Vasile Seicaru : „…Eu dacă n-aş avea muieri pe lângă mine aş lua-o razna”

Marina Almășan – La un moment dat, toate iubitele din lume erau gata să se arunce în valuri împreună cu tine. La acea vreme, când cântai melodia cu pricina, aveai pe cineva anume în gând?

Vasile Șeicaru : – Cântecul “Aruncarea în valuri” este cântecul meu de căpătâi dacă pot să spun aşa…(şi iată că pot!). Pe atunci n-aveam pe nimeni în gând, pentru că versurile erau ale lui Păunescu, şi eu nu voiam decât să reuşesc să mă impun cu piese bune în folk-ul acela de început. În vremea aceea nu eram decât un profesor de educație fizică la Şcoala 22 din Galaţi, unde-mi făceam treaba foarte bine şi eram tare iubit de copii şi de colegi. Am rămas prieten cu mulţi dintre ei, şi azi. Imediat după lansarea cântecului, un mare val de popularitate s-a prăvălit peste mine, şi asta m-a făcut să-mi îndrept drumul către muzică definitiv, renunţând la catedră, cu asta începând lista renunţărilor mele, că au urmat mai multe!

Marina Almăsan : – – Un lucru e sigur: la iubit n-ai renunțat niciodată! Se spune ca bărbatul şi femeia sunt două jumătati de sferă, care gravitează în Univers, una în căutarea celeilalte. Rar de tot se întâlnesc.. Cum arată „jumătatea ta de sferă”? Ai întâlnit-o?

Vasile Șeicaru : – Nu cred că femeia şi bărbatul sunt două jumătăţi de sferă care bântuie prin Univers, una în căutarea celeilalte. Cred că în lumea asta, întâlnim la un moment dat pe cineva care ne poate lua minţile, nu mai vedem lucrurile aşa cum sunt ele, suntem altfel, ceva ne atinge inima, ne schimbă rostul vieţii, si …iubim, sau credem c-o facem. De asta vom fi siguri mai târziu, mult mai târziu! Dacă nu e puternic ancorată în noi, acel ceva pe care o numim iubire, dispare, dar o putem reîntâlni, când iar credem că iubim! Despre iubirea adevărată vorbim mai târziu în povestea noastră! Mulţi iau lucrurile uşor, şi tot uşor o iau de la capăt! Ok, foarte bine, totul e să nu răneşti suflete în jurul tău, că sufletul e de natură divină şi pentru asta se plăteşte….dar mulţi nu se gândesc la asta, şi lumea e atât de urâtă uneori, tocmai de aia !

Marina Almășan : – De ce crezi că are nevoie un bărbat de o femeie? Te vezi trăind într-o lume populată numai de bărbați? Ai mai avea pentru cine sa cânți, într-o astfel de lume, sau te-ai ascunde într- o altă profesie?

Vasile Șeicaru : – Bărbatul şi femeia au nevoie unul de celălalt. Bărbatul fără femeie nu-şi are rostul în viaţa asta. Dacă n-ar avea-o, cred că şi-ar desena una pe un perete şi s-ar uita la ea ca prostul până ar ameţi! Ba mai mult, dacă ar sta bine cu imaginaţia şi-ar putea crea o lume erotică numai a lui, Doamne feri! Eu dacă n-aş avea muieri pe lângă mine, aş lua-o razna, că n-aş avea pentru cine cânta, că eu lor le cânt în mod special!

Marina Almăsan : – Hai să cântăm acum…despre prima iubire! Deşi la un moment dat memoria începe să ne lase pe toţi, se spune însă că prima iubire nu se uită niciodată.. Greșesc?

Vasile Seicaru : – Prima iubire nu se uita în veci. Eu după ce m-am îndrăgostit prima oară, mi-am făcut planuri mari de viitor, visam să fiu la casă mea, cu căţel cu purcel, să am copii, alea…alea! Eram în armată şi primeam de la ea câte două scrisori pe zi. După 5-6 ani totul s-a sfârşit, că ea a vrut unul cu stare, cu profesie “respectabilă”, cu bani…şi eu nu eram decât un absolvent de liceu amărât, şi pe deasupra şi tare, tare sărac! Am suferit ca un câine, dar mi-a trecut că totul trece cu timpul!

