AUTOR : Prof. DENISA CIACLAN
Anca și George, Valentina și Dan, Istvan și Ildi…sunt câteva pererchi de liceeni, cunoscute de mine de-a lungul timpului. Numele sunt fictive, dar cred că nu au nicio importanță. Mereu îi priveam cum își vorbesc, știam că mai întârzie câteva minute la oră pentru a mai sta o clipă împreună, se respectau . Fiecare își trăia (sau își trăiește) poezia vârstei. Că doar nu e om să nu fi scris o poezie, chiar dacă numai în suflet. Poveștile acestea mă duc cu gândul undeva, în urmă, pe vremea când terminam și eu liceul. Mergeam la chefuri unde mai existau și băieți frumoși, iar noi, fetele, începeam să avem fluturi în stomac. Ei aveau idei originale. Noi ne îndrăgosteam așa, mai pe furiș. Dacă X dansa frumos, avea părul tuns după modă, avea blugi originali, foarte rari pe vremea aia, cumpărați de la bișnițarii veniți la mare sau din țările cu iz de libertate gen Ungaria sau ex-Iugoslavia, acel băiat avea succes. Bine, la toate acestea se adăugau vorbele frumoase și, de ce nu, stilul de a dărui o floare. Nu uit plămbările sub clar de lună, momentele în care noi, fetele, eram conduse acasă, era ceva special. Mie personal mi-a fost tare drag un băiat pentru că, de ziua mea, mi-a dăruit niște dalii roșii ca focul și o carte despre Paris, fiindcă știa că-mi place franceza și visam să ajung pe acele meleaguri. Nu am rămas nici cu băiatul, nici în Franța nu am ajuns, dar , măcar pentru partea a doua, timpul nu e pierdut. Pe atunci, cadourile cele mai frumoase și mai stilate erau florile și cărțile, acum atenția se îndreaptă spre altceva, spre eșarfe, lănțișoare, fiindcă viața e un pic altfel. Pe atunci, tinerii rămâneau în minte cu melodia preferată pe care au dansat, acum, probabil, cu ritmul preferat. Atunci, erau caiete, jurnale, dar eu cred că și acum mai sunt tineri romantici care mai au așa ceva. Sentimentele frumoase rămân, sentimentele acelea pure, când iubești o persoană și vrei să ții ascuns acest lucru, de ochii lumii sau chiar de persoana respectivă. Și azi mai vezi câte un băiat romantic care îi dă fetei flori sau o plimbă de mână în parc. Este frumos când iubirile din liceu rezistă timpului, iar cei doi își formează o familie. Alteori, ei își dau seama, peste ani, că dragostea nu a fost așa de puternică și drumurile li se despart. Poate nici unul nu a știut ce a vrut, dar s-au maturizat și au observat că le lipsește ceva, așa că au ales să meargă pe drumuri separate. Alte iubiri din liceu nu au rezistat deloc, dar au păstrat, peste ani, un parfum de dor, de sinceritate, iar bucuria revederii este cu atât mai mare cu cât amintirile sunt mai frumoase. Chiar dacă, peste ani, iubirea din liceu ajunge să ni se pară doar o copilărie (nu o glumă, atenție!), totuși, revenim, în gând, la ea, pentru că a însemnat bucurie, puritate, nu existau atâtea probleme și chiar credeam într-o dragoste perfectă. Viața, însă, ne demonstrează de multe ori , altceva. Sunt convinsă că și generația de azi va păstra în suflet emoțiile acestei prime iubiri și își va aminti cu drag de aceste clipe unice. Prima iubire, de licean, o iubire de zece!
Sursa foto : otvet.mail.ru
Comentează