Bombănelile Marinei Editoriale

…Cam de ce le invidiază femeile de carieră pe amărâtele din jurul lor

 

Fusesem invitată să vorbesc în fața unei adunări de femei de afaceri. De unde și până unde, nu stiu: probabil, mă simpatiza, în taină, vreunul din organizatori. Sau, poate, au vrut să aiba un moment de destindere, într-o întrunire, de altfel, foarte scorțoasă. Iar când vine vorba de destindere…se pare că funcționez eficient în această zonă!
…După ce le-am ascultat, preț de două ore, pe acele femei grozave, împăunându-se cu succesele lor profesionale, cu izbânzile lor cu miros de nopți nedormite și de ședințe nesfârșite, după ce și-au acordat diplome și și-au adu reciproc elogii – de zici că salvarea omenirii zăcea ascunsă în poștele lor de mii de euro – mi-a venit și mie rândul. Apucasem să aflu despre fiecare din premiante câte ceva , “off the record”, de la o guralivă așezată undeva, în spatele meu, care îi puncta, de fiecare dată colegei sale de masă, cate un element din viața personală a celor ce se perindau pe scenă. În final, pe baza informațiilor “off the record”, mintea mea (care acționează într-o deplină cârdășie cu un auz ascuțit) reușise să întocmească o statistică : mai mult de jumătate dintre cele evidențiate erau femei singure, câteva bifau al doilea sau al treilea mariaj, multe fuseseră  părăsite de soți pentru niște tinerele, dintre ele destule aveau în dotare niște pramatii de copii, dar și mai multe nu reușiseră încă – deși vârsta le era copată bine – să încheie vreun …contract cu barza.
Se clădise un peisaj tare trist în mintea mea: femei care cică “au reușit în viață”, da’ de fapt… nu au reușit nimic! Nu erau decât niște nefericite care încercau să se păcălească pe ele însele că sunt femei puternice, că-i joacă pe bărbați pe degete, că încheie contracte de milioane de Euro, conduc bolizi pe al căror scaun din dreapta nu se află un om drag, ci o poșetă Louis Vuitton, că-și fac vacanțele printre palmieri și cocktailuri multicolore, însă odată ajunse acasă, sunt așteptate  doar de către pisică și vreo două menajere, sau, în cel mai fericit caz ,de un bărbat care n-a avut timp de vacanțele ei, pentru că este prea ocupat cu…înșelatul.
Desigur că există – poate chiar și printre voi –  și o armată întreagă de femei care le invidiază pe cele de mai sus ;  care ar da oricât, să schimbe mirosul de ceapă prăjită pe cel de Tom Ford, șorțul pe un taior Chanel și năzbâtiile copiilor pe o sesiune de shopping la Milano. Care ar face orice, ca să răsufle – măcar preț de-un concediu –  fără bărbatul neras și burtos de alături – da, acela care încremenește cu orele în fața televizorului și râgâie de-l aud vecinii. Dar câte, oare, din invidioasele acestea, au avut curiozitatea să “sape” mai adânc în aparențe? Câte au înțeles , de fapt, nefericirea bine ascunsă a acestor femei puternice, “de carieră” – cum le place să-si spună, delimitându-se astfel de amărâtele “femei de rând”?
Am avut ocazia să păstrez, ceva vreme,  relația cu una din “minunatele participante la eveniment”  și, deja la a treia întâlnire “la o cafea”, m-am trezit din partea ei cu o confesiune înlăcrimată –  oricum “o pălărie prea mare” pentru relația noastră incipientă: câștigându-i pesemne încrederea, femeia – milionară prin conturi – a simțit nevoia să-mi mărturisească faptul că ar da , dacă nu tot aurul din lume, măcar pe cel din sertarele sale cu bijuterii – pentru ca să ducă o “ viață normală”. Da, da, din aceea cu soț banal, copii obraznici  și sesiuni de shopping la Carrefour, cu vacanțe la Eforie și croaziere prin Centrul Vechi, cu ședințe cu părinții – în locul celor interminabile, la care participă capii unor companii care conduc Lumea. Femeia nu fusese măritată niciodată decât cu propria afacere, avea o casă goală, în care numai Ecoul îi răspundea la întrebări , iar doi câini de rasă o întâmpinau la venirea acasă. “Mi-e dor să-mi facă și mie cineva dezordine în sufragerie!”..- a concluzionat, ușor melancolică. Țin minte că i-am sugerat atunci să-i închiriez, în acest scop, pe cei doi copii ai mei, maeștri în a întoarce casa pe dos. A zâmbit, amar… Gluma fusese, cu siguranță, una la fel de nefericită ca și destinatara ei…
M-am întors în lumea mea,  concluzionând că…așa e clădit Universul : cele care AU, le invidiază pe cele care NU AU și viceversa, și cam întotdeauna ne dorim mereu ceea ce are altul, în loc să prețuim ceea ce avem, extrăgând maximum de bucurie din lucrurile mărunte din jurul nostru.
….Una peste alta, întorcându-mă la sindrofia  de la care a pornit prezentul editorial, vă mărturisesc că a fost cel mai complicat speech, dintre toate cele ținute de mine în fața mulțimilor. Din simplul motiv că am spus cu totul altceva decât mi-aș fi dorit. Dar nu am vrut să răsucesc și mai tare cuțitul în sufletul acelor femei. În plus, fusesem invitată să destind atmosfera!😊

Rubrică oferotă de FARMACIILE CATENA : SEPTOCALMIN FORTE