banner marshal garden
Femei de 10

Barbara Streisand:: „Nimic nu este mai important în viaţă decât iubirea!”

Barbara Streisand este singura artistă care a primit toate aceste premii: Oscar, Tony, Emmy, Grammy, Golden Globe, Cable Ace, National Endowment pentru Artă, precum şi Premiul Institutului American de film pentru întreaga carieră. Barbara Streisand va rămâne în istorie ca una dintre cele mai bine vândute artiste ale tuturor timpurilor. Ea este renumită şi pentru vorbele de înţelepciune pe care le-a făcut publice de-a lungul timpului, încurajându-i pe cei din jur să fie întotdeauna autentici, unici şi încrezători.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute citate motivaţionale ala îndrăgitei actriţe:

  • De ce trebuie o femeie să se chinuie 10 ani să schimbe un om, pentru ca mai apoi să se plângă că nu mai este bărbatul cu care s-a căsătorit?
  • Cred în dragoste, dorinţă, sex şi romantism. Nu simt nevoia să mai adaug nimic pentru ca totul să fie perfect. Îmi plac dezordinea şi haosul. Îmi doresc ceva care să mă scoată din minţi. Vreau să simt pasiune, sudoare şi nebunie. Vreau inimioare, dragoste şi Cupidoni. Vreau totul.
  • Bărbaţii au voie să simtă pasiune şi angajament pentru munca lor. Femeile au voie să aibă astfel de sentimente doar pentru bărbaţi, nu şi pentru munca lor.
  • Am învăţat că fiecare trebuie să aibă încredere în sine, să fie el şi să facă ceea ce trebuie, în stilul lui. Trebuie să se descopere şi să aibă încredere în propria persoană.
  • Fiţi sinceri cu voi. Oamenii sunt responsabili pentru autenticitatea lor.
  • Imaginaţi-vă ce plictisitoare ar fi viaţa dacă toţi am fi la fel. Ideea mea despre o lume perfectă este aceea în care apreciem diferenţele dintre noi: scund, înalt; democrat, republican; albi sau negri – o lume în care toţi suntem egali, dar cu siguranţă nu suntem la fel.
  • De ce oare persoanele care vor să afle adevărul nu cred niciodată atunci când îl aud?
  • Arta este mereu constructivă. Aduce căldură în locurile reci şi face lumină în spaţiile întunecate.
  • Nimic nu este mai important în viaţă decât iubirea!
  • Nesiguranţa vă poate motiva, aşa că nu vă temeţi. Încrederea şi nesiguranţa se afla la 2 poluri total opuse dar avem nevoie de amândouă. Una o echilibrează pe cealaltă.

Sursa: feelingsuccess.com, goodreads.com

Femei de 10 pe Facebook