Călătorii Timp liber

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 73. Luxemburg….pe dinăuntru! 😉

 

Astăzi, valiza LAMONZA ( cea plină cu amintirile călătoriilor mele! ) îmi va părea de-a dreptul uriașă, în comparație  cu țara spre care vreau să vă ademenesc și care este una dintre cele mai mici țări din lume. Ei, să nu exagerăm, nu încape într-o valiză, în schimb în LAMONZA mea au încăput destule fotografii și impresii din micuțul Luxemburg, vizitat în urmă cu doi ani!

…..Gata! Încăltați-vă comod, astăzi mergem să vizităm cazematele din Luxemburg! Acum, ca am aflat că fac parte din patrimoniul mondial al UNESCO, elanul ne este, parcă,  și mai mare!
Din toate punctele înalte ale orașului ( acolo, unde vântul riscă să te ia în zbor, iar pălăriile mele au fost de nepurtat!), cazematele oferă privirii tale un spectacol pentru care nu plătești bilet, dar pe care simți nevoia să-l aplauzi, în final. Și asta chiar dacă nu ești o fire belicoasă, iar războaiele – de ieri și de azi – te lasă rece. Însă cazematele din Luxemburg sunt o felie importantă din istoria sa, un soi de “ brand”, de “specialitate a bucătarului”, care nu trebuie ratată, dacă vrei să te ridici de la masă nu numai sătul, ci și încântat!
Însă, repet! Încălțați-vă comod, căci a le parcurge cu pasul nu e lesne ( taxiurile nu-ți ajută la nimic! 😁). Ai de urcat și de coborât destule trepte, de călcat pe piatră cubică, în care poți lesne să-ți rupi tocurile, dacă vei avea proasta inspirație să te cocoți pe ele ( la tocuri mă refer!)
Cazematele din Luxemburg mustesc a mister, iar dacă o forță divină le-ar împrumuta glas, mamă-mamă ce povești spectaculoase ar putea istorisi, despre vremurile în care Luxemburgul se lăuda a fi una dintre cele mai invidiate fortărețe din lume!
Incă de pe vremea contelui Sigefroy, în secolul al X-lea, prin construirea unui castel fortificat, străfundurile pământului au devenit un spectaculos sistem militar defensiv. Astfel au luat naștere celebrele cazemate, prezente in toate broșurile turistice ale orașului și în toate fotografiile pe care turiștii din întreaga lume se grăbesc să le posteze pe rețelele de socializare. De altfel, castelul lui Sigefroy este considerat a fi actul de naștere al statului luxemburghez. De atunci, toți cuceritorii care s-au strecurat confortabil în cărțile de istorie studiate la școală de copiii luxemburghezi – burgunzii, spaniolii, francezii, austriecii și germanii – s-au întrecut în a continua măreața operă de fortificare a orașului. La un moment dat, Luxemburgul ajunsese să fie considerat “Gibraltarul Nordului”. În măruntaiele muntelui luase naștere practic un întreg oraș militar, care respira viața agitată a câtorva mii de soldați, dotati cu echipament de luptă și cu armăsari nărăvași. În jurul lor prinseră viață subterană zeci de ateliere, bucatării, brutării. Viața decurgea normal, până în momentul în care inamicii amenințau liniștea orașului….. Dacă-ți ciulești bine urechile si adaugi și nițică imaginație, poți auzi, răzbătând din pereții de stâncă ce fac roată în juru tău, forfota acelor vremi, combinată cu zgomotele de luptă ale perioadelor complicate din istoria luxemburgeză.
Anii au trecut, pacea s-a așternut definitiv pe aceste meleaguri și, la un moment dat, unora le-a venit ideea distrugerii acestor cazemate. Parte din ele – cea de la suprafață – chiar a fost demolată, însă cum distrugerea părții interioare însemna, practic, prăbușirea orașului, restul..a scăpat “cu viață”! Drept care astăzi turiștii au șansa să viziteze 17 din cei 23 de km de cazemate, împărțite in cele două secțiuni Bock și Petrusse.

….În cazemata Bock este răcoare – binevenită, pe timp de vară – si un întuneric gros, de poți să-l tai cu cuțitul și care îi cam dă de furcă lui Marian, cameramanul ce mă însoțește. Din loc în loc, câte o fantă de lumină, răzbătută din exterior, functioneaza ca un magic reflector salvator, care ne ajută să filmam… Trecem de tunelul de la intrare și de pivnițele vechiului castel și ajungem în galeria principală. Încăperile acesteia încă mai păstrează străvechile tunuri, amuțite de trecerea timpului și profilate pe superbele peisaje ale verdelui cuminte și tăcut ce îmbracă un oraș scăldat în pace. Peste 50 de tunuri și peste 1000 de soldați încăpeau odinioară în această galerie întunecoasă, luminată astăzi de flash-urile aparatelor de fotografiat din toate colțurile lumii. Închid o clipă ochii și mă întreb, ce-ar fi ca atunci când îi voi deschide, să mă trezesc în mijlocul luptelor crâncene de acum câteva secole? Parcă “Tunelul timpului” , nu? se numea serialul copilăriei mele, în care o mașinărie ingenioasă reușea să-i arunce pe eroii principali în diferite perioade istorice, care mai de care mai pline de pericole, capcane și neprevăzut!
…deschid însă ochii și-l văd în fața lor pe.. Jean-Andre, ghidul nostru, care seamănă într-atât de bine cu Jack Nicholson, încat îmi tot vine să-l întreb care va fi următorul său rol! În paranteză fie spus, Jean-Andre mi-a devenit și mai simpatic după ce dimineața – descoperind intr-o vitrină, alături de omniprezenta fotografie a Marelui Duce, o partitură muzicală – a fost de acord să ne fredoneze, “la cameră”, o părticică din imnul luxemburgez! ( chiar l-am întrebat, dacă nu cumva televiziunea RTL nu are un format, de genul “Vocea Luxemburgului”, pentru care ar fi candidatul ideal! )

Jean-Andre ne trage de mânecă și de ademenește către vechea închisoare a castelului, apoi spre galeria de mină, care urma să joace, odinioară, un rol foarte important în autodistrugerea cazematei Bock, în cazul unei primejdii iminente, venită din afară.

Il trag, la rându-mi, de mânecă pe Marian, îndemnându-l să-și hrănească obiectivul camerei de filmat cu superbele peisaje pe care ferestrele săpate în piatră le dezvăluie ochilor noștri. Imaginile surprinse de sus, prin ferestre de piatră ce adună secole de istorie, sunt fără egal : la picioarele noastre se așterne un melanj miraculos între orașul de odinioară și clădirile moderne ale începutului de mileniu.

..Încă nu ne-am săturat să facem pe cârtițele! La rând urmează cazematele Petrusse. Ele sunt ceva mai tinerele, fiind (..era să spun “înălțate”! ) construite în sec.al XVII-lea, de către spanioli. Deși nu s-au ridicat la nivelul de importanță al primelor, au devenit, în
timp, la fel de atrăgătoare pentru turiștii amatori de istorie, chiar dacă aceștia au de urcat 450 de trepte, pentru a le “dovedi”! Așadar, rețineți : condiția fizică este absolut necesară, la vizitarea cazematelor din Luxemburg!
Odată ieșiti la lumină, îmi vine în minte o definiție a păcii, ca fiind “o scurtă pauză între două războaie”. Nu știu cine a rostit aceste vorbe, însă, odată în plus, după ce mi-am plimbat pașii prin cazematele Luxemburgului, mă bucur că sunt contemporană cu această “scurtă pauză” din definiția de mai sus..Și, pentru a-mi pecetlui bucuria ieșirii “la lumină”, îmi fac o super-fotografie, zâmbind cu tot sufletul, alături de al nostru …”Jack Nicholson de Luxemburg”! 😁

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

 

Uscatoare rufe