Bombănelile Marinei Editoriale

Despre tatăl meu, la 90 de ani

Poate o să vă surprindă subiectul editorialului meu de astăzi. 

Astăzi este ziua părintelui meu. Începe cel de-al zecelea deceniu al său, petrecut pe pământ. Și astăzi am simțit, pur și simplu,  nevoia să vă vorbesc din  nou despre tata, pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine felul cum sunt eu alcătuită. De ce sunt așa, ce sânge îmi curge prin vine și ce consistență are ADN-ul meu. 

….Tatăl meu are, așadar, 90 de ani. Candva, alergam după astfel de personaje, pentru a le invita în emisiuni. Iar tatăl meu merită să fie cunoscut de toată lumea, să fie văzut și iubit. Doar că n-o să-l vedeți niciodată, pentru că tata a fost și este un om discret. Ca orice om de valoare.
Astăzi face, așadar, 90 de ani.  În fiecare zi mă rog lui Dumnezeu să-l mai îngăduie alături de mine, pentru că, alături de mama mea și de copiii mei, reprezintă principala mea avere. Unii își doresc vile cu piscină, mașini bengoase, conturi dolofane și funcții importante, eu îmi doresc să-mi trăiască părintii cât mai mult. Asta e alcătuirea mea. 

    Tatăl meu este ardelean , prin vine-i curge sângele lui Avram Iancu și-și iubește țara mai mult decât pe sine însuși. Rar mi-a fost să văd un om pe care să-l mâhnească atât de mult relele ce s-au abătut asupra țării sale.

    A crescut într-o sărăcie lucie, pe care am regăsit-o  doar în cărtile lui Mark Twain, citite în copilărie. Orfan de tată,  având o mamă cu doar câteva clase, tata atât a știut să facă, de mic : să învețe și să muncească , pentru a-și întreține mama și sora mai mică. A fost mereu primul. Și pentru că așa era trendul vremii, premiantul a fost trimis “să reprezinte țara” intr-o universitate a “marelui vecin de la Răsărit” , atât de prieten cu noi,  pe atunci. Tata a fost primul și acolo, nebănuind nicio clipă că istoria se va răsuci si că, împreună cu familia lui, va trebui să plătească din greu, toată viața, pentru această “vină” din biografia sa. 

Lucrul acesta l-a asprit puternic, dar l-a și întărit. 

    Tatăl meu a fost jurnalist toată viața. A lucrat la “Scânteia” ( multă vreme, după Revoluție, mă jenam de acest detaliu) , pentru că acolo lucrau, pe atunci , cei mai buni jurnaliști. A fost coleg cu Dumitru Tinu , care a avut și el un parcurs similar. Doar că tata a supraviețuit….Almășan senior a lucrat la Secția internațională. Scria despre alte țări și lucrul acesta l-a ferit de supliciul de a aduce ode “conducătorului iubit”. Niciun cârcotaș de astăzi, oricât de tenace n-ar fi, nu va putea găsi niciodată vreun articol scris de tata, în care să-i fie dedicate osanale lui Ceaușescu. Eram tare mândra de el, pe atunci, chiar dacă discreta lui dizidență ne-a costat foarte mult. Nu intru in detalii, vă voi spune doar că, la un moment dat, valorosul jurnalist, expert în relații internaționale, vorbitor de 4 limbi străine, a fost exilat la “Revista pădurilor”. Nu mai scria despre evenimentele de pe glob, ci despre cherestea și pădurile de conifere. A fost lovitura carierei sale, pe care tata a înfruntat-o cu demnitate. S-a închis în sine,a devenit și mai aspru, iar noi, cei în jurul lui, din ce în ce mai triști. 

Dar meseria și-a onorat-o cu seriozitate, oriunde l-a aruncat destinul. Tata este un jurnalist împătimit și să nu vă mire, daca vă spun că si azi , la 90 de ani, tata scrie BENEVOL , cu conștiinciozitate, la publicația “Economistul”. Stă ore intregi la laptop ( nu mă intrebati, cât ne-a luat, mie și lui Victoraș,  să-l “împrietenim” cu tehnica modernă!) , se documentează intens, scrie pasionat, își trimite regulat articolele. Știu perfect – că doar văd în jurul meu – cât de “mult” valorează batrânii, în zilele noastre, si de aceea le sunt recunoscătoare, fără să-i cunosc,  celor de la ziar,  pentru că îi întretin sentimentul ultilității.

   Când eram mică, imi amintesc că tata a fost mereu un luptător pentru dreptate. Un justițiar. Nu odată m-am simțit jenată, când tata intra in conflict, în văzul lumii,  cu diverși reprezentanți ai statului, care-și băteau joc de cetațeni! Iar jurnalist fiind, reușea de cele mai multe ori să  facă ordine. Și nu uitați! Erau vremurile lui Ceaușescu, în care orice astfel de gest de curaj putea fi fatal ; tata se răzvrătea deschis , fără să-i pese, chiar și împotriva unor persoane cu poziții importante. 

