Copii și tineri Poveștile unui copil

Crăciun de poveste

Vreau un Crăciun de poveste. De fapt cine nu vrea? Eu, una, am perceput Craciunul în fiecare an ca pe un moment de linişte sufletească. Anul este încărcat, momentele în care stau cu familia sunt: Bună tată, ajută-mă şi pe mine la matematică la exerciţiul 2. Da… Până acum, nu sunt fericită. Mi-au murit trei câini, mamaia mea şi-a rupt piciorul. Du-te-vino la şcoală! Aşa e că nu vă încântă?

Crăciunul merită să fie în atmosfera de sărbătoare a familiei. Moşul? Nu… nici nu cred că va veni, dar anii acestia mi-a adus atât de multe lucruri încât nu mor dacă mă sare anul acesta. În rest, am împodobit bradul, am cântat colinde, am spus poezii… Crăciunul este şi va fi în inima mea… Este ca o persoană… Un spirit. Nu toată lumea are simţul Crăciunului. Poate este un defect, poate este un avantaj…

Vreau să ningă de Crăciun, să mă dau cu sania, să fac cozonac cu mama, să citesc poveşti despre Moş Crăciun cu tata, să ies cu copiii să facem îngeri de zăpadă, să mă joc cu căşeluşa Pătrunjica prin nămeţi, să mă uit sub brad noaptea dacă a venit Moş Tata şi Moş Mama, etc. Astea sunt bucuriile Crăciunului. La care se adaugă, fireşte, toba, piftia, cozonacul şi sarmalele… Crăciun fericit!

Publicitate