Mi-ati scris ca e limpede ca imi vad greselile, dar le repet, iar si iar, la infinit. Mi-ati scris ca ma agat, nedemn, de aceleasi si aceleasi posturi ale tristetii in cuplu. Mi-ati spus ca sunt un Rac chinuit, vagabond, profitor, ratacitor. Mi-ati scris ca torn, uneori, prea mult sirop in retetele nefericirii mele.
Aveti dreptate. Fac o plecaciune si-mi recunosc, cu umilinta, pacatele. Sunt tot ceea ce spuneti ca sunt, voi, dragii mei care ma siliti sa ma privesc in oglinda inainte de-a-mi intinde fardurile pe obraz. Dar sunt si tot ceea ce vad in mine oamenii care-si gasesc forta de-a merge mai departe in felul meu de-a vedea lumea, sunt femeia care indrazneste sa descrie lumea asa cum o vede ea, asumandu-si, adesea, dispretul celor din jur. Sunt si femeia ranita de lipsa de respect a celorlalti. Sunt un amestec paradoxal de putere si deznadejde, de nebuneasca dorinta de-a fi in miezul atentiei si de-a sta, in acelasi timp, intr-un colt linistit de unde sa contemplu lumea. Sunt retorica si sunt tacută. Citește mai departe…
Comentează