Marina Almăsan – De ce crezi că se surpă marile iubiri?

Vasile Șeicaru : – Marile iubiri nu se surpă niciodată. Doar cele care se bazează pe…nimic. De o căsnicie trebuie să te ţii, s-o ajuţi, să ierţi şi să nu ai mari aşteptări. Dar şi când iţi dai seama că nu mai e nimic…fugi cât poţi, fugi acolo unde-a înţărcat mutu’ iapa! Nu sta numai de dragul copiilor sau de ochii lumii. Treci şi caută mai departe…o s-o găseşti tu!

Marina Almăsan : –  …Iar tu ai găsit, înțeleg, mai multe!?Esti, fără îndoială, bărbatul spre care au țintit oftaturile multor femei din țara asta. Care crezi că au fost/sunt punctele tale forte?

Vasile Șeicaru : – Eu fără chitara în mână n-aş fi fost nimic în viaţa asta. Aş fi trecut neobservat prin ea, cu o profesie respectabilă desigur (fie ea şi de profesor de educaţie fizică), că numai când am urcat pe scenă m-am detaşat din rândul oamenilor obişnuiţi. Artistăraia asta fără har, nu se face s-o faci. Şi harul e dat de la Dumnezeu, şi durează exact atât cât vrea el. Când se duce strălucirea, trebuie să ai bunul simţ să înţelegi şi să spui…stop!….că altfel devii ridicol şi strici tot ce ai făcut bun! Eu am scris de la început cântece de dragoste în principal, şi fetele plângeau prin săli, lucru pe care nu l-am înţeles multă vreme. Ţi astăzi unele femei plâng la cântecele “Antiprimăvara”, “La adio” sau la “Imposibila nuntă”! Când intram în scenă, îmi potriveam microfonul, îmi aranjam chitara, închideam ochii, şi intram în altă lume, pe care n-o mai controlam în totalitate! Am crezut de la început în ceea ce am făcut şi lumea m-a crezut, m-a acceptat şi m-a iubit. Am fost “făcut” de public, nu de presă sau ziar. Am bătut ţara şi lumea de la un capăt la altul. N-am dormit aproape de loc şi am avut multe poveşti legate de fete, de femei. Nu-mi place să vorbesc despre ele, au rămas însă toate în sufletul meu, că asta a fost viaţa mea.

Marina Almășan : – Ai vorbit puțin despre „victorii” dar n-ai vorbit despre „înfrângeri”. Ai fost respins de vreo femeie care ți-a plăcut? Ce simt bărbații în astfel de momente?

Vasile Șeicaru : – Nu cred că am fost respins vreodată de vreo femeie, dar nici nu m-am băgat aşa în orice fel de relaţie cu oricine! Totul a trecut şi prin “cutia ucrainiana”…că dacă faci totul numai cu inima, s-ar putea să-ţi scape lucruri, şi să regreţi mai târziu.

Marina Almășan : – – În iubire, regretele sunt la ordinea zilei. Cum îți explici că, uneori, marile iubiri se trasformă în mari uri?

Vasile Șeicaru : – Iubirea, ca şi ura de altfel, sunt de natură divină, dar nu cred că o iubire se poate transforma într-o mare ură! Dacă totuşi e aşa, înseamnă că ţi s-a părut c-a fost iubire.

Marina Almășan: – Ai fost căsătorit o singură dată. Nu știu dacă ți s-a părut sau nu că a fost iubire, însă te întreb acum, consideri căsătoria ca fiind o instituție necesară? Cum a rezistat un bărbat „cu lipici la femei” în umbra unui certificat de căsătorie? Este fidelitatea dificilă? Dar e, oare, necesară, sau e o categorie desuetă?

