Homeschooling – o problemă la ordinea zilei

Având în vedere controversele generate în ultimele zile cu privire la învățământul din România, cu argumente pro și contra, cu minusurile și plusurile inerente, dar și cu încălcări inacceptabile ale drepturilor copiilor și/sau părinților, m-am gândit că ar fi bine să ne oprim puțin asupra a ceea ce înseamnă acest sistem de învățământ, unde se poate accesa și care ar fi cadrul legal în România.
Astfel, ar trebui să începem cu…începutul, acesta fiind Constituția. Art. 32 din Constituția României, creează cadrul legal constituțional al Dreptului la învățătură. Norma constituțională dispune că dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare, învățământul de stat fiind gratuit, potrivit legii. O altă dispoziție importantă constă în faptul că învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii. Am extras ceea ce ne interesează pe noi cu privire la subiectul abordat. Având în vedere aceste norme constituționale, trebuie să studiem ce spune legea specială, a educației naționale, adică Lg. 1/2011, cu modificările ulterioare.
O prevedere importantă a Lg.1/2011 este aceea că această lege asigură cadrul legal pentru exercitarea, sub autoritatea statului român, a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. Statul român asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare. În România sunt valabile numai diplomele recunoscute de statul român, conform legislației în vigoare.
Art. 16 al Lg. 1/2011 stipulează că învățământul general obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar, gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020. Obligația de a frecventa învățământul obligatoriu de 11 clase, încetează la vârsta de 18 ani.
Toate bune și frumoase până aici, pe unde am putea găsi câteva portițe prin care poate, am încerca să discutăm despre homeschooling, învățământul acasă. Însă, Cap. II, secțiunea 1 al Lg.1/2011 menționează clar că sistemul național de învățământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale autorizate/acreditate. Din art.18 menționat anterior reiese clar că învățământul se desfășoară într-o unitate de învățământ, indiferent că este de stat, particulară sau confesională, dar aceasta obligatoriu trebuie să fie autorizată sau acreditată, în condițiile legii. În acest moment apare problema, homeschooling înseamnă să stai acasă și să faci o pregătire nu într-o unitate de învățământ, precum acest sistem nu poate să asigure autorizarea/acreditarea, cel puțin nu în România. Poate unora le-ar trece prin minte să solicite ministerului să autorizeze casa personală ca fiind o instituție de învățământ și să o transforme într-o instituție. Ce te faci, că nu respecți legislația cu privire la autorizarea învățământului privat, care este destul de stufoasă ca să mă aplec acum asupra ei, deci nu merge nici așa.
Singura derogare pe care Lg.1/2011 o acceptă de la regula frecvenței obligatorii a învățământului general obligatoriu, este posibilitatea studierii în sistem de frecvență redusă, conform unei metodologii speciale a Ministerului de resort, dar, atenție, numai pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei. Deci dacă în clasa 1 ar trebui ca un copil să aibă 7 ani, însă are 10 sau 11 ani, acesta poate să urmeze învățământul la frecvență redusă.
Eeeee, și iată prevederile art.25 alin.3 al Lg.1/2011 de care m-aș lega dacă aș dori homeschooling. Acesta menționează că ”Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală. Numai că în acest caz discutăm de copii cu dizabilități, cu deficiențe, iar evaluarea acestora, asistența psihoeducațională, orientarea școlară și orientarea profesională a copiilor, elevilor, tinerilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către centrele județene de resurse și de asistență educațională, denumite CJRAE, respectiv de Centrul Mun. București de Resurse și Asistență Educațională, prin serviciile de evaluare și de orientare, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul de resort, acordându-se prioritate integrării învățământului de masă. Acestea cuprind și centrele logopedice interșcolare. Stabilirea gradului de deficiență al elevilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către aceste comisii în colaborare cu cele ale Protecției copilului din cadrul Direcțiilor de asistență socială și protecție a copilului.
Pentru copiii cu boli cronice sau boli care necesită o perioadă de spitalizare de mai mult de 4 săptămâni se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unității sanitare în care aceștia sunt internați. Toate aceste norme legale sunt menționate în secțiunea 13, art.48-56 din Lg.1/2011.

În rest, pentru alternativele educaționale, pentru învățământul privat sau confesional, cerința obligatorie este ca toate criteriile care se cer să fie îndeplinite de învățământul de stat, să fie îndeplinite și de celelalte.
Atunci, ce facem cu situațiile în care părinții își retrag copiii, care nu suferă de dizabilități sau problemele speciale menționate mai sus, din învățământul de stat, privat sau confesional, din forma de învățământ legală și normală conform normelor legale din România? Aici discutăm strict despre cei care doresc modalitatea de învățământ la domiciliu pentru copiii lor, acest homeschooling. Aceștia au posibilitatea să își înscrie copiii la această formă de învățământ la școlile din străinătate care acreditează această formă. Evident că acest sistem impune anumite reguli pe care părinții trebuie să le îndeplinească, altfel copilul nu poate trece examenele și nici nu poate ”să treacă clasa”. Având în vedere că în România învățământul de 11 clase este obligatoriu, iar părinții răspund în cazul în care nu îndeplinesc această obligație, părinții nu au încotro decât să își înscrie copiii la școli din străinătate care acceptă acest sistem de homeschooling, de cele mai multe ori plătind niște taxe mai mult sau mai puțin considerabile, în funcție de instituție, țară etc și astfel să demonstreze că și-au îndeplinit obligația de a-și înscrie copilul la școală. Apoi, ca să li se recunoască diplomele obținute în acest sistem la școlile din străinătate, acești copii trebuie să își echivaleze studiile în România și să parcurgă procedura de recunoaștere a diplomelor de către statul român, asta în cazul în care aceștia rămân în România, pentru că dacă vor pleca să trăiască în respectiva țară care a acreditat instituția la care au învățat în sistem homeschooling, nu mai au nicio problemă.
Dacă această metodă este mai bună decât cea tradițională? Numai timpul va decide. Părerea mea este că mai mult dăunează copilului, decât îi folosește. De ce? Pentru că începem să ne creștem copiii sub o cupolă de sticlă, îi apărăm de tot, toți și toate, nu îi mai lăsăm să înfrunte viața, piedicile, nu îi mai lăsăm să învețe să lupte, infiltrându-ne în destinul și personalitatea acestora, am ajuns dacă vine ploaia să ne speriem de parcă ar pica o bombă, dacă un copil cade este dezastru național, pot începe chiar războaie în parcuri, și astfel se va crea o generație cu mari deficiențe de comunicare, interrelaționare, plină de frici și temeri nebănuite, care nu vor ști să înfrunte problemele vieții, care se vor speria de propria umbră și care nu vor ști ce este aceea colegialitate, colaborare, parteneri de aceeași vârstă, nu vor ști să se ferească de personalități malefice sau vor considera lumea înconjurătoare un dușman teribil de care or vor fugi, or vor încerca să-l anihileze. Și nu mai vorbim de părinți, care ar trebui să aibă tact pedagogic, cu care nu te naști, și poți fi un extraordinar părinte, dar fără pic de tact pedagogic. Dar aceasta este numai opinia mea. Vă las pe voi să judecați cum e mai bine. În fond suntem artizanii propriului destin și al copiilor noștri, până la un punct.
Până data viitoare, gândiți profund, înainte de a acționa!

Surse foto: sch9.org, malyutka.net, dlya-woman.ru, gymnasium.my1.ru, class-13schlol.kh.ua