Bărbați de 10

“Mă întreb uneori dacă nu cumva modul în care lumea a întâmpinat pericolul coronavirusului nu este excesiv și dacă nu cumva asistăm la o sinucidere planificată, prin împingerea voluntară a economiei spre colaps” – interviu cu jurnalistul OCTAVIAN ANDRONIC

Dacă ar fi să fac o listă cu toți bărbații de 10 din presa română, undeva, pe la începutul pomelnicului l-aș trece, fără doar și poate, pe Octavian Andronic :  strălucit gazetar, scriitor, realizator de emisiuni, director de agenție de știri și, nu în ultimul rând, caricaturist! De fapt, eu – ca om de divertisment – cu această ultimă calitate aș fi fost tentată să incep, mai ales că, în vremea studenției mele, eram fascinată de semnătura ANDO, pe care o descopeream dedesubtul celor mai inspirate caricaturi ale vremii.  Anii au trecut, l-am cunoscut personal pe ANDO ( nici nu știu dacă am apucat să-i mărturisesc vreodată admirația mea constantă față de talentul său) si am legat o strânsă colaborare : atât la TVR, cât și în nenumărate proiecte private.
Fiind sigură că situația actuală nu “l-a lăsat rece” pe inspiratul caricaturist, i-am dat un telefon, am stat la o tacla și…m-am făcut cu un interviu și cu câteva caricaturi “de sezon”.

Marina Almășan : – Bună, Tavi! Este și pentru tine o “povară” această perioadă de ședere acasă, ca și pentru majoritatea românilor?

Octavian Andronic : –  Nu tocmai. Intrarea în autoizolarea voluntară impusă de autorități a fost pentru mine un excelent prilej de a verifica zicerea lui Aristotel, cum că doar proștii se plictisesc. Eu nu mă plictisesc. Dar asta nu înseamnă că mă consider prea deștept, ci că am multe restanțe, lucruri sau acțiuni pe care le-am tot amânat de-a lungul timpului, așteptând prilejuri mai bune. Iată că un astfel de prilej  a venit, neașteptat și nedorit, și încerc să bifez cât mai multe puncte de pe lunga listă pe care au alcătuit-o.  Figurează pe ea, de la proiecte profesionale amânate, până la activități casnice restante. Încerc să le combin în așa fel încât să îmi rămână energie pentru a le relua cu plăcere și determinare.

Marina Almășan : – Pentru că știu că ești un ziarist riguros, am să te rog să faci o “radiografie” ( poți să-i spui și “Andografie”! ) a unei astfel de zile de “ arest la domiciliu”! 

Octavian Andronic : – O zi standard de autoizolare începe cu verificarea site-ului Agenției de știri  AMOS News și cu videoconferința cu editorii, trimiși de guvern să lucreze de acasă, în compania cărora stabilesc sumarul general al zilei și principalele teme care vor acoperi agenda. Schimb apoi câteva impresii și informații cu echipa tehnică care asigură funcționarea site-ului. Tot prin teleconferință sau chat, când specialiștii mei, care sunt și cadre didactice la o universitate de profil, nu își țin cursurile „la distanță” cu studenții lor. După aceasta după  iau o pauză și execut obișnuitele operațiuni gospodărești dintr-o locație care are norocul de a avea o curte în care tocmai înfloresc niște pomi fructiferi plantați în ultimii vreo trei ani, pe locurile lăsate libere de cei care și-au epuizat durata productivă de viață, care trebuiesc toaletați si stropiți în fiecare primăvară.

Marina Almășan : – Fericiți cei care stau la curte, ei nu resimt atât de greu izolarea la domiciliu! De citit, citesti, sau doar scrii? 

Octavian Andronic : – Rezerv o oră și ceva lecturii – am ajuns la cel de-al treilea volum al lui Yuval Harari ( Homo Deus), un autor care mă impresionează și mă cucerește prin spiritul său viu și inovator. L-am descoperit într-un interviu al lui Cătălin Ștefănescu, în excelenta sa emisiune „Garantat sută la sută” și de atunci îl urmăresc cu atenție și cu încântarea de a descoperi un alt fel de a gândi și a interpreta existența. Alternez lecturile din Harari cu cele din volumul „Puterea Umbrei” pe care l-am primit recent cu dedicație din partea generalului Aurel I. Rogojan, în care regăsesc episoade trăite din complicată istorie a primilor ani de după Revoluție, descifrate de un personaj fabulos prin capacitatea de a se obiectivă în fața provocărilor contradictorii ale unei realități în continuă mișcare.

