Bombănelile Marinei Editoriale

Despre femeile care se simt în permanență înșelate

De Monica m-am săturat. Definitiv. Nu mai vreau s-o mai văd, nu mai vreau s-o mai aud. M-am săturat să fiu confidenta ei, să-mi las umărul umezit de lacrimile ei, să trebuiască s-o liniștesc chiar și în zilele în care eu însămi sunt un munte de neliniști. M-am săturat de Moni ca de mere acre, mi se strepezesc dinții când o aud lamentându-se, iar și iar, că ce se face ea, dacă o părăsește bărbatul. Am auzit de o mie de ori aceleași fraze, logica ei mă dărâmă și mă întreb de unde am atâtea resurse să o ascult, să o înțeleg, să o susțin și să o îmbărbătez, în loc să-i dau un șut în…naivitatea asta a ei, de muiere slabă.
Monica și-a făcut abonament în a mă exaspera, o face cu precizia unui ceas elvețian, țintind parcă înadins spre clipele în care exact de asta nu am chef; se dădea mai întâi de ceasul morții că relația cu Mihai e în pericol, că uite ce frumos e el, și ce urâtă e ea, că uite câte femei îi fac ochi dulci, că uite cum se uită și el cu coada ochiului către ele, că ce i-o fi trebuit ei bărbat frumos, că sigur o să se sature la un moment dat de ea și o s-o lase în plata Domnului. Și uite-așa a tot rătăcit Monica printre sentimentele sale contractorii, reacționând precum muierile alea proaste din povestea cu drobul de sare: că ce ne facem că-i cade drobul de sare copilului în cap. Doar că în situația asta EA era copilul, iar drobul de sare fusese înlocuit cu pericolul iminent al trădării marca “Mihai”. Treptat, am ajutat-o să dea jos drobul de sare de pe pragul ușii și să înceteze să se mai simtă amenințată. Nu întâmplător, înțelepciunea populară, compusă din oameni pățiți, ne avertizează că, de ce ți-e frică, nu scapi. “Fărăpatalamaua” mea din domeniul psihologiei m -a ajutat s-o fac să aibă încredere în ea, să se uite în oglindă și să se vadă frumoasă, să-și amintească mereu de faptul că ȘI EA este Cineva, nu doar o anexă a unui bărbat frumos. S-a reapucat să picteze, a început să frecventeze sala de fitness, și-a updatat garderoba ( Doamne! un cartier întreg de oameni sărmani s-a bucurat de vechiturile deversate de Monica în fața porții!). Acum a început să scrie o carte, ceva legat de cinematografie – pasiunea ei de-o viață, am fost amândouă chiar și prin două călătorii, scurte cât o ploaie de vară, în condițiile în care înainte nu călătorea nici măcar până la Ploiești, temându-se să-și lase “obiectivul” nemonitorizat. Monica e de nerecunoscut. A scăpat de frustrări, ba chiar și de complexe ( a început să poarte minijup, debarasându-se de obsesiile ei rubensiene), a descoperit o mie de teme interesante cu care să înlocuiască lamentările despre ipoteticele trădări ale lui Mihai. Monica e acum o femeie stăpână pe ea, veselă, plină de viață, de nerecunoscut. Bărbații au început să-i arunce ocheade, să-i dea târcoale, încercând marea cu degetul. Iar marea…e destul de învolburată. Gustul pe care ți-l oferă curtea făcută de un bărbat este inconfundabil. Cu greu îi reziști… Iar Monica nu e supraom. Nu e o stâncă. Iar eu sunt confidenta ei, Și sunt prima care am aflat că…Monica s-a îndrăgostit. “-Cum, și Mihai?..” am îngăimat eu întrebarea standard în astfel de situații. “-La naiba cu Mihai! Toată viața m-a înșelat! Mi-a venit și mie rândul!”.
…De câteva zile au început din nou lamentările Monicăi : că nu știe cum să procedeze, cum să se rupă de trecut, că dacă și cu ăsta va fi la fel, că e frumușel și el, că e mai tinerel decât ea cu 7 ani, și, la un moment dat, sigur o va vira către colegele de generație ș.a.m.d. Simt că nu mai rezist! Hotărât lucru, prietenele astea alambicate nu sunt de mine! Mie îmi trebuie una simplă, care să mă întrebe câtă maioneză pun eu la salata de vinete, când reintră în grilă Mircea Dinescu la TVR, cum albesc șosetele lui Victor și dacă am apucat să-l văd pe bebelușul Valentinei Pelinel. Cu trădările, îndrăgostelile contorsionate și altele asemenea lor, nu prea mă descurc. Deși știu сe vor fi tentați să comenteze unii cârcotași…Liber la comentarii!

Femei de 10 pe Facebook