Femei de 10

Irina Păcurariu : “Copiii au capacitatea infinită de a te scoate din minţi şi, ce nu e de uitat, este faptul că acestă capacitate teribilă e moştenită de la noi, părinții lor!😁”

Irina Păcurariu îmi este colegă de TVR. Nu pot spune “prietenă”, deși mi-ar fi plăcut. Pur și simplu, nu am apucat, nu a fost să fie: ea la Iași, eu la București, amândouă însă bolnave de aceeași televiziune – de care ne-am legat cam în aceeași vreme. Irina este “de 10” din toate punctele de vedere : ca femeie, ca mamă, ca om de televiziune, ca om. Este înțeleaptă și adâncă, n-ai s-o vezi niciodată făcând sau spunând prostioare. Este clar că școala i-a plăcut și că nu a trecut degeaba prin ea. Ba dimpotrivă! Tocmai de aceea, astăzi, la “Femei de 10, Bărbați de 10”, când vom vorbi despre decăderea școlii românești, Irina va fi , alături de actorul Adrian Titieni, în prima linie. Și ca fostă elevă fruntașă, dar mai ales ca mamă a două școlărițe: Carina (17 ani) și Petra ( 9 ani).
Statutul său de mamă este, de fapt, și cel care a generat următorul interviu-fulger. Dacă-l citiți, îmi veți da dreptate : Irina chiar merită, și în calitate de părinte, notă maximă!

Marina Almășan : – Irina, tu eşti, fără îndoială, o femeie de 10, iar acest statut îl implică şi pe cel de “mama de 10”. Ţi-aş pune câteva întrebări strict pe această tema. Care este motivul sincer pentru care ai devenit mamă?

Irina Păcurariu : – Motiv sincer? Nu ştiu exact ce aşteptaţi de la mine. Fetele mele au venit pe lume dorite, aşteptate, fără programări speciale sau după vreun calendar de „achiziţii”. Au venit cînd au avut ele în plan, fără multă regie din partea noastră. Oricum am copilărit destul înainte de apariţia fetelor. Carina, fiica noastră cea mare, e născută când împlinisem deja 29 de ani aşa că până la atunci am călătorit mult, mi-am permis zeci de ore doar pentru mine, cu cărţi, filme, evadări. Aşa că dacă e să vorbim de mamă de 10, poate fi valabil doar pentru că vârstă mea e multiplu de 10, chiar de 20…şi aşa era şi când am început să învăţ să fiu mamă.

Marina Almășan : – ..Și te-ai achitat cu bine și de această învățătură! Spune-mi,e oare mai greu să fii părinte, în zilele noastre? Te-ai comparat vreodată cu mama ta?

Irina Păcurariu : – N-aş spune. Fiecare epocă vine cu reflexele ei, aşa că e cam la fel cu ce am trăit noi. Negare faţă de generaţia care ne educa, care vine cu un anume dispreţ pentru un tip specific de obiceiuri şi valori. Am trecut prin asta şi, clasic de acum, am ajuns să calchiez multe din discursurile mamei, de la conţinut, la totul vocii. Copiii au capacitatea infinită de a te scoate din minţi şi, ce nu e de uitat, este faptul că acestă capacitate teribilă e moştenită de la noi, părinții lor…:)

Marina Almășan : – Mă văd nevoită să-ți dau dreptate! Ce-ar fi să le descrii pe fetele tale!

Irina Păcurariu: –  Fetele mele se laudă că nu seamnă una cu altă, deşi în timp probabil că se va dovedi că vor avea multe reacţii asemantoare. Între ele este o diferenţa de 8 ani, aşa că preocupările şi intereselor lor diferă mult, dar nu complet. Ambele iubesc natură, viaţă fără pretenţii şi le descopăr cu mare bucurie generoase şi atente la ce se întâmplă în jurul lor. Nu stau atât de mult pe internet că alţi copii. Sunt norocoasă. Că să fiu mai concretă, ele stau pe internet mai puţin decât stau alţii la telenovele.