Marina Almășan : – Mulțumim pentru aceste recomandări, par a fi o adevarată rubrică de “Sugestii de lecturi”! Să revenim la calitatea ta de jurnalist, bine informat. Cum te informezi? Care-ti sunt sursele? 

Octavian Andronic : – Fără îndoială, mă informez zilnic. Revin în fața computerului la momentul lecturii comentariilor zilei, care compun calupul de „editorialiști”. Sunt vechi jurnaliști, colegi și prieteni din generația mea – Sorin Roșca Stănescu, Cornel Nistorescu, Stelian Țurlea, Grigore Arbore, Octavian Știreanu – sau mai de mijloc – Petru Romoșan și Florentin Scalețchi – alături de care cred că  reușim să oferim un diagnostic  de bun simț și onestitate profesională  vremurilor pe care le traversăm alături. Intră – din păcate sporadic – în această echipă Marina Almășan, care a produs recent un text absolut remarcabil prin radiografia  necruțătoare pe care a făcut-o unui eșalon de compatrioți pe care Europa ni i-a returnat, cu prilejul pandemiei.

Marina Almășan : – Îți mulțumesc că m-ai inclus și pe mine în lista editorialiștilor chiar și rar frecventați! Dar ziua încă nu s-a sfârșit! Ce mai face ANDO, ca să-și umple cele 24 de ore? 

Octavian Andronic : – Înainte de a continua, aș vrea să remarc  o experiență interesantă și instructivă, pe care mi-au oferit-o,  timp de trei zile,  doi excelenți meseriași, tatăl și fiu (Mircea și Cătălin) care au reparat și zugrăvit un gard și un zid din curte, făcând o adevărată demonstrație de profesionism. Am aflat că lucraseră vreo 10 ani în Germania, unde au învățat cum se poate face treabă serioasă și temeinică, care să își merite banii. Le-am admirat modul nemțesc de lucru și performanța unei finalizări impecabile, fiind practic și prima dată când nu a fost nevoie să strâng și să fac curățenie în urma unor prestatori.

Marina Almășan : – Cine știe, poate cu ocazia acestei pandemii, ni se vor întoarce și nouă de prin lume meșterii aceia buni, care nexau abandonat…Dar să continuăm cu programul zilei! 

Octavian Andronic : – Un consistent calup de operațiuni migăloase îl constituie efortul meu de a-mi completa și sistematiza biblioteca. În urmă cu câțiva ani, la o petrecere în aer liber, bunul meu prieten Cristi Țânțăreanu a dorit să îmi vadă biroul de lucru. Când a dat cu nasul de trei pereți acoperiți de rafturi din podea până în tavan,  m-a întrebat: „Le-ai citit pe toate?”. Am răspuns că aproape pe toate. A avut un reflex de om practic: „Atunci de ce le mai ții ?”. Uneori mă întreb și eu de ce le mai țin, mai ales că bănuiesc că nu vor constitui o moștenire prea agreabilă într-o lume în care prea puțini mai au timp pentru lectura cărților și mă gândesc la o serie de variante. Una ar fi fost să le donez. Dar cine se mai încarcă cu asemenea cantitate, când e loc tot mai puțin pentru cele existente? Recent am donat Bibliotecii Metropolitane colecțiile ziarelor de dinainte de 89, pe care le-am luat cu mine când am plecat de la Libertatea, pentru că altfel urmau să fie trimise la topit. M-am gândit și la biblioteca din Comarnic, unde am o casă de vacanță, dar am aflat de la primar că aceasta nu mai funcționează din lipsă de fonduri pentru plata bibliotecarei. Ultima soluție ar fi o selecție drastică în urma căreia să rămână cele mai valoroase (și mai rare – am și așa ceva)  cu care să o încarc pe fiica mea Ana, lăsând-o pe ea să se descurce mai departe.

Marina Almășan : Mi te și imaginez, îngropat în cărți! Hai să te extrag de acolo și să te aduc pe tărâmul caricaturii, despre care văd că n-ai pomenit nimic! 