    În rest, tata a fost un părinte atipic. A fost un monument de severitate și mi-au trebuit ani buni până să recunosc că, de fapt, educatia spartană pe care mi-a impus-o , mi-a prins bine. Tata nu le avea cu sentimentalismele. Nu mă strângea la piept, nu mă săruta, nu mă lăuda. Eram disperată că nimic din ceea ce făceam ( și eram un copil de 10 pe linie!) nu reușea să-l miște. Îmi spunea mereu “Inveti pentru tine, nu pentru mine” . Tata își făcea doar datoria de părinte : avea grijă să am tot ce-i trebuie unui copil de vârsta mea ( niciodată mai mult!) și , mai ales, să citesc. Imi cumpăra cărți cu nemiluita, mă îndemna mereu să mă retrag cât mai des în lumea lor, iar după ce eu însămi n-am mai putut trăi fără ele, le-a folosit chiar și ca “pedeapsă” pentru abaterile mele disciplinare. Când cureaua n-a mai fost eficientă și concordantă cu vârsta mea de domnișoară ( da, din păcate tata mai apela la ea, cand devenea neputincios în fața boroboațelor mele! )  mă pedepsea, restricționându-mi dreptul la lectură! Nu, nu râdeți, nici nu știți cât mă durea acest lucru, preferând să o încasez fizic, decât să-mi fie amputat dreptul la lectură! Și tata știa asta.

    Apoi am ajuns și eu, la rându-mi, jurnalist. A fost singurul moment în viata mea, cand tata s-a amestecat, chiar și atunci discret,  în cariera mea. Îmi amintesc că  a sunat un coleg jurnalist de la “Viața Studențească” ( renumitul Octavian Știreanu) și i-a spus: “Măi, Știrene , am și eu o fată care cică vrea să scrie! Ți-o dau pe mână, vezi dacă e bună de ceva! Dacă nu, fă-i vânt! ”. Aveam pe atunci 19 ani…

De atunci și până să devin om de televiziune ( și chiar și după aceea)  am scris mii de articole, prin zeci de publicații. Îl simțeam pe tata că e mulțumit, dar nu mi-a spus-o niciodată. Tata n-a știut niciodată să se exteriorizeze. Pentru tata, dragostea avea alte unități de măsură ( vă dați seama că mamei – o romantică incurabilă! –  nu i-a fost deloc ușor lângă el! ). Mult mai târziu, mama mi-a mărturisit cât de mult se bucură  de fapt tata,  de fiecare izbânda a mea și cât de tare îl întristează  nedreptățile pe care le sufăr, din partea unora…  

    In rest, învățămintele tatei au venit “de la sine”, fără prelegeri speciale. Mi-a inoculat, de la început, respectul față de cuvântul scris și față de cititor, rigurozitatea în tot ceea ce transmit, respectarea cu sfințenie a adevărului și, mai ales, încercarea permanentă de a face bine, prin ceea ce scriu : de a informa corect, de a ajuta, de a schimba ceea ce e rău. Când am intrat în televiziune, am simțit o strângere de inimă din partea tatei : cred că decizia mea a fost percepută ca o “trădare” a cuvântului scris. Am încercat să nu-l dezamăgesc nici aici, și să continui să scriu.

    De mai bine de ceva vreme, trăiesc acel coșmar, în TVR, de care știți deja cu toții. La început, i-am mai povestit tatei câte ceva. L-am văzut însă cât se framântă pentru soarta mea și am decis să nu-i mai vorbesc despre războaiele mele. Le-a avut destul pe ale lui, nu am voie să-l condamn să mai treacă înca o dată prin așa ceva. Căci între epoca lui Ceaușescu și Prezentul meu,  diferențe prea mari nu sunt…

    Dar… merg înainte. Pentru că așa m-a învățat tata, de mică : “Dacă simți că dreptatea e de partea ta și dacă știi că, prin ceea ce faci, nu te ajuți doar pe tine, ci și pe cei din jurul tău, nu te opri niciodată!”
La mulți ani, iubitul meu tată! Mai stai, te rog,  lângă noi, pentru ca Universul meu să aibă punct de sprijin! ❤️

Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA : SomnControl Naturalis

 

 

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Corectat!

    Excepțional articol! E „acul” busolei care arată, corect, Nordul!Vă onorează ceea ce ați scris și vă identifică cu bunătatea, recunoștința, omenia, dragostea, respectul și recunoștința față de părinți! Arată că sunteți OM! Din toată inima MEA, FELICITĂRI! E un dar pe care tatăl dv îl merita, și sigur, ca un părinte adevărat ce e, îl aștepta, așa, cu modestie, într-un colțișor al sufletului său…Poate ce-i care-i alcătuiesc sumarul presei d-nei Doina Gradea îi vor strecura și acest articol…Ar fi înțelept să realizeze ce om de presă valoros are în „curtea” televiziunii române, pe care, în mod vremelnic, o păstorește! Înțeleg că sunt, în mod surprinzător, tensiuni între dv și dumneaei…Un conducător e mare doar atunci când are curajul să-și recunoască propria greșeală! Să ne arate că e! Sper s-o lumineze cine trebuie…

  • Excepțional articol! E „acul” busolei care arată, corect, Nordul!Vă onorează ceea ce ați scris și vă identifică cu bunătatea, recunoștința, omenia, dragostea, respectul și recunoștința față de părinți! Arată că sunteți OM! Din toată inima MEA, FELICITĂRI! E un dar pe care tatăl dv îl merita, și sigur, ca un părinte adevărat ce e, îl aștepta, așa, cu modestie, într-un colțișor al sufletului său…Poate ce-i care care-i alcătuiesc sumarul presei d-nei Doina Gradea îi vor strecura și acest articol…Ar fi înțelept să realizeze ce om de presă valoros are în „curtea” televiziunii române, pe care, în mod vremelnic, o păstorește! Înțeleg că sunt, în mod surprinzător, tensiuni între dv și dumneaei…Un conducător e mare doar atunci când are curajul să-și recunoască propria greșeală! Să ne arate că e! Sper s-o lumineze cine trebuie…