Pentru că iubesc fotografiile, petrec multe ore cu nasul în valiza LAMONZA, in care păstrez cele mai dragi mie 
fotografii din călătoriile mele prin lume. Astăzi o să vă vorbesc despre o amintire legată de …arta fotografică. Acțiunea are loc intr-una din cele mai mici țări din lume : Luxemburg…
Pe cei îndrăgostiți de fotografie numele lui Edward Jean Steichen nu are cum să-i lase rece. Este un monstru sacru al fotografiei, iar istoria acestei arte îl consemnează ca fiind un celebru artist luxemburghez-american: 
fotograf, pictor și curator de galerie de artă. Locul nașterii este, așadar, Luxemburgul,iar cel al trecerii în neființă – Statele Unite ale Americii, unde părintii săi au emigrat, când Edward era doar un puști și nici nu știa ce-i acela aparat de fotografiat . Luxemburghezii însă îl consideră ca fiind “al lor”; este un bun național cu care se mândresc , iar Castelul din Clervaux a fost punctul-terminus pentru faimoasa expoziție itinerantă “The family of man”, concepută de Edward Steichen, în 1955, pentru Muzeul de artă modernă din New York și plimbată apoi prin întreaga lume.
Impresionanta colecție de fotografii reprezintă o părticica din Registrul Memoriei Mondiale al UNESCO. Scopul său? – Este un manifest pentru pace, scris nu cu cerneală, ci cu o mare de imagini ce reflectă viața de zi cu zi a locuitorilor planetei Pământ, imediat după iesirea lor din cel de-al doilea război mondial. Și nu, nu numai Steichen este semnatarul fotografiilor adunate pe pereții expoziției, ci o multime de artiști din întreaga lume, ale caror aparate de fotografiat au reușit să surprindă , cu dibăcie, momente memorabile din viața semenilor lor.
…Este marți și pe plăcuța de pe zidul edificiului scrie clar ca luni și marți, castelul este inchis. Cu toate acestea, avertizată de Oficiul National pentru turism din Luxembourg, Anke Reitz, curatorul Expoziției, deschide expoziția special pentru noi. Este blonduță și uscățivă – cu un perfect profil de nemțoaică. În plus, din cale afară de 
amabilă. O invităm în fața edificiului, plasând-o într-un punct insorit și având în spate decorul natural al castelului ce adăposteste această spectaculoasă expoziție, celebră în întreaga lume. Marian pornește camera. Gazda ne susură câteva date despre expozitie, din care rețin, în grabă, pentru versiunea scrisă a reportajului nostru: 503 fotografii, aparținand la 273 de fotografi din 68 de țări ale lumii. Mă privește , cu coada ochiului, să-mi vadă reacția. Mimez surprinderea, și – fără un efort deosebit – 
nerabdarea, care chiar este sinceră: am auzit vorbindu-se mult despre inițiativa lui
Steichen, iar faptul că celebrul muzeu newyorkez MOMA a adăpostit, pentru prima oară, expoziția, este o garantie a valorii acesteia. De altfel, succesul proiectului a fost fulminant : în anii 1950 și 1960, peste 9 milioane de vizitatori s-au delectat, recunoscând scene din propriile vieți, incremenite în fotografiile agățate pe pereți. Locuitorii din 37 de țări și 6 continente au admirat operele celor mai iscusiți fotografi ai planetei. Dupa ce 
expoziția s-a plimbat cam prin toată lumea, guvernul american a dăruit-o Marelui Duce de Luxemburg . De fapt, aceasta fusese ultima dorință a lui Edward Steichen : ca acest proiect al său – cel mai important al vieții sale – să-i rămână țării sale de origine. Astfel că, după o restaurare capitală a exponatelor, la Paris, expoziția a fost redeschisă , în anul 1994, la Clervaux, în incinta unui castel medieval.
Anke Reitz și-a terminat prezentarea, s-a îmbujorat de emoție și de soare , iar acum ne însoțește prin încăperile răcoroase și semi-întunecate ale expoziției. Privim, cu încântare, fotografiile alb-negru care ilustrează o planetă răsuflând ușurată după încheierea celui de-al doilea război mondial. Nașterea, viața, bătrânețea, munca, dansul, îndrăgostirea, prietenia și 
alte asemenea lor, sunt stări și momente din viața omului, care definesc grupuri întregi de fotografii tematice. Admir, cu atenție, chipuri, atitudini, reacții. Oameni veseli, tristi, mânioși, disperați, apatici, îndrăgostiți…Copii în pântecele mamelor, apoi prunci făcând primii pași, crescând, îndrăgostindu-se, aducând pe lume, la rându-le, copii, apoi îmbătrânind… Ciclul vieții, în alb si negru, ne face să uităm de trecerea timpului și , chiar dacă realizăm că reportajul nostru filmat nu va reuși niciodată să redea emoția care ne cuprinde , privind , chiar aici, fotografii originale de acum 70 de ani, filmăm totuși în neștire, încercând să alegem cele mai sugestive imagini, pentru a le transmite celor de acasă.
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează