Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Mă cert cu vântul prin geam

Stau în casă de când pandemia a adus în România primele 100 de îmbolnăviri. Am curte, mai ies la animăluțe, dar nu mai deschid poarta și nu intru în contact cu nimeni. Nu zic că înainte ieșeam prea des, dar atunci nu era ordin să stăm în case. Simțeam libertatea. Acum, prințesa relelor din basme, numită Corona, și prințul ei fermecat, Covid, s-au aliat pentru a deveni o singură ființă. Un monstru ce ne ține captivi.
Oameni nevinovați mor ca în filmele de acțiune, unde moartea abundă în scenariu. Stau la geam și mă cert cu vântul.
Mă cert cu vântul pentru că el e liber să facă ce vrea. Să alerge pe dealuri, să ia în răspăr blana caprelor, să facă talere de aruncat la țintă cu țiglele magaziei noastre. Îmi răspunde printr-o adiere mai puternică decât de obicei. E un vânt de primăvară agresiv, iar mie îmi place primăvara duioasă și vântul care îți mângâie obrajii cu prietenie.
Mă joc cu praful… ultimul prăfșor rămas în urma curațeniei și dezinfecției. E trist și el, tristă și eu… De fapt mă joc cu inexistentul, fiindcă totul e lună, intrat în aspiratorul mamei.
Mă uit uneori la episoade din seriale. Am urmărit de curând un serial numit Shadow Hunters. Avea trei sezoane și l-am terminat repede. Finalul a fost trist. Mai trist ca mine și ca praful. Citesc ”Maigret”. Mă avânt în cazuri criminalistice. Nu le dau de urmă. Rămân șocată în final când aflu cine e criminalul. Am încercat și eu să scriu un roman polițist, dar l-am abandonat înainte de a afla asasinul pe care nu-l știam nici eu, autoarea. Pictez. Tata a numărat deja 39 de tablouri pe pânză. Intenția din iarnă era ca după Paști să deschid o expoziție la Muzeul Pietrei. E greu de aproximat o speranță. Oricum, vă invit la vernisaj. Când?
În rest mi-e bine. Colaborez cu soarele, trimițând zâmbete în schimbul razelor. Am udat două rânduri de răsad de căpșuni și frunzele lor mici m-au salutat cu – așa cred eu – recunoștință.
Stați în case și nu vă temeți, căci totul va fi bine! Aşa spun toți și dacă e la modă, devenind un fel de salut, o spun și eu. Bună ziua! Adică, nu! Stați în case!
(Ana Luciana Avramescu, elevă în clasa a VI-a B, școala Sângeru)

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate