Vara stă să se risipească ( o vară stranie, “mascată”, care nu a semănat cu niciuna din cele trecute), așa că mai zăbovesc puțin printre amintirile verilor “ca lumea”, prin orașele lor scăldate în soare și de care îmi pare că mă desparte o veșnicie…
Iar mărturiile adăpostite de valiza mea LAMONZA mă plimbă , iată, prin ademenitorul Salonic, miez al Macedoniei, mozaic de culturi în care se împletesc istoria și modernismul.
…Mă leagănă corabia pe puntea căreia am ales să filmăm cuvântul de început al reportajului pentru care ne aflăm aici, eu și echipa mea de filmare. Briza e o binecuvântare, într-o vară toropită de arșiță, iar soarele se strecoară pe după pânzele ambarcațiunii, desenând pe punte un joc de lumini și umbre. ..Alegem unghiul cel mai favorabil. Acesta este! Instinctiv, mă uit în spate. Am învățat, in cei 30 de ani de televiziune, că este foarte important ceea ce se află în spatele tău. În “planul doi”, cum spunem noi. Uneori – îmi spunea cândva regizorul Dominic Dembinski – planul doi poate deveni chiar mai important decât planul 1. Acum în spatele meu, bunăoară, se înalță un turn greoi și vadit încărcat de istorie. “Este “Turnul alb – îmi spune un matelot grec, într-o engleză stricată. Trebuie neapărat să-l vizitați!”.
Programul zilei se răsucește și înserarea ne prinde pe Bulevardul Nikis ( al Victoriei!) din Salonic – cel tolanit pe malul Golfului Thermaiv din orașul-capitală a Macedoniei. Atracția irezistibilă a Turnului masiv, care domină zona, nu poate fi, iată, domolită, decât vizitându-l…
…Construcția cilindrică, având diametrul de 23 de metri și înalțimea de 34 de metri a fost, pe vremuri, o
fortificație bizantină. Otomanii au reconstruit-o, după ce sultanul Murad al doilea a cucerit, în 1430, Salonicul. Turnul a primit o 
misiune precisă : să fortifice portul orașului. Otomanii au folosit turnul succesiv pe post de fortareață, garnizoană și închisoare. În anul 1826 , un alt sultan, Mahmud al doilea, a ordonat masacrarea ienicerilor rebeli, ce se aflau întemnițați în pântecele Turnului. Din cauza acestor victime numeroase ale călăilor otomani, multă vreme turnul a rămas cunoscut sub numele de ”Turnul Sângelui” sau ”Turnul Roșu” – numele simbolizând râurile de sânge care i-au colorat lespezile, pe vremea nemiloșilor otomani. Apoi, în 1912, statul elen și-a preluat Salonicul de la otomani, anexându-și-l. Astfel că, în timpul Primului Război Balcanic, turnul a fost văruit, în ideea de a folosi acest simbol cromatic al purificării pentru a ilustra “schimbarea de macaz”. Atunci, Turnul Sângelui a devenit Turnul Alb.
Privit cu atenție, de aproape, Turnul nu este chiar alb, ci bej, ceea ce nu-l împiedică să-și poarte numele cu
fală, fiind astazi una dintre principalele atracții turistice ale magneticului Salonic. Turnul Alb este deopotrivă monument, dar și muzeu. Muzeul este dedicat istoriei orașului și este un prilej fericit de a vizita interioarele ușor sumbre ale construcției ce-l găzduiește . Cunoscandu-i acum istoria, nici nu-i greu, cu puțină imaginație, să reconstitui întâmplările dramatice, petrecute între pereții săi de piatră. Iar dacă-l cutreierăm în liniște, pare că și auzim, răzbătând din pereții de piatră, urletele de durere ale ienicerilor întemnițați…
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează