Concubinajul, recunoscut sau nu prin lege?

În primul rând, aş dori să vă urez „La mulţi ani!” ! Noul An să vă aducă pace, linişte sufletească, bucurii, iubire împărtăşită şi multe realizări!
Aş dori să le mulţumesc tuturor cititorilor rubricii subsemnatei pentru rândurile, apelurile şi gândurile transmise de-a lungul anului care s-a scurs. Le mulţumesc celor care m-au căutat cu o asiduitate ieşită din comun şi pe care sper că i-am putut ajuta, şi deopotrivă celor care au comentat contra, au fost în dezacord cu opiniile subsemnatei, pentru că discuţiile de acest gen nu pot duce decât la dezvoltări constructive de idei şi punere în practică a acestora în cel mai benefic mod. Împreună putem să ne dezvoltăm şi să evoluăm, cu condiţia să ne respectăm reciproc şi discuţiile să se poarte în termeni civilizaţi.
Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc redacţiei „Femei de 10!”, în special unei femei de nota 20 – Marinei Almăşan, care mi-a permis să îmi exprim opiniile în scris, dar şi „pe sticlă”, au fost răbdători şi m-au sprijinit în momentele delicate ale sfârşitului de an 2017, ce m-au împiedicat să mai scriu o perioadă de timp, pentru toate acestea fiindu-le profund recunoscătoare!
Acestea fiind spuse, în rândurile următoare mă voi referi la o problemă pe care mulţi dintre cititorii rubricii m-au rugat s-o abordez: Concubinajul! Problema comportă discuţii destul de ample şi s-ar putea, mai mult ca sigur, să nu pot să le dezvolt în acest material, urmând să le dezvoltăm pe toate pe parcursul următoarelor articole.
În anul 2011 când a apărut Noul Cod Civil, a fost inserat un nou capitol denumit „Logodna” art. 266 – art. 270. Multe persoane au crezut că a fost în sfârşit legiferată situaţia concubinajului şi au răsuflat uşuraţi. Nimic mai fals! Nici măcar în sec. XXI România nu are recunoscută prin lege această relaţie de concubinaj. De aceea, de cele mai multe ori, o încercare de a explica legal o atare situaţie comportă discuţii, juridic vorbind, prin comparaţie cu instituţia logodnei şi a căsătoriei.
Ce este concubinajul? Definiţia nu o vom găsi în Codul civil, ci în Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. 2009:
„CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage.”
Cei care convieţuiesc în astfel de legături îşi denumesc convieţuirea după cum consideră fiecare. Pentru unii, a fi căsătorit nu înseamnă neapărat să închei un act, din punct de vedere legal însă, căsătoria trebuie să îndeplinească nişte condiţii, inclusiv semnarea acelui act!
Ca o concluzie, în România concubinajul nu este reglementat în prezent, doar este menţionat pe ici-pe colo şi ca jurişti putem decela câteva implicaţii şi aplicaţii juridice. Deşi în alte state ale UE această convieţuire are un cadru legislativ bine determinat, România nu a legiferat această convieţuire şi, de fapt, nici nu o recunoaşte, în acest sens existând text expres:
art. 277 Cod civil – Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria
(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.”
Menţionez că parteneriatul civil este o altă denumire uzitată pentru concubinaj. Căsătoria fiind singura formă de uniune acceptată de legislaţia română, nicio altă formă de convieţuire oficializată în străinătate nu este recunoscută pe teritoriul României. În Franţa este denumit pactul civil de solidaritate (PACS) şi este definit ca fiind contractul încheiat între două persoane majore, de sex diferit sau de acelaşi sex, în vederea organizării comunităţii lor de viaţă.
În Anglia este denumit „Civil Partnership Act”, deci tot ca un contract asemănător celui din Franţa, în Germania „Lebenspartnerschaften”, adică Legea Parteneriatului, în Ungaria „Legea parteneriatului înregistrat”. Niciunul dintre aceste parteneriate încheiate între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, între cetăţeni români (în străinătate), între străini sau de un cetăţean român şi unul străin nu este recunoscut pe teritoriul României.
Există totuşi o excepţie menţionată prin art. 277 alin. 4 Cod civil care menţionează dreptul la libera circulaţie pe teritorul României a cetăţenilor statelor membre UE, dispoziţiile privind libera circulaţie rămânând aplicabile, referindu-se la dreptul de a însoţi sau de a se alătura unui cetăţean UE care este acordat membrilor de familie, adică soţului, dar şi partenerului, conf. art.2 alin.1 pct. 7 din OUG 102/2005, introdus prin OG 30/2006 ca fiind persoana care convieţuieşte cu cetăţeanul UE, dacă parteneriatul este înregistrat conform legii din statul membru de origine ori de provenienţă sau, în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat, relaţia de convieţuire poate fi dovedită.
Cu alte cuvinte, deşi România nu recunoaşte concubinajul, parteneriatele înregistrate sau căsătoriile încheiate între persoane de acelaşi sex, totuşi calitatea de soţ sau de partener dobândită potrivit legii altui stat UE conferă calitatea de membru de familie în accepţiunea legii române, putând fi folosită ca temei pentru obţinerea dreptului de rezidenţă permanentă în România. (Noul Cod Civil – comentariu pe articole, Fl. A. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei).
La data de 23 octombrie 2017 a apărut în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale din România nr. 562/2017, prin care s-a a dmis excepţia de neconstituţionalitate a soluției legislative de la literele a și b ale alineatului 1 al art. 117 din Codul de procedură penală, care menţionează în motivarea sa:
„Curtea constată că deosebirea de tratament juridic între soțul/fostul soț al suspectului sau inculpatului, pe de o parte, respectiv persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, în cazul în care conviețuiesc ori nu mai conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul, pe de altă parte, din perspectiva reglementării dreptului de a refuza să declare în calitate de martori în procesul penal, este discriminatorie, nefiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, de vreme ce norma procesual penală criticată nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul avut în vedere. Dreptul la «viața de familie», în cazul persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți ori au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul este necesar a fi protejat, în materie penală, într-un mod similar cuplurilor legal constituite, având în vedere identitatea de rațiune a reglementării normei procesual penale criticate în ipotezele menționate.”
Cu alte cuvinte prevederile citate mai sus fac referire la faptul că soții, foștii soți, ascendenții și descendenții în linie directă, dar și frații și surorile suspectului sau inculpatului au dreptul să refuze audierea ca martori în procesele penale. Astfel, judecătorii Curții au considerat că, în fața legii, concubinii ar trebui să aibă și ei dreptul de a refuza asemenea audieri. Dar, atenţie, ne referim strict la legislaţia penală, articolul vizat în cauză şi nu la legislaţia civilă.
Dacă în cadrul căsătoriei, soţii profită de anumite avantaje juridice, dar au şi obligaţii pe măsură, fiind nu numai o uniune afectivă între două persoane, dar şi o uniune de interese, ca într-o afacere, da aţi auzit bine, concubinul nu beneficiază de aceste avantaje juridice, dar nici nu are obligaţiile ce derivă dintr-o căsătorie.
Dacă legiuitorul a impus obligaţia încheierii căsătoriei cu scopul întemeierii unei familii, (familia fiind celula de bază a societăţii), – art. 259 Cod civil, iar dacă nu acesta a fost scopul încheierii căsătoriei, aceasta poate fi anulată în instanţă, în ceea ce priveşte concubinajul, legiuitorul nu a manifestat niciun interes cu privire la concubini, aceştia fiind liberi să trăiască cum doresc pentru perioada de timp în care consideră necesar să existe un astfel de parteneriat.
În conformitate cu prev. art. 308 şi 309 din Codul civil, soţii au obligaţia sa hotărască de comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria, îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral. Au obligaţia de a locui împreună şi doar pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat. Aceste obligaţii nu există pentru concubini, astfel că un concubin nu va putea niciodată să ceară în instanță daune morale pentru părăsirea domiciliului comun, de exemplu, ceea ce un soţ poate cere. Avantaj cine? Vă las pe dvs să găsiţi răspunsul.
Acestea fiind spuse, ca o concluzie, concubinii nu au drepturi şi obligaţii reciproce, uniunea de interese menţionată de lege pentru căsătorie, nu există de fapt în concubinaj. Astfel că concubinii nu îşi dau socoteală unul altuia (cel puţin nu au obligaţia) de veniturile proprii şi felul în care îşi gestionează banii fiecare, nu au obligaţia să îşi declare veniturile unul altuia, având fiecare viaţa sa proprie de care nu are obligaţia să dea socoteală partenerului, iar bunurile mobile sau imobile aparţin fiecăruia, astfel cum şi le-a achiziţionat fiecare, adică „pe numele lui” – în limbaj popular. Dacă unul dintre concubini doreşte să îşi cumpere un imobil sau să facă un împrumut ipotecar, ipotecându-şi bunul său, nu are nevoie nici să îi comunice partenerului şi nici să îi ceară acordul, chiar dacă cei doi locuiesc în aceeaşi casă. Cu alte cuvinte, ca şi concubin, te poţi trezi că partenerul tău şi-a vândut casa în care stai cu el de n ani, fără să ştii ceva de această vânzare sau de momentul când trebuie să părăseşti casa şi nu poţi să-i faci nimic, pentru că este casa lui.
Data viitoare vom discuta despre bunurile obţinute în timpul concubinajului şi dacă există sau nu partaj în concubinaj.
Până data viitoare, gândiţi profund înainte să acţionaţi!