Deși este încă atât de …vacanță , încât chiar dacă propriile călătorii s-au isprăvit, amintirile mă ajută să mă transport în locuri de poveste vizitate altădată, ca o prelungire a călătoriilor acestei vacanțe. Sunt locuri pe care, dacă n-ar fi fotografiile-martor, nici n-aș crede că le-am parcurs cu propriu-mi pas!
… E vară așadar – una caniculară, în Italia – iar celebra melodie “O, sole mio!” pare a se asorta perfect îngrămădelii de grade din termometre. Când o asculți însă, în interpretarea uriașului tenor Luciano Pavarotti, te trec fiorii și senzația de arsiță se risipește….Vocea sa, deși acum vine dinspre stele, a emoționat generații întregi de pământeni, indiferent de meridianele globului unde ea a răsunat…
….Strada Nava din Modena se află undeva, la periferia orașului, acolo unde începe să ți se pară că GPS-ul a luat-o razna și te va duce undeva , hăt-departe, în cine știe ce cătun italian, care nu mai are nicio legătură cu orașul. În jur se ține scai de mașină un peisaj rural sută la sută, cu așezări aruncate ici și colo, cu câmpuri cât cuprinde, livezi de peri ( fur și eu una, oprind mașina pe margina șoselei și mușc cu poftă, amintindu-mi de vacanțele copilăriei..). Strada e întortocheată și pare a nu duce nicăieri, Numarul 6 apare însă, undeva, pe dreapta. O poartă banală, cu o inscripție care îmi confirmă însă că, da, aici este casa în care a locuit Luciano Pavarotti în cea mai mare parte a vieții sale. “ Nu, nu este casa părintească, el s-a născut undeva în Modena, dar acea locuință nu e de vizitat “ – îmi spune domnișoara de la intrare, după ce îmi oferă un discount decent, în baza legitimației de jurnalist. Mă îndrumă spre primul etaj al casei, îmi face o scurtă
recapitulare a casei, după care face stânga-mprejur, prăbușindu-se în fotoliul din care o deranjasem. Muzeul este gol. Este duminică, foarte devreme, iar locația sa, nu foarte ofertantă, îl ține încă departe de planurile turiștilor. Deși nu cred să existe cineva, pe care să-l lase rece muzica lui Pavarotti… Cu siguranță, stăpânul casei a dorit să se retragă într-o locație departe de tu ultul cotidian, ceea ce se întoarce acum “împotriva sa” , ținându-i fanii la distanță..
În încăperi e răcoare și penumbră, aceasta din urmă dată de draperiile groase de la ferestre. Sunt în livingul central, străjuit de un manechin fără viață ce poartă costumul de gală al stăpânului său…Iată pianul la care repeta maestrul și ale cărui clape, probabil, nu vor mai fi mangâiate niciodată, decât de cârpa de șters praful a îngrijitorilor muzeului. Sub geamul unei vitrine s-au încolonat tăcut papioanele
artistului, carora le țin companie numeroase caiete-program de la marile spectacole construite în jurul vocii lui Luciano. O a doua încăpere de oaspeți ocupă o suprafață însemnată din acest prim nivel al vilei.
Aici Pavarotti își petecea timpul cu deloc puținii săi prieteni….Iată și barul, în care se mai păstrează colecția de băuturi fine cu care gazda își întâmpina oaspeții. Și iată și vitrina în care edilii muzeului au adunat câteva din obiectele personale ale maestrului : ochelarii, pălăria, telefonul mobil, câteva din eșarfele sale preferate.. Zac triste, sub geamul de sticlă, păstrând amintirea celui ce cândva le-a însuflețit… Între cele două încăperi – o bucătărie rustică, în nuanțe solare, dotată cu toată aparatura de ultimă oră. Ora acelor vremuri, fireste ( de la plecarea lui Luciano au trecut deja 11 ani…). De fapt, casa a fost construită după indicațiile stăpânului însusi, care i-a mobilizat cei mai iscusiți meșteri ai Italiei, aceștia întrecându-se în a i-o mobila cu piese unicat, unele adevărate capodopere.