Sunt o generaţie cu personalităţi distincte, că toate generaţiile. Nu cred că digitalizarea uniformizează şi nici că deschide o prăpastie între individ şi viaţă reală. Rămâne o chestiune de opinie personală felul cum te raportezi la tehnologie şi la prăpastia de iluzii pe care o deschide. Informaţiile, din păcate nu toate veridice, circulă instantaneu pe sub miliarde de ochi, aşa că, în condiţii normale ar trebui să discutăm de această generaţie că despre una superioară tuturor celorlate de până acum.
 

Marina Almășan : – Având în vedere că așchiile nu sar prea departe de trunchi, nici nu mă așteptam să fie altfel, fetele tale. Apropo, tu cum erai, când erai de vârstă lor?

Irina Pacurariu : – Cu cheia de gât, pe role, în cazemate cât blocul în iernile cu zăpadă multă. Şi cu sunat la uşile de la parter, urmat de o fugă de la locul faptei. Nu, nu sunam
eu, doar îi puneam pe cei mici s-o facă. Şi ni se părea că suntem eroi, nu alta. Ca noi toţi, din generaţia mea. Verile erau la bunici, într-un orăşel, la Fălticeni. A locuit acolo Sadoveanu, de unde şi numele unei poiene care se pare că l-a inspirat, Dumbrava Minunată. Cu lacuri şi dealuri pline de păduri în jur, făceam ture cu bunicii peste tot. Şi mergeam la cinema cât de des puteam. Din păcate nu erau opţiuni destule, filmele se schimbau prea rar, la cât mi-ar fi plăcut, aşa că pe unele le vedeam fără inhibiţii şi în reluare. La povestea formației ABBA nici numai ştiu de câte ori m-am dus…

Marina Almășan: -..dacă locuiam în același oraș, sigur ne întâlneam la cinema, la filmul despre ABBA! Și eu l-am văzut de vreo 5 ori! 😁 Cum ai reușit să gestionezi relația cu fetele tale? Aţi avut războaie? aţi reuşit să fiţi prietene? Care e reţeta unei bune relaţii părinte-copil?

Irina Păcurariu: – Corect este să întrebăm de câte ori e pace, nu câte războaie se numără în fiecare zi. Eu sunt o mamă excesivă, ba incredibil de permisivă, ba colerică, ba partenerul numărul unu pentru orice evadare. E greu de găsit varianta ideală…Reţeta noastră? Încrederea. Şi convingerea clară că noi pentru ele şi ele pentru noi suntem acelaşi lucru: prioritatea 0.

Marina Almășan : – Frumos spus! Care sunt principalele sfaturi pentru viaţă,  pe care ai încercat să le insufli fiicelor tale?

Irina Păcurariu : – Să îşi respecte interlocutorii, să nu fie vanitoase, să aibă încredere în ele şi în speranţele  lor.

Marina Almășan : – Dar în materie de “băieţi”, ce sfaturi le-ai dat?

Irina Păcurariu : – Greu de crezut că astfel de sfaturi ajung vreodată la destinatar. La noi cred că funcţionează exemplul. Ştiu că ne studiază şi probabil au concluziile lor despre ce fel de cuplu suntem noi, părinţii, aşa că nu le insult inteligenţa, încercând să le „vând” altceva decât am „cumpărat” eu. Nu îmi dau seama dacă am reuşit să le conving că în orice pereche contează respectul, iubirea necondiţionată şi puterea de a trece, umăr lângă umăr, prin toate provocările vieţii. Sper că măcar câte ceva am reuşit. Noi nu suntem perfecţi, clar, dar nu ne pierdem niciodată umorul…şi măcar asta ne salvează mereu.

Marina Almășan : – Ai mai vrea să fii adolescenţă, în vremurile astea?

Irina Păcurariu : – De ce nu?! Sunt vremuri în care se poate visa, te poţi face util, poţi călători. Şi asta e nepreţuit pentru mine.