Bombănelile Marinei Editoriale

Bogăția vine la pachet cu frica de a o pierde

 

Sincer , nu știu dacă vorbele din titlu au fost rostite de cineva anume. De o celebritate. Mai degrabă le-a rostit chiar subconștientul meu, însă mi-e oarecum inconfortabil să mă dau autor de citate. Este un simplu gând, care mi-a venit in urma unor observații personale. 

Toată viața, alergăm după “a avea”. Majoritatea dintre noi. Suntem subjugați dorinței de a aduna de la viață cât putem de mult. Unii o fac de dragul confortului personal ( “o viață am , de ce să nu mă bucur de ea?”) , alții – de dragul de a epata în fața celor din jur. Ce satisfacție mai mare poți găsi, în îngustimea mintii tale, decât pe aceea de a sesiza invidia din ochii aproapelui, mai ales dacă acesta nu ti-e prea… aproape de suflet?

Pentru unii, așadar,  “a avea” devine verbul care le guvernează viața ; fără un scop anume. Pur și simplu “vreau să am totul”.  Astfel,  “a avea” devine un scop în sine. Deși îmi place să cred că  toti sunt conștienți că pe lumea cealalta vor pleca îmbrăcați într-un simplu, costum de scânduri ( mai nou, ca să ne mai întristăm puțin –  într-un sac negru de plastic, cu fermoar). Și ei, totuși, adună. Conturile gem sub povara zerourilor, locuințele nu le mai sunt locuințe ci palate, masinile își înghesuie mărcile șmechere prin garaje, în casă opulența cine să completeze mariaje de cele mai multe ori nefericite, sprijinite pe interes și eșuând în finaluri dramatice, cu războaie pe avere. 

Nu comentez aici modul în care fiecare își adună averea. Cele cosmice se sprijină mereu pe semne de întrebare. Suspiciunea se găsește mereu în umbra bunăstării exagerate. Nici nu vreau să cad în extrema cealaltă – extrema omului trăitor într-o bulă de confort – care chibițează de pe margine, judecându-i pe cei prosperi în analize de genul:  “ Un om cinstit nu va avea niciodată așa ceva. Uite, eu, din salariul meu, abia dacă-mi pot permite o vacanță la Eforie, cu familia..” Nu sunt partizana unor astfel de judecăți : cu inteligență,  hărnicie, ambiție și risc asumat, îți poți depăși condiția de om sărac, chiar și rămânând în limitele cinstei și corectitudinii. ( așa o fi, oare?….)  

   Dar titlul l-am ales din alt motiv. Căci pe lângă toate beneficile de netăgăduit pe care le antrenează bogătia, aceasta mai vine la pachet cu ceva : cu groaza de a o pierde. Nu dormi nopțile de frica falimentului. Sacrifici familia pentru a-ți conduce afacerea spre noi victorii. Plasezi, în fruntea priorităților tale, goana după noi și noi câștiguri. Și, ca o încununare a groazei de a ți le pierde pe acestea – COMPROMISUL. De frica de a nu te trezi sărac, ești gata la orice : să minți, să înșeli ( chiar și așteptări), să te faci frate cu Dracul. Foarte rar, oamenii bogați investesc in cei săraci. Foarte rar le pasă de ei și sunt dispuși să facă ceva pentru aceștia, subțiindu-și averile. Îi privim ca pe niște sfinți, pe cei care construiesc case pentru cei cărora ale lor le-au ars, ajutând copii sărmani să se opereze prin departari costisitoare. Marea majoritate a bogaților sunt îngroziți să nu-și piardă averile agonisite. Am colaborat candva, la emisiuni,  cu un om de afaceri ( putred de bigat!) care , într-un moment de sinceritate, mi-a mărturisit că nopțile îi sunt răscolite de mereu același coșmar : că se află într-un sat pierdut pe harta țării, într-o cocioabă sărăcăcioasă,  că are haine rupte și că nu are ce mânca. I-am recomandat un psiholog bun, fără să-mi pun problema atunci care este, de fapt, sorgintea neliniștilor sale nocturne. Pe atunci nu-mi puneam atâtea întrebări….

    

Care este primul semn al groazei că-ți vei pierde averea, după ce firește aceasta incepe să prindă contur? L-am identificat, studiind diverși subiecți : schimbi ușa de la intrarea in apartament cu una cât mai solidă…

   Ca amuzament de final, îmi amintesc cum, atunci cand urma să plec într-una din călătoriile mele la capătul lumii, părinții mei – de modă veche, firește –  mi-au propus să vină să locuiască la mine. “Dacă vin hoții știind câ e casa goală?!?” Am reușit cu greu să-i conving că apartamentul meu este valoros doar prin plasarea sa intr-un cartier de fițe și prin amintirile personale pe care le adăpostește. Ori acestea două sunt departe de a stârni interesul pungașilor : locația nu poate fi furată, iar amintirile mele nu reprezintă o avere decât pentru mine.

Rubrică oferită de VEDIXIN MAX