Mai țineți minte dulăii aceia de jucărie, pe care , odinioară, șoferii de Dacii și-i așezau deasupra banchetei din spate, la geam și care își bălănganeau capul mobil, în funcție de hârtoapele prin care se aventura sărmana mașină ceaușistă?
Ei, aceasta este reprezentarea pe care le-o dă imaginația mea yes-menilor!
Deși ea a existat, probabil, de când lumea și pământul, despre aceasta categorie s-a vorbit mult prea puțin. Toți acceptăm, tacit, că, dacă , potrivit proverbului, orice câine are purici, atunci , în același fel, și orice om ajuns într-o anumită poziție are în jurul său o constelație de yes-meni. Adică de dulăi care se gudură pe lângă picioarele sale, dând mereu din cap afirmativ la tot ce spune sau ce face șeful , sperând , în compensație, la “un os de ros” : adică o mică functie, un mic privilegiu, chiar și numai un mic zâmbet. Căci , să recunoaștem : un zâmbet de șef îți poate însenina, uneori, întreaga zi. Iar dacă șeful admite să-ți faci o poză cu el și să o mai și încarci pe Facebook, om te-ai făcut!
Yes-menii sunt, mai totdeauna, persoane duplicitare. Ei și-au exersat atât de bine datul din cap de jos în sus, încât îl practică indiferent de spusele sau deciziile sefului lor. Ceea ce nu înseamnă că, tacit, nu-l judecă, nu-i condamnă faptele, nu-l critică , ironizează sau blestemă, la tot pasul. Dar yes-menii nu au coloană vertebrală. S-au dezbrăcat de ea, la intrarea în Realitate, pentru că îi încurca din cale-afară , nelăsându-i să funcționeze după regulile pupincurismului, cărora cuminte li s-au subordonat, umili.
Yes-menii mai au o calitate : au o acuitate vizuală de excepție, reușind să observe orice scamă de pe reverul șefului. Și, fiind foarte politicoși prin natura lor, ei vor sări mereu s-o curețe. Teatral, la vedere.
Yes-menii au viață lungă pentru că, de regulă, cei ce se cațără prin funcții ( și ne referim, cu precădere, la spațiul mioritic) nu se laudă cu o colecție prea mare de neuroni, și, prin urmare, prezența yes-menilor în jurul lor devine, pentru ei, o binefacere. Cui nu-i place ca, indiferent ce face și ce spune, cei din jurul său să dea vârtos din cap, afirmativ, și să-i administreze atât de necesarul “Aveți dreptate! Șefu’!”?
Mie una, NU. Dar eu nu sunt decât unul dintre acei rătăciți și inadaptați ai acestei lumi, deci nu pot fi dată ca exemplu. Decât, poate, negativ..
Nu-i invidiați întru totul pe yes-meni. La urma urmei, nici viața lor nu este ușoară. Dacă ai creier măcar cât un grăunte, nu-ți va fi deloc confortabil să te arăți mereu de acord cu aberațiile unui superior și să mai și zâmbești pe deasupra! In plus, trebuie să fii mereu atent ca, după ce ai dat din cap până te-a luat durerea de cervicală, să te asiguri că șeful s-a îndepărtat suficient de tare, pentru a nu auzi ironiile sau blestemele pe care le slobozești printre dinți, la adresa sa. Altminteri, te poți trezi detronat din “anturajul” superiorului tău, ceea ce, pentru un om care tine, va fi sinonim cu apocalipsa.
Țara asta a mers întotdeauna prost și pentru că cei ce au condus-o , la diferite nivele, au avut fiecare, în jurul lor, câte o consistentă salbă de yes-meni. S-au înfășurat în ea confortabil și s-au hrănit cu satisfacția deciziilor “magistrale” pe care au avut senzația că le-au luat. În realitate, încurajările yes-menilor n-au împins decât spre dezastre și spre “mers-înapoi”. Lor, în schimb, yes-menilor, le-a fost cald și bine. La urma urmei, nici nu e atât de greu să dai tot timpul din cap, în sens afirmativ. Dacă ție ți-e ok, restul aproape că nu mai contează…
….Din vechile Dacii nu a prea mai rămas nimic. Decât poate fotografiile alb-negru de prin albumele românilor. Au intrat în istorie chiar și dulăii dătători din cap, așezați cuminte la geamul din spate. Rămân însă, pe deplin funcționali, periculoșii yes-meni din jurul nostru. Cei care, cu zâmbetul lor tâmp și umil, ne pavează, încet dar sigur, drumul spre mai micile și mai marile dezastre..
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : O DACIA PENTRU INIMA TA
Comentează