Timp liber

Despre majoritatea relativă

 

În așteptarea căpșunilor românești (ca să fac și eu o dulceață, un sirop, ceva folcloric pentru nepoței), văd la televizor că se inflamează rromii și rromânii. Dar nu oriunde, ci în tramvai. Acum vreo câteva zile, doi mitocani (el și ea) ascultau manele date la maxim (parcă pe vremuri era și una Minodrora sau așa ceva, tot la maxim) în respectivul mijloc de transport în comun (nu mai țin minte care dintre ele, cred că era tramvaiul 107). Din punctul meu de vedere, chestia asta nu s-ar numi o știre, pentru că în tramvaiul cu care mă duc eu la Piața Obor după legume, manelele duduie și nimeni nu are bilet (că oricum nu mai sunt bilete de-alea de hârtie) și nimeni nu se scandalizează, că muzica înalță sufletul, vorba nu știu cui. Partea interesantă e că niște călători din tramvaiul cu pricina i-au luat la șuturi pe cei doi melomani și i-au aruncat (cu greu) din respectivul vehicul. Acum nu știu dacă reacția asta brutală a fost produsă de manele sau de înjurăturile celor doi, cert este că s-a întâmplat imposibilul. Niște cetățeni au luat atitudine față de o mârlănie, folosind argumente similare și contondente. Lumea a comentat în fel și chip povestea asta (că ”huooo țiganii” sau ”huoo românilor, că e discriminare”), dar niște țigani deștepți au știut să arate cine face legea în tramvaiul 107. Au încărcat un acordeonist (talentat, cu siguranță) și vreo cinci vlăjgani cu mușchi și au dat un recital pe câte stații au avut ei chef și lăutarul inspirație. Evident, nici unul dintre ceilalți călători n-a mai spus nici ”pâs”, că vorba aia, nu te dai zmeu când ești în minoritate și ți-e clar că o iei pe coajă doar dacă te uiți un pic mai câș. Că minoritatea romă are talent muzical știam, Barbu Lăutaru l-a fermecat pe Franz Liszt, iar IonVoicu a îmblânzit un Stradivarius, dar nu pricep de ce trebuie să ne convingă de acest adevăr peste tot și oricând. Uneori, mai ales când mă uit la televizor, am senzația că minoritatea asta, cum i-o zice, rromă, romă, țigănească sau mai știu eu cum, n-are nici cea mai mică intenție de a se integra în poporul ăsta, ci din contră, să-l asimileze. Televiziunile comerciale nu prididesc să ne informeze despre probleme de interes național ca noile silicoane ale lui Byonce de Caracal, sau ce trăznăi a mai făcut fiul lui Guță și, în general, cu se mai ocupă alte cimotii ale prinților, regilor, bulibașilor și altor somități ale lumii interlope. În nici o țară civilizată scandalul din tramvai n-ar fi fost o știre. Imaginați-vă că s-ar fi bătut doi chinezi cu doi portoricani în tramvaiul din New York (pardon, ăia n-au tramvai!)?! Asta ar fi fost o știre doar dacă se petrecea în vârful Statuii Libertății! De aceea eu cred că nimeni nu are dreptate, iar majoritatea e relativă, ca-n parlament. Cât despre șmanglelile făcute de reprezentanții romilor cu banii care ar fi trebuit cheltuiți pentru educația lor, pentru scoaterea din marginalizare, pentru integrarea în societate, ce să mai vorbim, nu mai constituie de mult o știre, ci doar o constatare. Amară.

Uscatoare rufe