Bombănelile Marinei Editoriale

Ce se întâmplă când simți că nu mai poți? Constați că, de fapt….mai poți! 

 

Da, știu, nu numai mie mi se întâmplă. Vi se întâmplă și vouă. Și vi se întâmplă des. NI se întâmplă des, căci nu există vaccin pentru asta – pentru beteșugul ascuns sub diagnosticul “Nu mai pot!” . Sunt cuvinte simple, încolăcite în jurul unei neputințe și pe care le rostim mai des decât ne-am dori…Ele semnalizează ajungerea noastră la un hotar de netrecut. Incapacitatea noastră de a ne continua drumul. Blocajul. Epuizarea. Și atunci spunem simplu:  “Nu mai pot!” …De fapt, am mai putea, dar, pur și simplu, ..am obosit. Iar oboseala nu este numai una fizică. Nu te dor numai mâinile, picioarele, capul. De cele mai multe ori te doare sufletul, fiecare celulă a sa, în care se cuibărește neputința și dezamăgirea că, atunci când “am putut”, nimeni nu a remarcat asta.. Și sufletul ne doare….

Iar durerea sufletului este mai rea decât toate durerile din lume. Căci de suflet stau agățate, de fapt,  toate “organele” mișcării înainte, chiar dacă în cartea de Anatomie acest lucru este trecut cu vederea…. Și atunci, la un moment dat, sufletul obosește. Eforturile – zadarnice sau nu -, lipsa de susținere, spinările care ți se întorc, împiedicatul de răutatea oamenilor, piedicile care ți se tot pun, la nesfârșit, lipsa de orizonturi, întunericul din tuneluri – toate te învăluie, te sufocă, îți sug energia precum niște vampiri hulpavi. Și ajungi tu, om puternic și de neoprit, ajungi să slobozești un oftat prelung și adânc precum groapa Marianelor și pe care-l prinzi în menghina celor trei cuvinte-sentință : NU MAI POT. 

..Te oprești o clipă din urcușul anevoios pe munții care nu se mai sfârșesc și privești în jos, întrebându-te înciudat cui, oare, i-au servit toate arderile tale și toți bolovanii de pe umerii tăi de Sisif, pe care i-ai tot mutat de colo-colo?… Dar tu stii că la această întrebare nu vei primi niciodata răspuns, pentru că toate astea  nu i-au servit , de fapt, nimănui… Și uite-așa, primești,  în schimbul răspunsului, un diagnostic : diagnosticul prostiei tale. Primești încuviințarea faptului că te-ai amăgit o viață întreagă, crezând că cineva are nevoie de zbaterile tale, de investiția ta de suflet în  afaceri care nu ți-au adus niciodată vreun profit sufletesc, ci doar o uriașă și continuă pierdere…

“Nu mai pot!” – răsună, oftat, periodic, neputințele noastre împachetate în aceste trei cuvinte colțuroase, care se rostogolesc cu zgomot, marcând fruntarii peste care suntem siguri că nu vom putea trece niciodată…Și taman în clipa în care suntem pregătiți să capitulăm, să predăm armele care nu au reușit niciodată să ne apere de înfrângeri, taman atunci când credem că acest “Nu mai pot!” este ultima bornă a zbaterii noastre, taman atunci simțim că…de fapt, mai putem. Oooo, și încă cât mai putem! 

…Și uite-așa,  o luăm de la capăt, iar și iar, spre mereu alte hotare, tot mai indepărtate, tot mai complicate și tot sperând, în taină,  să nu ajungem prea curând la ultimul…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL – protecție solara

Femei de 10 pe Facebook