Ea și El Povestea mea

Confesiunile Mariei ( deloc sfântă!) , de ziua ei

Sunt Maria. Azi ar trebui să fie ziua mea, numai că…recunosc și eu, nu sunt o sfântă. Dovada? Trag după mine un plod care nici nu știu căruia din bărbații cu care m-am iubit îi aparține. Nu m-am încumetat să-l
părăsesc, la naștere, așa cum mă sfătuiau unii și alții , care în primul rând, mă făceau proastă că nu l-am “dat afară” la momentul potrivit. Dar eu cred în Dumnezeu și n-aș fi putut face niciodată așa ceva. Am preferat să-mi duc singură crucea. L-am conceput, e al meu, a crescut în mine, deci va trebui să-l ocrotesc până își va lua zborul. S-ar zice că-l iubesc, nu-i așa? Sau, măcar, ar trebui să-l iubesc. Știu și eu asta. Doar că…eu nu știu să iubesc. Pare a fi neverosimil, dar vă asigur că așa este. Probabil, face parte din mine, așa cum fac parte cele două mâini, picioarele, ochii albaștri, părul pubian și vânătaia de pe umărul stâng, amintire de la ultimul meu iubit. Folosesc cuvântul “iubit”, deși, spuneam, eu nu imageștiu să iubesc. Bărbații din viața mea nu sunt pentru mine decât niște “instrumente”. Mă reglez hormonal, am o companie cănd merg undeva și îmi completez banii pentru a trăi, pentru a-mi crește copilul. Nu, nu trăiesc din asta, nu sunt o prostituată. Am terminat o facultate, am un servici, e-adevărat, prost plătit, căci lucrez la stat. Undeva sus, foarte sus ; ca să vă dați seama, în biroul de alături ființează unul din oamenii care conduc țara. Un nemernic. Mi-a trecut și el prin pat. Sau, de fapt, eu prin al lui. Făcea parte din “castingul” de la angajare. În general, toți cei care se perindă prin așternutul meu mă lasă rece. Și nu sunt bărbați “de-o noapte”, să nu mă judecați greșit. Sunt bărbați care mă iubesc, care ar vrea chiar să mă și ia de nevastă. Poate că la un moment dat, unul chiar o să mă ia. Caut însa unul Wondering what the day ahead holds...potrivit pentru fiul meu. Mie nu-mi pasă, eu știu că oricum n-o să fiu în stare să-l iubesc, dar măcar fiului meu să-i fie bine. Și să nu se ajungă la vânătăi, ca în ultimul caz. Dar aici de vină nu a fost el, ci băutura… Mi-am jurat să nu am niciodată de a face cu alcoolici. Părinții mei au fost alcoolici. Amândoi. S-au înțeles foarte bine, în această privință. Nu i-am văzut niciodată certându-se. I-am văzut doar beți. Criță. Eu eram un fel de nălucă, pe care rar de tot o observau. Am crescut ca o buruiană, printre ei, aproape singurică, hrănindu-mă cu ce găseam prin frigider, în zilele în care mama era trează. La școală am învățat bine, îmi doream cu ardoare să mă laude învățătoarea, erau singurele cuvinte frumoase pe care mi le spunea și mie cineva..Dar gata! Nu vreau să mă scufund în oala cu melancolie! E sărbătoare doar, și unii zic că ar fi și a mea, însă eu, repet, nu mă consider sfântă. Am destule lucruri de care nu sunt mândră. În rest, am o viață normală, îmi cresc copilul cu grijă, cu devotament, necontenind însă să mă întreb, în imagefiecare zi, al cui o fi oare.

Acum 6 ani, când Mihăiță a prins viață în trupul meu, mă aflat între două “iubiri”. Mă iertați, nu mă pot dezbăra de ghilimelele astea blestemate… Mă dezamăgise uriaș singurul bărbat care mă făcuse să cochetez cu ideea de familie. Mă răzbunasem pe el, îmbătându-mă la o petrecere, chiar în noaptea despărțirii noastre și, ca un medicament pe care-l vroiam pentru uitare, mi-am administrat o doză consistentă de “iubire” cu un ins drăguț, cunoscut în clubul imagerespectiv. N-a ținut decât o zi această rătăcire. În săptamâna următoare am cedat avansurilor pe care demult mi le făcea un coleg de la ministerul unde lucram. Am coexistat, până când am aflat că sunt însărcinată. S-a făcut nevăzut a doua zi, iar eu am rămas să mă întreb al cui e plodul : al lui sau al “marii mele dezamăgiri”? Sau…poate era rodul aventurii mele de-o noapte?… În această nebuloasă crâncenă s-a născut fiul meu. Repet, nu pot spune că-l iubesc, pentru că nu a fost un copil dorit și, în plus, eu nu știu să iubesc. Imi respect însă atribuțiile părintești, iar Mihai chiar crede că are o mamă bună.
imageAstăzi, de Sfânta Maria, al cărei nume îl port ( Doamne, ce i-o fi venit mamei mele să-mi pună nume de sfântă?!?) nu am decât o singură dorință : să-mi apară în vis Fecioara Maria și să-mi șoptească al cui e pruncul meu. Nu știu exact ce voi face după. Dar mă tem că va veni momentul în care omul mic de lângă mine îmi va pune această întrebare. Și n-aș vrea să ridic din umeri..

 

Surse foto: sve.me, look.com.ua, b-test.kz, playbuzz.com, horoshev.ru

Uscatoare rufe