Bombănelile Marinei Editoriale

Îmi iau capul pe umeri și merg la vot!

    

….Îmi pregătesc matinala mea cană de capuccino și mă grăbesc să așez niște rânduri pe tabletă. Mă grăbesc, pentru că mă grăbesc la vot. Imi place să votez mereu de la prima oră, pentru că astfel ziua mea capătă sentimentul unei datorii împlinite.

Da, și vă rog să nu râdeți, sunt un cetățan responsabil – zice-se – și n-am ratat niciodată până acum vreo “sesiune de alegeri”. Degeaba încearcă să mă convingă unii și alții că “votul meu nu contează”, ca “țara asta nu se mai face bine”, că “important nu e ce se votează, ci cine numără voturile”, plus alte astfel de “îndemnuri mobilizatoare”. Când voi începe să cred în ele, mă voi blaza de tot. Iar eu încă mai am speranțe. Incă mai găsesc oameni în care să cred. Sunt, oare, o visătoare? Poate. Dar în același timp, cred cu tărie că acei inși care susțin că votul nostru e inutil, plus cei comozi care nu se învrednicesc să-și miște posteriorul spre secția de votare, ar trebui sfătuiți să renunțe la dreptul lor de vot. La ce le trebuie? Nu cumva îi încurcă? Mai bine merg la Primărie ( sau naiba știe unde!) și declară că renunță la dreptul de vot! Eventual, cer și ceva “la schimb”, că așa e românul : nu face nimic, dacă nu are un interes. Pot să ceară orice : un kil de țuică, o navetă de bere sau chiar și un televizor, pe care să-l arunce mai apoi pe geam, în momentul în care se vor anunța rezultatele alegerilor..

    Da, voi vota. Voi vota pentru alegerile parlamentare și atât. Adăugarea  forțată a Referendumului mi s-a părut de la început ridicolă : e ca și cum aș vedea, la altar, un cuplu în care mireasa este Albă ca Zăpada, iar mirele – Lupul cel rău. Da, știu, am mixat personaje din povești diferite, care nu au legătură una cu alta, dar asta era și ideea. 

     Ca un om care călătorește mult, am constatat pe pielea mea, sau mai bine zis am văzut cu ochii mei, că lumea în care trăim este din ce în ce mai globalizată, că pericolele pândesc la tot pasul și prin urmare nu ajută la nimic să vârâm capul în nisip precum struții, crezând că pe noi nu ne vor afecta atât de tare somajul ( mai ales cel în randul tinerilor), migrația, schimbările climatice, etc. 

O vreme am crezut ( unii, cu strășnicie, alții…cu mari rezerve ) că Uniunea Europeană va fi umbrela care ne va apăra de ploaie și de vânt. Că am fost vaccinați  cu democrație și că nicio boală grea nu se va mai lipi de noi. 

Iată însă că murmurele tot mai dese ce se aud dinspre vestul bătrânului continent, culminând cu agitația iscată de pe urma Brexitului, ne demonstrează că lucrurile nu sunt deloc așezate, că nemulțumiri există cam peste tot și că țările au început să-și cam dea seama că au nimerit, de fapt, “la stăpân”,  obligate fiind , cu o nevăzută mitralieră îndreptată spre tâmplă, să joace așa cum le cântă el… După ce am trăit 10 zile, fascinată,  în Norvegia, am încetat să mă mai mir de ce Norvegia nu este membră UE…

Eu gândesc, cu siguranță, rudimentar, însă pe undeva la unison cu toți cei care consideră cruciale aceste alegeri parlamentare. Atât pentru soarta șubrezită a Uniunii, cât mai ales pentru relația dintre noi, țările membre,  și “Centrul de comandă” de la Bruxelles. Tot mai mulți europeni au început să critice Uniunea pentru rigiditatea ei și am auzit voci care o compară chiar cu un lagăr socialist.

    De aceea merg astăzi la vot : ca să fiu sigură că am ajutat și eu să trimitem la Bruxelles români care să lupte pentru România, și nu pentru interesele celor care taie și spânzură în cadrul Uniunii. Voi vota pentru oamenii curajoși si responsabili care m-au convins – nu prin gargara lor, ci prin ceea ce au făcut până acum – că vor fi cât se poate de vocali acolo, la Bruxelles, și nu prizonierii umilinței ce caracterizează, de regulă, țările care , pe hartă, ocupă un loc mic-mic. 

Da, referendumul vârât pe gâtul alegerilor parlamentare, este , fară îndoială, un parazit pe care îl voi ignora. Îmi voi lua  cuminte buletinul de vot care contează și mă voi retrage cu el între cei patru pereți ai cabinei , acolo unde sunt numai eu cu mine însămi si nu mai trebuie să par frumoasă și deșteaptă pentru cei din jur și să fac ceea ce așteaptă ei de la mine. Imi voi aminti de toate supărările mele, adunate în timp, de toți gargaragii care se dau patrioți, dar de fapt își lucrează țara pe la spate,  voi recapitula, în gând, ce vreau eu pentru România mea, pentru mine și pentru copiii mei și voi așeza apăsat ștampila de vot pe numele partidului în care încă nu mi-am pierdut încrederea. 

…Și, după ce voi strecura în urnă buletinul meu de vot atent împăturit, voi ști că, dacă , în următorii ani,  îi va merge bine țării mele, răspunzător va fi, într-o oarecare măsură,  și aparent neînsemnatului  meu vot.

 

Rubrică oferită de

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Doamna Marina!
    Dupa cum „ganditi” si scrieti, sunteti intradevar o „femeie de 10”! Felicitari si tineti-o tot asa! Va multumesc si va admir!
    Cu deosebit respect,
    Costel