Editorialul meu de astăzi îi va face pe mulți să ofteze iar pe alții câțiva – să răsufle ușurați. La cei din urmă nu vreau să mă refer. Pentru mine, ei nu există. Mă voi referi la cei mulți, pe care îi va întrista anunțul pe care-l voi face : serialul online se oprește astăzi. Cartea mea despre cei 16 ani petrecuți alături de Victor Socaciu a fost predată la tipar, a trecut deja prin prima corectură și se pregătește să fie imbrăcată în straiele de sărbătoare și dată la multiplicat. De acolo o va porni spre cel mulți care l-au iubit pe Victor, dar și spre fiul nostru – cel care poartă numele tatălui său și căruia îi este dedicat romanul meu.
Astazi am început și filmările pentru noul sezon al emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10” de la TVR. Sufletul meu începe să bată cu poată puterea în această direcție – cea care reprezintă , cred, menirea mea pe acest pământ și căreia m-am dedicat de decenii. Prin urmare, voi întrerupe și din acest motiv serialul meu, cu muțumirea de a vă fi povestit lucruri neștiute de mulți despre familia noastră frumoasă, despre iubirea în care ea a fost înfășurată, despre lucrurile extraordinare pe care aceasta din urmă le-a generat. Dar mai cu seamă v-am (re) adus în atenție o mulțime din cântecele lui Victor, nenumărate dintre ele prinzând viață chiar sub ochii mei, iar unele, poate, chiar din cauza mea.
Nu mă întrebați de ce am ales să scriu toate aceste lucruri. Poate am simtit nevoia unei “eliberări”. 10 ani de tăcere, așternuți între noi, nu au însemnat nicio clipă că eu sau el am încetat vreodată să ne gândim unul către celălalt. Semne destule există în acest sens, mărturii ale unor oameni apropiați nouă, cântece pline de mesaje subtile dar și fățișe, pe care , culmea, le-am regăsit chiar pe pagina artistului, din păcate abia după plecarea sa spre Nemurire..
Încă de când era nescrisă, cartea mea a stârnit curiozități și controverse. Ba chiar și neînțelese revolte. Cine să se revolte la adresa unor mărturii care omagiază un artist, o iubire, o operă? Probabil cineva care are a se teme de ceva…Cartea va lămuri, cred, toate lucrurile. Mie imi va așeza liniste în suflet. Altora, poate, remușcări și rușine…
Interesul jurnaliștilor față de cartea mea mă bucură. Zilnic ofer sau refuz interviuri. Cei care caută sămânță de scandal sunt trimiși elegant la plimbare, cei de bună credință primesc răspunsuri la întrebările lor. Dar mai mult m-au bucurat, în toate aceste luni de când public online acest serial, reacțiile cititorilor. Bucuria lor mărturisită, de a reasculta șlagărele unui cantautor talentat, dar și de a asculta, de multe ori în premieră, superbe melodii, semnate de un om sensibil și inspirat, care preț de 16 ani mi-a fost soț, suflet pereche, partener de drum, coechipier în “imbatabila noastră echipă” – cum o numea chiar el. Și nu doar de a asculta aceste melodii, ci de a afla și împrejurările în care ele au prins viață : de cele mai multe ori simplu și firesc, într-un dormitor de bloc în care o gâgâlice de copil se învârtea în premergator, sau într-o bucătarie în care o soție îndragostită culisa între tocănița de pe aragaz și masa de călcat, absorbind acordurile de chitară din preajma sa. Cititorii mei au făcut deja cunoștință, preț de câteva zeci de episoade, cu oamenii dragi nouă : cu Victoraș și Marinuș, cu mama Ada și Padre, cu Sergiu și bunicii de la Brașov, cu tanti Miți și nenea Florin de la Munchen, cu prietenii noștri, celebri sau nu. Se vor reîntâlni cu toți aceștia în carte. Multe lucruri însă nu i-au fost încredințate online-ului. Am convenit, cu editorul, ca cele mai interesante parți ale cărții să nu fie încă dezvăluite. Să se creeze “Așteptarea”…
Astăzi închei așadar ( sau…poate doar amân?) publicarea celorlalte multe capitole ale romanului meu. Scrierea lui a fost ușoară doar în aparență : șuvoiul de cuvinte și amintiri a fost, e-adevărat, de nestăvilit. Reascultând melodiile și răscolind zecile de albume de fotografii ale familiei, vizionand iar și iar bogata arhivă video, randurile se nășteau pe iPadul meu cu ușurința unei respirații…În profunzimea scrisului însă, acesta mi-a produs multă suferință. Am fost răstingnită pe propriile amintiri, în mâini și picioare mi-au fost înfipte piroanele regretelor, am sângerat în fuvii, de durerea pierderii unui om care, chiar dacă nu îmi mai era în preajmă, l-am simțit în toți acești ani acolo, undeva, aproape de mine și înlăuntrul meu. Îmi era ciudă că nu a avut puterea să comunice, la un moment dat și…am ajuns amandoi într-un impas, gestionat greșit. Și ca apoi furia ne-a adus, o vreme, pe baricade vrăjmașe… Dar am fost sigură, în tot acest timp, că niciunuia dintre noi “nu-i trecuse” și că, la un moment dat, această “pauză” pe care ne-am îngăduit-o, se va sfârși… Iată însă că evenimentele au luat-o înaintea dorințelor și Victor a fost nevoit să se desprindă dintre noi, zburând pe acea stea, de unde îi veghează acum pe toți cei pe care i-a iubit aici, pe Pământ…
Luna viitoare voi ține, așadar, în mână cartea. De pe coperta ei, printre alte imagini, va ticăi mut acel “ceas al iubirii” pe care Victor mi l-a oferit în dar, la prima mea zi de naștere petrecută sub aripa lui, jurându-mi iubire veșnică. În interiorul cărții am înghesuit cele o mie de vieți, pe care le-am petrecut amândoi împreună. Veți descoperi, citind-o, povestea unei iubiri pe care foarte puțină lume are șansa s-o trăiască. Și veți descoperi fațetele ascunse ale unui artist pe care îl prețuiți atât de mult și care, până la urmă, a fost și el un om ca toți oamenii : care iubește, care arde, care se ridică deasupra celorlalți sau se prăbușește în abisuri, care se bucură sau se înristează, care suferă, care greșește și apoi plătește pentru greșelile sale…
…Nu-mi doresc decât ca, citindu-mi cartea, să-l iubiți și mai mult.
Și pentru că serialul meu v-a obișnuit să-și încheie episoadele cu câte un cântec, acest ultim episod se va dizolva în acordurile melodiei care ne-a adus împreună. Ascultați-o și trimiteți-le autorilor – lui Victor Socaciu și lui Lucian Avramescu – un gând bun, către Ceruri…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : OSTART
Comentează