Poveștile unui copil

Goana după rechizite

Boala rechizitelor, goana acestor zile în care se aude ecoul prelung al acestui cuvânt. Toți cumpărăm pentru a avea un an școlarmai bun”. E goana după rechiziteee! Reduceri, bani, valori, nimicuri, ghiozdane, pixuri. Unii își iau rechizite scumpe ( ei fiind, de obicei, de bani gata) și intră într-o luptă a orgoliilor cu școala. Cumpără rechizite strălucitoare și nu fac nimic cu ele…Pot spune banii se duc pe Apa Sâmbetei! Da, sunt odraslele sus-pușilor, care aleargă singure, și adesea ies pe locul doi.

Azi am fost îmi iau ghiozdan și rechizite. Eram unde trebuieîn lumea comercializării necesarului școlar. În stânga, doua fetițe își luau caiete tip doi, în dreapta fete de liceu ce doreau mape din cele mai mari, iar eu găseam la mijloc, căutând caiete pentru noile discipline ale clasei a VI-a. Mi-am dat seama de categoriile de vârstă simplu. Fetele mici, care erau chiar de dimensiunea unor păpuși, își luau caiete tip doi , eu eram în categoria mijlocie, doar știu ce vârstă am, iar fetele din dreapta mea erau cert de liceu. Le-am identificat după alonjă, după distincția dialogului?! După numele sofisticate ale rechizitelor încă necunoscute mie!? Nu, le-am recunoscut pentru vorbeau insalubru, cumplit de urât. Da, ați înțeles bine. Le-am deosebit nu pentru ar fi fost mai înalte, ci pentru vorbeau, dându-se grozave, în argou de șanț.

Am avut o întâmplare la mare. Plecam de la masă, pentru aveam de terminat în cameră o carte , și mi-am lăsat părinții încă puțin la taclale. O mașină de gunoi ne-a determinat pe mine, o elevă de liceu ce vorbea la telefon și trei băbuțe,  ne oprim pentru a aștepta treacă magaoaia. Fata ce vorbea la telefon, probabil cu o amică , spunea în gura mare, încât audă toți, cum a fost ea încolțită, hi, hi, hi, de iubitul ei, dând detalii picante. Printr-un vocabular, Dumnezeule,…înțelegeți domniile voastre. Vorbea din ce în ce mai tare încât oamenii, de la distanță, de pe plajă, auzeau perfect claxonul strident al nesimțirii. Era o mândrie pentru ea se arate astfel, să poată fi auzită ca în mahalaua cea mai insalubră.

Întreb așa în capul meu: Noi ca oameni, ca națiune, ca popor, de ce ne dorim  fim bădărani și nu fim oameni normali, cu capul pe umeri, cu o brumă de bun simț public? Fato, eram tentată să-i zic, mama ta acasă te aude oricum, ea tedresează”, dar noi, oamenii străini, fie copii ca mine, sau bătrâne ca acelea, de ce trebuie te suportăm  stropind cu balele agresivității, asfaltul pe care nimic nu-l mai poate igieniza?

Revenind la subiectul zilei, care frisonează populația școlară a țării, goana după rechizite, întreb, dacă și acea fată a fost vreodată își cumpere cărți și caiete, iar dacă a fost, cu ce folos ??

Dacă mormanele de rechizite pe care ne suim an după an, ca pe o piramidă inutilității, duc doar la preschimbarea deșteptăciunii, presupus native, în prostie acută, la ce bun școala?