă de informații ca și noi, cei izolați in munți.
« Câți turisti sunt blocati la hotel ? »
« Câți straini sunt printre cei blocați în munți ? »
« Ce conditii au acolo sus? »
« De ce anume duc lipsa ? », etc… déjà in primele 10 secunde.
M-am simțit obligat să răspund rapid cu ceea ce eram sigur că știu, constatand că jurnaliștii se aflau fix în situația in care ne aflaserăm și noi acolo sus , in munți : lipsiți de informații.
Marina Almășan : – Acum, după ce ați ajuns pe tărâm sigur ( deși…niciodată nu se știe!🫣), ce sentiment aveți, privind în urmă?
Nicolas Cibu : – Un sentiment de înțelegere, de recunoaștere a forței naturii dar si a forței oamenilor, uniți in misiunea lor periculoasa de ajutor. Un sentiment de mândrie că am trecut cu bine printr-un eveniment delicat.Un sentiment de fericire că evenimentul nu s-a produs in ziua precedentă sau cu doar două ore mai târziu, ca să ne fi prins pe coasta muntelui. Atunci abia ar fi fost o întradevăr o adevărată catastrofă !
In alta ordine de idei, pe drumul de intoarcere nu m-am putut opri să compar, cel putin din punct de vedere seismologic, cele doua tari – Taiwan si Romania. Daca la ultimul mare cutremur in Taiwan – in 1999 – pagubele au fost imense : peste 2’400 de morti, 10’000 de raniti si aproape 10’000 cladiri distruse, de această dată, datorita masurilor guvernamentale riguroase si drastice impuse constructiilor si educatiei populatiei, in 2024, numai 12 decese au fost inregistrate, numai circa 1’100 de raniti, si foarte putine cladiri distruse. Un enorm progres !
În 2005 mi-am cumparat in București un apartament pentru familie, care a fost clasat ulterior, chiar în 1992, cu risc seismic clasa 1. De 22 de ani absolut nimeni, la nivel administrativ sau guvernamental, nu s-a interesat cat de putin de soarta lui. Nici a avut loc nici macar o experiza. Am incercat, in privat, sa gasesc experti seismologi, pentru o face pe cheltuiala mea o evaluare competenta a constuctiei, dar fara succes. Aceasta este in fapt situatia Bucurestiului, dupa 47 de ani de la ultimul mare cutremur : ignoranta, indiferenta, declaratiile false si nerespectate sunt la ordinea zilei. O enormă indiferență, comparativ cu corectitudinea guvernantilor Taiwanului si a lumii moderne in general.
Marina Almășan : – Din păcate ea se manifestă în cam toate domeniile…Se vede căbsunteți plecat demult din țară…Dar să ne întoarcem la experiența recent trăită . V-a alterat aceasta pofta de a mai calatori pe tarâmuri exotice? Care este urmatorul colt de lume, vizat de dumneavoastră în viitorul apropiat?
Nicolas Cibu : – Ah, nu! Dorinta de a calatori a ramas aceiasi! Evenimente negative se pot petrece oriunde, nu trebuie sa le cauti, te gasesc ele singure, fara sa pleci de acasa.
Eu personal mă apropii de cifra mitica de 100 de țări vizitate, dar am pastrat mai multe “bijuterii” de turism pentru mai târziu. De exemplu cele trei mari cascade : Niagara, Iguasu si Victoria. Islanda este de asemenea pe short list, i se alătură templele MAYA din Amerca Centrală, si multe altele.
Am pe listă locuri frumoase de vizitat si Agențiile românești de turism au o gama foarte variata de oferte, competititve cu marile agentii de turism din Occident. Așadar, cred cu sinceritate că o sa râmân fidel agențiilor românești pentru călătorii in zone exotice in primul rand.
Marina Almășan : – Spuneți-mi, cum ați ieșit din această “încercare” : mai înțelept? mai speriat? mai prudent?
Nicolas Cibu : – Nu stiu. E inca prea proaspată pentru a trage concluziile. Ar trebui sa învaț ceva din aceasta experienta particulara, dar nu am tras încă linia sa adun. Altfel ….întelept cred că sunt, fără a pica in pedanterie, speriat nu. Prudența vine odată cu vârsta, deci mai am de asteptat 🙂 !
Marina Almășan : – In final, concluziv, pentru că vă știu un mare calător prin lume, am să vă rog să configurați un Top 3 evenimente inedite/extreme/memorabile, petrecute în călătoriile dumneavoastra prin lume.
Nicolas Cibu : – As putea sa enumar 3 evenimente speciale, sa spunem din TOP 5 sau ceva de genul asta, dar ideea de baza este ca, prin calatorii, ai parte de infinit mai multe momente de trairi magice, decât de eventuale astfel de cazuri de stress si groază.
Deci trebuie sa incep cu un eveniment fericit, petrecut in sudul Argentinei la Ushuaia, unde, pe o vreme senzationala, am putut zbura cu mic avion al Clubului Aeronautic, timp de 2 ore, deasupra a ceea ce se numește « Tierra del Fuego – Fin del Mundo »
Am ajuns forțat de 3 ori cu avionul la Cochabamba in Bolivia, intr-o astfel de excursie și asta datorita evenimentelor de acolo și a lipsei de alte avioane la dispoziție, deși nu fusese nicodata planificat sa ajung pe acolo. Motivul? avioanele folosite care zburau « la vedere », fara echipamente automate.
Îmi amintesc apoi prima mare excursie exotica, in 1997, în Indonezia, la Djakarta , cand eram pe punctul de a fi făcut ostatec de fortele revolutionare care organizaseră o revolta impotriva regimului Suharto, exact la sosirea mea in acea țară. Zi în care îmi serbam și… ziua mea de nastere!
Marina Almășan – Vă mulțumesc mult pentru aceasta mare de detalii, pe care sunt sigură că iubitorii de călătorii o vor savura din plin! Haideți să încheiem cu un aforism ( știu că sunteți un pasionat autor de vorbe de duh!), potrivit acestei experiențe (sper) unice!
Nicolas Cibu : – Da, sunt intradevar pasionat de aforisme si, cum vă marturisesc in secret, sunt chiar pe punctul de a publica o colectie personala.
Pentru evenimentul din 3 aprilie sunt multe de spus, pentru ca trairile au fost deosebit de puternice. Ceva potrivit scris de mine ar fi :
«Ne donne pas la faute à la pluie, en cas de besoin trouve une parapluie.» (Nu da vina pe ploaie, iar in caz de nevoie cauta-ti o umbrela » sau « Pământul e rotund pentru ca orice punct de sosire să poată fi considerat ca un nou punct de plecare. »
***
In final doresc să aduc mulțumirile mele ghidelor noastre inspirate Dana și Michelle, Agenției de Turism DAL București și parterului lor local în Taiwan, pentru toate eforturile depuse în a găsi soluții de evacuare a grupului după teribilul eveniment produs, apoi unităților de intervenție și ajutor taiwaneze din regiunea HUALIEN – TAROKO pentru prezența și profesionalismul lor în operațiile de salvare, celorlalte forțe implicate în operațiile de salvare dar nevăzute, și mai ales managementului și personalului hotelului SILKS PLACE TAROKO care timp de 5 zile, cu resurse umane și materiale limitate au asigurat cu calm și amabilitate delicata găzduire a persoanelor blocate în acea regiune ruptă de restul lumii.
Un gând de compansiune pentru cei care au fost tragic afectați material și uman de acest teribil cutremur în Taiwan. Sper din toată inima ca astfel de evenimente să nu mai domine mulți ani de aici înainte, Jurnalele de știri.
Comentează