Un lift interior mă aduce la cel de-al doilea nivel. Aici se află dormitorul lui Pavarotti: elegant, spațios, încărcat de fotografii de familie. Multe poze, înfățișându-l cu o fetiță mică, probabil ultimul său copil. Pavarotti a avut patru fete, trei din prima căsătorie cu Adua și o fată împreună cu a doua soție, Nicoletta Mantovani, fosta lui secretară, mai tânără cu 35 de ani și de care Luciano s-a îndrăgostit iremediabil, abandonand un mariaj de tot atâția ani… Din dormitor se intră în baia privată a familiei Pavarotti. Eleganța s-a instalat confortabil și aici..Privesc,amuzată, dușul, sub care mi-l imaginez pe marele Pavarotti cântând ariile sale. Nu știu de ce, dar nu cred să existe pământean, care să nu simtă nevoia să cânte sub duș. Îmi imaginez ce spectacol în sine răzbătea de dincolo de ușa băii, când înăuntru se afla maaestrul… O saună cochetă ocupă una din laturile băii, deosebind-o de băile clasice.
Tot la acest nivel, celelalte încăperi ascund impresionante colecții de costume, purtate de marele tenor la magnificele sale spectacole. Costumele odihnesc pe manechine, iar în dressing stau rânduite, cuminți, zecile de încălțări ale maestrului, pălăriile și alte accesorii. Imi fac o fotografie, reflectată în oglinda de la masa de machiaj a marelui artist , imaginandu-mi-l cum se machiază tacticos, încercând sa intre cât mai dibaci în pielea personajelor sale …
Purced spre nivelul superior, unde pereții adună diplomele și distinctiile primite de Pavarotti, cu diverse ocazii, de la somități ale lumii, organizații, foruri internaționale, etc. Fotografiile aferente imortalizează momentele respective, toate creînd o imagine de ansamblu impresionantă a aprecierii planetare de care s-a bucurat maestrul. Din loc în loc, ecranele reamintesc momente memorabile din viața artistului, iar vocea sa inconfundabilă, care răzbate din difuzoarele muzeului, se furișează printre tăcutele exponate, făcând ca emoția ta de vizitator să se amplifice nebănuit..
Iau liftul interior și cobor la nivelul -1. Aici familia a adunat toate semnele simpatiei fanilor lui Pavarotti din întreaga lume. Daruri de la personalități din diferite domenii și țări, portrete și caricaturi purtând , deopotrivă, semnătura unor artiști consacrați, dar și a unor anonimi care au simțit, pur și simplu, nevoia, de a desena chipul celui care le-a modelat, muzical, sufletul. Un perete întreg este căptușit cu bilețele, scrisori și mesaje de simpatie de la fani – probabil nici a milionimea parte dintre toate cele primite de Luciano, în cei peste 40 de ani de carieră.
În penumbra unei mici săli de proiecție, ecranul viu aduce mărturiile unor mari vedete ale muzicii internaționale, care au avut plăcerea să cânte pe aceeași scenă cu tenorul italian, în special în cadrul mega-proiectului său “Pavarotti and friends”. Mă bucur să revăd chipuri îndrăgite și să constat căldura sinceră cu care vorbesc despre prietenul lor italian, despre geniul său, despre sufletul său mare, despre bucuria pe care o emana, atunci când se afla pe scenă.
La ieșirea din Muzeu, la recomandarea aceleiași domnișoare de la intrare, îmi cumpăr un CD cu o colecție a celor mai frumoase melodii, interpretate de marele Pavarotti. În timp ce-l ascult, în mașina care mă duce înapoi, la Bologna, mă gândesc la numărul impresionant de admiratori ai artistului, mulți dintre ei deveniți fani ai muzicii de operă tocmai datorită melodiilor acestuia. De fapt, în sufletul nostru, melodii precum Nessun dorma, La donna e mobile, Recondita armonia, E lucevan le stelle, vor rămâne, probabil, pentru totdeauna, ca fiind “ale lui Pavarotti”…
Comentează