Vasile Șeicaru : – Iubirea n-are nici o legătură cu căsătoria. Din contră, eu cred că certificatul de căsătorie îndepărtează cuplul, nu-l apropie, deteriorează în timp legătura şi o transformă în rutină. Nu poţi însă rezista tentaţiei de a deveni…”legitim”! Eu m-am căsătorit o dată, mi-am dorit tare mult asta, dar n-am lăsat apoi ce am iubit. Am înşelat în schimb, am înşelat mult şi fără să mă gândesc prea mult. Era şi viaţa mea de aşa natură, eram înconjurat tot timpul de fete, pot spune că se făcea coadă în perioada aceea, că eram cu toţii tineri şi frumuşei! Eu am făcut sport toată viaţa mea şi aveam şi un corp armonios. Unii au impresia că asta ţine toată viaţa, şi că pe ei bătrâneţea şi moartea nu-i privesc. Nu am rezistat tentaţiei de a înşela şi am făcut-o fără să mă gândesc la faptul că rănesc suflete. Mai târziu am pierdut ce am avut, şi după asta viaţa mea s-a schimbat. Am înţeles din lecţiile care mi s-au dat, multe lucruri, şi acum consider că unele reguli date nouă spre respectare, sunt obligatorii.

Marina Almășan : – Să revenim la muzică..Mi-au fost și mie dedicate, la un moment dat, destule cântece de dragoste. Eram măgulită, după care am conștientizat că, de fapt, altele sunt valorile care contează într-o relație. Dar la început, noi, femeile îndrăgostite, suntem ușor de prostit cu astfel de „artificii”. Ai scris cântece pentru anume femei? Au reprezentat cântecele tale arme în arsenalul de cucerire a sufletului feminin? Care este cântecul care a cucerit cel mai tare inimile fanelor tale?

Vasile Șeicaru : –  Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, dar cântecele mele, în mare parte au fost premonitorii. Sub nici o formă n-am considerat cântecele mele, arme de cucerit femei, doar că simpla prezenţă a menestrelului, venit cu cântecele lui într-un loc, dă naştere unei atmosfere ciudate, pline de farmec poate, în care mulţi intră fără să vrea. Eu am cântat de foarte multe ori în astfel de ocazii şi am declanşat poveşti în minţile fetelor, noi am făcut inimi să vibreze. Cântecele mele care au cucerit inimile femeilor după ce le-au ascultat (după câte mi-am dat eu seama), au fost: La adio, Antiprimăvara, Actorul, Fără tine, Citeşte numai la final, Dragostea destin străvechi, Tango retoric, Îmbrăţişarea mării, În oraşul cu floare de tei, Din prea mult sau prea puţin, ….dat sunt mai multe!

Marina Almășan : –   Pașii sunt simpli: cucerești femeia (cu sau fără cântece!?) , uneori te și îndrăgostești de ea. Apoi povestea durează mai mult sau mai puțin… Care este primul semn interior, care-i spune unui bărbat că femeia de lângă el nu-i mai merită dragostea?

Vasile Șeicaru : – Un cuplu trebuie să-şi dea seama împreună când lucrurile între ei nu mai merg! Nu trebuie prelungită agonia, şi nu trebuie căutat vinovatul principal….că truda e zadarnică şi dă naştere la multe neplăceri şi mizerii.

Marina Almășan : – De multe ori se spune că prețuim cu adevărat un om abia după ce nu-l mai avem lângă noi. Nuanțează acest adevăr..

Vasile Șeicaru : – Da, este adevărat că preţuim cu adevărat un om abia când nu mai este lângă noi, dar tot adevarat este că trebuie să conştientizezi apoi lecţia care-ţi vine spre învăţare. Dacă n-o înţelegi…e treaba ta, dar înseamnă că treci aiurea prin viaţă, fără să înţelegi nimic! Multi ignoră sufletul şi pun baza pe ce se vede…pe trup, pe aspectul aparent armonios la un moment dat al lui, pe o anume imagine, dar mai nimeni nu-l vede pe el, pe suflet! Lucrurile astea le vezi după ce suferi mai mult decât semenii tăi, şi după ce înveţi câte ceva de la viaţa asta! Aici vorbesc şi din propria experienţă, nu din cărţi!

