Zilele trecute am fost asaltată de jurnaliști, pentru a comenta cele întâmplate în viața mea și a echipei mele, devenită „victimă colaterală”, după ce ne-a fost furată emisiunea la care am lucrat timp de 8 ani. Întrucât nu e deontologic să ies în presă și pe ecranele televiziunilor concurente pentru a spăla în public perdelele de la etajul 4 din TVR, i-am refuzat politicos pe toți, promițându-le că le voi onora invitația numai dacă nu-mi voi găsi dreptatea acasă. Cum premise solide de a o găsi există, deocamdată nu mă ambalez…
Trebuie să vă spun însă că Editorialul meu, dedicat furăciunii ordinare a cărei victimă am fost, a reusit să enerveze la sânge o persoană. Evident, pe hoț. Care a respectat tradiția umană, încetățenită pe Terra : ” Cea mai bună apărare e atacul” Drept care am fost pusă la zidul infamiei pentru tupeul de a-mi fi spus părerea – ce dacă pe blogul-ul meu personal, care până la urma e un un fel de Facebook, ceva mai extins. Că cică de ce nu am vrut să rezolvăm furăciunea amiabil. (?!?) . Cum ar veni, mergi frumos și liniștit pe stradă, și deodată te trezești că trece unul în goană pe lângă tine, îți smulge portofelul din buzunarul din spate și o ia la sănătoasa. Iar eu, păgubașul, ar trebui NU să răcnesc, cât mă țin rărunchii ( știind că în acel portofel era toată munca mea din ultimii ani) ci să respir de două ori și , cu un ton mieros, ușor ridicat – ca să mă audă, totuși hoțul, care e deja departe – să rostesc: ” -Stimate domn! Vă rog frumos! E portofelul meu! Nu vreți să stăm la o cafea , să vorbim despre el? „…Ei, la nivelul ăsta de înțelepciune și detașare nu cred că pot ajunge. Sunt o ființă limitată, se pare. Eu procedez cum procedează orice om pungășit : când constat furtul, intru în panică și strig după ajutor, ba chiar am încredere în polițistul de cartier, că mă va ajuta să recuperez prejudiciul. Și-l va pedepsi pe făptaș. Chiar dacă acesta, ulterior, cu lampa în ochi, va încerca să mă convingă că NU, acel portofel nu este de fapt al meu, ba, că mai sunt de fapt și alții care mi l-au mai furat, în trecut, și de ce abia acum mi-a venit să strig „Hoții!”?…
Și poate că nu aș fi revenit la acest subiect ( mie nu-mi place să mă copiez nici măcar pe mine însămi!) dacă ieri nu aș fi trecut pe aceeași stradă, pe care, până recent locuisem și eu, și nu m-ar fi atacat din nou același individ dubios, furându-mi din nou portofelul. Ca și cum mi-ar fi făcut în sâc, pe principiul „câinii latră, caravana trece”. Ba, la un moment dat, în timp ce-și îndesa , gâfâind, portofelul în propriul buzunar, a mai și avut tupeul să-mi scoată limba și să-mi arunce o privire zeflemitoare, încercând să-mi sugereze subliminal prin asta că e prieten cu polițistul de cartier și n-o să văd eu în veci dreptatea.
Ei, uite, fără să-l copiez în a încălca legea, folosind spațiul emisiunii, pentru a da replici, îl anunț tot aici, pe pagina mea privată, că eu nu mă las, că am încredere în polițistul de cartier, care sigur va face dreptate. Chiar și numai pentru că și el, cândva, a fost pieton civil pe strada asta și poate să-și imagineze cum e să-ți fure cineva portofelul, în care era strânsă agoniseala ultimilor ani. Il mai anunț pe hoț că nu mă despart prea ușor de banii munciți din greu de mine ( și nefurați de la alții!) , că alături de mine e o familie întreagă, care m-a ajutat să-i câștig și că nu vreau să mai văd dezamăgire și dezgust pe chipul celor dragi mie.
Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut moral, în pierderea suferită și simt totuși nevoia să citez un coleg cu state vechi în divertismentul din România , care, vizionând ieri emisiunea cu pricina, mi-a spus : ” – Hai că totuși era ceva ce se deosebea de formatul tău. Apărea și o „Tanță”!Aia era furată de la Teo!”
Am văzut că dă bine să spui că ” e un pamflet” . Poftim : E un pamflet! ( doare mai puțin?)
P.S. La sugestia colegilor mei, am răscolit prin fotografiile ultimului sezon al emisiunii ” Ne vedem la TVR” și am ales câteva, pe care vi le dăruiesc, cu drag!
E vineri după amiaza! Stă să înceapă o nouă editie ” Ne vedem la TVR”. Trupa e gata să atace! Gata! A început!
Bun găsit! E atât de plăcut să le poți vorbi celor ce te așteaptă! Așa, din suflet, fără să citești de pe prompter și fără să ți se sufle în cască!
Intrarea oaspeților de seamă – cei în jurul vieții cărora se va construi întreaga emisiune – este plină de emoție. Știți că în aceste momente tremuram pe dinăuntru ca o piftie? ….Nu oricine poate strânge mâna lui Gh. Zamfir – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii!
Poveștile ” pe canapea” erau atât de emoționante… Nu-i ușor să pătrunzi în sufletul unui invitat, să-i scormonești trecutul și să scoți la iveală nestematele!
Privindu-se , în secvențele de arhiva, multora nici nu le vine să creadă că ei au fost aceia!…
…noroc cu prietenii de suflet și cu colaboratorii de aur, care, prezenți mereu în rândul întâi din public, vin cu câte o amintire, de la care-ți dau și lacrimile…
În tot acest timp, ” Andrei/Ionel Tudor band” e mereu pe fază, cu câte o melodie care răscolește sufletele invitaților. Mai ții minte, Andreea, cum era, pe vremuri, la ” Surprize-surprize”? Emoții mari…
…iar dacă nu mai ții minte , îți amintesc prietenii, care nu te lasă „la greu”!
„Soția” este element-cheie în viața fiecărui bărbat celebru. Criticul Alex Ștefănescu a fost încântat să asculte , în direct, părerea sinceră despre creațiile sale literare, exprimată de însăși aleasa vieții sale
Când invitații se simt bine, momentele artistice ies perfect. Loredana demonstrează live că vocea sa a rămas neschimbată, față de secvențele de arhivă proaspăt vizionate:
Lumea a evoluat. Acum skype-ul ne ajută să intrăm în legătura directă cu cei care nu se pot afla alături de noi, dar care au avut o mare influență în cariera noastră. Ionuț Iftimoaie își salută, de la distanță, prin skype, antrenorul din Italia ( „Doamne, cum de l-ați găsit?!?” – ne-a spus el, după emisiune, în timp ce împărțea la toată echipa TVR tortul primit la final)
Uneori însă „Trecutul” nu e chiar atât de departe : țin minte că Medeei Marinescu i-au dat lacrimile, când și-a văzut profu’ din facultate! Ce bucurie sa vă avem printre noi, domnule Florin Zamfirescu!
…la fel cum s-au bucurat și Gabriel Cotabiță și Loredana să se reîntâlnească în direct!
Emisiunea se apropie de final, după două ore de emoție. Regizorul Luminița Dumitrescu dă un cadru de plan general, ca să aibă posibilitatea să-mi spună în cască unica indicație cu care sunt torturată, în toate transmisiile mele: ” Mai ai doar 5 minute, hai grăbeste-te să anunți sponsorii!” . Sunt cuvintele pe care le urăsc cel mai tare!…
Prin tradiție, invitatul emisiunii primește tortul special al echipei. Nu e ales la întâmplare, forma lui are de fiecare dată o legătură directă cu biografia celui ce ne-a fost oaspete! Sofia Vicoveanca va împărți diseară, cu nepoțelele sale, tortul creat după „chipul și asemănarea” căsuței sale de vis, din nordul țării.
Vă mulțumim pentru atenție și….liber la copiat!
Comentează