Bombănelile Marinei Editoriale

La o cafea “pe bune” 

                                                    

Stau la o cafea cu o gașcă mică și frumoasă de cucoane. Și mă bucur de toate laolaltă și de fiecare din ele în parte, de poveștile lor, presărate cu chicoteli și îmbujorări adolescentine, de scârțâitul lingurițelor în ceșcuțe, de aburul fin cu miros de boabe prăjite si măcinate ce se ridică în șoaptă din ceșculețele roz. Râdem, glumim, ne mai și întristăm, ne revoltăm împreună sau succesiv de lucrurile strâmbe din lumea noastră, ne revenim apoi repejor, amintindu-ne de micile bucurii personale, pe care ni le împărtășim reciproc, împachetându-le în staniolul confesiunilor. Da, orice astfel de ocazie – a întâlnirii cu prietenii – a devenit o “ocazie specială”. Suntem sănătoase, fără măști, stătute destul acasă, sufocate suficient de “online”-ul care ne-a acaparat viețile. Cu toată plecăciunea față de beneficiile sale de necontestat, internetul ucide încet, dar sigur, orice urmă a “umanului” în comunicare. 

Mai totul se întâmplă astăzi între hotarele “online”-ului. Suntem prizonierii unei pușcării perfide, care ne ține întemnițați de bunăvoie , tatuându-și logo-ul neiertător pe tot ceea ce mișcă în viața noastră. 

Telefonul mobil a încetat demult să mai fie telefon. Este acum calea cea mai comodă pentru a te conecta cu lumea și pentru a-ți trăi viața, rezolvându-i provocările printr-un “touch screen”. Internetul îți rezolvă comunicarea cu semenii, evacuând din viața ta deplasarea până la oamenii dragi, sunatul la ușă, ștersul pe picioare, așezatul în fotoliul din living,  statul față-n față, împărtășitul direct al emoțiilor reciproce. Ah, da, desigur, există acum convorbirile “video”! Foarte bine, emoționați-vă  voi, privindu-vă părinții înghesuiți într-un ecran minuscul de telefon, mângaiați-i voi pe creștet de la distanță și întrebați-vă tot voi  ( în caz că vă pasă! ) dacă , oare, răspunsul “Bine!” la întrebarea voastră “Ce mai faceți?” este chiar cel real. Ecranul nu vă va ajuta niciodată să aflați adevărul…

Nu mai mergem la magazine, ca să ne alegem noi înșine lucrurile de care avem nevoie : online-ul ne răstoarnă sub nas, chiar acasă la noi, un munte de desene colorate, înconjurate de un vârtej de informații felurite și “păreri” ale unor necunoscuți. Am câștigat, e-adevărat, timp, dar am pierdut bucuria shoppingului și farmecul “cabinelor de probă”, al ieșitului triumfător din magazine, uneori după îndelungi căutări, dar care ne aduc în viață bucuria contactului cu realitatea. 

Am renunțat la el și prin “munca online”. Fără doar și poate, “telemunca” a însemnat pentru foarte mulți o binefacere : nu te mai trezești de dimineață, nu mai îmbătrânești în trafic, îți gestionezi ziua cum vrei tu, cu excepția ședintelor care te adună , alături de colegii și de șefii tăi, într-un ecran împărțit în pătrățele. Îmi amintesc de o  fotografie comică, de “final de pandemie” ( dac’o mai avea vreodată final, pandemia asta!), care îi ilustra pe membrii unei echipe de IT-iști, adunați în biroul Companiei la una din puținele ședințe “pe viu”, fix in ținutele in care funcționaseră timp de doi ani, in telemuncă : toți erau la sacou și cravată, iar în partea de jos, cea care nu se vedea in ședințele online, aveau pantaloni de pijama și papuci de casă viu colorați!😁

Până și gospodinele s-au lenevit, odată cu acest “online”. Nu mai gătim, “comandăm”! Poate că nu e tocmai rău, dar nici bine nu e, să nu mai simți mireasma bucatelor pregătite “ca la mama acasă” și să nu-i bucuri pe cei dragi cu lucrurile “sigure”, sănătoase și gustoase, pregătite chiar de tine, după rețete mai vechi sau mai noi, în care iubirea e ingredient principal. Am fost invitată mai deunăzi la o zi de naștere la o bună prietenă, ale cărei calități de “master chef” le admiram încă de la începutul  căsniciilor noastre. Ce să vezi? Nimic din ceea ce a pus pe masă ( altminteri, îmbelșugată!) , nu era din “producția proprie”! A, greșesc, a dispărut, la un moment dat,  vreo 5 minute dintre noi, pentru a ne face o cafea. Home-made! 😁

Nici iubitul nu mai e întotdeauna “pe bune”. Destule relații se nasc “online”  și numai tragediile ce rezultă din ele sunt adevărate. Tinerii nu mai au timp ( și uneori nici UNDE) să socializeze, să se privească în ochi, să simtă freamătul reciproc al sufletelor care rimează sau nu. Asta vor afla mult prea târziu, după ce “realul” va bate “online”-ul, împingandu-i spre despărțiri furtunoase, de data asta întâmplate dincolo de ecranul telefonului. 

In rest, viața curge pe Facebook, Instagram si Tik-Tok, uităm de a noastră,  în schimb suntem “experți” în ale altora, căzând în plasa înșelăciunii universale și dând crezare postărilor poleite îndărătul carora, din varii motive, postacii își ascund adevarata viața. Căci în “online” prind viață cele mai crunte dezinformări, care conturează bulibășeala generalizată din creierele noastre. 

Nu, nu sunt deloc o adversară a Noului, a “parteneriatului” nostru cu online-ul , a ușurării vieții cu ajutorul său, dar nu pot să nu recunosc câtă bucurie îmi prilejuiește o întâlnire “pe bune” cu prietenii de-o viață, atâta timp cât aceștia sunt înca oameni și nu roboți! Apropo, de roboți, zilele trecute, la una din filmările pentru emisiunea mea de la TVR, am avut ocazia să am ca invitat …un robot (umanoid) care mi-a dansat alături, pe ritmuri de Macarena, însăilând mișcări ce le reproduceau întocmai pe cele umane. Autorii lor erau niște copii, de la o școala din Iași. Privind robotul “în acțiune”, nu mi-am putut opri imaginația să zburde până spre deceniile viitoare,  în care cu siguranță, chipul planetei va fi cu totul altul…

    Deci…ne vedem la o cafea “pe bune”, sau preferați una “online”?

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :CREMELE GENERA

 

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.