Octavian Andronic : – Ai dreptate, mă mai ocup și cu selecția unor desene pentru următoarele două proiecte de expoziții. Una dedicată celor 25 de ani de „ANDOgrafia zilei”, operațiune demarată în 1995 cu „videocartoon”- urile de televiziune, care a însemnat crearea cât a unui desen de actualitate în fiecare dintre zilele care au trecut de atunci până astăzi. Iar a doua – un experiment cu o expoziție de schițe (desene nefinalizate) în care am regăsit însă expresivități pe care o lucrare definitivă le pierde și pe care aș intitula-o SCHIȚOFRENII.

Marina Almășan : – Să nu uiți să mă inviți la vernisaj! …să știi că eu am calculat, în minte, orele “nominalizate” de tine până acum si…am cam ajuns către seară..

Octavian Andronic : – Da, așa este. După alte activități casnice (foarte diverse) mă retrag din nou în fața lap-topului pentru a vedea cum a decurs ziua și cum au fost reflectate evenimentele pe site-ul Agenției. Iar seara târziu mă așez, ca Bundy, în fața televizorului și butonez în căutarea vreunei emisiuni interesante, în special pe canalele documentare. Am avut norocul să prind zilele trecute, pe AMC, un film artistic excepțional – „Contagion”, al lui Steven Soderbergh. Lansată în 2011, pelicula este o reproducere impresionantă a situației actuale create de coronavirus. Este o veritabilă lecție, cu un suport științific de excepție, care  reproduce în avans aproape pas cu pas ceea ce se întâmplă acum. Cu siguranță că autoritățile competente ar putea învăța câte ceva despre cum ar trebui să procedeze în cazul unei pandemii și mai ales la ce se pot aștepta în continuare. Filmul este de-a dreptul premonitoriu, iar mesajul său te pune serios pe gânduri.

Marina Almășan : – Oricum , traversăm o perioadă care cred că pune pe gânduri întreaga planetă…

Octavian Andronic : – Mă pune și pe mine pe gânduri ceea ce traversăm și nu pot să nu mă întreb uneori dacă nu cumva modul în care lumea a întâmpinat pericolul coronavirusului nu este excesiv și dacă nu cumva asistăm la o sinucidere planificată, prin împingerea voluntară a economiei spre colaps. Știu, orice viață este neprețuită, dar parcă tributul pe care îl plătim acestui ucigaș nevăzut (dar relativ temperat, față de o Ebola, de pildă) nu este disproporționat și mult mai dur decât virusul însuși. Desigur, plătim și tributul lipsei de experiență și al absenței unui precedent palpabil. De aceea măsurile de contracarare reprezintă un mix de acțiuni logice, necesare și aberații . Este însă și rezultatul lipsei de civilizație și bun simț, al neghiobiei și prostiei unui important eșalon de populație, neînstare să respecte regulile elementare de comportament, chiar cu riscul de a cădea ea înșăși victimă. Mă îngrijorează mai mult decât evoluția maladiei, care în mod natural va avea un ciclu de viață, tulburările și dezechilibrele din societate pe care le vor produce incapacitatea autorităților de a fi înțelepte și eficiente. Cum va fi gestionat numărul excesiv de mare de izolați și carantinați, a căror suportabilitate va atinge cu siguranță cote limită? Deja scoaterea armatei în stradă a fost o măsură neinspirată și provocatoare, iar interdicțiile pe categorii de vârstă, profund discriminatorii. Vârstnicii nu ar trebui să fie forțați să se pună la adăpost, ei ar trebui doar să fie ajutați să supraviețuiască în condiții de izolare. Mă rog, și alte probleme greu de evitat…

Marina Almășan : – Vezi? Ăsta e defectul de a gândi : ne duce mintea către tot felul de lucruri grave..Îți mulțumesc , Tavi, pentru interviu și…ce să-ți doresc, oare, în afară de sănătate? Izolare plăcută! 

Octavian Andronic : – Și eu iți mulțumesc, deși nu cred, totuși, că experiența mea de autoizolare poate constitui un etalon, pentru că sunt, din câteva puncte de vedere, mai norocos decât alții. Cel puțin deocamdată… 

Marina Almășan : – Norocoasă sunt eu, pentru că, iată, public în premieră caricaturile lui ANDO, pe tema coronavirusului! Și-ți  mulțumesc!


 

Sursa imagine reprezentativă : Libertatea

Uscatoare rufe