Bombănelile Marinei Editoriale

      “MAKARENA”…pro și contra

 

    În paralel cu războaiele planetei – cele concrete, cu miros de praf de pușcă, cu sânge și victime reale – se mai întâmplă în jurul nostru și războaiele virtuale, cele de pe internet. Și ele au un punct de pornire și ele scindează lumea virtuală în două tabere, doar că mulți dintre luptători se ascund în tranșeele anonimatului : conturile false oferă o convenabilă baricadă, dindărătul căreia iți poți manifesta lejer falsul curaj.  Războaiele virtuale ne mai colorează viața ( de parca cele reale n-ar fi fost suficiente) și probabil că și ele, virtualele,  au o miză ( care uneori îmi scapă), cu singura diferență că în cazul lor nu se lasă cu vărsare de sânge, cel mult cu vărsare de “cerneală de tipar”; …deși și aceasta din urmă a dispărut din viața noastră. Acum istoriile Lumii se scriu printr-o apăsare de taste, la fel cum sfârșitul său poate fi declanșat printr-o apăsare de buton. 

  Citesc, iată, despre un nou război, pornit pe internet. Înainte însă de a mă lăsa ademenită pe frontul său, prefer sa cercetez mai întâi sursa războiului, ceea ce l-a declanșat. Vreau să analizez lucrurile de una singură, cu neuronul acrla al meu solitar,  fără să mă las influențată de reacțiile internauților, care fie să îmi dea curaj, fie, dimpotrivă, să mă facă să-mi înghit părerea, înainte de a o emite. 

      Așadar, aflu că o solistă tinerică și înțeleg destul de apreciată, lansează pe piață un cântec. Un remake al popularului “Makarena”, șlagărul care a incendiat planeta, cu ceva decenii în urmă. Până aici nimic rău : un remake bine făcut la ceva ce candva “a funcționat” ar trebui să dea din nou lovitura. Până să fredonăm însă refrenul cunoscut și să ne punem întrebări nexistențiale, ne împiedicăm de text. Textul este unul mai mult decât obscen, și care șochează și mai tare, rostit fiind de o reprezentantă a sexului frumos. Împachetată în costumul Evei, cu ceva blur pe trup, Erika Isak ( 23 de ani )  și-a propus, fără doar și poate, să șocheze (pe cine a mai rămas neșocat, în vremurile noastre). Pățită sau nu, ea vorbește despre stereotipurile Prezentului referitoare la femei, despre violenţa și abuzul la care acestea sunt supuse. Un manifest din partea unei femei care iși apără semenele nu poate fi  de condamnat. “Curajoasă puștoaică! ” – a fost prima mea reacție.  Cu cât mai multă lume se ridică împotriva pericolelor ce ne sufocă viața, cu atât mai bine! Iar actul artistic, se știe, nu cunoaște granițele pudorii. În atingerea scopului propus, artistul apelează la ce arme vrea el. Asta e arta.  Mesajul Erikăi șochează, pentru că buzițele ei țuguiate, numai bune de pupat, rostesc cuvinte care ne fac să roșim, cel puțin pe noi, ăștia, învățați la școală și-n cei 7 ani de-acasă “că nu e voie să vorbești urât” și că cei ce scriu cu markerul, prin lifturi, cuvâtul acela cu “p…” sunt niște derbedei ordinari. Așa a fost învațată generația mea, așa am încercat și noi, la rându-ne, să-i învățăm pe copiii noștri. Deși in esență, Erika duce o luptă corectă, folosind armele generației sale, mă întreb dacă melodia sa îi va sensibiliza pe cei care au generat-o. Impactul cel mai mare cred că va fi asupra copiilor voștri ( ai mei sunt deja prea mari!), aflați la vârsta la care , precum niște sugative, înmagazinează tot ce bezmetic le livrează internetul. Nu știu dacă , ascultând cântecul Erikăi, bărbații mioritici își vor viola mai cu milă muierile sau se vor gândi de două ori înainte să le rupă în bătaie, știu însă că o seamă de cuvinte pe care generația mea a fost învățată să le țină sub cheie, vor primi , prin redifuzări succesive, legitimitatea de a deveni firești, folosibile fără perdea, într-o lume care oricum și-a pierdut busola. Degeaba o caută cu lumânarea Mirel din Turnu Măgurele… 

     Una peste alta, prin șocul pe care-l produce limbajul licențios, folosit de o tânără posibil extrem de delicată în viața de zi cu zi, aceasta reușește să șocheze. Și prin asta, să atragă atenția că, iată, lucrurile scapă de sub control, în jurul nostru și trebuie făcut ceva. 

Iar ei, copiii noștri, se dovedesc a fi, chiar și prin această obraznică atitudine,  mult mai curajoși decât noi, ăștia care, atunci când tata o cârpea pe mama cu latul palmei, eram trimiși la lecții, în camera alăturată. 

P.S. Fug acum să văd și comentariile din online. Să văd în ce tabără m-am poziționat. Probabil, ca de obicei, în cea a “depășiților”…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : ARGININA

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate