Ea și El

Dragostea nu e o vrajă

Găsesc în cărțile cu Harry Potter răspunsuri la toate întrebările mele. Volumele scrise de J.K. Rowling sunt, pentru mine, cărți magice prin care, dincolo de farmecul și ritmul alert al poveștilor, se limpezesc apele devenirii atunci când, dintre rânduri, îți alegi cuvintele și gândurile care se potrivesc căutărilor tale.

Și pentru că toate scotocirile mele de-acum sunt cercetări ale inimii, în cărțile acestea cu aventuri, vrăji, suspans, joacă și bătălii palpitante, eu îmi găsesc răspunsuri de dragoste.

Dragostea seamănă tare, tare mult cu o vrajă. Când mă îndrăgostesc, umblu prin lume ca sub porunca unei poțiuni Amortentia, despre ale cărei puteri uimitoare v-am mai scris. Și, deși am râs în hohote citind paginile cu episodul în care Ron a căzut pradă unei asemenea încurcături, mâncând, din greșeală, bomboanele impregnate cu Amortentia pe care Romilda le pregătise nu pentru el, ci pentru Harry Potter, recunosc că așa fac și eu – și bănuiesc că așa facem cu toții, iar asta ne poate face sublimi sau foarte, foarte caraghioși.

Brusc, nu ne mai e foame. Cine poate să mănânce atunci când e mistuit de iubire? Eu una, la fel ca Ron Weasley, nu pot. Puțină apă. Cel mult o cafea. Închid ochii și ceea ce simt mă hrănește profund, durabil, autentic. Și, culmea, stomacul nu zice nimic, nu mă doare, nu-mi pretinde, nu vrea. Pentru mine zilele de îndrăgostire au fost cea mai bună dovadă că oamenii pot trăi fără să mănânce nimic. Doar obiceiurile proaste, plictisul și nedragostea ne mână, orbește, către frigider. Citește mai departe…

Publicitate