Astazi nu voi scrie despre președinți, ci despre șefi. Căci ei, șefii nostri cei de toate zilele, ei ne sunt mult mai aproape decât președinții. Cum s-ar zice, până la președinte, te mănâncă șefii tăi direcți!
….Se pare că nu se poate trăi fără ei. Cineva trebuie, totuși, să ne și conducă. Pe noi – turma, cu instinctele noastre cu tot. Să ne conducă spre victorie, sau spre fundul prapastiei – dar asta depinde deja exclusiv de ei, șefii. Căci nu întotdeauna, în fotoliile de ȘEF ajung cei care merită. Cei care știu. Cei care pot. Cei care au demonstrat. De multe ori ajung cei care TREBUIE. Sau cei care DAU. Sau care se ÎNRUDESC. Sau care PERIE. Sau care, pur și simplu, pot fi, ei înșiși, conduși cu ușurință : CONVENABILII…
E mare lucru să dai peste un șef bun. Sau .. să dea el peste tine! Căci tu vei fi mereu acolo , la locul tău, făcându-ți treaba așa cum știi tu mai bine, așa cum poți, așa cum ai fost învățat, așa cum trebuie. Sau așa cum ești plătit. Tu ești Acolo, iar ei, șefii, se perindă prin funcții. Unul mai bun, unul mai rău, fix ca la împletiturile de fular : unul pe față, unul pe dos. Împletești fularul, iar apoi te spânzuri cu el….
Un șef rău nu este un șef care te pune să muncești. Din simplul motiv că asta e menirea lui: să scoată din tine tot ce ai tu mai bun. Asta cu condiția să și ai ; căci dacă n-ai, arvtrebui să te zvârle cât colo. Spun “ar trebui”, pentru că nu se întâmplă așa. Pentru că trebuie să țină si el cont de diverse aspecte, dacă vrea să-și păstreze scaunul. Să țină cont, bunăoară, de faptul că ești pila cuiva. Sau că esti yes-man-un perfect. Sau turnătorul ideal. Sau că deschizi ușa biroului său…”cu piciorul”. Și atunci te tolerează, chiar dacă-i stai în cale, în coastă sau în gât …
Un șef bun este cel care ți-a înțeles exact alcătuirea, a hoinărit prin circumvoluțiunile tale și știe exact ce poți. De aceea , te va înhăma la jugul care ți se potrivește. Și te va îndruma într-o direcție corectă. Ca să nu muncești „de-a boulea”. Ca să fii eficient. Chiar dacă, după asta, BINE îi va fi ,de regulă, doar lui, nu și ție. Dar este extrem de important felul in care se poartă cu tine un șef. CUM îți cere să-ți dai sufletul. CUM te apreciază. Cum te respecta. CUM te stimulează. CUM îți înțelege micile probleme. Nu este importantă numai cantitatea de produse executate, de kilometri parcurși, de clienți rezolvați etc ( fiecare meserie cu particularitățile sale) , ci contează, in egală măsură, cantitatea de vorbe bune pe care știe să ți le administreze șeful tău, doza de respect pe care ți-o inoculează zilnic, felul în care știe să te mângâie pe cap, atunci când meriți.
Orice sarcină poate fi dată în două feluri : cu pistolul la tâmplă și răgete de măgar, sau cu o privire senină, o glumă și un glas prietenos.
Există momente când granița dintre șef și subaltern ar trebui să dispară. Când ea rămâne fixată doar pe ștatul de plată. Când comunicarea trebuie să aiba loc ca de la egal la egal.
„Nu poate exista prietenie între patron și angajat”- îmi spunea cândva, la o emisiune, un om de afaceri. Între timp, praful s-a ales de compania lui și a ajuns, la rându-i angajat. Acum se întreabă de ce-si bate joc de el ” un puțoi de șefuleț” și de ce nu-l mai sună nimeni din foștii subalterni..De ce oare?
