“Picătura ce lipește/ Nimic nimic nu dezlipește”. Vă sună cunoscut, nu-i așa? Firesc, doar este textul uneia din acele reclame care ne exasperează la televizor, întrerupând , când ți-e lumea mai dragă, filme, show-uri de divertisment, dezbateri politice, emisiuni felurite. Dar, asta e, reclama e sufletul comerțului, o acceptăm, o tolerăm și…câteodată mai și tragem cu ochiul la ea.
Unele reclame sunt , să recunoaștem, senzaționale; sunt aproape niște mici filme artistice, îndărătul cărora omul de televiziune din mine recunoaște o muncă de echipă în care este implicată o mare de profesioniști . Dar și o căruță de bani. E o plăcere să privești astfel de reclame. Însă și ele, prin repetiție, ajung să te calce pe bombeurile răbdării.
Alte reclame sunt însă de un penibil nebun. Aș da exemple, însă mă aflu în plină operațiune de căutare de sponsori pentru noul sezon al emisiunii si mi-e că-mi pun lumea publicitații în cap, trăgându-mi preșul speranței de sub picioare.
M-a amuzat însă percepția oamenilor simpli si…”trecuți prin viață” ( evit cu obstinație cuvântul “bătrâni”!) cu privire la ceea ce văd la televizor. Inclusiv la reclame mă refer.
Tanti Lili are aproape 90 de ani si consumă televizor pe pâine. Este vecina alor mei de când eram eu mică și m-am obișnuit ca , atunci când îmi vizitez părinții, să mai bag un nas și pe la tanti Lili, să-i aduc câte o prăjitură sau o ciocolată. ( in rest are de toate, pentru că beneficiază de un nepot grijuliu, care-i vâneaza discret apartamentul!)
… Am trecut și astăzi pe la tanti Lili. Tocmai rula , la televizorul din sufrageria mărunțică, reclama cu care am ales să încep acest editorial. Un cetățean dolofan, prăbușit în fotoliu, citește un ziar, apoi un bibelou pisică , dărâmat de o pisică-pisică de pe etajeră, își pornește traiectoria gravitațională spre podea, rulat de regizorul clipului pe ralenti. Adică “cu încetinitorul” ( ce bine ar fi ca toate bibelourile din lume să cadă de pe etajere “cu încetinitorul”!) . Burtosul vede, aruncă ziarul cât colo și se repede spre bibeloul aflat în cădere liberă, încercând o operațiune de salvare. Se suprapune , sonor, o arie din operă, care subliniază dramatismul momentului. ( e, într-adevăr, o tragedie să ți se spargă un bibelou kitsch-os, și înca și sub nasul tău! ). Evident, nici măcar slow-motion-ul regizoral nu reușește să întârzie deznodământul tragic : stăpânul pisicii din portelan ajunge prea târziu la locul faptei ( normal, doar și repezirea sa disperată e dată tot pe “ralenti”!) . Prin urmare, mâța cade pe podea și se frange în două, capul desprinzându-se de trunchi. Dar…nu-i nimic! Vine o mână fermecată , care stoarce dintr-un tub o picătură de clei, care lipește pe loc.. la loc cele două fragmente de bibelou. Un cor barbătesc din off vine să sublinieze că picătura ce lipește nu va dezlipi nimic, niciodată. Toată lumea e fericită, inclusiv mâța reală, cauzatoarea dezastrului și care astfel scapă de a fi ruptă în două. Căci, nu-i așa? In viață trebuie să știi să rupi pisica-n două!
Bref. Ce a înțeles tanti Lili din reclama cu pricina : “-Uite, maică, ce prostii te învață ăștia să faci! Păi ei nu știu că nu e bine să ții în casă obiecte sparte și lipite? Aduce ghinion ! Mai bine îți spuneau să arunci cât colo mâța aia care nu era nici măcar frumoasă și să-ți arate un magazin de unde poți să cumperi alta la fel!” ..”-Păi cine mai vinde azi bibelouri de-astea, tanti Lili?.. o fi fost amintire de familie!” – am intrat eu în joc . “-Nu se mai poartă bibelourile, maică, mai bine-și lua ceva la modă, uite, un aparat de ăla pentru aroma-terapie, cum mi-a luat mie Mihăiță!..” . Discuția a luat-o pe alte povârnișuri, iar la plecare tanti Lili nu a uitat să-mi strige, din tocul ușii : “-Să ții minte, niciodată să nu ții în casă obiecte lipite! Aduc ghinion!”.
….Bine că n-au auzit-o ăia de la “Picătura”, că…i-ar fi lipit gura cu adeziv de-al lor, să nu le mai facă antireclamă!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL-ACNESTIL
Comentează