banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Cum poți lua plasă, judecând un om după aparențe

 

Se ține scai de mine o amintire din adolescență. Îmi revine, ori de câte ori văd câte un luciu de gheața, pe care alunecă patinatori..

  Mă împrietenisem, printr-a unșpea, cu un  flăcău de toată isprava, de la o școală din cartier. Era olimpic la fizică, scria poezii și patina excelent. Ne adunase laolaltă  patinuarul Floreasca, lăngă care am copilărit,  și m-am bucurat să găsesc în el un companion excelent pentru micile mele „escapade pe gheață”. Aveam ce povesti, găsisem o groază de subiecte în comun și era cel mai fascinant interlocutor pe care-l cunoscusem până atunci, in scurta mea viață. Avea, țin minte, niște patine ponosite, de parcă încăpuseră în ele câteva generații succesive. Venea îmbrăcat invariabil cu același pulover, tricotat probabil de vreo bunicuță cu mâini tremurânde. Mâiinile îi erau veșnic înghețate, roșii și ușor aspre, pentru că nu purta niciodată mănuși. Roșii și degerate îi erau și urechile. Baiatul nu-ți atrăgea cu nimic atenția. Pe gheață erau destui alții mult mai atrăgători.  Dar mie mi-era bine cu el, odată pentru că de acasă știam că nu e rușine să fii sărac, apoi pentru că  avea o bogăție interioară rar întâlnită la colegii mei de generație. Țin minte că , în clasă, fetele, care ne văzuseră pe patinuar,  nu conteneau să râdă de mine : ” Ce naiba cauți tu lângă sărântocul ăla? Nu vezi că nu are nici după ce să bea apă?”. Învățam la un liceu de fițe – trebuie să fac această precizare – și asta nu pentru că ai mei ar fi fost “cineva”, ci pentru că liceul se afla la câteva străzi de blocul nostru… Nu m-a deranjat niciodată starea materială a prietenului meu și nici aprecierile răutăcioase ale colegelor. Le înfruntam răutățile cu simple încruntări și îmi vedeam de prietenia mea. Au trecut doi ani. Am dat la facultăți diferite și viața ne-a separat. Nicidecum situația materială. De atunci nu mai știu nimic de el. Știu doar că mi-au lipsit multă vreme dialogurile noastre, alunecate pe luciul gheții. La un moment dat auzisem parcă, despre el,  că ar plecat din țara și că operează cu succes la un mare spital de peste ocean. M-am bucurat adânc. 

   …..Zilele trecute am citit undeva o poveste drăguță. Încerc s-o reproduc din memorie. Cică a fost odată ca niciodată un flăcău minunat, care s-a îndrăgostit de o tânără provenind dintr-o familie înstărită. Aceasta a refuzat brutal încercarea băiatului de a se apropia de ea : ce să facă ea cu un sărântoc, ea, care visa la un mariaj de poveste, cu un om avut,  care să-i poată oferi în continuare bunăstarea cu care fusese obișnuită?..

Peste 10 ani, plimbându-se prin-un mall, femeia a dat nas în nas cu băiatul din adolescența sa, devenit acum bărbat în toată firea. Era însă la fel de modest îmbrăcat și avea privirea la fel de tristă și rușinoasă. ” – Ce mai faci? Uite, eu o duc foarte bine!  m-am măritat cu un om de afaceri care lucrază la o mare companie, unde e plătit cu 5000 de Euro pe lună! Dar tu…tu cu ce te lauzi?” – i s-a adresat femeia, cu un aer superior. Auzind spusele celei pe care cândva a iubit-o atât de mult, bărbatul s-a întristat atât de tare, încât nu a mai putut să articuleze niciun cuvânt. Deodată, dintr-un magazin alăturat,  a ieșit un alt bărbat, bine îmbrăcat și sigur pe el, care s-a apropiat de femeia noastră și a luat-o de braț. ” L-a văzut apoi pe necunoscutul cu care aceasta stătea se vorbă și  a exclamat : ” – Vai, domnule C.!  Ce onoare să vă întâlnesc aici! Văd că ați făcut cunoștință cu soția mea! ( apoi, întorcându-se spre ea:) – Draga mea, dânsul  este șeful meu!”. Bărbatul îi intinse mâna femeii, după care își ceru scuze și se evaporă.

Mult timp după aceea, femeia nu a putut să-și revină. „- Și acela… chiar era șeful tău?” – își întrebă, la un  moment dat, soțul. „- Da, draga mea, el este directorul general al companiei noastre. Este unul din cei mai bogați oameni din Europa. Este un om minunat, extrem de modest, dar care a avut o viață foarte nefericită. Se spune că , în tinerețe, a iubit nebunește o femeie, care l-a refuzat pentru că era sărac. Și de atunci, a făcut tot posibilul să-și construiască o carieră de succes și să devină cineva. Mă gândesc ce viață ar fi dus femeia aceea, dacă ar fi devenit atunci soția lui!”.   Cea de lângă el era în stare de șoc și nu a mai putut să articuleze niciun cuvânt…

    Dacă e să existe și o morală, cred că ați sesizat-o deja : niciodată să nu judecăm un om la modul superficial. În viață totul se schimbă, iar atitudinea noastră greșită față de cineva,  poate avea efecte în timp. În același timp, trebuie să învățăm să primim cu demnitate orice spate întors, orice refuz, orice răutate și să le trasformăm într-o forță care să ne împingă spre a răsturna munții ridicați în calea noastră.  

Rubrică oferită de :

 

Femei de 10 pe Facebook