Funcțiile sunt efemere, OMENIA este însă perenă. Atunci când o ai în ADN. Când nu, rămâi un simplu șef vremelnic, pe care, peste câțiva ani, nimeni nu se va mai obosi nici măcar să-l SMS-ze de ziua lui.
Rubrica oferită de
Sefii, unul dintre motivele pentru care subalternii raman sau pleaca din organizatie, unul dintre motivele pentru care firma scartie sau devine profitabila.
Directorii fac parte din mai multe categorii: Oameni, neoameni, semioameni, 15%oameni. Poate fi Om cineva insensibil la trairile celorlalti, cineva care in loc de angajati vede o tabla si figuri de sah? Ramane firma fara un cal: “Las ca iau turnul si-i dau functia calului. Doar functia, nu si salariul. Daca-i mai pun turnului la simbrie 10% e suficient, nu-i dau cat castiga calul”. Raman banii pentru alte “cheltuieli” . Sau: ”Cel mai bine ii dau nebunului si functia calului. N-o sa indrazneasca sa ma refuze pentru ca stie ce-au patit pionii rebeli”.
Superiorul, om mare acum, a fost candva copil. Se juca asa cum fac toti copiii. Acum doar a progresat, nu mai are in maini jucarii, acum “dirijeaza” supusii, spre binele companiei desigur, nu va ganditi ca pentru folosul personal.
Le-a marturisit angajatilor ca nu crede in divinitate, ca cele sfinte sunt doar o inventie pentru ca oamenii sa nu aibe asteptari prea mari in viata reala. Oamenii trebuie sa mearga teleghidati, ca niste fiinte zombie (pentru ca venitul permite o existenta de care nu esti sigur daca apartine lumii de aici sau lumii de dincolo) spre trecerea in lumea dorintelor implinite . Managerul nu raspunde in fata nici unei divinitati, el raspunde doar in fata patronului. Morala ii este un concept strain, e doar un cuvant abstract in dex. Mustrari de constiinta ca a concediat un parinte cu 2 copii? Nu exista, a vrut doar sa reduca cheltuielile cu personalul. Pur si simplu si-a dorit sa ofere o remuneratie mai mica altcuiva. Daca ar fi oferit un salariu mai mic functionarului cu 2 copii, acesta ar fi fost nemultumit, productivitatea lui ar fi scazut. De ce sa faca un muncitor nefericit? Sa-i molipseasca si pe cei care raman de nefericitrea lui? Dintre cei care asteapta la poarta firmei, (alegoric vorbind; firma are doar o usa de apartament) gaseste o persoana pentru care jumatate din venitul vechiului salariat, este mai mult decat multumitor. In anuntul pentru postul liber a insirat doar o parte dintre indatoriri astfel incat pretendentul sa nu ceara mult. Afla candidatul pe parcurs cate are de facut. Din cei peste o suta de aplicanti a programat mai mult de jumatate la interviu/proba practica. Desi s-a hotarat repede cu cine va colabora in viitor, continua sa-i cheme la interviu pe toti ceilalti. Vrea sa le arate lucratorilor cu vechime, cati asteapta sa le ia locul, in caz ca le-ar traversa mintea gandul plecarii. Toti cei pe care-i are in subordine trebuie sa afle cat de multa lume isi doreste sa lucreze pe Titanic SRL, companie pe care o conduce cu mandrie…
El, liderul companiei, gaseste o scuza in “legile au fost facute ca sa fie incalcate” si are o conceptie aparte despre bine si rau, despre cat de flexibila este granita dintre ele. Bine este tot ce-i aduce profit; lui si firmei, exact in aceasta ordine. Ca in urma deciziilor care duc spre profit, sufera si partenerii si cei care lucreaza in companie, n-are nici o relevanta.
Viata ii va tot repeta, zadarnic, legea aceasta: in dragoste si la serviciu ceea ce nu apreciezi, se pierde (nu poate fi al tau).