Marina Almășan : – Hai să vorbim și despre roadele marilor iubiri. Vorbeste-ne despre fiul tău.

Vasile Șeicaru : – Despre Mihnea, băiatul meu, nu prea vorbesc. Asta şi pentru că el n-a vrut, şi nici acum nu vrea. Nu vrea să se spună despre el că se foloseşte de numele tatălui sau pentru a se face şi el cunoscut, pentru a-şi face un loc …”mai în faţă”! Îmi place foarte mult asta, îmi place cum gândeşte şi respect dorinţa lui. Sunt tare mândru de băiatul meu, şi ştiu că a suferit prea mult pentru un copil atât de tânăr şi reuşit! Acum, când îl văd atât de fain mi se umple inima de bucurie când e lângă mine.

Marina Almășan : – El a rămas lângă tine…În schimb, au trecut deja destui ani, de când un tragic accident ți-a răpit-o pe soția ta. Cum de ești încă singur? Probabil că, la acel moment, multe femei au simțit un licăr de speranță…

Vasile Șeicaru : – Cine a spus că sunt singur? N-am fost niciodată singur că nu-mi place singurătatea. Numai că eu nu-mi pun sufletul în palma nimănui, nu mă duc la televizor să spun lucruri mici, fără valoare sau sens, nu dau lumii ce vrea să afle, ci întotdeauna ce vreau eu! Despre iubire pot însă să-ţi spun, aşa cum ştiu eu s-o fac, aşa cum simt eu. Ştiu că iubirea nu e încrezută, mincinoasă, frivolă sau egoistă, nu e nici vicleană, parşivă sau arogantă. Ea e luminoasă, e inefabilă şi eu o văd atât de frumoasă….ea te acoperă cu “fiinţa’’ ei când ţi-e frig, şi-ţi sărută glezna dimineaţa crezând că tu nu simţi, iubirea iţi lasă o adiere de neexplicat în jurul tău când te trezeşti, şi te surprinde, şi te cuprinde mereu cu zâmbetul ei. Iubirea iţi lasă uneori şi o lacrimă pe pernă, dar tu o găseşti, şi atunci inima iţi tremură. Iubirea nu se vrea urlată sau despuiată la televizor, nu se vrea tânguită şi nu vrea mila. Iubirea e imaculată şi nu cade niciodată….niciodată! Un lucru însă nu-l ştiu…nu ştiu dacă i-am răspuns îndeajuns! Cam asta cred eu că este iubirea, şi încă multe altele pe care le-am uitat acum, şi nu mi le aduc aminte, dar o să ţi le spun eu altădată!

Marina Almășan : –  Sper să nu uit să te provoc! Care este cântecul tău de suflet , Vasile, ce anume îl face să fie atât de special pentru tine?

Vasile Șeicaru : Cântecul meu de suflet sunt de fapt două: Antiprimăvara şi La adio! N-aş şti să-ţi spun , de ce!

Marina Almășan : – – Să ne întoarcem în Prezent. Cu ce se ocupă acum Vasile Seicaru?

Vasile Seicaru : – Acum mă ocup de concertele mele…(mai puţine, ce-i drept, dar asta pentru că nu vreau eu ăa mă mai pornesc la drum, că am cam obosit…nu că nu ar mai fi solicitări, că astea sunt, şi încă multe). Mai muncesc la cântece noi, dar nu le-am dat încă drumul pentru că nu cred că e momentul…”oportunist”, vorba lui Sorescu! Locuiesc într-o zonă frumoasă şi mă bucur de cât de mult mi-a dăruit mie viaţa asta! Nici nu cred că merit eu atâta!

Marina Almășan : –  Nici noi! In final, spune-ne două versuri care crezi ca te definesc.

Vasile Șeicaru : –  Două versuri?… ”Nu ascult de gura lumii, chiar daca insistă unii
Dar mi-e dor, prea dor de ochii tăi” . A, era să uit….trebuie să-ţi spun despre clipa când am avut o revelaţie şi când am înţeles că trebuie să-mi ridic ochii în sus, şi să nu privesc niciodată cu ură către cer!