Mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi trebuie să se despartă de Trecut. Și nu doar de oamenii din trecut, ci și din lucrurile ce fac parte din el. Eu ma consider o femeie relativ stăpână pe sine, care știe ce vrea si crede in ceea ce merită .
Și atunci – mă întreb eu – de ce naiba, la fiecare mică îndoială, mi se reactivează toate temerile și ezitările din Trecut, bulversându-mă total?
Nimeni nu-și dorește nesiguranța, și nimeni nu-și doreste să stea lângă un om nesigur pe el.
Dar dacă este să vorbim deschis, în interiorul fiecăruia din noi se ascunde versiunea noastră “nesigură”. Și deși tecerea timpului a cicatrizat rănile Trecutului meu, în momentul în care cicatricile incep să mă “mănânce”, eu simt asta și incep să sufăr..
Am înțeles demult că viața de după divorț, în special viața într-o lume a iubirii și a relațiilor, este foarte complicată și înfricoșătoare.
Eu, personal cred foarte mult în iubire si în faptul că am s-o găsesc. Cred ca merit acest lucru și că nu mă voi mulțumi cu putin. Sunt mândră de inima mea generoasă și de capacitatea de a mai risca o dată să mă îndrăgostesc, chiar dacă am traversat o traumă atât de mare, în trecut. Dar am înțeles că acele răni nu se vindecă tocmai pentru că abia acum am înțeles cât valorez, cu adevărat.
Și uite-așa m-am trezit într-o situație absolut ciudată, în care, pe de o parte îmi cunoșteam valoarea, dar pe de altă parte simțeam nevoia să le-o demonstrez și altora. Asta reprezintă, pe de o parte , o încredere puternică în sine, dar în același timp și o mare neîncredere.
Aceste frici decurg din trecut. Acele fraze, prin care mi se spunea că nu valorez nimic, continuă și astăzi să-mi străpungă, precum un ecou, gandurile, și asta va fi până când nu voi reuși să fiu convinsă de noul adevăr.
Sunt, în fine, pregătită să trec de la Trecut la Viitor. Sunt nerabdătoare să aflu ce anume mă așteaptă, care sunt oportunitățile care mi se deschid. Însă, ca un făcut: în momentul în care mă ciocnesc de lucruri la care visam de atâta vreme, subconștientul meu îl respinge…pentru că – mă întreb eu – oare mă ridic la nivelul acestui lucru? Îl merit? Și dacă noul bărbat, apărut în viața mea, va fi la fel ca precedentul și va ajunge la concluzia că nu valorez nimic?…
Mă torturează aceste gânduri și ajung să nu mai rezist și …să încep să vorbesc. Și, din păcate, vorbesc taman către cel ce nu ar trebui să audă toate aceste lucruri. Și uite așa ajung să faviorizez tocmai eu, prin comportamentul meu, o nouă despărțire. Căci noul meu partener va vedea cât de nesigură sunt…
Însă eu așa sunt. Indiferent de suferința pe care am îndurat-o, eu încă îmi păstrez inima deschisă și sinceră. Eu continui să mă îndrăgostesc nebunește și să mă dăruiesc cu emoție, temându-mă însă ca el să nu-mi scape inima, din palmele sale.
Nu demult, sora mea m-a ajutat să înțeleg că, de fapt, problema nu este aceea că îmi divulg din cale-afară de mult sentimentele, ci , dimpotrivă, ca mă exteriorizez , de fapt, prea puțin. Că-mi dezvălui punctele slabe, fricile, nesiguranța, uitând să-mi arăt frumusetea sufletului, emoțiile, sentimentele. Cu alte cuvinte, țin ascunsă exact acea parte frumoasă din mine care mă reprezintă…
De aceea, atunci când ne asurzește zgomotul Trecutului, nu are rost să ne ascundem din calea lui. Dacă veți cunoaște un om nou, împărtășiți-i și laturile neplăcute ale Trecutului vostru, ținând minte că nu ele vă reprezintă. Noilor noastre iubiri nu trebuie să le ascundem nimic : nici valorile noastre, și nici balastul, pentru că și experiențele negative au și ele valoarea lor.
În loc să-i transmitem noului nostru iubit semnale de genul “ Fugi cât te țin picioarele, caci eu am de dus o povară grea și nu stiu dacă merit eforturile tale!” , mai bine îi spunem direct: “ Asta sunt eu! Am și ceva moșteniri din Trecut..Poate mă ajuți să scap de ele! …”
Sursa : Soulpost.ru
Comentează