Francezii au o vorbă ( eu fac parte din generația care învăța intens, la școală, franceza: cumva îi urmam generației căreia li se băga pe gât rusa și anticipam generația care au îmbibat mai apoi atâta engleză, încât au început să inflitreze la greu cuvintele englezești în limbajul de zi cu zi) .
Dar să revenim la francezi : “Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois” spuneau ei . Adicătelea : „A promite e nobil, a se ține de promisiune e ceva burghez”. Explicația ne-o aduce istoria omenirii : în vreme ce , în trecut, nobilimea se mulțumea să facă promisiuni fără să le respecte, burghezia era interesată să le și onoreze.
De fapt, revenind în vremurile noastre : ce poate fi mai înălțător, decât să te ții de cuvant, atunci când promiți ceva? Să te ții cu dinții de el, de cuvântul dat, încercând să-l traduci în faptă, să nu dezamăgești, să nu scazi în ochii celorlalți. Și în primul rand, în ochii tăi. Și ce poate fi mai rușinos decât un om, mai cu seamă un om matur, cu înțelepciune, caracter și experiență de viața, decât să promită lucruri pe care apoi să le abandoneze cu seninătate, demonstrând că , de fapt, nu dă doi bani pe cel căruia i-a făcut promisiunea.
Da, știu că se apropie campania electorală si subiectul e din nou în vogă, dar de data asta nici măcar nu ma voi referi la promisiunile politicienilor, la vorbele lor ce , în curand, “din coadă au să sune”, provocand obișnuita gălăgie din care nu va ieși nici acum ceva bun… Voi coborî mult mai aproape de viața noastră de zi cu zi, mă voi amesteca printre voi, dragi femei de 10, patrunzând în viețile voastre de zi cu zi, în care bărbații pe care-i iubiți vă promit lucruri – mai mărunte sau mai mărețe – de care apoi, cu bună știință si în trap malefic se îndepărtează. Și NU, faptul că le credeți promisiunile NU vă descalifică pe voi, NU vă transformă în gâsculițe toante, care pot fi zapacite cu o vorbă frumoasă sau cu un inel în rotundul căruia s-ar înghesui, chipurile, “cea mai mare iubire” din cate există pe pământ! NU, voi credeți în promisiunile barbaților în primul rand pentru că îi iubiți. Și pentru că, in sufletul și mintea voastră, un bărbat de care te îndrăgostești, nu poate să fie un bărbat mincinos, nesincer, prefăcut, duplicitar. Cineva spunea că noi, de fapt, nu ne îndrăgostim de barbatul propriu-zis, ci de proiecția noastră mentală cu privire la acest barbat : de felul cum il vedem NOI pe el și îl visăm să fie. Ceea ce, de multe ori, se depărtează de realitate. Deșteptătorul suna, din pacate, mult mai târziu, trezindu-ne din visul de care vorbeam mai sus și dezvaluindu-ne chipul adevărat al celui care până mai ieri reprezenta centrul Universului nostru. Iar acest “chip adevărat” are în componența sa inclusiv sarabanda minciunilor pe care ni le-a frunizat în toți acești ani în care Fat Frumosul nostru călărea albul cal zăpăcitor, al cărui tropăit ne agita fluturii din stomac…
E greu să accepți că ai fost mințită de un barbat. ( da, știu, se vor revolta cititorii bărbați, că de ce vorbesc numai despre ei, că și femeile mint! N-aveți decât, dragilor, să vă compuneți propriul editorial, în oglindă! ) . În general, e greu să fii mințit în general, darămite de omul pe care-l iubești și de care îți vedeai înlănțuită viața până la moarte…
“Bărbații ne mint cu seninătatea cu care respiră” – declara mai deunăzi una din spectatoarele noastre de la “Rivalii”. Avea parul alb și destule dezamagiri lăsate în urma sa. După emisiune m-am apropiat de ea și i-am spus că oftatul cu care și-a însoțit acea concluzie și privirea devenită brusc adânc de tristă mi-au ramas în minte, deși destule glume, cantece și mărturisiri ale celorlalți invitați s-au înlănțuit apoi, până la finalul emisiunii. “- Ce taină tristă ascunde sufletul dumneavoastră?” – am insistat, deși muream de sete ( in platou ventilația e stricată si e o veșnică Sahară, la filmări) iar pantofii mă strângeau de abia așteptam să ajung la cabină ca să-mi arunc cât colo tocurile!) . …Nu am primit nicidecum, în schimbul întrebării mele, povestea-roman la care ma așteptam : pur și simplu, femeia mi-a înșirat cateva din minciunile primite de la bărbații de care se îndrăgostise. Minciuni banale? Poate că, privite din afară, așa ar putea părea. Dar o minciună banală devine taifun, atunci când ți se întâmplă ție. Când omul iubit te minte în față, cu seninătate, reducând prin asta la zero importanța pe care ți-o conferă, de fapt, în sufletul său, e tare greu să-ți mai găsești busola. Iar după câteva minciuni înșirate într-o relație, ajungi sa nu mai ai încredere în cel de lângâ tine nici macar când îți spune ”Te iubesc”. Sau ÎN SPECIAL cand îți spune “te iubesc!”…
Minciunile barbaților nu sunt o noutate pentru niciuna dintre noi, nu-i așa? Ei stiufoarte bine asta , însă mizeaza pe iubirea noastră și pe feluritele noastre dependențe față de ei. Și, da, istoria arată că lucrurile pot functiona și așa. Că femeile mințite continuă să se complacă, uneori o viață întreagă, în relații dominate de minciună, trădare, desconsiderare. La adăpostul acestor minciuni, barbații își construiesc vieți paralele, nesocotind nefericirea pe care o sădesc în sufletul unei femei care îi iubește și are așteptări de la ei, Însă tot ei sunt cei care uită că pe lume funcționează și proverbul “Ulciorul nu merge de prea multe ori singur la apă”. Și foarte curând, simțind că-și pierd femeia iubită, vor începe să-și caute – retroactiv și fără nicio șansă – scuze pentru minciunile ordinare pe care le-au tot adresat, cu seninătate, ani în șir. Însă ce te faci dacă ulciorul s-a spart și – ce să vezi? – nici cei mai iscusiți meșteri nu reușesc să-l mai lipească…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : EUBIOTIC
Comentează