Bombănelile Marinei Editoriale

…Cam de ce le invidiază femeile de carieră pe amărâtele din jurul lor

 

Fusesem invitată să vorbesc în fața unei adunări de femei de afaceri. De unde și până unde, nu stiu: probabil, mă simpatiza, în taină, vreunul din organizatori. Sau, poate, au vrut să aiba un moment de destindere, într-o întrunire, de altfel, foarte scorțoasă. Iar când vine vorba de destindere…se pare că funcționez eficient în această zonă!
…După ce le-am ascultat, preț de două ore, pe acele femei grozave, împăunându-se cu succesele lor profesionale, cu izbânzile lor cu miros de nopți nedormite și ședințe nesfârșite, după ce și-au acordat diplome și și-au făcut reciproc elogii, de zici că salvarea omenirii zăcea ascunsă în poștele lor de mii de euro, mi-a venit și mie rândul. Apucasem să aflu despre fiecare din premiante câte ceva , “off the record”, de la o guralivă așezată undeva, în spatele meu, care îi puncta, de fiecare dată colegei de masă, cate un element din viața personală a fiecăreia care se perinda pe scenă. Mintea mea ( în deplină cârdășie cu un auz al naibii de bun! ) ajunsese să facă o statistică : mai mult de jumătate dintre cele evidențiate erau femei singure, câteva bifau al doilea sau al treiela mariaj, erau destule părăsite de soți pentru niște tinerele, multe aveau în dotare niște pramatii de copii, dar și mai multe nu apucaseră să încheie vreun contract cu barza. Se clădise un peisaj tare trist în mintea mea: femei care cică au reușit în viață, da’ de fapt.. nu au reușit nimic! Erau niște nefericite care încercau să se păcălească pe ele însele că sunt femei puternice, că-i joacă pe bărbați pe degete, că încheie contracte de milioane de Euro, conduc bolizi pe al căror scaun din dreapta nu se află un om drag, ci o poșetă Louis Vuitton, că-și fac vacanțele printre palmieri și cocktailuri multicolore, însă odată ajunse acasă, acolo îi așteaptă doar pisica și vreo două menajere, sau, în cel mai fericit caz , un bărbat care n-a avut timp de vacanțele ei, pentru că este prea ocupat cu…înșelatul.
Desigur că există și o armată întreagă de femei care le invidiază pe cele de mai sus ; care ar da oricât să schimbe mirosul de ceapă prăjită pe cel de Tom Ford, șorțul pe un taior Chanel și năzbâtiile copiilor pe o sesiune de shopping la Milano. Care ar da oricât, să răsufle măcar preț de-un concediu, fără bărbatul neras și burtos de alături – da, ăsta care încremenește cu orele în fața televizorului și râgâie de-l aud vecinii. Dar câte, oare, din invidioasele acestea, au avut curiozitatea să “sape” mai adânc decât aparențele? Câte au înțeles , de fapt, nefericirea ascunsă a acestor femei puternice, “de carieră” – cum le place să-si spună, motivându-și astfel paralelismul total cu viața femeilor de rând?
Am avut ocazia să mă apropiu de una din “minunatele participante la eveniment” ( mărturisesc, totul a pornit de la un proiect tv în care am simțit dorința s-o implic) și, deja la a treia întâlnire, m-am trezit cu o confesiune înlăcrimată, care oricum îmi păruse a fi o pălărie prea mare pentru relația noastră incipientă: femeia – milionară prin conturi – a simțit nevoia să-mi mărturisească faptul că ar da , dacă nu tot aurul din lume, măcar cel din sertarele sale cu bijuterii – pentru ca să ducă o viață normală, cu soț, copii și shopping la Carrefour, cu vacanțe la Eforie și croaziere pe Lipscani, cu ședințe cu părinții, în locul celor interminabile la care participă capii unor companii care conduc Lumea. Femeia nu fusese măritată niciodată decât cu propria afacere, avea o casă goală, în care numai Ecoul îi răspundea la întrebări și doi câini de rasă, care o întâmpinau la venirea acasă. “Mi-e dor să-mi facă și mie cineva dezordine în casă!”..- a concluzionat, ușor melancolică. I-am sugerat să-i închiriez, în acest scop, pe cei doi copii ai mei, maeștri în a întoarce casa pe dos. A zâmbit, amar… Gluma fusese, cu siguranță, una nefericită, ca și destinatara ei…
M-am întors în lumea mea cu concluzia că…așa e clădit Universul : cele care au, le invidiază pe cele care nu au și viceversa, și cam întotdeauna ne dorim mereu ceea ce are altul, în loc să prețuim ceea ce avem și să extragem maximum de bucurie din lucrurile mărunte din jurul nostru.
….Una peste alta, întorcându-mă la sindrofia muierească de care începusem a vă vorbi, vă mărturisesc că a fost cel mai complicat speech, dintre toate cele ținute de mine în fața mulțimilor. Din simplul motiv că am spus cu totul altceva decât mi-aș fi dorit. Dar nu am vrut să răsucesc și mai tare cuțitul în sufletul acelor femei. În plus, fusesem invitată să destind atmosfera!😊

Uscatoare rufe